lundi 31 octobre 2011

Michel Butor, W. G. Sebald şi Arto Paasilinna

Pe primii doi autori i-am citit recent datorită unor mailuri primite de la Merisi Vienna:

Fri, Aug 5, 2011 at 10:34 PM
What a wondrous post!
I love train stations and train rides.
Have you read the novel "Austerlitz" by WG Sebald?
One of my favorite books ever (I love all of Sebald). 
P.S.:
My word verification was "Ophelia" - yes, spelled exactly right. 

Fri, Aug 5, 2011 at 10:46 PM
Your beautiful pictures reminded me of another novel where a train ride plays a leading role, Michel Butor's "La modification" (the train ride goes from Paris to Rome). I lived in the same street as the protagonist's lover (I was a good girl, though, living with nuns and going to school *smile*). 



Apărut în 1957,  cel de-al treilea roman al lui Michel Butor, La modification, a fost distins cu Premiul Renaudot şi rămâne, până astăzi, cea mai citită dintre lucrările aparţinând "Noului Roman".

Trăsătură distinctivă: întregul roman este scris la persoana a doua plural. Dacă traducerea în română nu pune probleme, mă întreb cum se poate face traducerea în engleză, păstrând tonalitatea şi distanţă introdusă de "vous".

Prima frază: "Vous avez mis le pied gauche sur la rainure de cuivre, et de votre épaule droite vous essayez en vain de pousser un peu plus le panneau coulissant."

Ultima frază a romanului: "Le couloir est vide. Vous regardez la foule sur le quai. Vous quittez le compartiment."

Coperta a patra: "Dès la première phrase, vous entrez dans ce livre, ce livre que vous écrivez en le lisant et que vous finirez par ramasser sur la banquette du train qui vous a conduit de Paris à Rome, non sans de multiples arrêts et détours."




Coperta a patra a Emigranţilor lui W.G. Sebald: "Între document, anchetă şi ficţiune, povestitorul, dublat de scriitor, scoate din umbră personaje a căror viaţă a fost distrusă de durerile despărţirii, ale morţii, ale dorului de ţară. Aceasta descriere a peregrinărilor în cele patru colţuri ale pământului apare ca fiind cartea acelora care şi-au pierdut lumea lor, dar şi cartea timpului regăsit."

Interesantă este intercalarea în text a unor fotografii vechi, alb-negru, aparţinând probabil autorului, dar care, cu excepţia uneia (Stejarul lui Vercingetorix, p. 233) nu au absolut nici o legendă, de unde sfidarea şi plăcerea de a descoperi legătura dintre povestire şi imagini.

Mulţumim lui Merisi pentru îndemnul de a-i citi pe cei doi autori. Nu ne-a părut rău!

În încheiere, într-o notă mai puţin sobră, dar de actualitate, vă recomadăm o carte a unui autor finlandez de care am mai vorbit pe blog şi care, cu stilul său inimitabil, ne-a încântat încă o dată:




samedi 29 octobre 2011

Marchizul Campana - Povestea unei colecţii - Musée du Petit Palais, Avignon

"Erudit şi fastuos, era una din personalităţile cele mai strălucite ale timpului său"- notează, referindu-se la marchizul Giampietro Campana (1808-1880), unul din panourile care îi sunt dedicate la Musée du Petit Palais din Avignon (panouri din care sunt preluate informaţiile de mai jos).


Timp de 25 de ani, marchizul Campana strânge în palatele sale din Roma, mii de statui de marmură, vase antice, obiecte de bronz, sculpturi din Renaştere, tablouri ale primitivilor italieni pictate de fond de aur, obiecte de provenienţă etruscă sau romană provenite în urma săpăturilor arheologice la care participă etc. Visează să facă din colecţiile sale un "muzeu universal".


Pe 28 noiembrie 1857, marchizul Ca mpana este însă aruncat în închisoare. Motivul: pentru a obţine bani lichizi în vederea cumpărării de noi obiecte de artă, marchizul Campana îşi angajase o parte din colecţii la Muntele de Pietate. Singura problemă: directorul Muntelui de Pietate, a cărui casă era acum goală, era tocmai... marchizul Campana.


Procesul are loc în iulie 1858. Marchizul Campana este condamnat la 20 de ani de galeră. Opinia publică este emoţionată, fiind cunoscută nu numai pasiunea de colecţionar a marchizului Campana, dar şi generozitatea sa.


Napoleon III, intervine pe lângă papă pentru a fi comutată pedeapsa în deportare. În martie 1861, Napoleon III decide cumpărarea de către Franţa a ansamblului colecţiei marchizului Campana, pentru o sumă imensă: 4.800.000 franci. Sunt excluse de la cumpărare un grup de sculpturi din Renaştere, care fusese deja achiziţionat de muzeul Kensington (viitorul Victoria and Albert Museum), cât şi o importantă colecţie de vase, statui şi bijuterii antice, care fusese achiziţionată de Rusia pentru Ermitaj.


Colecţia cumpărată de Franţa cuprinde 11.836 piese, din care 646 tablouri. Ansamblul colecţiei este prezentat într-un efemer Muzeu Napoleon III, deschis pe 1 mai 1862 în Palais de l'Industrie, construit pentru Expoziţia din 1855. Administraţia Muzeelor Imperiale, "geloasă pe succesul Muzeului Napoleon III" - în care vede un rival redutabil pentru Luvru, reuşeşte să-l determine pe împărat să închidă muzeul, la câteva luni de la inaugurare.


Colecţia Campana este împărţită între mai multe muzee, chiar dacă savanţi şi pictori celebri, precum Ingres sau Delacroix se opun vehement. Partea leului este luată de Luvru. Între 1872 şi 1876, din cele 646 de tablouri, 540 sunt împrăştiate în peste 100 de muzee. În 1950, Direcţia Muzeelor Franţei decide reunirea tablourilor "primitivilor" din colecţia Campana într-un singur muzeu. Prin participarea mai multor muzee, cum este Luvrul şi Musée de Cluny, primitivii colecţiei Campana pot fi astăzi admiraţi într-un singur loc: la Musée du Petit Palais de la Avignon.


Musée du Petit Palais, Avignon - Foto MSChirca, 2011

mardi 25 octobre 2011

Clemenţa lui Titus, Mozart - Opera Garnier, Paris




La Clemenza di Tito - operă în două acte de Mozart. Recitative scrise de un elev, Sussmayer.
Comandată pentru a fi reprezentată cu ocazia încoronării lui Leopold II la Praga, ca rege al Boemiei.
Pe 6 septembrie 1791, la 18 zile după primirea comenzii, opera are premiera la Teatrul Naţional din Praga.

30 septembrie 1791 - Premiera Flautului fermecat la Theater an der Wien.
5 decembrie 1791 - Wolfgang Amadeus Mozart se stinge din viaţă.
27 ianuarie 1792 - Mozart ar fi împlinit 36 de ani...



8 octombrie 2011 - ultima reprezentaţie din această stagiune cu Clemenţa lui Titus la Opera Garnier.


Povestea, pe scurt:
Vitellia fiica lui Vittelius, împărat detronat, îl iubeşte pe Titus (Tito Vespasiano), împărat roman, al cărui tată îl detronase pe Vitelius.
Titus, după ce a iubit-o pe Vitellia, o iubeşte pe Bérénice (cu care vrea să se căsătorească), apoi o iubeşte pe Servilia (cu care vrea să se căsătorească, dar ea nu vrea), aşa că se hotărăşte să revină la Vitellia, pe care o desemnează împărăteasă, fără ca aceasta să ştie.
Sextus o iubeşte pe Vitellia, care nu-l iubeşte (pentru că îl iubeşte pe Titus - vezi mai sus), dar  - informaţia referitoare la faptul că fusese desemnată împărăteasă neparvenindu-i în timp util - îl convinge pe Sextus să pună foc la Capitoliu şi să-l asasineze pe Titus.
Sextus dă foc la Capitoliu, după care încurcă borcanele şi, după cum scrie Kobbé (Tout l'Opéra): "Actul întâi se termină în confuzia generală".
Pauză!
Facem fotografii!




Actul doi:
Titus a scăpat nevătămat.
Sextus e prins, judecat şi condamnat de Senat la moarte. Titus îl iartă.
Vitellia se "remuşcă", vine şi îi spune lui Titus ce şi cum.
După ce exclamă: "Mai e cineva care nu m-a trădat?!", Titus o iartă şi pe ea.
Clemenţă!
Cortina.
Aplauze!
Facem fotografii!



Lăsând gluma la o parte, a fost un spectacol care ne-a plăcut mult de tot.
Excelente voci feminine, remarcându-se în mod special Hibla Gerzmava (Vitellia, vezi şi fotografia de mai jos) şi Stéphanie d'Oustrac (Sextus, în gri, extrema dreaptă).
O foarte frumoasă şi puternică voce de bas: Balint Szabo, perfect în Publius, căpitanul gărzii pretoriene (extrema stângă în fotografii).


Sub bagheta lui Adam Fischer (foto de mai jos, între Vitellia şi Sextus), orchestra Operei din Paris a sunat, de data aceasta, minunat. Un amănunt relevant: partitura a fost prezentă, dar a rămas nedeschisă pe pupitru!


Remarcabilă regia (Willy Decker) şi îndeosebi decorurile şi costumele - John MacFarlane (a se vedea şi prima fotografie). Imensul bust al lui Titus este la începutul spectacolului doar un bloc paralelipipedic, uriaş, de piatră/papier mâché; pe măsură ce spectacolul avansează, sculptura avansează şi ea, conturându-se astfel treptat persoana şi personalitatea lui Titus.


Lipseşte din fotografii Titus... Şi din spectacol... Iar corul s-a remarcat prin costume...
În rest, toate bune ;)

lundi 24 octobre 2011

Palais Garnier - Scène non visible

Din motive de drămuire a timpului, uneori
 avem bilete pe care scrie: "Visibilité réduite" sau "Scène non visible".


Dacă astăzi poate părea bizar să găseşti locuri fără vizibilitate într-o sală de spectacol, existenţa lor nu era câtuşi de puţin ciudată în epoca în care a fost construit Palais Garnier (1860-1875). O epocă în care, ca de mii de ani până atunci, nu se putea asculta muzică decât "pe viu". Pentru melomanii care doreau (doar) să (re)asculte o partitură, pentru studenţii de la Conservator, cât şi pentru cei care îşi drămuiau (drămuie) timpul, aceste locuri de la Palais Garnier erau (sunt) cât se poate de binevenite.


Şi dacă scena nu este vizibilă, să privim sala.
Plan "à l'italienne", formă de potcoavă, circa 2000 de locuri.
Dimensiuni: 32 m * 31 m * 20 m (înălţimea).
Tonuri dominante: roşu închis şi aur vechi.
Timpan bogat sculptat în ipsos aurit.



La Musique - Justin-Chrysostome Sanson - Plâtre doré





La Danse - Ernest-Eugène Hiolle - Plâtre doré




Şi tocmai când ne uitam spre loja "d'avant-scène" de vis-à-vis,


spunându-ne că partea de sus seamănă cu cea din Muppets Shows,


şi aşteptând să apară dintr-o clipă în alta răutăcioşii critici Waldorf şi Statler,


am răsuflat uşuraţi când am văzut că locurile lor sunt ocupate de două persoane


care păreau simpatice şi binevoitoare ;)

Mail primit de la Cristina (Mon, Oct 24, 2011 at 8:59 AM)
Simpatica scena cu Muppets Show! :)
Din rest, eu credeam ca locurile sans visibilité c'était pour être vu à l'Opéra sans forcément voir la scène :P
Hihi



Mail primit de la Marty (Mon, Oct 24, 2011 at 10:23 AM)

hello mes amis !
comme je ne peux pas mettre de commentaires sur votre nouveau blog,
que je trouve très bien présenté,

je vous envoie par mail un grand merci pour vos passages dans ma maison-blog !
cela me fait tellement plaisir !
je vous souhaite une très belle semaine
et vous embrasse tous les deux !
merci à vous

Mail primit de la Carmen Negoita (Mon, Oct 24, 2011 at 5:26 PM)
Amuzantă asemănarea acelei loje cu cea din Muppets Show, făcându-mă să mă întorc cu ani buni în urmă. :) Îmi place foarte mult cum ai surprins detaliile din sală. Adevărate opere de artă de la care cu greu am reuşit să-mi iau ochii. Superb!

samedi 22 octobre 2011

Premiile Sărbătorii Ştiinţei - Radio (63)

Amelia Chirca - Intervenţie în emisiunea "Ştiinţa în cuvinte potrivite", cu Corina Negrea şi Dan Manolache, emisiune transmisă vineri, 21 octombrie 2011 de Radio România Cultural.



Bună ziua tuturor!
Săptămâna trecută vă vorbeam despre o manifestare aflată atunci în plină desfăşurare: ediţia 2011, cea de a 20-a, a Sarbătorii Ştiinţei. Vă promiteam să revin astăzi cu câteva elemente de bilanţ.
[...]
Orice manifestare de această amploare este încununată adeseori şi de câteva premii.
Anul acesta, Ministerul Învăţământului Superior şi al Cercetării a reţinut cinci proiecte pe care le-a finanţat cu câte 200.000 de euro fiecare. Acestea sunt:
·  Ancheta ştiinţifică şi tehnică în muzeele pariziene;
·  Cartierul Ştiinţelor din Paris;
·  Valea Chimiei de la Lyon;
·  Invazia roboţilor, la Toulose;
·  Showul Chimiei de la Bordeaux.



Cu ocazia acestei Sărbători a Ştiinţei, au fost acordate, pentru a treia oară consecutiv, premiile "Le goût de science" ce recompensează cele mai bune lucrări de popularizare a ştiinţei apărute în cursul anului. Acestea au fost trei la număr:
·  un premiu pentru o lucrare ce permite unui public de nespecialşti să înţeleagă descoperiri ştiinţifice de vârf şi impactul lor asupra mediului înconjurător, acordat lucrării "Culoarea în toată strălucirea ei";
·  un premiu pentru un produs cultural (carte, joc) destinat celor mai tineri, între 7 şi 15 ani, pentru a-i familiariza cu discipline considerate adeseori prea austere pentru această vârtă, acordat lucrării "Cartea ştiinţelor şi invenţiilor indiene";
·  un premiu pentru o echipă de cercetători care a găsit o modalitate originală şi eficace de a comunica rezultatele pe înţelesul publicului larg.

În sfârşit, Premiul pentru vocaţia ştiinţifică şi tehnică în rândul fetelor - acordat unor eleve din ultima clasă de liceu, care au ales să studieze domenii în care prezenţa feminină este minoritară. Acest premiu a fost acordat anul acesta unui număr de 34 de liceene, care vor beneficia de un cec, binevenit, şi de o îndrumare personalizată pentru a reuşi în domeniul ales.

vendredi 21 octobre 2011

Şoaptă sau Destin - Musée de Cluny, Paris



Musée de Cluny - Musée National du Moyen Age, Paris
Foto MSChirca, 2011 - Şoaptă sau Destin

jeudi 20 octobre 2011

Puncte de vedere - Musée de Cluny, Paris



Musée de Cluny - Musée National du Moyen Age, Paris
Foto MSChirca, 2011 - Puncte de vedere



mercredi 19 octobre 2011

Timpul - Musée de Cluny, Paris


Musée de Cluny - Musée National du Moyen Age, Paris
Foto MSChirca, 2011 - Timpul

mardi 18 octobre 2011

Fedra şi Psyche la Opera Garnier

Fedra - tragedie coregrafică într-un act de Jean Cocteau (1950), care a desenat cortina, decorul şi costumele. Gustibus... Noi, nu!
Muzica: George Auric (1950). Trebuie să-ţi placă. Chiar dacă trebuie, nouă nu ne-a plăcut.
"Serge Lifar: Action dansée"- scrie pe programul de sală. Bine găsit, ca motivare - "coregrafie" ar fi înseamnat, cu siguranţă, altceva.


Agnès Letestu, Fedra, în negru, învie la aplauze.

