mercredi 30 juin 2010

Radio (29) - Itinerar parizian pentru vacanta mare

Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache,






emisiune care a putut fi urmarita in direct pe http://cultural.srr.ro/ miercuri, 30 iunie 2010, incepand cu ora 13:15, ora Romaniei.


Prima parte a interventiei, lipseste din inregistrarea de mai sus. Iat-o scrisa:

"Buna ziua tuturor!


In cursul diminetii de astazi, incercand sa pregatesc aceasta ultima interventie inainte de mult-asteptata vacanta, am rasfoit notitele ce rezuma aproape un an de dialog radiofonic cu ascultatorii romani. Fara nostalgie, dar cu emotie, am regasit urarea pe care o adresam tuturor la inceputul lui septembrie - aceea de a traversa impreuna un an de activitate intensa si interesanta.
Cu speranta ca aceasta urare a devenit realitate pentru cati mai multi dintre noi, trec acum la subiectul transmisiei de astazi: VACANTA!


O confidenta: fac parte dintr-o generatie care in copilarie canta "A venit vacanta / Cu trenul din Franta", in ciuda faptului ca pe atunci tara cu pricina era pentru muritorul de rand mai degraba o notiune abstracta, decat o posibila destinatie de vacanta.
"


In final:

"Lista expozitiilor ar putea desigur continua. Ma opresc totusi, dorindu-va tuturor, colegilor din studio si din regie, si ascultatorilor de pe toate meridianele, caci aveti ascultatori pe toate meridianele, o vacanta placuta si interesanta!

La revedere, in septembrie!"


Foto Cristina Chirca

In orice caz, Bonnie este hotarata ca in acest an sa plece si ea in vacanta!

lundi 28 juin 2010

Opera (5) - Juan Diego Florez si Joyce DiDonato in "La Dame du Lac"




Cu ani in urma, pe cand serbam noi un sfert de secol de uniune atestata documentar, am fost s-o vedem si ascultam pe Natalie Dessay in "La fille du régiment" la Opera din Viena. Cu ocazia aceea l-am vazut pentru prima data pe scena pe Juan Diego Florez, care a plasat pe planul secund pe toti ceilalti interpreti, fie ei foarte buni, ai spectacolului!

Am gasit un extras dintr-o reprezentatie de atunci a Operei din Viena (aprilie, 2007), cu aria "Ah! Mes amis!" interpretata de Florez. Urmariti in special partea care urmeaza minutului 6:00: http://www.youtube.com/watch?v=2WdFa6nPlyE&feature=related!

Pentru comparatie, puteti gasi pe Youtube aceeasi arie in interpretarea lui Luciano Pavarotti (referinta noastra absoluta in materie de tenori), de exemplu in 1972, la Met. Unii spun ca in acest rol il prefera pe Florez. Si noi!

Ieri am fost sa-l vedem si ascultam pe Juan Diego Florez in "La Dame du Lac", la Opera Garnier. Cu ocazia aceasta am vazut-o pentru prima data pe scena pe Joyce DiDonato, care a plasat pe planul secund pe toti ceilalti interpreti, fie ei foarte buni, ai spectacolului!


Desi exista pe Youtube un fragment piratat dintr-o reprezentatie de la Opéra Garnier cu acest spectacol, prefer sa va recomand un interviu dat de Joyce DiDonato, incheiat cu un fragment din aria finala "Tanti affetti" a operei (vezi dupa minutul 4:45): http://www.youtube.com/watch?v=9yve5H9y6ys&feature=related.

Cred ca sunt putine opere care sa se incheie cu o arie, mai ales cu aria cea mai dificila a sopranei, cum este cazul pentru La donna del lago. Trebuie spus insa ca Rossini a compus in 1819, la 27 de ani, acest rol special pentru vocea, se pare extraordinara, a Isabellei Colbran, spaniola de origine, prima donna Teatrului San Carlo din Neapole.

[In paranteza fie spus (si scris): In 1822, Rossini se casatoreste cu Isabella Colbran, cu sapte ani mai in varsta ca el. Datorita unor probleme de voce, Colbran nu mai apare pe scena dupa 1823, iar Rossini se muta singur la Paris. Cuplul divorteaza in 1837, dar Rossini nu se recasatoreste decat dupa moartea Isabellei Colbran, in 1845.]

Dupa o perioada fasta (a fost jucata cu succes la Londra pana in 1851), La donna del lago intra intr-o lunga perioada de uitare. Unul din motive este ca aria finala, "stralucitoare si diabolic de dificila" (Kobbé) nu gaseste interpreta dornica sa-si asume riscul. Se pare ca si atunci cand opera este repusa in repertoriu (Florenta, 1958), aria finala este omisa.

Un alt motiv pentru indelungata absenta din repertoriu este dificila partitura a celor doi tenori, asumata acum cu brio de Juan Diego Florez (in rolul lui Hubert, de fapt tanarul rege al Scotiei Giacomo V, alias James V, alias Jacques V – depinde unde citesti distributia) si Colin Lee (in rolul lui Rodrigo di Dhu, alias Roderick Dhu). In ceea ce priveste spectacolul de ieri, trebuie mentionata si prestatia exceptionala a mezzo-sopranei Daniela Barcellona, in rolul lui Malcolm Groeme.

Cat despre poveste si de ce se cheama asa, amanunte aflati de la Sir Walter Scott si a sa The Lady of the Lake.

Pe scurt: Elena il iubeste pe Malcolm, dar tatal ei a promis-o de sotie lui Roderick, aliat politic, opus regelui Scotiei. Cum lucrurile nu sunt suficient de complicate, apare si Hubert (Uberto di Snowdon, cum ii zice afisul operei), care de fapt e Giacomo V (adica regele James V al Scotiei, tot una cu Iacob al V-lea), pe care Archibald Douglas, conte d'Angus (tatal Elenei), il tinuse prizonier timp de doi-trei ani. Dupa ce James (adica Giacomo, alias Hubert) scapase (in 1528, la manualul de istorie; respectiv cu putin timp in urma, la Opera din Paris), Douglas se refugiase in Anglia, iar regele se razbunase pe familia acestuia, ramasa in Scotia. Fara sa stie de Elena, de care Hubert (adica James, alias Giacomo) se indragosteste cand o intalneste "intaiasi data pentru prima oara". Care Elena e insa indragostita de Malcolm si ii propune lui Hubert sa fie doar prieteni (Hi, hi…) Moment potrivit sa apara si celalalt pretendent, Roderick, ceea ce da nastere la cateva clipe de mare tensiune dramatica si vocala, caci cei doi tenori trebuie sa urce pana la Do de sus, iar Hubert, mai teribil, urca chiar pana la Re!

In final regele, adica Giacomo (alias Hubert, James, Iacob etc.) il iarta pe tatal Elenei si pe Malcolm, iubitul acesteia, rol care in viziunea lui Rossini este interpretat de o mezzo-soprana, de te gandesti ca…, dar de ce nu, la urma urmei? Cat se poate de potrivit deci ca opera se incheie cu "Tanti affetti in tal momento", adica "Atatea sentimente in acelasi timp!"



Un cuvant special de multumire lui Roberto Abbado (nepotul lui Claudio), aici la aplauze, unul dintre rarii dirijori care au grija ca orchestra operei sa nu acopere vocile solistilor.

samedi 26 juin 2010

Spor de zâmbet (11) - Circul Soarelui



Inspaimantati pe termen lung de alamurile fioroase si extrem de viguroase ale fanfarei Circului din Bucuresti - la cateva din spectacolele caruia am fost, pe post de parinti constiinciosi, prin anii '85-89 – am rasuflat usurati cand fetele noastre nu si-au mai manifestat dorinta sa mearga la circ. Am pastrat insa mereu o atractie candida pentru spectacolul de circ, mai ales pentru capacitatea lui de sfidare a imposibilului si, nu in ultimul rand, pentru latura lui de poezie si vis.

Am continuat sa avem insa parte regulat de circ. De circul politic. Indiferent de malurile rausorului sau fluviului care il gazduieste, circul politic se joaca fara relache. Clovni, iluzionisti, imblanzitori de fiare sau de purici, echilibristi fara plasa, femei cu barba si barbati fara scrupule. Lume-lume! Spectacolul poate fi fie improvizat, fie regizat in cele mai mici detalii. Insotit insa intotdeauna de fanfara asurzitoare reprezentata de mass-media, care detine rolul principal in saturarea maselor cu circ. Mai ales cand acestea ar avea tendinta sa ceara si paine. Sa va povestesc cum pe 24 iunie camerele de vederi ale mai multor canale de televiziune au pandit intoarcerea in Franta a unei penibile echipe nationale, umpland ore intregi de emisie cu un "non-eveniment", in timp ce pe strazile Parisului zeci de mii de oameni participau, exact in acele momente, la cea mai mare manifestatie intersindicala a anului 2010? Mai bine sa vorbim de altceva!



