lundi 31 octobre 2011

Michel Butor, W. G. Sebald şi Arto Paasilinna

Pe primii doi autori i-am citit recent datorită unor mailuri primite de la Merisi Vienna:

Fri, Aug 5, 2011 at 10:34 PM
What a wondrous post!
I love train stations and train rides.
Have you read the novel "Austerlitz" by WG Sebald?
One of my favorite books ever (I love all of Sebald). 
P.S.:
My word verification was "Ophelia" - yes, spelled exactly right. 

Fri, Aug 5, 2011 at 10:46 PM
Your beautiful pictures reminded me of another novel where a train ride plays a leading role, Michel Butor's "La modification" (the train ride goes from Paris to Rome). I lived in the same street as the protagonist's lover (I was a good girl, though, living with nuns and going to school *smile*). 



Apărut în 1957,  cel de-al treilea roman al lui Michel Butor, La modification, a fost distins cu Premiul Renaudot şi rămâne, până astăzi, cea mai citită dintre lucrările aparţinând "Noului Roman".

Trăsătură distinctivă: întregul roman este scris la persoana a doua plural. Dacă traducerea în română nu pune probleme, mă întreb cum se poate face traducerea în engleză, păstrând tonalitatea şi distanţă introdusă de "vous".

Prima frază: "Vous avez mis le pied gauche sur la rainure de cuivre, et de votre épaule droite vous essayez en vain de pousser un peu plus le panneau coulissant."

Ultima frază a romanului: "Le couloir est vide. Vous regardez la foule sur le quai. Vous quittez le compartiment."

Coperta a patra: "Dès la première phrase, vous entrez dans ce livre, ce livre que vous écrivez en le lisant et que vous finirez par ramasser sur la banquette du train qui vous a conduit de Paris à Rome, non sans de multiples arrêts et détours."




Coperta a patra a Emigranţilor lui W.G. Sebald: "Între document, anchetă şi ficţiune, povestitorul, dublat de scriitor, scoate din umbră personaje a căror viaţă a fost distrusă de durerile despărţirii, ale morţii, ale dorului de ţară. Aceasta descriere a peregrinărilor în cele patru colţuri ale pământului apare ca fiind cartea acelora care şi-au pierdut lumea lor, dar şi cartea timpului regăsit."

Interesantă este intercalarea în text a unor fotografii vechi, alb-negru, aparţinând probabil autorului, dar care, cu excepţia uneia (Stejarul lui Vercingetorix, p. 233) nu au absolut nici o legendă, de unde sfidarea şi plăcerea de a descoperi legătura dintre povestire şi imagini.

Mulţumim lui Merisi pentru îndemnul de a-i citi pe cei doi autori. Nu ne-a părut rău!

În încheiere, într-o notă mai puţin sobră, dar de actualitate, vă recomadăm o carte a unui autor finlandez de care am mai vorbit pe blog şi care, cu stilul său inimitabil, ne-a încântat încă o dată: