vendredi 11 mars 2016

Casa lui Pilat din Sevilia - Un vânător vegetarian

Păşind printre poveşti...


Pre(a)ocupaţi să privească minunatele azulejos care acoperă pereţii Casei lui Pilat, plafoanele supraîncărcate cu ştucaturi aurite, grădinile cu bazine şi fântâni, statuile mai mult sau mai puţin antice şi portocalii plini de fructe în sfârşit de decembrie, vizitatorii acordă puţină atenţie micuţelor carouri de ceramică albastră care înveselesc solul uneia din grădini.

Şi totuşi, câte poveşti nu ar avea ele de spus...


Deci:


Un om a plecat la vânătoare. E îmbrăcat de iarnă, dar iarna din Andaluzia e ca primăvara la noi.
Poartă cizme şi pălaria cu pene îi e bine înfundată pe cap. Tocmai a ieşit din curtea casei.
Păşeşte voios, însoţit de două ciori (că doar n-or fi pescăruşi?!) în zbor.
Cerul e senin şi probabil vânătorul nostru  fredonează un cântecel vesel.
Poate e chiar primăvară în Andaluzia!


Câinele a fost însă lăsat acasă şi din cauza asta e foarte, foarte trist!
[Cum adică, în a doua imagine nu e un câine, ci un şoricel?
„Câinele a rămas acasă şi şoricelul e foarte trist?”
Ţi se pare că sună mai bine aşa?]


Un iepure l-a zărit pe vânător. Privind în urmă, se saltă puţin, să-l vadă mai bine.
Apoi o ia la fugă, cu un zâmbet larg pe figură.
[După urechi, parcă e iepure, dar după corp, parcă ar fi un viţel!?
De acord! E un iepure bine crecut, ori un viţel cu urechi de iepure!]


Iepurele nu e singurul care fuge la apropierea vânătorului. Uite o căprioară care fuge şi ea!
[Nu e căprioară, pentru că are coada prea lungă?!
Nu poate să fie un câine! Câinele a rămas acasă şi un câine nu sare aşa, ca o căprioară! ]

Dar vânătorul de ce fuge? Nu am impresia că fuge după căprioară.
E clar că nu vrea să o împuşte, că nu a pus puşca la ochi.
Cred mai degrabă că îl fugăreşte şi pe el cineva!
Probabil a zgândărit din neatenţie o albină! Sau mai multe! Sunt o mulţime!


De fapt, cred că ştiu şi  ce zi e în poveste. E duminică.
Pentru că altfel vânătorul ar fi pe câmp, la lucru.
Ba cred chiar că e duminică după-amiază!
Omul a fost de dimineaţă la biserică şi după prânz a plecat la vânătoare!
La care biserică?
Asta nu pot să ştiu. A avut de unde alege.


Probabil s-a dus la biserica de lângă pod. Pare cea mai frumoasă.
Dar nu cred că el locuieşte în casa de lângă pod. Parcă e prea mare pentru el.


Bănuiesc că acolo locuieşte stăpânul moşiei.
Care nu merge la vânătoare. Lui i se aduce vânatul! Lui şi soţiei lui.
Uite că amândoi se uită în zare să-l vadă pe vânător întorcându-se cu tolba plină.


[Interesant, şi ţie ţi se pare că biserica seamănă puţin cu cea a lui Le Corbusier din Ronchamp?]

Soţia vânătorului îşi aşteaptă şi ea cu nerăbdare bărbatul.
Zâmbeşte şi ţine sub braţ o pâîne proaspătă.


Dar dacă omul nostru nici nu a plecat la vânătoare?

Poate a plecat doar să zburde sub cerul senin şi să culeagă flori pentru nevastă


Şi nu vroia să-l ştie tot satul.
Şi-a luat puşca doar ca să creadă lumea că el merge la vânătoare.
Şi în loc de căprioare, se întoarce cu un bucheţel de violete!
Chiar crezi că e un vânător vegetarian?
De ce nu?!


Omul nostru ar trebui să se grăbească!
Luna se pregăteşte să răsară., iar în uşa colibei îl aşteaptă soţia.

Ce se va întâmpla după aceea?


Asta e o altă poveste, 
după cum spunea Sheherazada...

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire