mardi 18 octobre 2011

Fedra şi Psyche la Opera Garnier

Fedra - tragedie coregrafică într-un act de Jean Cocteau (1950), care a desenat cortina, decorul şi costumele. Gustibus... Noi, nu!
Muzica: George Auric (1950). Trebuie să-ţi placă. Chiar dacă trebuie, nouă nu ne-a plăcut.
"Serge Lifar: Action dansée"- scrie pe programul de sală. Bine găsit, ca motivare - "coregrafie" ar fi înseamnat, cu siguranţă, altceva.


Agnès Letestu, Fedra, în negru, învie la aplauze.

Băuse cupa cu otravă. Murise.
Era prea vinovată. De moartea lui Hippolyte, fiul ei vitreg. De dragostea ei pentru Hyppolyte, pe care o mărurisise servitoarei sale, Oenone. Se îndrăgostise de Hyppolite tocmai când Tezeu, soţul, era plecat la război.
Hyppolyte era însă îndrăgostit de Aricie. Fedra încercase să se sinucidă. Oenone o împiedicase.
În pofida zvonurilor şi aşteptarilor, Tezeu se întoarsese din război. Fedra i se destăinuise: Hyppolite încercase să o seducă! Tezeu îl alungase pe Hyppolite, care murise...


La aplauze, sunt toţi bine, mersi!



Interesant este faptul că pe programul baletelor de la Opera din Paris, la fel ca şi pe bilete, ceea ce apare scris în primul rând, cu litere mari şi grase, este numele coregrafilor. Numele baletului este absent de pe bilete, iar cel al compozitorului se află notat cu litere mici undeva, în interiorul programului de sală.


Partea a doua a spectacolului a fost însă o plăcere, datorată muzicii lui César Franck (1890) şi coregrafiei lui Alexei Ratmansky.


Drama din Psyche, toată lumea o cunoaşte, căci seamănă cu Povestea porcului, chiar dacă iniţial a fost istorisită de Apuleius (în Măgarul de aur, sec. II). Deci:

Psyche era sora cea mai mică, din cele trei fete ale unui împărat. Era şi cea mai frumoasă, de veneau oameni de peste mări şi ţări să o privească cu adoraţie. Uitând ei, oamenii, că adoraţia o datorau doar zeiţei Venus. Care zeiţă, pentru a termina cu povestea asta - dar, de fapt, provocând-o - ceruse fiul ei, Cupidon, să trimită una din săgeţile sale dulci-otrăvitoare pentru a face ca Psyche să se îndrăgostească de cea mai detestabilă fiinţă din câte există.
Numai că, arătându-i "ţinta", Venus nu îşi dăduse seama că "băietul", bietul, se îndrăgostise şi el de Psyche...

 Aşa că fata rămâne nemăritată, de se duce taică-său să ceară sfat unui oracol de-al lui Apollo. Soluţia transmisă de Apollo, via oracol: Psyche trebuie abandonată pe vârful unei coline. Acolo va veni soţul care îi este destinat, sub forma uni şarpe teribil, înaripat, să o ia, să o ducă etc.


Să o scurtăm:
Soţul destinat este chiar Cupidon, care aranjase toată treaba cu Apollo. Condiţia este ca Psyche să nu vrea să-l vadă sau să afle cine este. Îşi vâră însă codiţele surorile, geloase. Aşa că Psyche aprinde o lumânare să vadă cine e lângă ea în pat, când o picătură de ceară cade pe umărul lui Cupidon, care exclamă:
 - Aoleu, ce-ai făcut!
 - Iartă-mă, nu mai fac! (Psyche)
 - M-am supărat! Plec la mama! (Cupidon)
 Şi pleacă. El.

Ea pleacă să-l caute şi după multe peripeţii (întâlniri cu Sfânta Vineri etc.), reuşeşte să trecă toate probele impuse de mama-soacră. Naşul mare, Jupiter, strânge toată suflarea din Olimp şi anunţă căsătoria lui Cupidon cu Psyche, care este trecută în rândul nemuritorilor, ca să nu se mai plângă Venus de mezalianţă.

Toată lumea fericită, în primul rând Dorothée Gilbert (Psyché) şi Mathieu Ganio (Eros, alias Cupidon), cum se vede şi din fotografia de mai sus, şi din cea de mai jos!


Mail primit de la Ion Batrane (Tue, Oct 18, 2011 at 7:13 AM)
Multumesc, am citit rezumatul si mi-am "reimprospatat" cunostintele! Interesant, vorbind insa de coregrafie-scenografie, ca nu mai sunt sigur care este cea buna, vad pe scena, un fundal pe care scrie Fedra, cu litere grecesti, dar in ortografie franceza. Asa o fi?
Sa auzim numai de bine!


Mail primit de la Cristina Chirca (Tue, Oct 18, 2011 at 8:46 AM)
Superba ultima fotografie!! Ai un zoom foarte bun ;)