lundi 31 mai 2010

Romania (4) - Altadata?

"Da, ţara noastră toată, din cap pân' la sfârşit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.

Şi mişuie asupra-i un şir de viermi greţoşi
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioşi,
Blestem care desigur îşi are începutul,
Îşi are şi prezentul, îşi are şi trecutul,
Pe când sfârşitul, — zilnic chemat şi nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit."

Alexandru Macedonski, Catre viitorime, Excelsior (1895-1897)



Bucuresti, "Cathedral Plaza", aprilie 2010

dimanche 30 mai 2010

Opera (4) - Opera Comica







Am privit de fiecare data cu curiozitate cladirea "Operei Comice" in rarele ocazii in care pasii ne-au purtat pe langa ea. Nu foarte departe de Opéra Garnier, retrasa in mica Place Boieldieu si intorcand spatele marelui Boulevard des Italiens, Opéra Comique nu intra in circuitele turistice clasice ale Parisului.

Repertoriul oarecum rebarbativ si pretul mai degraba prohibitiv al locurilor cu vizibilitate rezonabila* facusera ca pana acum catva timp sa nu-i fi trecut inca pragul. Dar cand am aflat ca al doilea week-end din luna mai sta sub semnul invitatiei "Toti la opera!", ne-am zis ca e momentul sa-i facem o vizita.



O vizita a operei (cat de placuta poate fi o ghida trecuta de a doua tinerete, plina de accent sud-american, de umor si de informatii interesante!), o intalnire cu un tanar director tehnic pasionat, in timp ce pe scena se definitiva decorul viitorului spectacol (doua tinere au retusat ore intregi pictura unui dulap, care, in piesa pe care am vazut-o peste cateva zile, a avut un rol de cateva fractiuni de secunda, cazand la un moment dat din ascunzisurile tavanului intr-o groapa deschisa in podeaua scenei!), o vizita la atelierul de croitorie situat la ultimul etaj - prilej de a atinge cateva costume vechi de secole, dar si cele pentru viitoarea reprezentatie…




O reintoarcere in magia salii de spectacol. Specific salilor pariziene ale epocii, loja oficiala nu era cea care oferea cea mai buna vizibilitate, ci cea mai buna expunere pentru a fi vazut. Spectacolul principal era in sala, spectacolul de pe scena era un pretext. Una din cele doua loji oficiale era a reginei (cea din fotografia de mai sus), cea de pe latura opusa fiind a regelui. Aceasta atribuire permitea si o usoara orientare in scena pentru actori si regizori, care altfel riscau sa se incurce in stanga-dreapta. Mai tarziu latura reginei a devenit "côté cour", iar latura regelui - "côté jardin", pentru ca asa se intampla sa fie la o sala de la Tuileries unde Comedia Franceza se mutase la 1771.




Si revenim in elegantele foaiere unde, in alte epoci, cand sala de spectacol nu era incalzita – nu, nu in epoca de aur la care va ganditi!
Deci, sa reluam: … in alte epoci, cand sala de spectacol nu era incalzita, spectatorii veneau la pauza sa se incalzeasca putin in jurul sobei (foyer = vatra, camin), in timp ce in sala de spectacol se puneau lumanari noi, prevazute sa tina durata unui act. Daca nu era invers, caci actul unei piese nu putea dura mai mult decat viata unei lumanari…



Fotografii la Opéra Comique, Paris – mai 2010, MSC


* - Daca azi pare umilitoare existenta locurilor fara vizibilitate intr-o sala de spectacol (la Opéra Garnier sunt bilete pe care e notat clar "fara vizibilitate" – fara a se mentiona totusi ca poti sa admiri plafonul pictat de Chagall), atunci cand au fost construite aceste sali lucrurile nu erau surprinzatoare, pentru ca permiteau revenirea la un spectacol (numai) pentru a asculta partitura preferata.


mercredi 26 mai 2010

Radio (26) - Casa viitorului




Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache,





emisiune care a putut fi urmarita in direct pe http://cultural.srr.ro/ miercuri, 26 mai 2010, incepand cu ora 13:15, ora Romaniei.




Extras:


"Proiectul BE-GREEN, care poate fi descoperit in plin centrul Parisului. [...] Este vorba de doua locuinte pe care arhitectul ce le-a creat le prezinta drept "case ale viitorului". Principalul lor atu il reprezinta, fara doar si poate, consumul extrem de redus de energie".


lundi 24 mai 2010

Film (2) - Corneliu Porumboiu

Politist, subiectiv

Rareori am vazut un film care sa-mi placa mai mult! Si niciodata nu mi s-a intamplat sa o aud pe Ami spunand: "Daca nu ar fi un film romanesc, as zice sa plecam!" Pentru a-i confirma parerea, un scaun din spatele nostru a scartait usor si lumina de pe culoar s-a strecurat pentru o clipa in intunericul salii de langa Beaubourg.


Am savurat lungile momente de asteptare - oare cu ce altceva este umpluta in proportie de 90% viata noastra cea de toate zilele? Cand politistul i-a spus la telefon unei colege ca o va astepta pe culoar 10 minute, am soptit: "Banuiesc ca vom astepta impreuna cu el!" si am avut dreptate. Aveam deja antrenamentul unei ore si mai bine de filatura in compania politistului vasluian.

Dupa zeci de filme politiste americane cu crime perverse si tragatori de elita, cu exterioare de carte postala, cu interioare filmate cu filtre pastel, cu laboratoare ultra-dotate, cu inspectoare blonde super-inteligente, cu politisti rasi si frumosi, care niciodata nu ar sorbi (vai!) dintr-o ciorba ca politistul lui Corneliu Porumboiu, "Politist, adjectiv" vine ca o superba si necesara aducere la realitate.

Ne-a amuzat enorm scena finala, in care am regasit schemele savante utilizate de "expertii" filmelor americane pentru rezolvarea cazurilor imbarligate. O desfasurare de forte demna de o tara membra NATO pentru prinderea in flagrant delict a periculosilor infractori.

Rareori ni s-a intamplat sa discutam mai mult despre un film, chiar daca ne situam pe pozitii complet opuse. Si poate tocmai din cauza asta, in mintea mea se reia de atunci in bucla melodia care insotea genericul de final:
http://www.youtube.com/watch?v=p2GBH1p7R_Y&feature=related

(Ce seara minunata, Ian Raiburg, pe versuri de Grigore Vieru)

dimanche 23 mai 2010

Expozitii (5) - IZIS

Afisul expozitiei "IZIS – Paris des rêves" – Foto MSC

De ce Izis? – ma intreaba un mail venit de dincolo de ocean.
In primul rand, pentru ca desi a facut parte din grupul celor "Five French Photographers" expusi la MoMA, New York, in 1951 - alaturi de Brassaï (pe numele sau Gyula Halász, nascut in 1899 la Braşov), Henri Cartier-Bresson, Robert Doisneau si Willy Ronis - Izis este (era?) cel mai putin cunoscut dintre ei.
In ultimul rand (but not least!), pentru fascinatia fotografiilor alb-negru ale Parisului si, mai ales, ale parizienilor de pe la jumatatea secolului trecut.
Intre primul si ultimul rand s-a intercalat descoperirea lui Izis la expozitia intitulata "Paris des rêves", dupa numele primului album publicat de Izis (1950; tiraj 170.000 exemplare).

Unul din aparatele cu care lucra Izis - Foto MSC

Izis – numele cu care, din 1941, isi semneaza fotografiile Israëlis Bidermanas.
Nascut in 1911 in Lituania.
Emigrat in 1930 la Paris. A luat cu el doua fotografii facute inainte de plecare: familia Bidermanas - mama, tatal si cei patru copii. Izis a reusit sa-i aduca la Paris pe sora si fratele mai mici. Parintii si celalalt frate au ramas… De mirare ca Izis a fost mereu "vesel, dar de neconsolat; niciodata fericit" - dupa cum il descrie fiul sau, Manuel Bidermanas?


Metro Mirabeau, ora 6 dimineata, 1949 – Foto din expozitie MSC

Din 1949 pana in 1969, Izis lucreaza pentru Paris Match.
In 1952 publica "Charmes de Londres", cu text de Jacques Prèvert.
In 1953 – "Paradis terrestre" cu text de Colette.
In 1955 – "Israel""am avut impresia ca este tara copilariei mele; am recunoscut peisajele" – scria Izis.
In 1965 – "Le cirque d'Izis".
In 1969 – "Le monde de Chagall" – fotograful surprinzandu-si prietenul pictand plafonul Operei din Paris.


Fotografii din ciclul "Circul" – Foto din expozitie MSC

O mica nota amuzanta, nu lipsita de tâlc: trimis in 1953 la Londra cu ocazia incoronarii reginei Elisabeta, Izis reuseste performanta de a face reportajul intitulat 'The Queen's People" fara nici o fotografie a reginei, in afara celei expuse intre gainile si gastele unei macelarii, in "Coronation Food".

mercredi 12 mai 2010

Radio (25) - Top-Braille



Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache,




emisiune care a putut fi urmarita in direct pe http://cultural.srr.ro/ miercuri, 12 mai 2010, incepand cu ora 13:15, ora Romaniei.



Foto Mihaela Chirca


Extras:

"Raoul Parienti a avut ideea acestui aparat inca din anii '70, dar tehnologiile epocii nu i-au permis sa-l realizeze imediat. [...]

Dificultatile tehnologice sunt depasite in anii '90, asa ca inventatorul depune primul brevet in 1996. Raman de rezolvat problemele financiare; aproape 10 ani dupa primul brevet, primul prototip apare la sfarsitul lui 2005, iar in 2007 aparatul incepe sa fie comercializat in 15 tari."



dimanche 9 mai 2010

Franta (8) - Concurs Lépine 2010

Premiul intai a fost acordat inventiei "Top-Braille" de Raoul Parienti.

Este vorba de un aparat care permite transcrierea en Braille sau lectura cu voce tare a unui text (carte, revista, notita de medicament etc.) scris in franceza, engleza, germana, italiana, spaniola, portugheza sau olandeza.

mercredi 5 mai 2010

Radio (24) - Inventii si inovatii




Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache,



emisiune care a putut fi urmarita in direct pe http://cultural.srr.ro/ miercuri, 5 mai 2010, incepand cu ora 13:15, ora Romaniei.



Foto Mihaela

Extras:

"Stiti ce au in comun fierul de calcat cu abur, batistele jetabile, pixul si aspiratorul electric? Toate au fost prezentate la un moment dat in cadrul concursului despre care doresc sa va vorbesc astazi: Concursul Lépine. Un concurs pe care il putem califica de "venerabil", caci prima sa editie dateaza inca din 1901!"



lundi 3 mai 2010

Romania (3) - Marketing evlavios

"Nu stiti unde e mulãn rujul?" – ma trezeste din visare un trecator.
"Cin' sa fie?"
"Mulãn rujul!"
"Nu stiu, imi pare rau"
– raspund rusinat, dumirindu-ma si recunoscandu-mi lipsurile. Habar n-aveam ca exista un Moulin Rouge si la Bucuresti. De ce sa nu fie, la urma urmei?


Visam privind biserica Domnita Balasa. Un steag infipt in apropierea intrarii imi zgandarise simtul patriotic. Sigur ca asa ceva nu era inainte de '89! Dar oare pe vremea aia erau tot asa, doi-trei cersetori sa-si faca veacul in apropierea locurilor pentru pus lumanari? Cred ca da, poate nu in permanenta aici, CC—ul era prea aproape, poate mai trecea cate un tovaras pe jos spre sau dinspre sediu si ar fi fost tentat sa dea pomana. Visam…

Ma uitam ganditor la cele doua adaposturi pentru pus lumanari – asa cum sunt la mai toate bisericile din Bucuresti. Una pentru "Vii", cealalta pentru "Morti". Si ma intrebam ce responsabil de "marketing evlavios" o fi avut strasnica idee cu separarea lumanarilor pentru vii si pentru morti. Pentru ca nu poate fi altceva decat o geniala idee comerciala: daca se duce omul la biserica, trebuie musai sa cumpere minimum doua lumanari, una pentru vii si alta pentru morti. Doar n-o sa te zgarcesti sa cumperi o singura lumanare si sa crezi ca Dumnezeu iti accepta de-a valma, pe o singura flacaruie, si rugaciunile pentru vii si cele pentru morti!


"Viii cu viii si mortii cu mortii" – imi vor raspunde, uniti, adeptii lozincilor din toata lumea. Lumanarile trebuiesc neaparat aprinse separat, pentru ca fumurile celor doua festile sa nu se amestece! Va dati seama ce munca in plus pentru "Cei de Sus" sa stea sa separe, dupa ce s-au amestecat, fumurile pentru "vii" de cele pentru "morti"!?

In sufletul meu nu pot sa-i separ insa pe cei care "imi sunt", de cei care "mi-au fost". Si am de gand sa adun in flacara unei singure lumanari si rugaciunile pentru cei care sunt, si pentru cei care au fost, si pentru cei care vor fi. (- Uf, bine ca nu au pus si o alta cutie pentru "Cei care vor fi"!)

Hotarat, cumpar o singura lumanare. Ajuns in fata cutiilor ma opresc nehotarat: sa o pun la "Vii", sa o pun la "Morti"? Ezit. Ce-or zice cei morti, daca pun lumanarea la "Vii"? Vor crede ca i-am uitat? Ce-ar zice unul dintre cei "vii" daca ar trece pe langa mine tocmai cand pun unica lumanare la "Morti": "Uite, ma, ca la noi nu se gandeste!"

Mare e puterea ta, Doamne! Si a marketingului.
Ma intorc sa mai cumpar o lumanare!