vendredi 24 juin 2011

Caravaggio - Capela Contarelli - Paler (23)*

"Din tenebrele care dau târcoale ca o ceaţă neagră Martiriului sfântului Matei, se desprind, chiar în centrul tabloului, două chipuri: martirul, doborât la pământ, deschizând braţele; şi călăul, gol, sinistru şi viril, ridicând lancea. În rest, martori. Fiecare reacţionând în felul său. Unul cu pălăria împodobită cu pene, priveşte aproape amuzat. Altul, pe jumătate răsturnat la pământ, ca să vadă mai bine, e numai ochi şi urechi: nu vrea să piardă nici un amănunt. Întors cu spatele, un spectator se fereşte parcă, rămânând totuşi pe loc. Un băieţandru, probabil unul din nenumăraţii vagabonzi care rătăcesc prin Roma acestui început de Seicento, ţipă: e îngrozit şi fuge.

1

Michelangelo Merisi, zis Caravaggio (1571, Milano - 1610, Porto Ercole)
Martiriul Sfântului Matei (Martirio di San Matteo), 1599-1600
Ulei pe pânză, 323 x 343 cm
Capela Contarelli, Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

2
Şi tocmai în partea cealaltă, în spatele călăului, distingem un bărbat căruia nu i se vede decât capul. Un ins cu părul negru, răvăşit, cu mustăţile lăsate în jos şi barba scurtă, având ceva de pirat în aerul lui. Un chip întunecat, pe care violenţa se amestecă în mod bizar cu tristeţea. Cine este acest martor? Nu seamănă cu Caravaggio însuşi? Ba da, se pare că da."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 12 – Capul lui Goliat, pag. 84


Note MSC

Caravaggio a executat pentru capela Contarelli (după numele cardinalului Matteo Contarelli) din biserica San Luigi dei Francesi de la Roma trei pânze de mari dimensiuni dedicate Sfântului Matei.

3

Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

4

Capela Contarelli - Biserica San Luigi dei Francesi

5


Caravaggio - Chemarea Sfântului Matei (Chiamata di San Matteo), 1599-1600
Ulei pe pânză, 322 x 340 cm
Capela Contarelli, Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

6

Caravaggio - Sfântul Matei şi îngerul (San Matteo e l'angelo), 1602
Ulei pe pânză, 292 x 186 cm
Capela Contarelli, Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

Notă adăugată pe 21 august 2011
"Sfântul Matei şi îngerul" expus în Capela Contarelli este cea de a doua versiune a tabloului pictat de Caravaggio. Primul tablou a fost refuzat şi el nu mai poate fi văzut astăzi decât în fotografii, căci a fost distrus în timpul bombardării Berlinului (cf. Regards sur la peinture n° 13 - Le Caravage, Editions Fabbri, pag. 3)

Privind cu Octavian Paler (23) – "Eul detestabil" ilustrat – Caravaggio, Capela Contarelli
Foto Internet: http://fr.wikipedia.org (1-3); http://en.wikipedia.org (4-6)

* "Într-"O istorie subiectivă a autoportretului" publicată în 2005 sub titlul "Eul detestabil", Octavian Paler îşi invită cititorii să privească împreună cu el câteva tablouri celebre. Din carte lipsesc din păcate reproducerile tablourilor. Există doar la începutul fiecărui capitol câte o mică fotografie alb-negru, de slabă calitate, a unui detaliu de tablou. Mult prea puţin pentru a putea gusta întreaga savoare a comentariilor făcute de scriitor.
Să parcurgem încă o dată Eul detestabil de Octavian Paler, alăturând pasajelor consacrate descrierii tablourilor, şi imaginile acestora." - Paler (1)

2 commentaires:

  1. Sunt teribile aceste ultime picturi ale lui Caravaggio. Din pacate, le-am vazut doar in albume sau pe net. Ramane pe data viitoare!

    RépondreSupprimer