mardi 19 mai 2009

Spor de zâmbet (4) - Contracronometru

Aprilie 2009
Ciclul "Pe asta v-am mai spus-o, dar nu pe blog"

Ca in fiecare dimineata, de luni pana vineri, imi incep si azi cursa contracronometru la Gare du Nord, pentru a ajunge cat mai repede la Gare de l’Est. Daca trenul care ma aduce nu are intarziere si daca ma tin picioarele, reusesc sa castig un sfert de ora din cele patru ore cat dureaza altfel traseul zilnic dus-intors de acasa si pana la laborator.

Gesturile imi sunt si ele cronometrate. Incerc sa depistez rapid ce ziare gratuite mai sunt disponibile si apoi incerc sa ies cat mai repede din gara. La usile de sticla de la Gare du Nord, trebuie sa evit nu numai calatorii grabiti care incearca sa intre, dar si pe cei mai putin grabiti care, cu un pahar de plastic intr-o mana, stau sa fumeze o tigara la o cafea in fata garii.

Cand ies in strada, nu ma pot abtine sa nu-mi spun, ca de fiecare data : « Sunt la Paris ! », dupa care pornesc voiniceste spre Gare de l’Est. Cand fac la dreapta de pe Strada Celor Doua Gari, ajung la aceeasi larga scara de piatra, unde jos, aproape sigur, voi vedea si azi o femeie imbrobodita, asezata pe un sac burdusit si tinand in mana un pahar de plastic. Banuiesc ca este din Romania, caci in ultimul timp am intalnit mai multi conationali asteptand ca trecatorii sa le lase cateva monede intr-un paharel. Nu cer nimic, nu spun nimic, nu au nici o tablita pe care sa scrie ceva, stau numai si asteapta, privind mai mult pamantul si rareori pe cei care trec pe langa ei. La intrarea magazinelor alimentare intalnim uneori asezate si femei cu cate un copil alaturi . Preferam de obicei sa luam ceva dulciuri pentru copii si sa le dam la plecare, spunandu-le « Sanatate », iar ele ne raspund « Multumesc ».
Femeii care de saptamani de zile sta in fiecare dimineata langa ultima treapta a scarii abrupte ce coboara spre Gare de l’Est, nu am vazut pana acum pe nimeni sa-i lase ceva in pahar. Azi am hotarat sa-i dau eu ceva. Pregatesc doua monede, ezit, si in ultima clipa, aproape fara sa ma uit, las sa cada in paharul femeii doar o singura moneda. Paharul suna a gol. Ma simt imediat vinovat ca nu i-am dat ambele monede. Dau repede coltul pentru a intra pe usa de la Gare de l’Est.

*Strang inca in mana moneda pastrata, cand in fata ochilor imi apare un alt pahar. Usurat, las moneda sa cada inauntru. De data asta suna insa a plin. Clipoceste ! Ridic ochii si zaresc proprietarul paharelului gata sa se inece cu fumul tigarii, ezitand ce sa faca cu paharul cu cafea. Balbai un « Pardon ! Désolé ! » si ma reped pe peron, fara sa astept restul.
MSChirca

1 commentaire:

  1. si eu am patit ceva similar. Tocmai platisem parcarea si eram cu marunt in mana cand urcam scarile sa intru intr-un restaurant. Pe scari statea un tip mai jerpelit imbracat cu cana in mana. N-am stat deloc pe ganduri cand i-am azvarlit in cana maruntul din mana. Bietul de el isi fuma tigara afara la o ceasca de cafea. Am ras in hohote amandoi.

    RépondreSupprimer