samedi 25 août 2012

Leul de la Mosteiro dos Jerónimos, Lisabona

"Hei, dar tu eşti fascinat de leii chinezeşti şi de templele budiste!" - mă interpelă o voce uşor sâsâită.
"Nu ai vrea să mai schimbi puţin subiectul? Mai sunt lei şi pe alte meleaguri!"
Parcă mai văzusem figura celui care-mi vorbea. Leu să fie?
Ochii mari, rotunzi, ridicaţi spre cer; nasul spart; urechile în formă de inimioară; fruntea îngustă; părul căzut în plete lungi, ondulate. Plus o ţevuşcă pe care o strânge între dinţi, de unde probabil şi vorba sâsâită.
Oare unde îl mai văzusem?

Mi-am adus aminte. Cu câţiva ani în urmă, înainte de Crăciun.
Mergeam pe malul râului Tejo, îndreptându-ne spre Belem. Pe partea opusă a drumului, se zărea o construcţie impunătoare.
Lisabona - Mosteiro dos Jerónimos - Mănăstirea Ieronimilor.
Am revenit spre ea după-amiaza, când soarele arunca raze galbene şi umbre lungi.
Leul stătea cuminte, pe labele din spate, într-un bazin mititel, în curtea interioară a mănăstirii.
Se înfăşurase bine în coada lungă şi privea atent în faţa lui.

La început, am crezut că numără stropii de apă aruncaţi de fântâna din mijlocul curţii.
Apoi mi-am dat seama ca se uită în sus. Cineva îi făcea cu mâna de la etaj.
Am plecat pe culoare largi, mărginite de arcade deschise spre curte, căutând o scară.


Într-un târziu, am găsit-o. Am urcat.
De sus, am privit din nou spre curte, căutând leul de piatră.

Dispăruse! Plecase cu bazin cu tot! Rămăsese doar fântâna din mijlocul curţii.
Am fost convins că mă urmăreşte. Am privit în jur. La început am văzut doar sfinţi de piatră.

Privind mai atent, am zărit şi leii.  Însoţiţi de alte animale fantastice.
Erau peste tot, ascunşi după coloane, lipiţi de ele.


Numai leul meu nu era nicăieri.
Am plecat mai departe, privind în jur, căutându-l.

1 commentaire:

  1. Frumos descris! Parca m-am vazut acolo, dar vine si vremea asta.
    Multumesc.

    RépondreSupprimer