lundi 23 janvier 2012

Maimuţele templului Phra Prang Sam Yod, Lopburi, Thailanda

Lopburi, supranumit "oraşul maimuţelor",  situat cam la 100 km nord de Bangkok, este invadat de macaci. Mai demult, maimuţele stăteau toată ziua în incinta unui vechi  templu şi doar noaptea dădeau câte o tură prin oraş. Acum, o parte din ele a rămas în templu, iar alta trăieşte pe străzi. Neplăcerile cauzate localnicilor sunt compensate de avalanşa de turişti. La sfârşitul lunii noiembrie, locuitorii din Lopburi organizează chiar o serbare pentru maimuţele de la Prang Sam Yod, pentru a le mulţumi de contribuţia lor la prosperitatea oraşului. Pe mesele întinse pentru maimuţe sunt puse atunci mâncărurile lor favorite: alune,  dovleci, banane, ananaşi, verze, pepeni şi, mai ales, ouă fierte şi castraveţi...


 Pe ruinele unui templu, altădată măreţ, vieţuia un trib de macaci
 venerând un zeu impasibil, înconjurat de acoliţi fără cap şi suflet.
 Macacii sus-ajunşi se înfruptau satisfăcuţi din roadele pământului,
 
 iar cei cărora li se lungiseră urechile de foame, visau la vremuri mai bune.
 Viaţa curgea însă de la sine, părinţii aveau grijă de pui,
 iar aceştia visau la lumea de dincolo, pe care o credeau mai bună şi mai dreptă,
 şi de unde alţi semeni îi priveau cu un aer de nedisimulată şi nejustificată superioritate.
 Până când, un macac mai curajos şi-a luat inima în dinţi
 şi a plecat din templul în ruină spre luminile oraşului,
 urmat de alţi maimuţoi, maimuţele şi maimuţici mai mici.
 Pentru a constata că şi dincolo, cei ajunşi sus au porţii mai mari
 pe care nu le împart cu cei de jos,
 cărora le rămân doar firmiturile,

şi singurătatea... 


Iar în timpul acesta, cei rămaşi acasă se distrau:
video
Cum puteau...


Foto, video: Cristina Chirca
Down on the beach (Rick Margitza), vioară - Florin Nicolescu
Thaïlande - Lonely Planet, 2006, p. 195; MSChirca, 2012

2 commentaires: