lundi 28 juin 2010

Opera (5) - Juan Diego Florez si Joyce DiDonato in "La Dame du Lac"




Cu ani in urma, pe cand serbam noi un sfert de secol de uniune atestata documentar, am fost s-o vedem si ascultam pe Natalie Dessay in "La fille du régiment" la Opera din Viena. Cu ocazia aceea l-am vazut pentru prima data pe scena pe Juan Diego Florez, care a plasat pe planul secund pe toti ceilalti interpreti, fie ei foarte buni, ai spectacolului!

Am gasit un extras dintr-o reprezentatie de atunci a Operei din Viena (aprilie, 2007), cu aria "Ah! Mes amis!" interpretata de Florez. Urmariti in special partea care urmeaza minutului 6:00: http://www.youtube.com/watch?v=2WdFa6nPlyE&feature=related!

Pentru comparatie, puteti gasi pe Youtube aceeasi arie in interpretarea lui Luciano Pavarotti (referinta noastra absoluta in materie de tenori), de exemplu in 1972, la Met. Unii spun ca in acest rol il prefera pe Florez. Si noi!

Ieri am fost sa-l vedem si ascultam pe Juan Diego Florez in "La Dame du Lac", la Opera Garnier. Cu ocazia aceasta am vazut-o pentru prima data pe scena pe Joyce DiDonato, care a plasat pe planul secund pe toti ceilalti interpreti, fie ei foarte buni, ai spectacolului!


Desi exista pe Youtube un fragment piratat dintr-o reprezentatie de la Opéra Garnier cu acest spectacol, prefer sa va recomand un interviu dat de Joyce DiDonato, incheiat cu un fragment din aria finala "Tanti affetti" a operei (vezi dupa minutul 4:45): http://www.youtube.com/watch?v=9yve5H9y6ys&feature=related.

Cred ca sunt putine opere care sa se incheie cu o arie, mai ales cu aria cea mai dificila a sopranei, cum este cazul pentru La donna del lago. Trebuie spus insa ca Rossini a compus in 1819, la 27 de ani, acest rol special pentru vocea, se pare extraordinara, a Isabellei Colbran, spaniola de origine, prima donna Teatrului San Carlo din Neapole.

[In paranteza fie spus (si scris): In 1822, Rossini se casatoreste cu Isabella Colbran, cu sapte ani mai in varsta ca el. Datorita unor probleme de voce, Colbran nu mai apare pe scena dupa 1823, iar Rossini se muta singur la Paris. Cuplul divorteaza in 1837, dar Rossini nu se recasatoreste decat dupa moartea Isabellei Colbran, in 1845.]

Dupa o perioada fasta (a fost jucata cu succes la Londra pana in 1851), La donna del lago intra intr-o lunga perioada de uitare. Unul din motive este ca aria finala, "stralucitoare si diabolic de dificila" (Kobbé) nu gaseste interpreta dornica sa-si asume riscul. Se pare ca si atunci cand opera este repusa in repertoriu (Florenta, 1958), aria finala este omisa.

Un alt motiv pentru indelungata absenta din repertoriu este dificila partitura a celor doi tenori, asumata acum cu brio de Juan Diego Florez (in rolul lui Hubert, de fapt tanarul rege al Scotiei Giacomo V, alias James V, alias Jacques V – depinde unde citesti distributia) si Colin Lee (in rolul lui Rodrigo di Dhu, alias Roderick Dhu). In ceea ce priveste spectacolul de ieri, trebuie mentionata si prestatia exceptionala a mezzo-sopranei Daniela Barcellona, in rolul lui Malcolm Groeme.

Cat despre poveste si de ce se cheama asa, amanunte aflati de la Sir Walter Scott si a sa The Lady of the Lake.

Pe scurt: Elena il iubeste pe Malcolm, dar tatal ei a promis-o de sotie lui Roderick, aliat politic, opus regelui Scotiei. Cum lucrurile nu sunt suficient de complicate, apare si Hubert (Uberto di Snowdon, cum ii zice afisul operei), care de fapt e Giacomo V (adica regele James V al Scotiei, tot una cu Iacob al V-lea), pe care Archibald Douglas, conte d'Angus (tatal Elenei), il tinuse prizonier timp de doi-trei ani. Dupa ce James (adica Giacomo, alias Hubert) scapase (in 1528, la manualul de istorie; respectiv cu putin timp in urma, la Opera din Paris), Douglas se refugiase in Anglia, iar regele se razbunase pe familia acestuia, ramasa in Scotia. Fara sa stie de Elena, de care Hubert (adica James, alias Giacomo) se indragosteste cand o intalneste "intaiasi data pentru prima oara". Care Elena e insa indragostita de Malcolm si ii propune lui Hubert sa fie doar prieteni (Hi, hi…) Moment potrivit sa apara si celalalt pretendent, Roderick, ceea ce da nastere la cateva clipe de mare tensiune dramatica si vocala, caci cei doi tenori trebuie sa urce pana la Do de sus, iar Hubert, mai teribil, urca chiar pana la Re!

In final regele, adica Giacomo (alias Hubert, James, Iacob etc.) il iarta pe tatal Elenei si pe Malcolm, iubitul acesteia, rol care in viziunea lui Rossini este interpretat de o mezzo-soprana, de te gandesti ca…, dar de ce nu, la urma urmei? Cat se poate de potrivit deci ca opera se incheie cu "Tanti affetti in tal momento", adica "Atatea sentimente in acelasi timp!"



Un cuvant special de multumire lui Roberto Abbado (nepotul lui Claudio), aici la aplauze, unul dintre rarii dirijori care au grija ca orchestra operei sa nu acopere vocile solistilor.

1 commentaire:

  1. Dupa ce am ascultat de doua saptamani incoace, pe Youtube si pe CD-uri, mai multe interpretari difetite cu "Tanti affeti", ramanem la parerea ca cea care ne place cel mai mult este cea datorata lui Joyce DiDonato!

    RépondreSupprimer