vendredi 17 septembre 2010

Calator (28) – Machu Picchu neturistic

Parasind cu un zambet Machu Picchu inconjurat de nori, Cristina si Amelia nu banuiau ce le astepta pe drumul de intoarcere.


La Aguas Calientes, unde se deschide drumul de 8 km spre Machu Picchu, se poate ajunge cu trenul sau pe jos, de-a lungul caii ferate. Trenul se poate lua fie de la Cusco, fie mai de aproape, de la Santa Teresa. Iar de la Cusco la Santa Teresa se poate ajunge, mai ieftin, cu autobuzul.

Drumul de intoarcere de la Aguas Calientes la Santa Teresa, in tren, a decurs fara probleme. Daca uitam senzatia neplacuta provocata de faptul ca trenul are vagoane diferite, desi identice pe dinafara, pentru turisti si pentru peruvieni. Nu deranjeaza faptul ca pretul este diferit, ci acela ca in nici un caz peruvienii nu au voie sa calatoreasca in vagoanele pentru turisti, si nici turistii, chiar daca au platit pretul ridicat, nu au voie sa mearga in vagoanele pentru localnici. Deci ghidul si-a condus si urcat turistii pe care ii pastorea in vagonul pentru straini, dupa care s-a dus la vagonul localnicilor, urmand sa se reintalneasca la coborarea din tren.

De la Santa Teresa a inceput drumul cu autobuzul spre Cusco. Interesant este ca la ducere ai senzatia ca drumul urca mereu, iar la intoarcere ca e mai mult la vale. Desi Cusco este la 3400 m altitudine, iar Machu Picchu doar la 2400 m. Dar asa e cand strabati munti si vai.


Drumul a decurs normal pana la primul baraj de stanci pravalite pe sosea. Va aduceti aminte de cele intalnite cu o zi in urma, la ducere. Grevistii erau de data asta mult mai furiosi. Dupa miros si figuri, incercasera sa-si stinga amarul in alcool. Ceea ce ii facea mult mai curajosi si intransigenti. Autobuzul nu a mai putut sa treaca de baraj. Turistii s-au dat jos si au adoptat hotararea majoritatii, sfatuite de ghidul peruvian: sa o ia ei pe jos spre Cusco pana la urmatorul baraj. Ca acolo vor intalni autobuzul care venea spre Santa Teresa si care si el fusese blocat. Pe la jumatea drumului vor intalni turistii acestui autobuz, care pornisera si ei pe jos. Reusise sa vorbeasca la telefon cu ghidul celuilalt grup. Ghizii celor doua grupuri urmau sa nu se miste de langa autobuze, prelund fiecare turma celuilalt.

O voce a indraznit sa spuna ca normal ar fi se sa intoarca la Aguas Calientes si agentia care organizase excursia sa le asigure intoarcerea in siguranta, cu trenul, la Cusco. Ce poate o voce in fata majoritatii docile? Au pornit-o cu totii pe jos, fara ghid, spre urmatorul baraj.



Au ajuns dupa 3 ore jumate. Intre timp se intunecase. Celalat autobuz ii astepta. S-au urcat si au pornit spre Cusco. Au ajuns doar pana la urmatorul baraj ridicat intre timp. Autobuzul nu a mai putut sa treaca. Noul ghid i-a sfatuit sa o ia pe jos spre un catun apropiat. El a ramas la autobuz. Turistii obositi au gasit catunul. Locuitorii, barbati, femei, copii, erau pe strada. Furiosi, mandri si amenintatori. Turistilor li s-a facut frica. Noroc ca in grupul lor se afla si un argentinian care a avut limba si curajul sa negocieze. In cele din urma au fost gasite doua microbuze mici in care s-au inghesuit toti turistii si care, contra cost, i-a adus pe drumuri ocolite la Cusco. Au ajuns la ora 3 dimineata, cu o intarziere de 9 ore. Multumiti ca au ajuns si pastrand amintiri de neuitat despre Machu Picchu.

Intre fotografia precedenta facuta pe 3 august 2010 la ora 17:08 (scadeti 8 din ora afisata) si urmatoarea facuta la Cusco in ziua de 4 august la ora 13:29, Niko nu a mai facut nici o fotografie. Am inteles de ce.

2 commentaires: