dimanche 30 mai 2010

Opera (4) - Opera Comica







Am privit de fiecare data cu curiozitate cladirea "Operei Comice" in rarele ocazii in care pasii ne-au purtat pe langa ea. Nu foarte departe de Opéra Garnier, retrasa in mica Place Boieldieu si intorcand spatele marelui Boulevard des Italiens, Opéra Comique nu intra in circuitele turistice clasice ale Parisului.

Repertoriul oarecum rebarbativ si pretul mai degraba prohibitiv al locurilor cu vizibilitate rezonabila* facusera ca pana acum catva timp sa nu-i fi trecut inca pragul. Dar cand am aflat ca al doilea week-end din luna mai sta sub semnul invitatiei "Toti la opera!", ne-am zis ca e momentul sa-i facem o vizita.



O vizita a operei (cat de placuta poate fi o ghida trecuta de a doua tinerete, plina de accent sud-american, de umor si de informatii interesante!), o intalnire cu un tanar director tehnic pasionat, in timp ce pe scena se definitiva decorul viitorului spectacol (doua tinere au retusat ore intregi pictura unui dulap, care, in piesa pe care am vazut-o peste cateva zile, a avut un rol de cateva fractiuni de secunda, cazand la un moment dat din ascunzisurile tavanului intr-o groapa deschisa in podeaua scenei!), o vizita la atelierul de croitorie situat la ultimul etaj - prilej de a atinge cateva costume vechi de secole, dar si cele pentru viitoarea reprezentatie…




O reintoarcere in magia salii de spectacol. Specific salilor pariziene ale epocii, loja oficiala nu era cea care oferea cea mai buna vizibilitate, ci cea mai buna expunere pentru a fi vazut. Spectacolul principal era in sala, spectacolul de pe scena era un pretext. Una din cele doua loji oficiale era a reginei (cea din fotografia de mai sus), cea de pe latura opusa fiind a regelui. Aceasta atribuire permitea si o usoara orientare in scena pentru actori si regizori, care altfel riscau sa se incurce in stanga-dreapta. Mai tarziu latura reginei a devenit "côté cour", iar latura regelui - "côté jardin", pentru ca asa se intampla sa fie la o sala de la Tuileries unde Comedia Franceza se mutase la 1771.




Si revenim in elegantele foaiere unde, in alte epoci, cand sala de spectacol nu era incalzita – nu, nu in epoca de aur la care va ganditi!
Deci, sa reluam: … in alte epoci, cand sala de spectacol nu era incalzita, spectatorii veneau la pauza sa se incalzeasca putin in jurul sobei (foyer = vatra, camin), in timp ce in sala de spectacol se puneau lumanari noi, prevazute sa tina durata unui act. Daca nu era invers, caci actul unei piese nu putea dura mai mult decat viata unei lumanari…



Fotografii la Opéra Comique, Paris – mai 2010, MSC


* - Daca azi pare umilitoare existenta locurilor fara vizibilitate intr-o sala de spectacol (la Opéra Garnier sunt bilete pe care e notat clar "fara vizibilitate" – fara a se mentiona totusi ca poti sa admiri plafonul pictat de Chagall), atunci cand au fost construite aceste sali lucrurile nu erau surprinzatoare, pentru ca permiteau revenirea la un spectacol (numai) pentru a asculta partitura preferata.


2 commentaires:

  1. Foarte frumos!:)
    In mintea mea lacasul unei opere este locul unde miroase persistent a burghezime, chiar si peste sute de ani!:)

    RépondreSupprimer
  2. A propos de mirosuri: oare de ce Macedonski nu are si un "Rondel al parfumurilor"? :(

    RépondreSupprimer