dimanche 9 septembre 2012

Tânguirea - Carnetul caporalului Lucaciu din Sălişte (9)

Ajuns la pagina 70 a carnetului scris în timpul cătăniei de Dumitru Lucaciu din Sălişte, mi-a venit în minte o fotografie pe care am făcut-o în primăvara trecută pe o străduţă veche din Xitang, China.


Pe un culoar lung şi strâmt, o femeie mică, gârbovită de ani, trăgea după ea, cu paşi mici şi tremurători, dar îndărătnici, o băncuţă de lemn. A scos-o, cu greu, până în stradă. După care  s-a aşezatde abia trăgându-şi sufletul, să privească lumea.
Nici o tânguire.
Doar o clipă de viaţă. O clipă în plus.
 Azi e Sfânta Ana, iar bătrânica din Xitang semăna, parcă, cu mama...

Şi mă tot întreb ce îl putea face pe străbunicul din partea dânsei să scrie, pe la 1892,
tânăr fiind şi în putere - căci îşi făcea armata, versurile de mai jos:
 Tinereţea se petrece
Tot cu amar şi cu chin
Şi nici un minut nu trece
Din adânc să nu suspin.

Mai sunt alţi ca mine-n lume
Nu-s aşa nenorociţi
Şi totuşi trăiesc mai bine
Nu-s aşa nefericiţi.

ş. a. m. d.