Băuse cupa cu otravă. Murise.
Era prea vinovată. De moartea lui Hippolyte, fiul ei vitreg. De dragostea ei pentru Hyppolyte, pe care o mărurisise servitoarei sale, Oenone. Se îndrăgostise de Hyppolite tocmai când Tezeu, soţul, era plecat la război.
Hyppolyte era însă îndrăgostit de Aricie. Fedra încercase să se sinucidă. Oenone o împiedicase.
În pofida zvonurilor şi aşteptarilor, Tezeu se întoarsese din război. Fedra i se destăinuise: Hyppolite încercase să o seducă! Tezeu îl alungase pe Hyppolite, care murise...


La aplauze, sunt toţi bine, mersi!



Interesant este faptul că pe programul baletelor de la Opera din Paris, la fel ca şi pe bilete, ceea ce apare scris în primul rând, cu litere mari şi grase, este numele coregrafilor. Numele baletului este absent de pe bilete, iar cel al compozitorului se află notat cu litere mici undeva, în interiorul programului de sală.


Partea a doua a spectacolului a fost însă o plăcere, datorată muzicii lui César Franck (1890) şi coregrafiei lui Alexei Ratmansky.


Drama din Psyche, toată lumea o cunoaşte, căci seamănă cu Povestea porcului, chiar dacă iniţial a fost istorisită de Apuleius (în Măgarul de aur, sec. II). Deci:

Psyche era sora cea mai mică, din cele trei fete ale unui împărat. Era şi cea mai frumoasă, de veneau oameni de peste mări şi ţări să o privească cu adoraţie. Uitând ei, oamenii, că adoraţia o datorau doar zeiţei Venus. Care zeiţă, pentru a termina cu povestea asta - dar, de fapt, provocând-o - ceruse fiul ei, Cupidon, să trimită una din săgeţile sale dulci-otrăvitoare pentru a face ca Psyche să se îndrăgostească de cea mai detestabilă fiinţă din câte există.
Numai că, arătându-i "ţinta", Venus nu îşi dăduse seama că "băietul", bietul, se îndrăgostise şi el de Psyche...

 Aşa că fata rămâne nemăritată, de se duce taică-său să ceară sfat unui oracol de-al lui Apollo. Soluţia transmisă de Apollo, via oracol: Psyche trebuie abandonată pe vârful unei coline. Acolo va veni soţul care îi este destinat, sub forma uni şarpe teribil, înaripat, să o ia, să o ducă etc.


Să o scurtăm:
Soţul destinat este chiar Cupidon, care aranjase toată treaba cu Apollo. Condiţia este ca Psyche să nu vrea să-l vadă sau să afle cine este. Îşi vâră însă codiţele surorile, geloase. Aşa că Psyche aprinde o lumânare să vadă cine e lângă ea în pat, când o picătură de ceară cade pe umărul lui Cupidon, care exclamă:
 - Aoleu, ce-ai făcut!
 - Iartă-mă, nu mai fac! (Psyche)
 - M-am supărat! Plec la mama! (Cupidon)
 Şi pleacă. El.

Ea pleacă să-l caute şi după multe peripeţii (întâlniri cu Sfânta Vineri etc.), reuşeşte să trecă toate probele impuse de mama-soacră. Naşul mare, Jupiter, strânge toată suflarea din Olimp şi anunţă căsătoria lui Cupidon cu Psyche, care este trecută în rândul nemuritorilor, ca să nu se mai plângă Venus de mezalianţă.

Toată lumea fericită, în primul rând Dorothée Gilbert (Psyché) şi Mathieu Ganio (Eros, alias Cupidon), cum se vede şi din fotografia de mai sus, şi din cea de mai jos!


Mail primit de la Ion Batrane (Tue, Oct 18, 2011 at 7:13 AM)
Multumesc, am citit rezumatul si mi-am "reimprospatat" cunostintele! Interesant, vorbind insa de coregrafie-scenografie, ca nu mai sunt sigur care este cea buna, vad pe scena, un fundal pe care scrie Fedra, cu litere grecesti, dar in ortografie franceza. Asa o fi?
Sa auzim numai de bine!


Mail primit de la Cristina Chirca (Tue, Oct 18, 2011 at 8:46 AM)
Superba ultima fotografie!! Ai un zoom foarte bun ;)