Foto Mihaela Chirca



Nu mai stiu cand si cum am aflat prima data de Cirque du Soleil.

A doua oara am vorbit de el acum vrun an, cand montrealezii (s-o zice cumva "montrealistii"?) Mariana & Co. au fost pe aici si ne-au intrebat: "Ati fost vreodata la Cirque du Soleil?"

A treia oara a fost in septembrie 2009, cand am aflat identitatea unui "turist spatial": multimiliardarul canadian Guy Laliberté. Daca este sa credem ce se scrie pe Internet, dupa ce a plecat de acasa la varsta de 14 ani, Guy Laliberté a dat spectacole pe strazile orasului natal, Québec, ca acordeonist si aruncator de flacari. Iar in 2007, la 48 de ani, Guy Laliberté a donat 100 de milioane de dolari canadieni asociatiei One Drop, pe care a creat-o pentru a ajuta populatiile lipsite de apa potabila. Intre cele doua date se situeaza infiintarea Circului Soarelui, Cirque du Soleil, 1984.

A patra oara cand am vorbit despre Cirque du Soleil a fost la inceputul acestei veri, cand am citit o poveste la gura sobei. Ei, da! Exista meleaguri in care locuitorii stau si vara la gura sobei ;) ! Asta ne-a facut sa ne gandim din nou la circ, la cel adevarat. Si ne-a zgandarit dorinta de a merge iarasi la un spectacol de circ. Dar nu la oricare! La Cirque du Soleil!

Pentru cei care vor sa aiba o mica idee de cum arata un spectacol la Cirque du Soleil, iata adresa http://www.cirquedusoleil.com/.

Oricum, noi ne-am hotarat sa mergem la spectacol. Pana atunci ne antrenam mancand salata!
E drept, nu ca cea din Montreal si nici ca cea din Helsinki. Dar salata, creatza sau necreatza, insa neaparat verde!


Foto Mihaela Chirca


Daca vreti sa stiti ce legatura este intre Cirque du Soleil si salata verde de Montreal, atunci trebuie sa cititi postarea recenta dintr-un blog pe care noi il urmarim cu mare placere: http://povestilagurasobei.blogspot.com/.

mercredi 23 juin 2010

Radio (28) - Ecologia fericirii



Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache,



emisiune care a putut fi urmarita in direct pe http://cultural.srr.ro/ miercuri, 23 iunie 2010, incepand cu ora 13:15, ora Romaniei.


Extras:


"Trebuie sa recunosc, subiecte pline de optimism tonic sunt greu de gasit in momentul de fata pe aici, prin Franta. […] Cu toate acestea, astazi am hotarat sa va vorbesc despre… fericire. Si despre ecologie. […] Eric Lambin este autorul unei lucrari intitulate "O ecologie a fericirii". Un eseu de 320 pagini in care autorul demonstreaza, cu logica omului de stiinta si intelepciunea filozofului, ca fericirea este o alternativa posibila pentru societatea umana. Posibila cu o conditie: aceea de a face alianta cu natura!"


Foto Mihaela Chirca


Dan Manolache, la final: "Ne bucuram ca mai sunt oameni fericiti! Probabil ca si Malouda, demnul urmas al lui Platini, este un om fericit. El este golgheterul absolut al echipei Frantei! Si singurul, pentru ca Franta a marcat un singur gol la Campionatul Mondial."
Corina Negrea: "Deci detine recordul!"
Dan: "Absolut!"

lundi 21 juin 2010

Film (3) - Juan José Campanella.

De ce barbatii inteleg asa de greu?

De data asta suntem amandoi de aceeasi parere: e un film minunat!
El Secreto de Sus Ojos - Argentina, 2009, regia Juan José Campanella, cu Soledad Vallamil (in rolul Irenei Menéndez Hastings) si Ricardo Darin (Benjamín Espósito). Oscar 2010 pentru cel mai bun film strain.

Iesim in dupa-amiaza tarzie de duminica de la Utopia de la St. Ouen l'Aumone. Un cinematograf cu cinci sali mici, in care sunt programate filme mai vechi sau mai noi, alese cu grija. "Tous ces films délicats et subtils dont on aime vous régaler" – cum scrie gazeta cinematografului in cronica filmului Politist, adjectiv, programat luna viitoare. Aceasta alegere a filmelor si prezentare lor in versiunea originala aduc spectatori de la distante de zeci de kilometri. Ca noi.

Bufnim in ras reamintindu-ne scena catelului. O scena care urmeaza dupa cateva momente de tensiune. Camera fixeaza un culoar lung, ce se termina cu o usa deschisa spre curte. Doi indivizi fug din casa, strabatand culoarul urmariti de un catelandru care latra furios. Cei doi intrusi ies in curte, alergand spre dreapta, cu catelandrul dupa ei. Camera ramane nemiscata, filmand culoarul gol. Se aude numai latratul furios al catelandrului, latrat care inceteaza la un moment dat, lasand sa se auda tipatul scurt de durere al unui individ. In clipa urmatoare se aude schelalaitul catelandrului, pe care il zaresti prin usa din fundul culoarului fugind-zburand de la dreapta spre stanga. Doar atat!

Nu, "Secretul din ochii sai" nu este o comedie. Este categorisit ca "thriller" si chiar ca "film politic". Poate fi interpretat si resimtit in mai multe feluri. Chiar titlul poate fi inteles diferit, putand fi vorba de secretul "din ochii lui" sau "din ochii ei", desi cel mai bine ar fi: "din ochii lor". Amandoi suntem insa de parere ca "El Secreto de Sus Ojos" este in primul rand un film de dragoste. Si nu numai pentru ca nu am vazut nicicand un 'ne-sarut' (expresia ii apartine Cristinei) mai tandru ca in scena 'despartirii pe un peron de gara' din acest film!

"Si totusi, ea i-a aratat de atatea ori ce simte si ce doreste!" – spune Amelia.
"O, doar de vreo doua ori, si atunci destul de vag!" – replic eu.
"Ba nu a fost deloc vag, a fost foarte clar si nu numai de doua ori" – vine raspunsul.
"Daca spui tu! Dar cred ca au fost genul de mesaje pe care numai femeile le inteleg usor" – accept, resemnat.

Intrebarea ma framanta. Ma trezesc la 3:30 noaptea. Ma duc in sufragerie, instalez laptopul pe masuta speciala primita cadou pentru "fête des pères", gasesc filmul si il mai privesc o data. Tot in versiunea originala, dar netitrat. Nu am nevoie de cuvinte, caci incerc sa recitesc "secretul din ochii ei". Si intr-adevar, Amelia a avut dreptate!

Oare de ce barbatii inteleg asa de greu ?

- Poate doar unii dintre ei, mai grei de cap. Nu e cazul sa generalizezi! - veti replica voi, aproape sigur.




Am insa impresia ca Bonnie – pisica, iar nu motan, uitandu-se la mine, isi pune aceeasi intrebare.

Sau poate doar imi reproseaza: "Pe mine de ce nu m-ati luat sa vad si eu filmul? Macar scena cu catelul!"

mercredi 16 juin 2010

Lecturi razlete (3) - Lisa Unger

Thriller au féminin



"Cand incepi sa-l cunosti mai bine pe celalalt, trasaturile lui fizice se estompeaza incet, incet. Te lasi invaluit de energia sa, de parfumul pielii sale. Devii mai sensibil la esenta fiintei sale si mai putin la aspectul ei. Iata de ce nu te poti indragosti de frumusete. Ea ne flateaza, o dorim, vrem chiar sa o posedam. Ea incanta ochii si corpul, dar nu inima."


"Din cea mai frageda varsta, fetitele sunt hranite cu basme si, in aceste conditii, cum sa te mai miri ca odata adulte ele aspira toate la un deznodamant fericit? Nimeni nu le spune ca tristetea nu dispare intotdeauna, ca anumite persoane mor nefericite fara a fi obtinut iertarea dorita, ca anumite lucruri sunt pierdute pentru totdeauna."


"Carl Jung credea in existenta in fiecare dintre noi a unei parti de umbra pe care invatam sa o disimulam, unde rezida dorintele noastre refulate, opiniile noastre secrete despre noi insine si despre cei din jur, lipsurile si trasaturile de caracter pe care le detestam si pe care incercam sa le ingropam cat mai adanc in noi. [...] Ori aceasta forta interna nu aspira decat sa fie recunoscuta si inteleasa. Numai cu aceasta conditie ne putem simti intregi, in sfarsit liberi."




"Nu cred ca noi sa fi gresit. Nu am crezut asta niciodata. Pentru mine, o multitudine de drumuri ni se ofera si este vorba numai de a hotara ce directie sa apuci pentru a ajunge acasa. Nu cred nici in regrete. La ce serveste sa ne inchipuim ce s-ar fi intamplat daca am fi acceptat un anume post, daca ne-am fi casatorit cu o iubire din tinerete sau daca am fi ezitat o secunda in plus inainte de a traversa? Niciodata nu putem sti asta."


Foto MSC


Beautiful lies - Lisa Unger
Vezi si
http://www.lisaunger.com/
http://blog.lisaunger.com/

dimanche 13 juin 2010

vendredi 11 juin 2010

Franta (10) - Saraca Franta!

Ploua marunt. Banala dimineata de zi de lucru. Paris, Gare de l'Est.

In marele hol se intretaie drumurile navetistilor si turistilor grabiti. O tanara cu fuste lungi, sosete si slapi, se strecoara printre calatori intinzandu-le sub nas un pahar de plastic in care suna stingheri cativa banuti. Se pare ca nimeni nu o baga in seama. Din difuzoarele garii, rasuna o voce dojenitoare: "Va reamintim ca cersitul este strict interzis in incinta garii!"

O tanara blonda, placuta privirii, deschide un pachet de tigari si isi aprinde o tigara pornind de-a lungul unui peron. "Va reamintim ca fumatul in incinta garii este strict interzis, inclusiv pe peron!" – rasuna vocea dojenitoare din difuzoare. Nici o vorba insa de celofanul si poleiala pachetului de tigari pe care tanara le aruncase cu indiferenta pe jos.




Ridic ochii sa caut camerele de luat vederi, dupa care o iau spre linia 21. In fata mea merge, cat poate de vioi, un tip gras, cu adidasi albi si costum alb care scoate in evidenta maroniul inchis si lucitor al pielii. Din mijlocul peronului, isi sufla cu dexteritate mucii intre sinele de cale ferata. Astept ca vocea din megafoane sa spuna ceva de genul : "Va reamintim ca in incinta garii este preferabil sa va suflati nasul in batista", dar anuntul se lasa asteptat. Tipul se urca voios in primul vagon.

Ma urc in cel de al doilea vagon. La mijloc, cateva randuri de banci nu sunt ocupate. Descopar motivul: intins pe trei scaune de plush, cu fata spre spatar si cu picioarele depasind pe culoar, doarme un individ. Pantofii ii sunt uzi, unul dintre ei e rupt. In jur domneste un miros straniu. Usile se inchid. Stoic, raman in vagon.

Rasfoiesc unul din ziarele gratuite luate din gara. "20 minutes", 10 iunie 2010, pagina 12: "Amantul automobilistei controlata atunci cand purta un niqab…" Pe scurt: o tanara este amendata cu 22 de euros pentru ca purta un niqab in timp ce conducea. Tipa refuza sa plateasca. Sotul, proprietarul unei macelarii halal, intra peste catva timp in scena, revoltat de discriminare. Se dovedeste ca are mai multe sotii. Peste cateva zile, insotit de avocat, individul argumenteaza ca are doar o singura sotie, celelalte femei cu care traieste impreuna fiindu-i doar metrese. "E ceva obisnuit la voi, in Franta, nu-i asa?" – zice sfidator si plin de sine. Se dovedeste ca individul este casatorit civil doar o singura data, iar cum in Franta laica nu sunt luate in calcul si casatoriile religioase, nu poate fi considerat, dpdv legal, poligam. Ramane faptul ca individul locuieste cu o sotie si trei metrese, cu care are 15 copii si mai asteapta alti doi! Iar in ultimii trei ani, familia largita a primit alocatii familiale de 175.000 de euros, fata de 80.000 cat ar fi avut dreptul! Uite unde duce neplata unei amenzi de 22 de euro!

Nu pot sa nu-mi amintesc de cateva articole din presa romaneasca de saptamana trecuta, in care se vorbea de "interzicerea voalului islamic in Franta"! Incorect si periculos amalgam. Nu "islamic", ci interzicerea "voalului integral", niqab si burqa, acele voaluri pentru femei care au doar o fanta pentru ochi, acoperita si aceea uneori cu o plasa deasa. De nici nu stii daca sub deghizarea de Belphegor se ascunde o sfioasa juna, o hoasca batrana (!pleonasm, dar rimeaza) sau un ingenuu agent Ben 007.

Inchid ochii si ma inchipui plimbandu-ma intre Piata Romana si Piata Universitatii. In jur se preling numai umbre negre, maronii sau albastre, cu voaluri lungi, cu ochii zabreliti. Unde sunt fet(z)ele de altadata? Cine le-a ascuns zambetul sau tristetea, interesul sau indiferenta? Cine le-a ascuns omenia?

Un curent de aer proaspat ma trezeste din cosmar. Cineva nu a mai suportat mirosul si a inceput sa deschida toate ferestrele vagonului.

Alte stiri ale aceleiasi zile. Spicuiesc dintr-un articol: "Tantarul-tigru si-a facut aparitia in sudul Frantei. […] Specie eminamente daunatoare, vector de boli grave. […] Ministerul Sanatatii a pus in aplicare un plan de masuri contra riscurilor de raspandire in intreaga Franta. […] Modificandu-si comportamentul si adoptand gesturi simple, fiecare poate contribui la lupta contra proliferarii acestui tantar."

Nota: Nimic din cele de mai sus nu este imaginat, exceptand plimbarea pe bulevardele bucurestene.

mercredi 9 juin 2010

Radio (27) - Misiunea Terre-Océan



Interventie in emisiunea „Stiinta in cuvinte potrivite“, Radio Romania Cultural, realizatori Corina Negrea si Dan Manolache,



emisiune care a putut fi urmarita in direct pe http://cultural.srr.ro/ miercuri, 9 iunie 2010, incepand cu ora 13:15, ora Romaniei.


Extras:


Misiunea Terre-Océan, incredintata navei "La Boudeuse", a luat sfarsit inainte de termen.
"Din pacate, criza si restrictiile bugetare au facut ca unii dintre sponsori - printre care si Ministerul Ecologiei - sa nu-si onoreze promisiunile, asa ca expeditia a acumulat nu numai date stiintifice, ci si enorme datorii. [...] Capitanul goeletei, Patrice Franceschi, evoca [...] "raceala si caracterul implacabil al logicii contabile", deplorand faptul ca aventura dezinteresata posibila in vremea lui Ludovic al XV-lea nu mai este de actualitate."


Mai multe informatii privind Misiunea Terre-Océan pot fi gasite pe site-ul expeditiei, http://la-boudeuse.org/

dimanche 6 juin 2010

Franta (9) - Noce en Beauce


Unii dintre voi isi mai amintesc nunta la care au fost anul trecut in Beauce, langa Chartres. Anul acesta a fost randul mezinei sa se casatoreasca. Mathilde si Olivier, au absolvit Medicina si vor lucra la spitalul din Dreux. Cateva fotografii de la nunta (5 iunie 2010):


Noroc si Fericire!

Spor de zâmbet (10) - Neintelegeri


- Te rog, poti sa dai tu drumul la radio?
- Aoleu, da' ce-a mai facut? Unde l-ai inchis?
Radioul este langa usa. Ies, strecor mana inauntru, dau drumul la radio, dupa care inchid repede usa dupa mine. Ascult, pare ca totul e in regula, asa ca intru inapoi.
- Stii, eu nu inteleg o chestie!
- Ce nu intelegi?
- De ce exista lapte ieftin si lapte scump? Nu e tot lapte de vaca? Nu e tot alb? Ce, vacile care dau lapte scump sunt mai simpatice? Mai nurlii? Mai zglobii?
- Nu, dar probabil ca mananca altceva, laptele are mai multe vitamine, e mai gras…
- Sa zicem ca e lapte degresat, ca s-a scos untu' din el.
- Probabil ca unele sunt crescute in libertate si altele in grajduri aglomerate.
- Si atunci o fi ca pentru oua! Am aflat ca exista oua stresate si oua nestresate.
- Ce mai e si asta?
- Pai sunt gaini care sunt crescute in baterii, iar altele in libertate. Unele se oua de nevoie, celelalte de placere!


profil


Grilaj Opéra Comique, Paris – foto MSC


- Stii, eu nu inteleg o chestie!
- Ce chestie?
- Cu fotbalul.
- Aha! Si ce nu intelegi?
- Pai nu inteleg de ce o echipa care pierde, trebuie sa fie eliminata din competitie. Inteleg ca jucatorii vor sa castige - cat mai mult. Dar spectatorii nu se duc la meci numai ca sa vada o echipa castigand, da' sa vada si o echipa care mananca bataie! Si cred eu ca uneori niste jucatori sau antrenori pot fi atat de antipatici, incat nu conteaza cine-i bate, numa' sa-i bata! Si atunci n-ar fi normal ca echipa care pierde sa fie promovata, sa se bucure si spectatoru', ca omu'?
- Mai, tu vrei sa ajunga Franta in finala la Cupa Mondiala!

jeudi 3 juin 2010

Rasarit de soare la Mamaia, cu Tudor Gheorghe





Ora 7 dimineata. 15°C, cer variabil. Privesc rasaritul de soare la Mamaia. Vantul agita usor perdeaua ferestrei deschise. Pe plaja larga, curata, greblata, frumoasa, nu e picior de om. Cativa pescarusi trec din cand in cand prin lumina soarelui. "Mi-e dor de ea", canta Tudor Gheorghe . Rasfoiesc presa.

"Nesimţitul feroviar. Trenul Bucureşti - X, tur - retur. Unul dintre locurile unde nesimţitul e la el acasă şi te constrânge să-l accepţi fără drept de apel până la destinaţie. Nemulţumit de loc, ostentativ, urât mirositor, băutor de bere, agasant, necivilizat, mitocan. Nesimţitul e o specie aparte care înglobează, într-un singur cuvânt, tot ce înseamnă proastă creştere. […] Dar se pare că românul necivilizat, la rându-i vehement critic al nesimţirii, nu vrea să evolueze. Sărăcia în care se scaldă nu e un motiv al proastei lui creşteri. Lenea, lipsa de respect, egoismul şi propriul confort devin standardele nesimţitului sublim."

Mamaia. Arunc o privire valurilor. De aici, privite de sus, par incremenite. Daca sunt insa atent, le vad lovind usor tarmul. Zgomotul lor e insa departe si e acoperit de vocea lui Tudor Gheorghe. Rasfoiesc mai departe ziarul.

"Mâna forte a ministrului Educaţiei trafichează influenţă. Acuzată că-şi foloseşte funcţia şi influenţa pentru a trage bani de la buget spre propăşirea propriei firme, consiliera ministrului Educaţiei se comportă în minister ca pe propria moşie, unde, în ceea ce o priveşte, regula e că nu există nici o regulă."

"Of, ce dor, ce chin, ce jale", imi sopteste Tudor Gheorghe. Trec mai departe.

"Şefa Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor nu a obţinut nici un venit în 2009, dar are Aston Martin în garaj şi bijuterii de 30.000 de euro. Pentru a deveni şef la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, e nevoie de ceva mai puţin: o semnătură a ministrului Apărării şi o diplomă de absolvire, chiar provenită de la "fabrica de studenţi" Spiru Haret. La 28 de ani, XX a reuşit să-şi treacă în biografie primul loc vizibil de muncă, direct în vârful unei instituţii a statului român."

Frunzele celor cativa copaci de la marginea plajei par nemiscate. Cineva se indreapta spre apa. In rest, nu e nimeni pe plaja. Nu mai zboara nici pescarusii. "Geaba mai ma duc acasa" imi canta la ureche Tudor Gheorghe .

"Ne-am născut în locul potrivit? De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca? A devenit sport naţional să-ţi bagi picioarele în ea de ţară de câte ori o iei în freză de la un mârlan în trafic sau te umpli până la comă de septicemie chiar din spitalul în care te-ai internat cu spirtul şi bandajele tale, sperând să nu ieşi de acolo cu picioarele înainte. Pleci din România cotidian şi te întorci seara frânt de oboseală, când ţi se reactivează dorul de ducă după ce deschizi televizorul şi te invadează democraţia de larg consum."


Alt articol:

"Medicii tineri n-au şanse fără protecţie sau proptele. Dezgustaţi de un sistem care le pune piedici, fie natură profesională, fie de natură financiară, tot mai mulţi medici aleg să-şi practice meseria în străinătate. Pentru că în România s-au lovit de mitocănie, nesimţire, birocraţie şi şpagă, patru medici au ales să profeseze în Franţa şi Anglia. Ei ne-au povestit despre motivele care i-au determinat să părăsească România pentru a-şi face meseria aşa cum în ţara noastră pare că este aproape imposibil."

Tudor Gheorghe,"Cantecul strainatatii". Marea continua sa bata malurile. Soarele s-a ridicat si mai sus. Pe tarm la Mamaia, dimineata e frumos, e liniste, e bine, e curat.

"Legile incompetenţei, în Parlament. Zeci de instituţii inutile care îşi copiază una alteia atributele, dar şi lipsa de rezultate concrete - acesta este portretul robot al unui stat care nu funcţionează, dar cheltuie. Pe toate aceste pseudo-instituţii - clădite pe privilegii, nepotisme şi risipa banilor publici fără respectarea condiţiilor legale - le plătim noi în fiecare zi."

Uite ca s-a facut ora 7 si aici. Renunt sa mai citesc ziarul. Nu mai am timp nici sa privesc rasaritul de soare la Mamaia, nici sa-l ascult pe Tudor Gheorghe. Trebuie sa ma duc la lucru. Inchid calculatorul si ma pregatesc de plecare.


