jeudi 21 mai 2009

Franta (3) - P.S. la Contracronometru

Aprilie 2009
Ciclul "Tot din alea vechi, nescrise pe blog"

A doua zi dupa ce am fost intrebat daca povestea « Contracronometru – aprilie 2009 » e adevarata, am luat cu mine aparatul de fotografiat. Am fotografiat si scara abrupta coborand spre Gare de l’Est, si femeia ghemuita pe sacosele ei, cu vesnicul paharut pus in fata pe o sacosa rosie, si trecatorii care nu ii dau nici o atentie , ba chiar si un calator iesit la o tigare si o cafea, care isi lasase paharelul pe zid, deasupra sacosei negre.


In realitate, am observat la timp ca era un paharel cu cafea si mi-am imaginat doar ce s-ar fi intamplat daca...

Restul este real si cronometrat: drumul zilnic de patru ore, fuga intre cele doua gari, oamenii care beau cate o cafea la o tigara in fata garii, asezati uneori direct pe trotuar - caci in gara este interzis sa se fumeze, femeia de la Gare de l’Est care asteapta zadarnic o moneda...

Acum cateva saptamani, am locuit mai mult timp la Paris, in mica garsoniera inchiriata de Cristina in Montmartre, pe timpul cat ea era plecata in stagiu la Budapesta. Coboram dimineata spre si urcam seara dinspre metrou, pe aceeasi strada, rue Lepic. O strada animata, foarte turistica, care face legatura dintre cele doua mori din Montmartre: Moulin Rouge si Moulin de la Galette. Pe portiunea de strada pe care o strabateam se afla si celebrul bistrot "Café des Deux Moulins", unde s-a turnat acum cativa ani un simpatic film de succes, "Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain".

In fiecare dimineata si in fiecare seara, am intalnit acolo, asezati in acelasi loc, fata in fata, dar pe trotuare opuse, doi oameni in varsta, un barbat si o femeie. Amandoi asezati pe saci de calatorie burdusiti cu lucruri, bine infofoliti, caci mai era inca frig in februarie-martie, nevorbind cu nimeni, necerand nimic, asteptand doar cu un paharel gol in fata. Nu erau foarte batrani, pareau inca oameni in putere. Ii inchipuiam mai degraba la gospodaria lor, tinandu-si nepotii pe genunchi, dand mancare la pasari sau stand de vorba cu consatenii, caci pareau a fi de la tara. Ce cautau la Paris, la doi pasi de Moulin Rouge? Cat puteau sa castige stand toata ziua, nemiscati, in strada? Ce viata e asta?

Intr-o seara am urcat pe rue Lepic pana sus in Montmartre, zece minute pana in Place du Tertre. Am ajuns la Basilica Sacre Coeur, am privit la poale Parisul iluminat si m-am indreptat spre biserica, care este deschisa tot timpul anului, de la 6 dimineata la 11 seara. In fata usii de intrare, un om statea ingenunchiat, cu un paharel gol in fata. Am intrat si la iesire m-am gandit sa-i dau un ban. Inaintea mea, un japonez i-a pus o moneda in pahar si l-am auzit pe om spunand "Merci". Am pus si eu o moneda, i-am spus "Sanatate" si mi-a raspuns in romaneste. M-am asezat pe vine langa el si l-am intrebat: "Esti din Romania? Cum ai ajuns aici?". "Ne aduce in fiecare dimineata un om cu microbuzul". "Si nu ti-e frig sa stai asa?" - l-am intrebat, caci pe treptele bisericii batea un vant teribil. "Ba cum sa nu-mi fie?" I-am mai spus inca o data sanatate si l-am lasat in asteptarea altor turisti, plecand cu gandurile mele.

In vale, Parisul sclipea amagitor.

MSChirca

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire