mardi 30 juin 2009

Calator (2) - Norvegia

Chibley la Bergen

Chibley a sosit la Bergen cu Picton Castle. Picton Castle este un vas cu panze, cu trei catarge, inregistrat in Insulele Cook din Pacificul de Sud. Este ceea ce se cheama "o nava scoala". Venirea sa in portul norvegian se explica prin participarea la Tall Ships' Races 2008.



Chibley a venit la Bergen fara sa rasfoiasca vreun ghid turistic. Ne intrebam uneori daca nu este uneori interesant de procedat si asa: sa ajungi intr-un loc nou fara sa stii aproape nimic despre el, sa ai o privire deschisa, proaspata si curioasa. In cazul de fata, Chibley nu a procedat gresit, caci portul pe care il descoperim Amelia si cu mine este diferit de fotografiile din ghiduri.














Prezenta vaselor cu panze participante la The Tall Ships' Races 2008, cu fanioane multicolore si steaguri din alte continente, creaza o atmosfera de sarbatoare, astfel incat vechile cladiri din Bryggen trec, si din punct de vedere al fortei de atractie pentru nenumaratii turisti, pe planul doi.
Serile sunt feerice, mai ales cand navele sunt deschise sutelor de curiosi dornici sa urce la bord. Tentatia este mare, in astfel de ocazii, sa faci fotografii din unghiurile cele mai bizare.



Desi am vizitat Bergen in lung si-n lat, in jus si-n jos, am revenit cat am putut de des in port, pentru a privi vapoarele.















In vremea asta, Chibley nu a parasit vasul. Mi s-a parut intotdeauna nedrept sa nu poti sa cobori intr-un port in care nava ta a acostat. Probabil s-a amuzat putin in week-end, ascultand muzica de jazz de pe o scena instalata pe cheiul portului, in apropierea vasului.

Poate s-a amuzat si privind a doua zi dimineata muntii de canete goale de bere, consumate de turistii petrecareti.



Cu o seara inaintea plecarii, Chibley nu a mai rezistat. Fara voia nimanui, a coborat pe uscat. In acea seara a descoperit orasul. S-a plimbat prin stradutele inguste din Bryggen, vechiul oras de lemn,


a privit vitrinele luminate,


magazinele de suveniruri



si cine stie daca nu s-a indragostit de Bergen sau de o frumusete localnica. Fapt este ca nu s-a mai intors pe nava.

Ziua urmatoare a fost ziua plecarii. De dis-de-dimineata echipajele au fost pe punte, iar localnicii si turistii au invadat cheiul portului pentru a-si lua la revedere. Noi am mers la varful peninsulei Nordnes, in parcul de dincolo de Acvariu. De acolo se puteau vedea vasele plecand, unul cate unul, spre larg. Ca la orice plecare, exceptand poate plecarile in vacanta, despartirea a fost trista.


Portul s-a golit de vapoarele cu panze. Au ramas doua-trei ferriuri imense si cateva vaporase mai mici pentru traversari sau plimbari prin fiorduri. Dar nu mai erau navele cu panze si cu fanioane multicolore, iar portul ni s-a parut trist. Soarele a aparut, pentru a ne incuraja, si ne-am indreptat spre alte panze de apa.



Lipseau insa panzele navelor, asa ca ne-am intors din nou in port. Si atunci am vazut ca unul din vasele plecate de dimineata se reintorsese. Era Picton Castle. Am simtit ca s-a intamplat ceva deosebit. In jurul pasarelei coborata pe chei incepuse sa se stranga lume. Peste putin timp, mai multe afise au aparut in port. Ne-a fost teama sa le citim. Oamenii care le citeau pareau preocupati si tristi. Am intrat sa vizitam Muzeul Hanseatic, ne-am plimbat pe stradutele si prin magazinele din Bryggen. Am incercat sa nu ne gandim la ce se putuse intampla. Eram abatuti asa cum numai norvegienii pot sa fie.




Intr-un tarziu ne-am apropiat din nou de Picton Castle. Afisul disparuse. Oamenii de pe nava isi regasisera surasul . Chibley era din nou la bord!



De multe ori ne-am intrebat: oare cate nave s-ar fi intors din drum daca ar fi observat ca lipseste la apel o pisica? Cu siguranta, Chibley nu este o pisica obisnuita, iar oamenii de pe Picton Castle sunt cu totul deosebiti!

MSChirca

P.S. Retraind aceasta intamplare, am descoperit site-ul http://www.picton-castle.com/.

Sunt poze cu Picton Castle "cu toate panzele sus" si poze cu Chibley! Iar in jurnalul de bord al capitanului este mentionata si aventura lui Chibley la Bergen!

samedi 27 juin 2009

Radio (8) - Muzeul Informaticii

Mac - 25 de ani
(Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache, care a putut fi ascultata in direct pe www.srr.ro, incepand cu ora 13 :15, ora Romaniei – 25 iunie 2009)

Pana nu demult, a spune in Franta despre o persoana de sex feminin ca are un "mac", echivala cu afirmatia ca persoana respectiva practica cea mai veche meserie din lume (caci "mac" este prescurtarea de la "macrou"). In cativa ani insa, lucrurile s-au schimbat radical. In metrou sau la o terasa de cafenea, poti astazi surprinde tinere (si mai putin tinere) cu alura de "business women" comparand meritele si performantele "mac"-ului fiecareia.

Cat despre Google, intr-o fractiune de secunda iti propune astazi peste 636 de milioane de raspunsuri pentru termenul "mac". Iar raspunsurile respective sunt pline de termeni exotici pentru unii, familiari pentru altii (in functie de varsta), termeni precum iPod, iPhone sau iTunes. Unele site-uri vorbesc chiar de o "generatie mac".

"Mac" care, iata, implineste anul acesta 25 de ani. Este vorba asadar de ordinatorul (in varianta de inspiratie franceza) sau computerul (in varianta anglo-saxona) Macintosh, lansat pe 24 ianuarie 1984 de catre firma Apple.

25 de ani, deja! Ati remarcat, de indata ce este vorba de informatica, numarul de ani aniversati este indecent de mic. Iata deci ca Muzeul Informaticii a hotarat sa organizeze cu aceasta ocazie o expozitie care va dura pana la sfarsitul lunii decembrie.

Muzeul insusi, situat la ultimul etaj al Marelui Arc de la Defense, deci in cartierul de afaceri al Parisului, a fost inaugurat in luna aprilie a anului trecut, iar deviza sa este: "Sa cunoastem trecutul si sa intelegem prezentul pentru a imagina viitorul".



Cat despre necesitatea unui astfel de muzeu, numai cine nu a incercat niciodata sa explice unui adolescent ca "pe vremea sa" ordinatoarele individuale nu existau, se poate indoi de importanta lui. Un muzeu unde un tanar poate intelege in sfarsit ca Evul Mediu nu este epoca in care , computerele aveau memorii de ordinul kilo-octetilor (cum spun francezii la kilobytes).

Dar sa revenim la Mac. Inca de la inceputuri, pe vremea cand se chema inca Macintosh, el s-a remarcat printr-un design inovant, un aspect compact si mai ales printr-o mare noutate pentru utilizatorul de rand: prezenta soricelului (sau mouse-ului, cum se spune in romana). Micut accesoriu care avea sa revolutioneze utilizarea calculatorului personal.

Pe langa noutatile de ordin tehnic, lansarea Macintosh-ului s-a remarcat si printr-o campanie de publicitate originala. Mai intai, un film publicitar inspirat de celebrul roman "1984" al lui George Orwell – sa nu uitam ca suntem in 1984. Mai apoi, o idee simpla, pe care nici o alta firma nu o mai utilizase: inainte de comercializarea computerului, cateva zeci de personalitati au primit cate un exemplar, devenind astfel adevarati "ambasadori" ai firmei Apple.

Si in continuare, Apple a continuat sa mizeze pe alianta intre performantele tehnologice si design-ul cel mai inovant. Vizitatorul expozitiei "Le Mac ,25 ans déjà" poate descoperi diferitele modele, fixe sau portabile, aparitia culorilor vesele intr-un univers dominat de gri si bej, aparitia CD-romului, apoi a DVD-ului, primele periferice fara fir. Pentru fiecare inovatie, vizitatorul poate admira atat obiectul in sine, cat si campania de publicitate ce i-a insotit lansarea.

Un loc aparte este rezervat carierei de exceptie a parintelui Macintosh-ului (chiar daca paternitatea este pusa de unii la indoiala). Este vorba, desigur, de Steve Jobs.

Urmatoarea expozitie temporara pe care o va gazdui muzeul parizian al informaticii va fi dedicata Internetului.

Amelia Chirca

mercredi 24 juin 2009

Expozitii (3) - Muntele Athos

Sfantul Munte la Paris
pana pe 5 iulie 2009

- Cum adica, nici o cana cu lapte?
- Daca-ti spun. Nici o fiinta de sex feminin. Nici femeie, nici musca, nici nimic. Daramite o vaca!
- Bine, dar cel putin o capra?
- Se pare ca ar fi acceptate pisici si gaini. Au nevoie de oua pentru pregatirea vopselelor pentru icoane.
- Pai asta rezolva problema. Nu-ti mai aduci aminte? Caci gaina ne da noua... lapte, branza, unt si oua? Dar tu crezi ca se mai picteaza azi icoane la Muntele Athos?

Mergem sa vizitam expozitia "Muntele Athos si Imperiul Bizantin" deschisa la Petit Palais. Daca n-am putut sa ne ducem noi la munte..., hai cel putin la Paris!

Petit Palais adaposteste Musée des Beaux-Arts de la Ville de Paris. La colectiile permanente intrarea este libera si ai voie sa fotografiezi. Nici una, nici alta, in cazul expozitiilor temporare, cum este cea cu icoane de la Muntele Athos. Cum nu am facut fotografii in interior, iata o adresa la care pot fi privite cateva imagini din expozitie:
http://www.zoomorama.com/a38c4489eea862534f418db51fc745ba.

De ce la Petit Palais? Probabil pentru ca acesta detine cea mai importanta colectie de icoane ortodoxe din Franta, datorata in primul rand donatiei de 80 icoane grecesti si rusesti din secolele XV-XVIII facute de Roger Cabal in 1998. De ce au acceptat 9 din cele 20 de manastiri de la Muntele Athos iesirea a circa 200 de icoane, manuscrise si obiecte de cult pentru a fi expuse in afara Greciei? Asta nu stim. Banuim. Mare parte dintre exponate parasesc pentru prima oara Muntele Athos. Doar cateva au fost expuse la Tesalonic in 1997, atunci cand acesta era declarat capitala culturala europeana. O a doua expozitie, cu mai putine exponate, a avut loc la Helsinki in 2006.

Parcurg intai rapid toate salile expozitiei, lasandu-ma impregnat de atmosfera ei, pentru a reveni apoi sa zabovesc in fata unor piese care m-au atras in mod deosebit. Cum sunt cateva manuscrise de la anii 800-900. Sau zona dedicata bisericii centrale dintr-o manastire, catholicon, unde se aud crampeie dintr-o slujba de la Muntele Athos. Sau potirul din jasp montat in argint aurit, care a apartinut lui Manuel Cantacuzino.

Daca citesc ici si colo cateva nume de despoti, imparati si alti mari donatori, apropiati sufletului meu sunt insa mesterii anonimi care, cu minutie si credinta au creat toate aceste minuni. Mi-i inchipui concentrati si impacati in timp ce picteaza sau scriu sau sculpteaza. Incerc sa-mi imaginez ce simt atunci cand isi termina lucrarea. O aseaza probabil langa fereastra, intr-un sfarsit de zi cu lumina aurie, se dau doi pasi inapoi pentru a o vedea mai bine si multumesc lui Dumnezeu ca au dus treaba cu bine la capat, facandu-si o cruce mare si zicand un Tatal nostru.



Si iesim din nou pe strazile Parisului, iar gandurile necuvioase ne dau iarasi tarcoale.
- Cum crezi oare ca e in rai? Or fi din cand in cand concerte de ingeri? Crezi ca marii donatori au fotolii la parter, iar credinciosii de rand au locuri in picioare la cucurigu? Iti imaginezi? Gigi Becali pe fotoliu si maica Tereza pe strapontina!
- Deocamdata Becali are fotoliu la Strasbourg. La fel ca si fostul tau coleg de banca, Vadim. Ca si Baseasca aia mica.
- Eu am fost coleg cu Tudor Corneliu, nu cu Vadim! Ai citit ce scrie Teodor Baconschi? "Ne putem consola cu ideea ca vom trimite la Bruxelles cea mai fidela imagine a societatii romanesti".

MSChirca

vendredi 19 juin 2009

Radio (7) - Salonul aeronauticii

Salonul aeronauticii si spatiului

(Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache, care a putut fi ascultata in direct pe http://www.srr.ro/, incepand cu ora 13 :15, ora Romaniei – 18 iunie 2009)

Privind inapoi – fara manie, dar, sper cel putin, cu luciditate - imi dau seama ca in ultima vreme v-am vorbit despre evenimente sau despre monumente carora li se poate atribui fara ezitare calificativul de "venerabile". Iata ca astazi recidivez, caci manifestarea despre care vreau sa va vorbesc are... un secol de existenta.

Este vorba despre "Salonul aeronauticii si spatiului", aflat anul acesta la cea de a 100-a editie. Salonul, inaugurat cu doua zile in urma, se desfasoara timp de o saptamana la Bourget, localitate care gazduieste cel mai vechi aeroport din regiunea pariziana, construit in 1919 pe o suprafata de 553 hectare.

La Bourget se afla si cel mai mare muzeu aeronautic din Franta – Musée de l'Air et de l'Espace, muzeu ce prijeluieste vizitatorului un plonjon in timp si spatiu, ce incepe chiar cu "masinile zburatoare" ale lui Leonardo da Vinci si care poseda cateva piese unice in lume. Dar sa lasam deoparte muzeul, peren, despre care vom mai avea poate ocazia sa vorbim, si sa revenim la manifestarea efemera.

Stramosul salonului de la Bourget, ale carei prime editii s-au desfasurat in plin centru al Parisului, sub cupola de la Grand Palais, este creatia pionierilor aviatiei franceze - Louis Blériot, Louis Bréguet si Gabriel Voisin – care, intr-o vreme in care avionul era considerat mai degraba o distractie pentru excentrici plini de bani, au intuit potentialul economic al pasiunii care ii stapanea.




Foto Cristina Chirca - 21/03/09


Din an in an, prestigiul manifestarii internationale, care reuneste atat profesionistii, cat si publicul larg, a luat proportii impresionante. Editia trecuta a reunit nu mai putin de 350.000 vizitatori, dintre care 200.000 simpli curiosi, restul fiind specialisti din domeniul aeronauticii.

Salonul doreste sa fie o enorma sarbatoare, chiar daca, orice am face, organizatorii nu pot eluda nici criza economica, nici recenta catastrofa aeriana ce provoaca inca numeroase polemici. Cu toate acestea, toti principalii actori din domeniu au raspuns invitatiei la salon si spera sa incheie contracte fructuoase. Incepand de maine este asteptat publicul larg, pasionatii nespecialisti.

Printre vedetele actualei editii se numara avionul rus Sukhoi Superjet-100, considerat "varful de lance" al ambitiilor internationale ale aeronauticii rusesti. Constructorii spera ca el va reusi sa se impuna in flotele aeriene ale companiilor occidentale, acolo unde aparatele Iliusin si Tupolev ale epocii sovietice au esuat. O alta atractie sigura o constituie prezentarea – in premiera in cadrul unui salon aeronautic, a unui dron in zbor. Este vorba de Camcopter S-100, realizare a firmei austriece Schiebel.

Chiar daca a fost deja prezent in 2005 si in 2007 la Salonul de la Bourget, iar cateva aparate zboara deja pentru companii precum Emirates, Qantas sau Singapore Airlines, Airbus A380, cu cei 73 metri lungime, 24 metri inaltime si aproape 80 metri anvergura, este si el una din vedetele Salonului 2009.

In plus, in fiecare zi are loc un spectacol unic: trei ore de demonstratii in zbor cu ansamblul noutatilor industriei aeronautice, ca si cu 30 de avioane istorice. Fara a uita demonstratiile foarte apreciatei Patrouille de France, formatie acrobatica a Armatei Aerului, alcatuita din opt avioane, care strabate cerul Parisului la fiecare 14 Iulie.

Amelia Chirca

mercredi 17 juin 2009

Spor de zâmbet (8) - Somn zdrentuit

Imperceptibil. E doar o impresie? Langa mine, Amelia continua sa doarma linistita. Poate mi s‑a parut.
Insistent. Nu, nu mi s-a parut. Slab, dar persistent si repetitiv, continua.
Insuportabil. Devine insuportabil!
Deschid putin un ochi si privesc ceasul. 04:03. Ce precizie!
Nu, m-a fac ca n-am auzit! Bag capul in perna si incerc sa adorm din nou.

Imperceptibil.
Insistent.
Insuportabil!
Ies din pat.
Sta langa strachinuta goala. O discutie telepatica se infiripa. „Vezi, nu a fost de ajuns!” – zice. „Mananci prea mult!” – zic. „Mai ales noaptea. Si asta nu e bine. Mai rabda. Eu ma duc sa ma culc!”
Intru sub patura si incerc sa adorm din nou. Sa visez.

Visez. Cineva schimba mocheta. Deocamdata o scoate pe cea veche. Nu o scoate, o smulge.
Nu visez! Chiar smulge mocheta! Ma ridic incet pe marginea patului. O umbra cenusie trage cu toate puterile de un colt de mocheta. Ma simte. Se opreste si imi adreseaza un usor marait de satisfactie. „Ei, ce zici?” – ma intreaba telepatic. „S-o crezi tu!” - ii raspund, renuntand sa sar in apararea mochetei. Bag din nou capul in perna.

Impercetibil. Am apucat oare sa mai dorm doua minute?
Insistent. O s-o trezeasca pe Amelia! O sa trezeasca vecinii! O sa trezeasca tot cartierul!
Insuportabil! Asta nu mai e somn. E o zdreanta de somn. Abandonez!

Ma duc si umplu strachinuta cu mancare. Ii schimb apa. Pun de cate o cafea. Numai pentru mine si Amelia. Ea o bea rece. Normal, daca o fac in timpul noptii. Ma asez, nauc, in fata televizorului. Euronews. Se reia in bucla, la fiecare jumatate de ora. Peste tot probleme. Dar cel putin nu se miauna!

„Buna dimineata!” – imi spune, bine dispusa, Amelia, proaspat(a) trezita. „Ia uite ce frumos doarme Bonnie!” – se induioseaza ea. „Tu ce faci?" – ma intreaba, cu o nota de repros in glas. "Iar te‑ai trezit cu noaptea in cap!?”





MSChirca

Nota (25 iunie 09): Glumiti voi, glumiti, dar e nevoie in familie si de cineva serios, vigilent si responsabil!

Bonnie

vendredi 12 juin 2009

Calator (1) - Stockholm

(Aici-Acum) vs. (Acolo-Atunci)


E bine Aici-Acum, dar ce bine era Acolo-Atunci! In vacanta la Stockholm...

Privim fotografiile alb-negru din Stockholm publicate recent pe blogul Mihaela.foto. Ne farmeca! Fotografiile turistice din locuri, fie ele paradisiace, pe care nu le vom vizita vreodata, ne pot parea frumoase, dar nimic mai mult. Insa fotografiile facute de altii in locuri stiute, batute si simtite si de noi, ne incanta. Descoperim de fiecare data privelisti si unghiuri noi, care intra in rezonanta cu cele cunoscute, amplificandu-ne amintirile, activandu-le valente nebanuite. Priviti-o pe doamna care citeste, asezata pe o banca - fotografia mea favorita. Cu siguranta este una din bancile din fata coloanelor primariei. Daca isi va ridica ochii din carte, va zari lacul. Pe malul celalalt, Södermalm, un oras in oras. In stanga va vedea Orasul Vechi, Gamla Stan, iar dincolo de el si de ecluze, dupa insule, Marea Baltica...

Am inceput sa bat Stockholmul in gand cu mai bine de doua decenii in urma. Ma documentam pentru o prima carte despre Nobel si premiile sale. Alfred Nobel se nascuse la Stockholm, lucrase (si) acolo, revenise regulat cat timp traia mama sa. Gasisem cu greu cateva imagini din Stockholmul de altadata. Puse in umbra de imaginile legate de festivitatile de decernare a Premiilor Nobel : Fundatia Nobel, Sala de concerte (Konserthuset), Primaria (Stadhuset), Sala Albastra, Sala Aurita...

Dupa inca doua carti despre Premiile Nobel, din care una scrisa impreuna, iata-ne pasind pentru prima oara in Stockholm. Pasii ne poarta instinctiv – doar suntem amandoi Scorpioni, spre apa. Ajungem pe malul lacului Malaren. Spre stanga noastra straluceste cupola Primariei. In fundal se zareste Orasul Vechi. Totul este exact asa cum il visasem: incredibil.


Sub coloanele Primariei,


in spatele unui dala, cal din lemn omniprezent in Suedia,

descoperim o prima inscriptie dedicata lui Alfred Nobel:


Vizitam Primaria, ne plimbam prin vestita Sala Albastra - toata din caramida rosie- in care are loc, din 1934 incoace, banchetul ce urmeaza festivitatilor de decernare a Premiilor Nobel (exceptandu-l pe cel pentru pace, atribuit la Oslo)


La etaj ne intampina fermecatoarea Sala Aurita:



In alta zi strabatem stradutele din Gamla Stan


si ajungem in vechea piata care adaposteste, in cladirea Academiei Suedeze, Muzeul Nobel:



Ocazie de a admira, de aproape, mai multe medalii si diplome Nobel autentice:

Nu rezistam sa nu cumparam de la standul muzeului cateva medalii Nobel!
Din ciocolata, invelite in foita aurita, exact ca acelea care insotesc cafeaua servita la banchetul Nobel.

Intr-alta zi ne facem curaj si mergem sa vedem, din exterior, Sala de Concerte. O stiam din poze. Realitatea depaseste temerile. Mi se pare o cladire extrem de urata pe dinafara. Prefer sa va prezint macheta ei expusa la Muzeul Arhitecturii. Parca este mai suportabila. Gustibus...





Nu foarte departe, gasim cladirea sobra a Fundatiei Nobel. Respiram usurati, gandindu-ne ce am fi privit daca primul razboi mondial nu ar fi pus capat proiectului unei cladiri dedicate Fundatiei Nobel care combina elemente de vila italiana, pagoda asiatica, zgarie-nori american si moschee turceasca...


Si ne reintoarcem pe malul apei, privind cerul, norii si oglindirea lor in ape, sperand o clipa ca nimic nu s-a schimbat de cand Alfred Nobel se oprise si el sa priveasca cerul Stockholmului, intr-o dupa-amiaza de august.


MSChirca

dimanche 7 juin 2009

Spor de zâmbet (7) - Cum am devenit

Cum am devenit blogueur
sau blogger, bloghist, blogar etc.

"Tat, de ce nu scrii tu un blog?" – ma intreba pe neasteptate una din fete. Bun, nu imi cere sa‑i desenez o oaie. Asta ar fi mult mai greu. Dar un blog?

Eram intr-una din acele rare ocazii in care putusem face, toti patru, ca drumurile noastre sa se alature pentru cateva ore. Prea putine si rare - dupa unii, suficiente - dupa altii. Ne indreptam spre statia de metrou unde urma sa ne luam la revedere. Fiecare parinte mergea alaturi de una din fete, dornic sa-i transmita sfaturi de ultima ora, indispensabile/inutile – si asta dupa unii/dupa altii.

Glumesc, desigur. Suntem foarte multumiti sa ne intalnim, cat de putin, fie cu una, cu alta sau cu ambele fete. Si ne ferim, pe cat posibil, sa le dam sfaturi. Avem oarecum oroare de sfaturi, mai ales de sfaturile pline de bune intentii. Chiar si de sfaturile pline de bune intentii ale parintilor. Doar unul dintre noi le-ar accepta acum cu draga inima. Dar asta e o alta poveste...

"Stii, de multe ori cand imi scrii o poveste prin mail, ma gandesc ca mi-ar place sa o trimit si altcuiva, dar nu stiu daca tu ai fi de acord. Ar trebui mai intai sa-ti cer parerea. Apoi, la un mail pe care mi‑l trimiti personal, am impresia ca trebuie sa-ti raspund si nu pot totdeauna, sau nu am timp imediat. Chiar de citit, un blog pot sa-l citesc atunci cand am timp etc." Asta era, deci! Diplomatica prezentarea problemei. Si interesanta propunerea!





"Si cum se scrie un blog?" – intreb eu, ajuns la varsta la care invat de la copii. "Uite, iti trimit adresele unor bloguri pe care le urmaresc regulat si o sa vezi despre ce e vorba". Ajuns aici, daca a ajuns pana aici, cititorul va trece pe un alt blog, zicandu-si: "Ce rost are sa citesc un blog scris de cineva care nu stie ce e ala un blog? Un tip care face proza, fara sa stie ca face proza?" Trebuie sa ii dau dreptate.

M-am plimbat cateva zile prin zeci de bloguri. Aparent poti scrie oricum despre orice. Si nu ma refer numai la blogurile oamenilor politici. Fiecare persoana fizica alfabetizata si cu acces la internet poate sa scrie ce ii trece prin cap. Mai grav e cand nu ii trece si tot scrie… Poti pune fotografii si filmulete si muzica. Poti avea abonati fideli si cititori infideli. Poti pune contoare vizibile sau invizibile. Poti sa pui chiar si o harta pe care sa vezi din ce colt al Pamantului asta rotund ca o frunza de varza s-a conectat un insomniac sa-ti citeasca ultimele elucubratii. Poti semna anonim sau pseudonim (ceea ce-i tot aia). Poti deveni un anonim celebru! Cunosc acum o multime de bloguri remarcabile cu autori anonimi. Exceptia confirma regula: bloguri necitite decat de autorii lor, autori care au insa curajul semnaturii (vezi mai jos). Ma linisteste o afirmatie facuta pe http://en.wikipedia.org/wiki/Blog: "Personal bloggers usually take pride in their blog posts, even if their blog is never read by anyone but them."

Si uite asa am devenit blogueur. Mi-am pus chiar si un contoar invizibil din care n-am exclus IP-ul calculatoarelor la care am acces. Asa am senzatia ca ma citeste mai multa lume. Am chiar si cinci abonati fideli: fetele, nasul, un prieten care scrie foarte rar si un abonat pe care nu-l cunosteam si de care sunt foarte mandru. Rectificare: "suntem foarte mandri", caci "Aici-Acum" nu este un blog personal, ci este un "blog familial"! A nu se uita zambetul! Si tot asa am iesit din anonimat. Pentru ca daca va duceti pe Google si cautati "blog", vi se vor afisa 3.140.000.000 de raspunsuri (da, peste trei miliarde!). Iar unul dintre ele, probabil, face referire si la blogul acesta.

MSChirca

jeudi 4 juin 2009

Radio (6) - Salonul Matematicii

Salonul Culturii si Jocurilor Matematice
(Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache, care a putut fi ascultata in direct pe http://www.srr.ro/, incepand cu ora 13 :15, ora Romaniei – 4 iunie 2009)

Saptamana trecuta mi-am incheiat interventia anuntandu-va un eveniment a carui inaugurare avea loc chiar in momentul in care va vorbeam. Era vorba de cea de a 10-a editie a Salonului Culturii si Jocurilor Matematice. Salonul, care a durat patru zile, s-a desfasurat la Paris, nu foarte departe de Saint Germain des Prés, si a avut ca tema anul acesta matematica si astronomia, inscriindu-se astfel in cadrul Anului Mondial al Astronomiei.

Manifestarea s-a dorit polivalenta. Un prim aspect l-a constituit salonul propriu-zis, in care o serie de standuri, mai mult sau mai putin specializate, au expus o varietate ametitoare de jocuri logice, instrumente stiintifice, enigme si alte "casse-tête" – in traducere fidela literei, daca nu si spiritului, mijloace de "a-ti sparge capul" sau, mai bine zis, de "a-ti tortura creierul".

Cuvantul de ordine al salonului pare sa fi fost: "Matematica este fascinanta si …amuzanta!". Standurile au rivalizat prin originalitatea animatiilor si atelierelor propuse vizitatorilor, incepand cu cei mai tineri –si cand spun "cei mai tineri" ma refer chiar la "studentii de la gradinita". Ele s-au remarcat prin ingeniozitatea jocurilor in acces liber, de la cele mai clasice – necesitand hartie, cuburi, piese de puzzle si spirit de observatie, pana la cele ce fac apel la tehnologiile cele mai sofisticate.

