Netherlands Open Air Museum
Pentru că vacanţa este sinonimă cu călătorii şi
descoperiri,
m-am gândit astăzi să vă vorbesc despre o posibilă
destinaţie care se află în Olanda.
Este vorba despre Openluchtmuseum, Muzeul în aer liber din Arnhem.
Un muzeu plin de poveşti adevărate despre viaţă,
muncă, joacă, învăţământ, obiceiuri şi tradiţii
ale unui popor harnic şi
curajos.
L-aş putea compara, muzeul, păstrând proporţiile, cu o combinaţie între
Muzeul bucureştean al Satului şi Muzeul sibian al
Tehnicii Populare.
Un muzeu cu o vârstă venerabilă, nu mai puţin de
100 de primăveri.
Ideea de a-l înfiinţa s-a ivit pe la sfârşitul
secolului XIX, într-o perioadă de schimbări rapide şi radicale.
Revoluţia industrială aducea progres şi
prosperitate,
dar meşteşugurile şi tradiţiile populare erau
ameninţate cu dispariţia şi uitarea.
Aşa că, în 1912, a fost înfiinţat acest adevărat
tezaur naţional,
o punte între trecut, mai mult sau mai puţin îndepărtat,
prezent şi viitor.
Muzeul a devenit unul dintre cele mai vizitate din Olanda.
Aici vizitatorul poate descoperi în voie viaţa de
zi cu zi de-a lungul timpului şi
multitudinea de invenţii, de la cele mai modeste
la cele mai revoluţionare,
ce au ameliorat această viaţă în mod constant.
În ritmul lent al paşilor sau în cel mai rapid al
tramvaiului desuet ce străbate parcul,
vizitatorul poate descoperi rând pe rând
case şi
acareturi mai noi şi mai vechi, provenind din diverse regiuni ale Olandei.
În interiorul acestor case putem descoperi cu
încântare nu numai mobilierul de epocă,
ci şi personaje ocupate cu treburile casei sau cu
meşteşugurile indispensabile vremii.
Ei sunt capabili nu numai să recreeze gesturile
venite din negura timpului,
ci şi să astâmpere, cu vorbe potrivite,
curiozitatea vizitatorilor.
O ocazie unică de a vedea pe cineva care toarce
sau ţese sau fabrică unt ori brânză,
sau pur şi simplu găteşte pe un foc de vatră.
În ateliere, sunt fabricate sau reparate sub ochii
noştri, uneltele indispensabile
pentru munca câmpului, sau pregătite potcoavele
pentru cai.
Morile! Morile de vânt sunt vedetele
incontestabile.
Utilizate, desigur, pentru a măcina cereale, sau
pentru a extrage uleiul din seminţe de tot felul,
ele au reprezentat mai ales o armă sau o unealtă,
sau amândouă la un loc, insispensabilă în cucerirea de noi teritorii.
O cucerire paşnică, pentru că aceste pământuri nu
aparţineau vreunui popor învins,
ci pur şi simplu apelor obligate să se retragă.
Tot aici putem, în funcţie de vârsta şi experienţa fiecăruia, să descoperim sau să regăsim
sunete, mirosuri şi gesturi legate de viaţa de zi
cu zi.
Glasurile orătănilor de pe lângă casă, mugetul
vacilor nerăbdătoare să fie mulse,
mirosul de lapte şi brânză şi câte altele.
Cei mai mici: cei mai mici se joacă în voie.
De-a mulsul sau de-a scosul apei din fântână, cu
un entuziasm cel puţin egal
cu cel manifestat pentru mult mai familiarele
jocuri video.
După ce aflăm cum se crează un polder sau
cât
de plină de aventuri e istoria cultivării lalelelor,
după ce învăţăm un dans tradiţional şi
admirăm mişcările
graţioase ale unui pod ce se deschide pentru a lăsa cale liberă unei nave,
mai admirăm o dată aripile unei mori de vânt
şi constatăm că ziua a trecut deja.
În ceea ce mă priveşte,
pentru că şi timpul acordat mie în această
emisiune a trecut deja
sper că am reuşit să vă transmit măcar o fărâmă
din admiraţia pentru acest muzeu şi pentru oamenii
minunaţi care îi dau viaţă.
În sfârşit, cu speranţa că veţi petrece cu toţii,
ascultătători,
colegi din redacţie sau din regia tehnică,
o vacanţă frumoasă,
şi cu dorinţa de a vă regăsi la toamnă,
vă spun aşadar acum:
La revedere!
La revedere!
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de pe Radio România Cultural
de vineri, 19 iunie 2015
cu Amelia Chirca,
Corina Negrea şi Dan Manolache
