dimanche 21 février 2016

Atelierul Brâncuşi, Paris – Radioreportaj (172)



Ca tot românul care a avut în copilărie şansa de a trece pe sub Poarta Sărutului, de a se aşeza la Masa Tăcerii şi de a contempla Coloana vertebrală a nesfârşitului, trăiesc de fiecare dată, cu o intensitate aparte, orice întâlnire cu operele atât de româneşti şi atât de universale ale maestrului din Hobiţa. 

O Măiastră, un Sărut sau o Domnişoară Pogany , întâlnite într-unul din prestigioasele muzee ale lumii, sunt de fiecare dată motive de încântare şi de mândrie.


Există însă în lume un loc unde, intrând, ai impresia că-l întâlneşti cu adevărt pe Constantin Brâncuşi. 
Desigur, nu este prezent în carne şi oase, dar parcă şi-a întrerupt doar pentru câteva clipe încleştarea cu „esenţa cosmică a materiei” şi, dacă ai răbdare, îl vei vedea revenind la lucru.


Acest loc se află la Paris, pe esplanada Centrului Naţional de Artă şi Cultură Georges Pompidou. Este vorba de spaţiul ce adăposteşte atelierul maestrului, cel în care au fost create majoritatea operelor sale.


Lăsat prin testament statului francez, atelierul conţine 137 de sculpturi, 87 de piedestale, 41 de desene, două picturi şi peste 1600 de plăci fotografice de sticlă şi tiraje originale, toate realizate de Brâncuşi.


O colecţie unică în lume, nu numai prin bogăţia ei, ci şi datorită posibilităţii pe care o oferă vizitatorului de a pătrunde în universul creatorului. Spaţiul în care, după propriile vorbe, „mâna gândeşte şi urmează gândirea materiei”, atelierul nu este doar un loc de elaborare şi prezentare a operelor sale, ci o operă de artă în adevăratul sens al cuvântului.


Spre sfârşitul vieţii, preocupat de unitatea ansamblului, de relaţiile spaţiale între materiale, forme şi lumină în sânul atelierului său, Brâncuşi nu mai dorea să expună altundeva, iar atunci când vindea o operă, o înlocuia printr-o copie de ghips, pentru a nu altera unitatea ansamblului.


Spaţiul realizat de arhitectul Renzo Piano reuşeşte nu numai să reconstituie „à l’idéntique” încăperile atelierului, dar şi să concilieze aspectul intim al clădiri din Impasse Roussin (adresa iniţială) cu necesitatea creării unui spaţiu accesibil unui public larg. Chiar şi lumina, atât de importantă pentru deplina percepere a operei brâncuşiene, o evocă fidel pe cea a atelierului original.


Aşadar, dacă treceţi prin Paris – oricând, părasiţi pentru câteva clipe forfota esplanadei de la Beaubourg şi pătrundeţi pentru câteva clipe sau pentru câteva ore în universul brâncuşian.
Sigur nu veţi regreta!
©
[Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” pe Radio România Cultural
vineri, 19 februarie 2016]

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire