samedi 17 septembre 2011

"Salomé" la Opéra Bastille şi câte ceva despre Opera din Viena

"Ţi-ar zice să mergem după-amiază la operă?" - mă întreabă Ami, duminica trecută, la micul dejun.
"Ce se joacă?"
"Salomé."

La întrebarea "Ce se joacă la operă?" este mult mai uşor de răspuns la Paris, decât la Viena. De exemplu, la Wiener Staatsoper sunt programate week-endul acesta trei spectacole: Bărbierul (pe 16 septembrie 2011), Don Giovanni (pe 17) şi Falstaff (pe 18), pentru a nu pomeni de seara de lieduri de marţi, 20 septembrie, cu Thomas Quasthoff - vezi aici. În acest week-end, Opera din Paris, care dispune de două mari săli (Garnier şi Bastille), are programat doar un singur spectacol, Salomé, pe 17 septembrie. Nu reuşim să înţelegem cum Viena are o programare aşa de variată şi atractivă, iar Parisul nu... Misterele Parisului!


"Cu Angela Denoke?"
"Da."
"Crezi că găsim bilete?"
"Poate."

Deşi ajungem din vreme, nu mai găsim bilete de 5 euro pentru locurile în picioare. Ne îndreptăm spre celelalte case de bilete, aşteptând să se deschidă. În faţa uşii de la intrare, doi indivizi vând bilete de ocazie, locuri de 15 euro, pe care cer 40. Înăuntru sunt două cozi: una pentru studenţi, şomeri şi pensionari - bilete cu preţ unic de 30 euro; celalaltă - pentru ceilalţi. Când se deschide casa, cumpăram biletele cele mai ieftine, pe care scrie vizibil: "Surtitrage non visible."


Sala e pe trei sferturi plină. Locurile sunt la parter, în spate, sub balcon. Dacă ne aplecăm niţel sau ne lăsăm în jos, poate reuşim să vedem şi "peste-titrarea", care se află deasupra scenei.

La Opera din Viena, fiecare loc are în faţă, pe un ecran mic, subtitrarea. Chiar şi locurile în picioare! În plus, poţi să alegi şi limba dorită. La Opera Bastille ai de ales: traducerea în franceză sau nimic.


Noroc că plasatoarea ne şopteşte: "Dacă rămân locuri libere, puteţi să mergeţi mai în faţă." Pe ultimele rânduri, câţiva pensionari aşteaptă acelaşi lucru. Cu câteva clipe înainte de stingerea luminii, plasatorii ne îndeamnă să mergem mai în faţă. Acasă, mă uit pe planul sălii:
"Ştii că am stat pe locuri de 115 euro!?"

La Viena este aproape imposibil să faci acest lucru. Ai plătit loc în picioare, stai în picioare. Am asistat, la Volksoper, cum un plasator nu a permis unui domn în fotoliu rulant, care avea loc "în picioare", deci în spatele ultimului rând de scaune, să-şi deplaseze căruciorul tot în fundul sălii, dar în dreptul culoarului, pentru a vedea mai bine.


Salomé (1905), de Richard Strauss, cu un libret după tragedia lui Oscar Wilde. Textul original (1891) a fost în franceză, căci Wilde a scris piesa la Paris şi abia peste trei ani textul a fost tradus în engleză. Strauss avea 40 de ani când a compus opera. "Cavalerul rozelor" a urmat abia în 1911.

Povestea o ştiţi. Dacă nu, e o ocazie să deschideţi Biblia: Evangheliile după Matei (14, 1-12) şi Marcu (6, 14-29).]


În rolurile principale: Angela Denoke (Salomé) - excelentă voce, şi Juha Uusitalo (Jochanaan) - excelentă voce şi prezenţă scenică!

Nu am înţeles însă de ce regizorul, fie-i numele trecut sub tăcere, a vrut sau a acceptat ca Denoke să "danseze" ea "Dansul celor şapte văluri". Denoke a dansat din priviri. La un moment dat, culcată pe spate, şi-a ridicat picioruşul drept, de era să leşine Irod de emoţie că i-a văzut genunchiul. Apoi Denoke s-a dus uşurel, zdup-zdup, în partea cealaltă a scenei, peste temniţa Sf Ioan Botezătorul, şi am crezut că vrea să facă nişte flotări. Aş, de unde! Stând în mâini, şi-a ridicat niţel acelaşi picioruş, dar spre spate! Ce mai, dans mare!


Salomé - operă într-un singur act, fără uvertură. Prima reprezentaţie a avut loc la Dresda, pe 9 decembrie 1905. La premieră, "Dansul celor şapte văluri" a fost interpretat de o balerină, iar soprana a ieşit din mulţime la sfârşitul dansului. La spectacolul următor, Frau Wittich, soprana, a vrut să danseze ea, spre disperarea lui Richard Strauss. Ehe, dacă o vedea pe Angela Denoke...

La terminarea spectacolului, prin marile ferestre ale operei, zărim în Place de la Bastille o mare adunare de motociclişti. Bănuim că au auzit ceva de "Dansul celor şapte văluri" şi vor să ceară un bis.


Când ieşim, nu a mai rămăs decât Geniul Libertăţii, cocoţat pe coloana din mijlocul pieţii. Dar privea în altă parte şi întorcea spatele operei.
Tant pis!
Nouă, cu dans sau fără, ne-a plăcut!


Foto MSChirca:
1, 4 - Opéra Bastille, holul de intrare;
2 - Opéra Bastille, sala înainte de spectacol;
3, 5, 6 - la aplauze, cu Pinchas Steiberg (dirijorul);
7, 8 - Place de la Bastille, 11 septembrie 2011.

2 commentaires:

  1. Excelentă prezentare a atmosferei pariziene într-o seară de duminică.
    Am răsfoit blogul şi mi-au plăcut mult mini fotoreportajele realizate, iar fotografiile sunt absolut superbe.
    În mod sigur voi reveni. :) O duminică frumoasă să aveţi!

    RépondreSupprimer
  2. Multumim de vizita si apreciere!
    A fost vorba de un spectacol de dupa-amiaza, la ora 14:30. Opera in sine dureaza 1h 40 min.
    Urarea s-a implinit: duminica a fost foarte frumoasa (Zilele Patrimoniului)
    Asteptam cu placere urmatoarele vizite ;)
    O saptamana buna!

    RépondreSupprimer