Nota: Toate extrasele sunt din editia on-line din 3 iunie 2010 a Jurnalului National. La fel ca si imaginile webcam din Mamaia. Tudor Gheorghe canta pe YouTube.
Romania (5)

mardi 1 juin 2010

Teatru (2) - Maestrul Radu Beligan





Paris. Ultima duminica de mai 2010. Seara.
O sala cu o scena fara cortina. Scena e aproape goala. "Côté court", o mica masa ingusta si un fotoliu. Pe masa, un pahar cu apa.
Un porumbel intrat nu se stie cum, zboara sub plafonul inalt. Spectatorii umplu treptat sala. Se vorbeste incet. Se asteapta putin.


Lumina se stinge. Insotita, o umbra se strecoara in intuneric spre masa. Cu vocea sa inimitabila, in difuzoare Jean Gabin ne canta ce stie. Pe ecranul din fundul scenei se perinda fotografii cu un tanar actor roman: Radu Beligan.
Se aprinde lumina. Maestrul este in fata noastra. Se sprijina de masa. Zambeste tuturor si fiecaruia. Aplaudam, ii zambim, ne uitam unul la altul si ne spunem din priviri: "E el! La peste 91 de ani! El e!"


Maestrul se aseaza. Isi aranjeaza pe masa cateva foi si incepe sa ne citeasca-povesteasca. Despre el, despre cel care a fost si este. Despre ei, despre actori. Despre Ei, despre Maestri.
Se perinda rand pe rand amintiri cu Lucia Sturdza Bulandra, Victor Ion Popa, Mihail Sebastian, Sica Alexandrescu, Calboreanu, Giugaru, Birlic, Elvira Godeanu si cati, cati altii. Despre fiecare un gand bun, o amintire care l-a marcat. Ne vorbeste de turnee si spectacole, de Teatrul National din Bucuresti, de cel vechi si de cel nou.


Dupa vreo ora ne intreaba: "Mai puteti?" Ia o gura de apa si continua. Ne povesteste de Institutul International de Teatru, de intalnirile cu Eugen Ionescu, cu Laurence Olivier, cu Philippe Noiret. Defileaza prin fata noastra zeci de fotografii, il ascultam pe Vraca recitand Scrisoarea a III-a, il vedem pe Beligan tanar interpretand "1 aprilie". Dar mai ales il vedem in fata noastra pe maestrul Radu Beligan. Aici&Acum, aplecat deasupra foilor, cu mainile sub masa, cu vocea doar putin mai ragusita ca la inceput.


"In ultima vreme, foarte multi oameni imi pun aceasta intrebare stereotipa: Care este secretul longevitatii dumneavoastra? Cat inca mai am rabdarea sa le raspund, le spun ca dupa mine secretul biblic al longevitatii este IUBIREA. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Repet adesea celor ce vor sa ma asculte: Iubiti ce vreti, dar iubiti!"


Frank Sinatra, cu vocea lui inimitabila, ne canta drumul lui. In picioare, aplaudam in nestire. Plecam tarziu, purtand, ca daruri de pret, cuvintele maestrului si fotografia sa cu autograf.





Mai tarziu, in noapte, vreau sa-l ascult iarasi si pun un CD nou: "Radu Beligan. Miscellanea. Colectia Mari Actori romani". Imi pun castile la urechi si fac ochii mari, ingrozit. Cineva a avut ideea sa puna ca fundal la vocea maestrului o muzica "de ascensor". Agrementata cu zgomote de tot felul: nechezat de cal, scartait de usi, ciocanitori si cuci, samd. Imposibil sa asculti vocea actorului fara sa fii distras de acest amestec nepotrivit de muzica si zgomote. Vroiam doar sa ascult vocea inimitabila a maestrului Radu Beligan!

Involuntar, imi reamintesc una din intamplarile istorisite seara trecuta de maestrul Radu Beligan in conferinta-spectacol de la Sala Bizantina a Ambasadei Romaniei de la Paris. Pe vremea cand era mai tanar, vrand sa revada un spectacol in care juca un mare actor si nemaigasind nici un loc, a ramas totusi in sala stand in picioare. Inainte de inceperea spectacolului, unul din actorii de pe scena, uitandu-se prin gaura cortinei, l-a zarit si i-a spus maestrului ce juca in acea seara: "E si Beligan in sala. Nu are loc, sta in picioare!" La care maestrul a tunat: "Cum in picioare? Cand joc EU? Nu in picioare, in genunchi sa stea!"