dimanche 6 mars 2016

PERSONA - Musée du quai Branly, Paris - Radioreportaj (173)

“PERSONA = The potential all things possess,
whether objects or live beings
to impose their singular presence.”


Aş dori la începutul intervenţiei mele de astăzi să vă citesc un text,
fără a vă dezvălui pentru moment nici titlul operei din care este extras,
nici pe autorul acesteia.


Iată-l:
„Două sclave înaintară împreună cu Regele lor.
Sunt statui de aur ce seamănă cu două tinere fete.
Ele au inteligenţa, vocea şi mişcările acestora, iar zeii le-au învăţat activităţile utile.
Ele merg înaintea lui, cel care se deplasează cu greu.”


Cine credeţi că este El?

Este Hefaistos, Vulcan – pentru romani, zeul focului terestru şi al metalurgiei,
inventatorul artei de a prelucra metalele.
Iar opera căreia îi aparţine citatul de mai sus,
despre care aş îndrăzni să afirm că ar fi cea mai veche descriere a unor roboţi,
este Iliada lui Homer.


Cu alte cuvinte, Vulcan avea obiecte cărora le insuflase câteva caracteristici umane.
Ce-i drept, constructorul este aici un zeu.
Dar capacitatea de a dota obiectele neînsufleţite cu însuşiri omeneşti, reale sau imaginare,
nu este doar apanajul zeilor.
Oamenii obişnuiţi o fac încă din negura vremurilor


Cel puţin asta încearcă să ne demonstreze o expoziţie la Musée du quai Branly din Paris.
Intitulată Persona. Étrangement humain, ceea ce s-ar putea traduce prin „ciudat de uman”, expoziţia inaugurată la sfărşitul lunii ianuarie este deschisă până pe 13 noiembrie.


Considerată de mulţi specialişti ca cea mai surprinzătoare expoziţie propusă de
Musée du quai Branly în cei 10 ani de când a fost inaugurat,
Persona îşi propune să exploreze diversitatea mecanismelor prin care oamenii
şi-au personificat obiectele familiare în toate vremurile şi pe toate meridianele globului.


În plină epocă a roboticii, a realităţii augmentate şi a inteligenţei artificiale,
expoziţia Persona crează prin intermediul celor 230 de exponate (statui, amulete, măşti, marionete, automate şi roboţi)
un univers straniu în care obiectele dau impresia că sunt vii, că ne urmăresc cu privirea
 şi că sunt gata să creeze adevărate legături afective cu vizitatorul.


De altfel, un umanoid ne urmează de-a lungul vizitei.
Este vorba de robotul Berenson, creat în 2011 de către un robotician şi un antropolog.
Un robot capabil să înregistreze reacţiile celor printre care se deplasează.
Unii dintre vizitatori îi vorbesc, în timp ce alţii, jenaţi, încearcă să-l evite.


Printre întrebările la care această expoziţie îşi propune să ne ajute să răspundem,
 cele mai importante mi se par:
- În ce măsură asemănarea fizică influenţează relaţia nostră cu un mecanism, şi
- Trebuie oare ca obiectele pe care le utilizăm să ne semene, şi dacă da, până unde poate merge asemănarea.

[* voir note de fin]

Adulaţi, consideraţi ca adevărate proteze cognitive, potenţial prieteni sau chiar parteneri afectuoşi,
roboţii antropomorfi ilustrează cel mai bine această dilemă.
Cu cât ne seamănă mai mult, ei provoacă, unora dintre noi,
 jenă, care poate merge până la robofobie.


Fie că perspectiva de a avea de a face cu obiecte mai puternice,
mai rezistente, mai inteligente – pe scurt, mai performante decât noi înşine,
nu vă îngrijorează deloc, fie că dimpotrivă, ea vă provoacă coşmaruri,
o vizită a expoziţiei Persona la Musée du quai Branly vă va ajuta fără doar şi poate
să găsiţi răspunsuri la unele dintre întrebările pe care vi le-aţi pus  măcar o dată în viaţă.


Şi nu pot să închei această intervenţie în care am folosit termenul „robotică”
fără a aminti de Isac Asimov, genialul autor de science-fiction.
El este cel care a inventat termenul cu pricina.
De fapt l-a utilizat crezând că exista deja.
Tot el este, să nu uităm, autorul celor atât de celebre legi ale roboticii care guvernează funcţionarea roboţilor pozitronici imaginaţi de maestrul literaturii de anticipaţie.


Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” pe Radio România Cultural
vineri, 26 februarie 2016

video


* Cartel de l’exposition :
WOLFE VON LENKIEWICZ (né en 1966)
Garden of Earthly Delights (Le Jardin des Délices)
2012, triptique, huile sur toile (Olbricht Collection)
 Comme à son habitude, Wolfe von Lenkiewicz prend ici appui sur une oeuvre clé de l’histoire de l’art occidental, Le Jardin des Délices (1490) de Jérôme Bosch (1450?-1516?), dont il imite la technique picturale virtuose. Tout en restant très proche de l’original, il y introduit toutes sortes de figures subtilement différentes renvoyant à des époques et des traditions culturelles disparates. En récapitulant et en amplifiant ainsi les résonances symboliques du tableau de Bosch, en le saturant d’indices pointant vers l’histoire de ces cinq derniers siècles, Lenkiewicz dessine un panorama vertigineux de toutes les formes de persona qui habitent nos mémoires ou rôdent sur leur marges.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire