vendredi 29 juin 2012

Diversiunile borfaşilor

...et circenses...
Urmăresc de departe, cu un zâmbet amar, un spectacol.
Un circ trist, cu muzică tare, care-ţi răneşte urechile, în timp ce scenariul, atât cât e, răneşte bunul-simţ. Şi îmi aduc aminte de o întâmplare trăită nu demult, într-un oraş de pe un alt continent.

Ne întorceam spre casă, seara târziu. La un moment dat, în faţa noastră, doi cetăţeni au început să se certe, apoi să se ia de păr şi să se bată în toată regula. Unul părea victima, celălalt borfaşul. Mai că ne venea să sărim în apărarea victimei, dacă ne-am fi dat seama care dintre ei este...

În momentul acela, un alt cetăţean ne-a şoptit: "Fiţi atenţi! Sunt în gaşcă! În timp ce ei se ceartă, complicii lor încearcă să vă fure pe la spate!" Traducerea e aproximativă, sfaturile fiindu-ne date în altă limbă. Dar situaţia e aceeaşi. În timp ce publicul se implică în povestea patimaşă de pe scenă, borfaşii acţionează nestingheriţi.

"Ce-a fost, o să mai fie, ce-o să fie, a mai fost. Nimic nou sub soare."
(Ecleziastul I, 9).

Căci "Dumnezeu i-a făcut drepţi pe oameni, dar ei umblă cu multe şiretenii".
(Ecleziastul VII, 29)

Dacă nu cumva e chiar şi mai grav decât nişte găinării de milioane...

jeudi 28 juin 2012

Museu de Macau

Construcţia Muzeului din Macao a început în septembrie 1996,

iar inaugurarea a avut loc în aprilie 1998.

Muzeul este plasat pe o înălţime care domină oraşul, 

deasupra Catedralei Sf. Paul

în interiorul unei fortăreţe, Mount Fortress, construită în anii 1617-1626, 

iniţial pentru a proteja proprietăţile iezuiţilor din Macao.

Numele  fortăreţei în portugheză era:
Fortaleza de Nossa Senhora do Monte de São Paulo.

De pe terasele care înconjoară muzeul, 

se deschid vederi panoramice asupra oraşului.

Pentru a prezerva aspectul sitului, muzeul are două niveluri subterane

şi doar unul la nivelul solului.

Informaţii suplimentare:
http://www.macaumuseum.gov.mo.

mardi 26 juin 2012

Muzeul din Macao - În joacă (8) cu Ma Galerie Photo

Şapte zile ne-am tot jucat cu tot atâtea fotografii făcute în Muzeul din Macao.

Iată cele  şapte originale care au fost prelucrate în Ma Galerie Photo:








Şi iată câteva vederi de ansamblu din Museu de Macau:

Teatru de păpuşi din Canton - detalii în (1) şi (2).

Despre faţada Catedralei St. Paul - detaliu (3) - am povestit câte ceva aici.

Reconstituirea unei străzi din vechiul Macao - detaliu în (4).



Hol la ieşirea din muzeu - detaliu în (5)


Paravan chinez din sec. XVII-XVIII,
replică a unui paravan din Palácio de Queluz, Portugalia - detaliu în (6).

Dar despre Museul din Macao, ar fi atâtea de povestit...

samedi 23 juin 2012

[600] - Grand Palais şi alte planuri de vacanţă la Paris - Radio (84)

Iată că am ajuns la cea de a 600-a postare pe blog!
Ca şi prima, cu mai bine de trei ani în urmă, şi aceasta este legată de
emisiunea Ştiinţa în cuvinte potrivite transmisă de Radio România Cultural.

Amelia Chirca - Intervenţie în emisiunea "Ştiinţa în cuvinte potrivite",
redactori Corina Negrea şi Dan Manolache,
transmisă de Radio România Cultural, vineri 22 iunie 2012.

Emisiunea poate fi ascultată în direct şi pe http://www.radioromaniacultural.ro/.
Sumarul ei poate fi consultat pe blogul emisiunii publicat de Mihaela Straton.



Cu mulţumiri echipei tehnice pentru inspiraţia cu care alege melodiile emisiunii ;)


Bună ziua tuturor!

Vă propun să continuăm astăzi plimbarea prin Paris începută săptamâna trecută, plimbare virtuală care ne va permite să descoperim sau să redescoperim câteva centre dedicate tălmăcirii ştiinţei pe înţelesul tuturor.

Grand Palais... 77.000 m²...  Expoziţia Universală de la Paris din 1900...
gândit inţial ca un monument efemer...
1937... expoziţie temporară inititulată Palais de la Découverte...

Prestigiosul întemeietor al acestui Palat al Descoperirilor:
Jean Perrin, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1926...


Cei 25.000 m² ai aripii vestice de la Grand Palais sunt azi dedicaţi ştiinţei...
Fidelă ideii lui Jean Perrin, aceea de a "scoate ştiinţa din laboratoare"...

În fiecare zi, 80 de experienţe diferite sunt propuse publicului, pentru multe dintre ele spectatorii devenind chiar actori...

Printre ei... Pierre Gilles de Gennes, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1991,
savant a cărui vocaţie "s-a născut din plăcerea de a descoperi aici experienţele pe care apoi le puteam face noi înşine"...

Următoarea etapă: Parcul de la Villette... în locul vechilor abatoare... săli de teatru... de expoziţii... Cité de la Musique... Cité des Sciences et de l'Industrie...

Explora... Planetarium... Cité des Enfants... o enormă bibliotecă ştiinţifică... Geoda...
retransmite cele mai remarcabile reprezentaţii de la Metropolitan Opera din New York...

CINAXA... filme în relief... senzaţii tari... sala se mişcă asemenea simulatoarelor de zbor...


Pentru mai multe detalii, vă invităm să ascultaţi pe blog intervenţia în integralitate.