dimanche 8 août 2010

Film (4) – Millenium 2

Nu are nici un rost sa(-mi) amintesc numele regizorului acestui film. Daca ar fi sa aleg, mai degraba l-as numi pe Michael Niqvist, actorul care interpreteaza rolul ziaristului Mikael Blomkvist, ziarist care in mintea mea se suprapune autorului celor trei Millenium.

Oricine ar fi facut filmul, nu putea sa iasa ceva la nivelul cartii lui Stieg Larsson. La fel cum nu aveau nici o sansa de reusita cei care s-au lansat in ecranizarile cartilor lui Dan Brown. Ecranizarea unor carti care au avut un mare succes de public nu are alt scop decat sa stoarca pana la ultima picatura - ultimul ban, mai bine zis, bunavointa, deja cucerita, a cititorilor.

Cand un produs merge - adica merg incasarile, se scot pe piata toate subprodusele derivate. Este si cazul pentru ecranizarile Millenium 1, 2, 3. Atunci de ce m-am dus sa vad Millenium 2? As putea spune: pentru ca vazusem Millenium 1 si pentru ca sper sa vad si Millenium 3. Dar nu e asta principalul motiv.

Eram vineri dupa-amiaza la Paris, cu doua ore libere la dispozitie, si primisem mai de mult cadou un bilet la un cinematograf UGC, la alegere. Eram prea obosit pentru un film complicat si cu putine sanse de a gasi, in timpul vacantei de vara, un film bun si simplu. Am preferat sa vad ceva ce, intr-o oarecare masura, deja cunosteam. Speranta de a zari cateva imagini filmate in capitala suedeza a cantarit mult in alegerea facuta, caci am pastrat o frumoasa amintire Stockholmului dintr-o excursie facuta intr-o vara pe meleaguri scandinave.


Stockholm 2008 - Nikon Coolpix L12



O scena m-a amuzat. O scena fara cuvinte. Blomkvist primeste o legatura de chei pierduta de Lisbeth Salander si reuseste sa descopere adresa unui apartament inchiriat pe ascuns de aceasta. Cheile se potrivesc perfect la intrarea principala si la intrarea apartamentului, numai ca atunci cand deschide usa acestuia, Blomkvist constata ca a declansat numaratoarea inversa a alarmei. Are 30 de secunde la dispozitie si e evident ca nu stie ce sa faca. Noroc ca in acelasi timp a inceput numaratoarea inversa si la un fel de iPod pe care Lisbeth - la volan, undeva, departe, il are alaturi. Lisbeth vede pe ecran cine e intrusul, se minuneaza si infurie, dar dupa cateva clipe lungi de ezitare introduce codul de oprire a alarmei. Cu cateva secunde inainte de termen, Blomkvist asista uluit cum beculetul alarmei trece pe verde. Doar atat! Jucat fin, elegant, fara mimica exagerata, fara un cuvant. Ce sa-i faci, daca intr-un film mie imi plac mai mult imaginile?!

Pe cand filmul se apropia de sfarsit, mi-am dat seama ca venisem la acest film asa cum as fi mers in vizita la un prieten: ca sa vad ce mai face, sa-l ascult povestindu-mi pe unde a mai fost si ce i s-a mai intamplat. Nu inseamna ca prietenul meu este cel mai bun si cel mai frumos din lumea asta. Imi seamana, dar are cu siguranta si ceva din ceea ce mie imi lipseste. Nu inseamna nici ca imi place tot ce face sau tot ce povesteste. Dar prietenia presupune, nu-i asa, si un oarecare grad de indulgenta. Important este ca ne-am simtit bine impreuna!

1 commentaire:

  1. Am citit pe nerasuflate cele trei carti ale lui Larsson, care mi-au placut. Filmul, nu l-am vazut! Cartea este intotdeauna mai buna. Larsson descrie palpitant fapte, intr-un tempo alert, cu o actiune si locuri pe care le reintalnesti in memorie.

    RépondreSupprimer