mardi 21 août 2012

Budismul în China - Legenda calului alb - Jing'an Temple, Shanghai (9)

Pentru a vă mai arăta câteva din fotografiile făcute la Jing'an Temple fără a vă plictisi prea mult, 
vă voi povesti între timp o legendă, 
Legenda calului alb.
pe care am găsit-o în Les trois sagesses chinoises. Taoïsme, confucianisme, bouddhisme 
de Cyrille J.-D. Javary - Albin Michel, 2010, p.163-5.
"În această dimineaţă din primăvara anului 68 e.n., în Luoyang, capitala sa plină de bujori în floare,
 împăratul Han Mingdi este îngândurat. 
În noaptea precedentă a visat un magnific cal alb, care purta un bagaj din care răzbătea 
o lumină nemaivăzută şi liniştitoare.
Mai apărea apoi un personaj aşezat pe o frunză de lotus, cu picioarele încrucişte, 
îmbrăcat ciudat: purta o tunică care cădea în falduri graţioase, 
dar care îi lăsa umărul drept dezgolit, ca cel al cavalerilor care cer îndurare.
Părul îi era negru, ca cel al chinezilor, 
dar neobişnuit de buclat şi strâns într-un coc diferit de cel al savanţilor.
Şi, în privirea lui, împăratul nu citea teama plină de respect
 pe care supuşii o manifestau de obicei în prezenţa sa,
 ci o infinită indulgenţă.
Se gândeşte încă la acest vis atunci când şambelanul îi anunţă 
sosirea unei caravane venite din depărtatul Occident să îi prezinte omagii şi daruri.
Avansând până în curtea din faţa sălii de onoare a palatului, împăratul zăreşte, stupefiat,
 venind spre el un magnific cal alb, aidoma celui din vis.
« Cadoul nostru, spun atunci străinii, valorează mai mult decât aurul şi jadul;
 sunt texte, care dezvăluie cea mai mare înţelepciune din lume, şi o statuie a prinţului "Cel Treaz",
 înţeleptul care ne-a transmis această comoară. »
Împăratul este foarte surprins. 
Nu pentru că i se fac daruri - asta este un lucru normal, 
nici pentru texte - căci scrierile sunt foarte mult apreciate în ţara ideogramelor, 
ci pentru că între daruri se află o statuie.
Chinezii din acea vreme nu-şi sculptau nici zeii, nici înţelepţii.
Ei nu sculptau decât într-un scop foarte precis: acela de a împodobi 
mormintele suveranilor şi a prinţilor de rang înalt.
Substituiri ale realităţii, aceste sculpturi funerare nu reprezentau pe cineva anume, ci toate elementele vieţii cotidiene a suveranilor şi prinţilor: doamne de la curte, şambelani, servitori, muzicieni, paznici, bucătari,
dar şi coteţul de găini, cuşca câinelui, cocina porcului, groapa de gunoi, etc.,
pe scurt, tot ceea ce trebuia să servească suveranului în lumea, invizibilă dar reală,
 în care se ducea după moarte.

(va urma)

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire