mardi 15 novembre 2011

Florenţa şi sindromul lui Sthendhal


Cineva, apropiat de departe, m-a întrebat sâmbătă prin mail: "Nici o postare astăzi pe blog?"
Nu, nici o postare timp de două zile, deşi ar fi trebuit să urmeze, după cea cu Ponte Vecchio, o alta cu cupola Domului din Florenţa... Poate v-a surprins şi faptul că pentru postarea precedentă, în care era vorba de o expoziţie recentă de la Paris, am ales pentru ilustrare fotografii făcute cu luni în urmă, la Washington.


Cele două lucruri se leagă: cred că sunt atins de o formă a sindromului lui Stehdhal.
Numit şi sindromul de Florenţa. Sper că nu e o formă gravă şi nici de prea lungă durată.
La mine se manifestă prin faptul că de la întoarcerea de la Florenţa nu mai pun mâna pe aparatul de fotografiat. Şi că încerc să nu mai vorbesc despre Florenţa în fiecare zi.


Ce e cu sindromul lui Stendhal, de care fusesem avertizaţi, cu un zâmbet, înainte de plecare?
E o tulburare de care sunt atinşi călătorii expuşi, într-un timp relativ scurt, unei avalanşe de opere de artă. Pe lângă manifestările particulare ca cele de care vă spuneam că sufăr eu, alţi turişti pot avea ameţeli, accelerări ale ritmului cardiac, sufocări etc. A fost descris ca atare, La Sindrome di Stendhal, de psihiatra Graziella Magherini (1989).


Povestind impresiile din călătoria la Florenţa făcută în 1817, Stendhal scria:
"J’étais arrivé à ce point d’émotion où se rencontrent les sensations célestes données par les Beaux Arts et les sentiments passionnés. En sortant de Santa Croce, j’avais un battement de cœur, la vie était épuisée chez moi, je marchais avec la crainte de tomber."
(Stendhal - Rome, Naples et Florence - Editions Delaunay, Paris, 1826, tome II, p. 102)



Câteva precizări, extrase din http://fr.wikipedia.org/wiki/Syndrome_de_Stendhal.
Se pare că de acest sindrom sunt feriţi turiştii provenind din America de Nord şi din Asia (care nu sunt afectaţi, nefiind vorba de cultura lor - eu cred că emigranţii europeni de dată recentă sunt totuşi foarte expuşi), cât şi cei din Italia (imunizaţi, prin contact permanent, de la naştere). Prima manifestare poate avea loc în timpul vizitării unuia din cele 50 de muzee ale oraşului. "Les gardiens de musée de Florence sont formés à l’intervention auprès de visiteurs victimes du syndrome de Stendhal, bien que cela reste assez rare."




Notă
Doar zilele trecute am mai făcute câteva fotografii muşcatelor de la fereastră, băgându-mă iarăşi în sufletul lor, pe când îşi pregăteau - probabil ultimii - boboci din această toamnă.



2 commentaires:

  1. N-aveai cum să rămâi imun la minunata Florenţa. Sunt convinsă că dorinţa de a fotografia va reveni. Văd că bobocii de muşcată au reuşit să te convingă un pic. Data viitoare poate chiar o operă de artă te va face să ridici aparatul la ochi. :)
    O seară frumoasă!

    RépondreSupprimer