lundi 28 novembre 2011

Anne-Sophie Mutter - Simfonia spaniolă - Intermezzo

Cândva, prin octombrie trecut. Trecut de miezul nopţii. Ascultam pe întuneric, cu căştile la urechi, reluarea unei emisiuni pe Radio Classique. Un interviu presărat cu "madeleines musicales".

Adormisem? Visam? Parcă niciodată nu mai auzisem ceva aşa de frumos. Un fragment din Simfonia spaniolă de Lalo. 

 

Mi s-a părut că a durat o veşnicie. A fost un extras doar de două minute şi jumătate. De vis!
Anne-Sophie Mutter şi Seiji Ozawa. Partea a 3-a: Intermezzo.

Am adormit cu melodia în cap; m-am trezit cu ea în gând; nu mi-a dat pace. Am reascultat emisiunea pe internet. Am înregistrat fragmentul de două minute şi jumătate.


Am căutat şi am încercat să urmăresc partitura.


Am căutat pe YouTube şi alte interpretări. Nu a fost uşor să le găsesc. Uneori lipseşte tocmai partea aceasta din Simfonia spaniolă. Am deschis un Guide de la musique symphonique primit de la Moş Crăciun cu ani în urmă, cu dedicaţia: "A notre Papa adoré".

Édouard Lalo (Lille, 1823 - Paris, 1892) - Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră, op. 21 - "Compusă în 1873 şi dedicată lui Pablo de Sarasate, care a creat-o (!) pe 7 februarie 1875 la Concertele Populare de la Paris; primirea a fost entuziastă."

Intermezzo (Allegretto în la minor): "Este partea cea mai hispanizantă... ritmuri de mauresca şi habanera... Mulţi violonişti omit încă această parte pe motiv că Lalo ar fi compus-o doar pentru premiera lucrării. Scuză greu admisibilă, căci această parte este o adevărată reuşită, perfect integrată în spiritul ansamblului."


Toate acestea nu mi-au explicat însă de ce interpretarea cu Anne Sophie Mutter şi Seiki Ozawa este atât de deosebită. Şi atunci mi-am adus aminte de reacţiile oscilante care mă preocupaseră altădată. Am înregistrat forma undelor sonore ale fragmentului respectiv şi în alte interpretări, le-am pus una sub alta şi uite ce a ieşit:


În majoritatea cazurilor, fragmentul este cântat mai rapid, niciodată însă aşa de clar şi de nuanţat cum o fac Anne-Sophie Mutter şi Seiji Ozawa. Cea mai interesantă este partea solistului (care începe la ~55 s) şi îndeosebi partea finală, în crescendo pentru Anne-Sophie Mutter. Vioara care introduce, aparent timid (min 1:30), o temă nouă, tandră, de dragoste - aş zice, reuşeşte să îmblânzească orchestra, atât de ameninţătoare la început, care o urmează acum, fermecată.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire