mardi 28 février 2012

Insulele plutitoare de pe Lacul Titicaca

Titicaca - numele te face să zâmbeşti.
Lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine - peste 3800 metri. 
Împărţit între Peru şi Bolivia.
Lung de peste 200 km. Alimentat de peste 25 de râuri. 
41 de insule fixe.
Cea mai mare (14 km2): Isla del Sol, Insula Soarelui. Mai înainte, se numea Titikaka, ceea ce înseamnă "stânca pumei". De acolo se zice că au plecat strămoşii legendari ai incaşilor pentru a funda Cuzco.
Circa 45 de insule plutitoare.
 Las Islas Flotantes Uros.
Locuite altădată de populaţia Uros, care încercase să scape astfel de puternicii rivali incaşi.
Ultimii Uros s-au stins prin anii 1950.
La totora - o masă compactă de stuf, care pluteşte.
Partea scufundată în apă, rădăcini amestecate, seamănă cu pământul.
Deasupra, tot din stuf: căsuţe şi colibe, bărci şi corăbii.
Insulele plutitoare Uros sunt locuite acum de indienii aymaras din Puno.
Turismul pare principala lor sursă de venituri.
Le guide du routard Pérou, Bolivie, 2009-2010, pag. 233; menţionează cu umor:
"Ils boivent l'eau du lac et s'éclairent soit à la bougie soit à l'aide de panneaux solaires. Ils tentent coûte que coûte de maintenir leurs traditions."
"On se sent vite obligé d'acheter des souvenirs quand on est coincé sur environ 10 m2. Et quand on n'achète pas, on est gentiment prié de s'éloigner pour laisser place au groupe suivant."
Şi în acelaşi ghid, aflăm şi că: "Ce sont les embarcations traditionnelles de roseaux semblables à celles des Uros qui auraient inspiré à l'explorateur norvégien Thor Heyerdahl la construction du célèbre bateau Le Kon Tiki."
Uite ce bine se leagă! Tocmai mă gândeam să vă spun data viitoare ceva despre Kon-Tiki!

dimanche 26 février 2012

Câteodată, vorba... - Anton Pann

Împins de curiozitate, arunc o privire pe pagina de jocuri a ediţiei on-line a ziarului Le Monde: http://www.lemonde.fr/jeux/.

Unul dintre jocurile propuse este Déchiffrement, care te invită să descoperi un citat celebru:
"Déchiffrez une citation celèbre en utilisant vos capacités de raisonnement déductiv".

Pentru a arăta cum trebuie procedat, se oferă mai întâi câteva exemple. Îl aleg pe cel în care trei litere sunt deja plasate. Şi nu mică mi-e surpriza când se afişează un citat din... Anton Pann!

 Mică e lumea! - exclam cu bucurie, întâlnind o cunoştinţă veche ;)
Câteodată, vorba....

vendredi 24 février 2012

Borobudur - Indonezia

Fascinează mai întâi prin sonoritatea aparte a numelui.
Borobudur - ca o stâncă rostogolindu-se, ca un bolovan ducându-se de-a dura.
Te duce cu gândul la un diamant sau la o piatră veche, gri şi dură.
Sau la locuri de poveste, îndepărtate, pe care nu visezi să le vezi vreodată.
Atunci când Mihaela ne-a sunat să ne spună: "Mâine mergem la Borobudur", a fost unul din momentele rare în care prind viaţă vise pe care nici nu le-ai visat.
Borobudur - cel mai mare monument budist din lume.
Situat în centrul insulei Java din arhipelagul indonezian, la circa 40 km de Yogyakarta. Plasat pe o colină aflată între doi vulcani şi între două râuri, într-o zonă numită, datorită fertilităţii deosebite a pământului, "grădina Javei".
Construit în jurul anului 800. Mai vechi cu 300 de ani decât templele de la Ankor.
Durata şantierului s-a estimat a fi fost de 75 de ani.
Circa 55.000 de metri cubi de andezit, o rocă vulcanică provenind de la o carieră din apropiere. Blocuri de piatră montate fără mortar.
Baza e un pătrat cu latura de 123 metri, înalt de 4 metri. Pe ea sunt construite cinci plarforme pătrate, a căror latură şi înălţime scade pe măsură ce urcă. Deasupra lor sunt trei platforme circulare. Cel mai înalt punct al edificiului este la 35 metri de sol.

Forma este cea de mandala, o diagramă concentrică (în sanscrită, manda = cerc, centru, esenţă). La Borobudur, din cer se vede un pătrat cu patru porţi şi cu un cerc în centru. Un labirint concentric, ca cel al cunoaşterii de sine. 

Pe platformele circulare sunt plasate stupele. O stupă, zice DEX, este "un monument religios indian destinat comemorării sau păstrării relicvelor unei căpetenii budiste".
Stupele de la Borobudur, unele din ele perforate, sunt sau goale, sau adăpostesc statui ale lui Buddha, ca în prima fotografie de sus.

La început au fost 504 statui ale lui Bouddha, simbol al celor 504 reincarnări ale lui Siddharta Gautama. O parte au dispărut, multe altele au fost deteriorate, capetele au fost furate, vândute, cumpărate... Pe la anul 1100, situl a fost abandonat, probabil şi din cauza unor puternice erupţii vulcanice. Mai apoi, populaţia s-a convertit la Islam.

Borobudur a fost acoperit de cenuşa vulcanilor şi de vegetaţie. A căzut în uitare. Nu chiar de tot. Se spunea că un monument imens este ascuns de junglă. La începutul secolului XIX, britanicii şi olandezii l-au redescoperit. 

A fost dezgropat, desenat, fotografiat - pentru prima oară în 1873 de Isidore van Kinsbergen, iar în 2010 de Mihaela Chirca. În 1973 a fost realizată o restaurare majoră finanţată de UNESCO. Acum face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Borobudur este monumentul cel mai vizitat din Indonezia.
Mii de turişti îi urcă anual treptele roase de vreme, iar unii dintre ei îşi uită ochelarii ;)

mercredi 22 février 2012

Artă mamelucă - Lămpi de moschee - Muzeul Gulbenkian, Lisabona

"Allume d'abord la lampe chez toi, puis à la mosquée."
"Aprinde mai întâi lampa la tine, şi după aceea la moschee."
Un proverb - vechi, ca toate proverbele.
Un sfat bun. Fiecare îl interpretează cum crede de cuviinţă
Cât despre lămpile de moschee, prima oară când le-am văzut de aproape a fost la Lisabona, la Muzeul Gulbenkian. Nenumărate. Puse în valoare în vitrine care le multiplică imaginea iar şi iar.
Lampa aflată în extrema dreptă în poza de mai jos apare fotografiată singură în Guia do Museu Calouste Gulbenkian, 2004, pag. 43, însoţită de o mică legendă:
Lampada de mesquita
Egipto (ou Siria), c. 1346-1347, periodo mameluco
Vidro dourado e esmaltado
A. 33,5; D. max 26 cm
Lămpile de moschee, probabil cele mai frumoase piese de artă mamelucă, erau obiecte de lux
 destinate a fi plasate în moschee, în Egipt şi Siria, în "perioada mamelucă": 1250-1517.
"LǍMPI = Obiecte de primă necesitate, care au devenit de asemenea capodopere de mare lux..."
(Civilizaţia Islamului clasic, vol. III, Editura Meridiane, 1975, p.156).
Mai pe româneşte, cred că le-am zice "candele".

lundi 20 février 2012

Lalique - Libelula - Gulbenkian

Libelula merită ea singură o pagină, aşa cum are parte - singură - de o vitrină, în centrul uneia din sălile Lalique de la Muzeul Gulbenkian din Lisabona.

René Lalique (1860-1945) - Libelula (1897/8)
23 x 26,5 cm
Aur, email, crisopraz, calcedonie, piatra-lunii şi diamante 

Broşă de corsaj.
Expusă la Expoziţia Universală de la Paris din 1900.
Cumpărată de Calouste Gulbenkian, prieten cu René Lalique.

Foto MSChirca - Museu Calouste Gulbenkian, Lisboa.

samedi 18 février 2012

Părul complice cu ştiinţa, Paris - Radio (72)

Amelia Chirca - Intervenţie în emisiunea "Ştiinţa în cuvinte potrivite",
 redactori Corina Negrea şi Dan Manolache,
transmisă vineri, 17 februarie 2012, de Radio România Cultural.

Vezi şi blogul emisiunii, publicat de Mihaela Starton:
http://stiintaincuvintepotrivite.radiocultura.ro/2012/02/stiinta-in-cuvinte-potrivite_17.html

Cu mulţumiri deosebite colegilor din regia tehnică pentru grija şi inspiraţia cu care aleg melodia care urmează intervenţiei!





Bună ziua tuturor!

Astăzi vom purcede aşadar la despicarea firului în patru...

Ocazia ne este oferită de o expoziţie organizată de Palais de la Découverte în colaborare cu Fundaţia l'Oréal şi intitulată Le cheveu, de mèche avec la science, ceea ce s-ar putea traduce prin
"Părul, complice cu ştiinţa".

Deschisă până la sfarşitul lunii august, are ambiţia de a decripta şi dezvălui vizitatorilor secretele podoabei capilare...

Pedagogică, interactivă, ludică - adică jucăuşă...

Realizată în franceză, engleză, spaniolă, dar şi în braille...

Zoom asupra firului de păr: un film unic în lume, realizat cu ajutorul celor mai puternice microscoape disponibile la ora actuală - mărire de un milion de ori, proiectat pe sol...
Vizitatorul este invitat să se aşeze într-un fotoliu dotat cu un videomicroscop, care îi va permite să-şi exploreze propria podoabă capilară. Imaginea, mărită de 1000 de ori, este proiectată pe ecran şi ne permite să observăm că firele "vecine" pot avea culori şi diametre diferite...

Călătoria prin "lumea" celor vreo 150.000 de fire care ne alcătuiesc coafura continuă cu explorarea rădăcinilor: adevărat laborator în care celulele se multiplică, se lungesc şi se sudează între ele pentru a constitui o tijă a cărei lungine creşte cu aproximativ 1 cm pe lună şi a cărei speranţa de viaţă este de circa 3 ani...

Putem afla:
·  care sunt asemănările şi deosebirile între firul de păr uman şi firele ce alcătuiesc blana diferitelor animale,
·  cum se explică faptul că părul poate fi drept, buclat sau foarte creţ,
·  cum se explică "alopecia androgenetică", altfel spus "chelia",
·  cum doar un fir de păr permite nu numai identificarea amprentei genetice a proprietarului său, dar şi reconstituirea obiceiurilor sale alimentare sau toxicologice, fapt ce-l transformă adeseori în preţios indiciu pentru anchetele poliţiste...

Aşadar, până la sfârşitul lunii august, în plin centrul Parisului, la doi paşi de Champs Elysées...


Foto MSChirca - Podoabe pentru păr, Muzeul Calouste Gulbenkian, Lisabona

vendredi 17 février 2012

Vacanţă în Bavaria


La mulţi ani, Dinu!

Cu sănătate şi cu multe alte excursii, la fel de frumoase ca cea din care am primit fotografiile de mai jos! Mulţumim că ne-ai lăsat să le punem pe blog, cu legendele care îţi aparţin.

O casă oarecare din Mittenwald, acolo unde toată localitatea era astfel pictată.
Ca să ajungem la palatul Herenchiesee a trebuit să luăm un vapor. Acea clădire probabil că ţinea de administraţia locală, căci avea şi birou de informaţii. Alături mai era una, la fel de plină de flori.
Lacul Konigssee văzut de pe Jener Bergban.

Lacul Konigssee de pe vaporul cu motor electric spre Salet (cap de linie sau coada lacului).
Castelul Hohenschwangau - construit de tatăl regelui Ludwig, şi de unde acesta urmărea cu luneta avansarea lucrărilor pe şantierul castelului Newschwanstein.
Newschwanstein.


mardi 14 février 2012

Museu Calouste Gulbenkian, Lisboa, Portugal

Calouste Sarkis Gulbenkian (1869-1955)

Supranumit "Monsieur 5 %", pentru că deţinea 5 % din Iraq Petroleum Company, fapt ce l-a plasat o vreme în fruntea celor mai bogaţi oameni din lume.
Muzeul Calouste Gulbenkian - un vis! 
Peste 6.000 de obiecte de artă, pe care Gulbenkian le numea "copiii mei", alese cu grijă, de-a lungul unei vieţi.
Tablouri, statui şi statuete, mobilier, covoare, obiecte de cult, vase de toate felurile, servicii de masă, argintărie, monezi, bijuterii (Lalique) etc.
Din antichitate până la începutul secolului XX.
Din Egipt până în Japonia, trecând prin Europa, Turcia, neuitând Armenia. 
Tablouri de Rembrandt, Rubens, Van Dyck, Gainsborough, Fragonard, Boucher, Manet, Degas, Monet etc. 
Sculptura sa favorită: Diana de Jean-Antoine Houdon, marmură pe care a cumpărat-o de la Muzeul Ermitaj în 1930.
O mare parte din colecţie a fost alcătuită pe când Gulbenkian locuia la Paris (51, av. d'Iéna).
Când războiul mondial bătea la uşă, din motive de securitate, cele mai frumoase piese au fost trimise la Londra.
Colecţia de artă egipteană ajunge astfel la British Museum, iar picturile la National Gallery, unde colecţionarul se gândeşte să înfiinţeze un "Gulbenkian Institute".
Numai că în timpul războiului, Gulbenkian urmează, în calitatea sa de diplomat (consilier economic pe lângă legaţia Iranului), guvernul francez la Vichy.
Guvernul britanic îl declară "enemy under the act", blocându-i şi acţiunile de la Iraq Petroleum Company. Aşa că în anii 1948 şi 1950, Gulbekian decide ca lucrările de la Londra să fie trimise la National Gallery of Art din Washington. 
Hotărât să emigreze în Statele Unite, Gulbenkian dă însă curs invitaţiei ambasadorului Portugaliei în Franţa de a face, în drumul spre New York, o escală la Lisabona. Rămâne acolo timp de 13 ani - tot restul vieţii, declarând că "niciunde nu a mai întâlnit o asemenea ospitalitate".
În testamentul semnat pe 18 iunie 1953, după ce lasă o bunuri importante copiilor şi stabileşte pensii viagere pentru ceilalţi membri ai familiei şi pentru persoanele care l-au servit cu fidelitate, cu tot restul averii crează o fundaţie internaţională care îi poartă numele.
Calouste Gulbenkian moare la Lisabona pe 20 iulie 1955, la vârsta de 86 de ani.
Muzeul Gulbenkian din Lisabona îşi deschide porţile în 1969, iar în 1983 este inaugurat în apropiere Centrul de Artă Modernă.

Informaţiile pentru text sunt extrase din http://www.gulbenkian.pt şi din http://www.museu.gulbenkian.pt.
Fotografiile sunt făcute într-o zi însorită şi friguroasă de decembrie. Ultima nu e reală decât pe jumătate...