Pentru societatile comerciale, miza a constituit-o posibilitatea de a-si vinde produsele. Dar pentru multi dintre expozanti - pasionati de logica matematica, asociatii de matematicieni sau de pasionati de stiinta, centre de informare si documentare pentru tineri, strategia marketing a vizat "doar" – si insist pe ghilimelele atribuite cuvantului "doar" – in transmiterea unei pasiuni si in provocarea unor vocatii stiintifice in randul vizitatorilor.

Va spuneam insa ca aceasta a fost doar una din fatetele Salonului Culturii si Jocurilor Matematice. Manifestarea a mai programat un concurs de expresie artistica si grafica pentru elevii invatamantului primar si secundar. Lucrarile prezentate trebuiau sa asocieze cele doua teme: matematica si astronomia. Un concurs de fotografii pe aceleasi teme a fost organizat, ca si o "chasse aux trésors" (vanatoare de comori) in care indiciile erau, desigur, enigme matematice.



Iata insa ca evenimentele se precipita si nu stiu daca mai am timp sa va vorbesc despre o alta manifestare: "Futur en Seine" – Viitorul pe Sena. O manifestare care a debutat marti, 2 iunie, care se desfasoara pana duminica si ai carei protagonisti sunt robotii, imaginile virtule, cele in trei dimensiuni, pe scurt: noile tehnologii informatice. Fiind vorba de o prima si ambitioasa editie – nu mai putin de 300 de evenimente sunt promise de organizatori - va propun sa va vorbesc despre ea mai pe larg intr-o viitoare interventie.

Amelia Chirca

mardi 2 juin 2009

Opera (2) - Thomas Quasthoff

Daca n-ar fi fost muzica...




Duminica, 31 mai 2009 - 200 de ani de la moartea lui Joseph Haydn.
Mezzo transmite in direct de la castelul Esterhàzy din Eisenstadt concertul aniversar. In program: Die Schöpfung – Creatiunea. Dirijeaza Adam Fischer. Solisti: Annette Dasch, soprana; Christoph Strehl, tenor; Thomas Quasthoff, bariton-bas.
Ca de fiecare data cand am ocazia sa-l vad si ascult, Quasthoff ma impresioneaza profund. Dar oare cine nu e impresionat ascultandu-l, vazandu-l?

Ascultati-l! Priviti-l! Cantand Haydn:
http://www.youtube.com/watch?v=8Tk7gG_NWn0

sau Schubert impreuna cu Daniel Barenboim:
http://www.youtube.com/watch?v=fWztS6orv7U

sau Schuman, cu Hélène Grimaud:
http://www.youtube.com/watch?v=xfL5D_MN5bE&feature=related

Thomas Quasthoff se naste pe 9 noiembrie 1959 la Hildesheim. Datorita faptului ca mama sa a urmat un tratament cu Thalidomide, Thomas prezinta importante malformatii.

De timpuriu, manifesta talent muzical, insa, deoarece nu poate canta la pian, nu este admis in cursurile normale ale unei scoli de muzica. Emisiunea de televiziune "Kammermusik und Lied" a NDR, la care participa atunci cand are 13 ani, ii releva talentul si ii permite sa urmeze studii de canto, istorie si teorie muzicala. Dupa cateva semestre de studii de drept, dupa sase ani in marketing si alti cativa ca animator la NDR, Thomas Quasthoff revine pe scena in 1984. In 1998 canta la Carnegie Hall din New York. Din 1996 este si profesor de canto.

In 2003, Thomas Quasthoff isi publica autobiografia intitulata Die Stimme (Vocea). In 2006 publica o continuare: Der Bariton. In acelasi an, scoate primul sau album de jazz. Ascultati o piesa din cel de al doilea album de jazz, Watch what happens, aparut in 2007:

http://www.youtube.com/watch?v=qkwKK-NjryU&feature=related

Mereu ma intreb, ascultandu-l si vazandu-l: Oare ce ar fi fost Thomas Quasthoff, fara muzica?
Inevitabil, va veti intreba: Si muzica fara el?

MSChirca