jeudi 8 décembre 2016

[1199] - În paradis, la Opéra de Nice


Paradisul este sus, sus, cât se poate de sus.
Aproape de lumină, aproape de zei.
La fel e şi la operă. Tocmai din cauza asta se şi numeşte „paradis”.
Paradisul e foarte aproape de marele candelabru şi de plafonul pictat cu personaje mitologice.


Paradisul e cât se poate de aproape de tavan şi cât se poate de departe de scenă.
Dar aici se găsesc biletele cele mai ieftine, Care, fie vorba între noi, sunt mai scumpe
 decât biletele ieftine de la Opera din Paris, fie ea Garnier sau Bastille.


Dacă vrei să pari tânăr, urci până la etajul 6 pe scări. Dacă nu, faci coadă la lift.
Nu are rost să te grăbeşti, chiar dacă în paradis, pe laterală şi în rândul din spate, plasamentul este liber, în ordinea venirii.
Oricum, de pe niciunul din locurile ieftine din paradis nu se vede scena.


I se spune „paradis” atunci când nu i se spune „poulailler”, coteţul de găini. 
Sau, mai pe româneşte, „cucurigu”.
Rândul din faţă e plin de copii. 
„Les enfants du paradis”, îmi vine în minte titlul filmului lui Marcel Carné... 
„Les enfants du paradis” - publicul de la cucurigu, publicul preferat de Jacques Prévert, scenaristul filmului.


Dacă stau în banca mea, reuşesc să zăresc un colţ mic din panoul alb pe care va apare subtitrarea. 
Asta până când se va umple şi rândul din faţă...
Dar dacă mă ridic în picioare, mă aplec tare, îmi lungesc gâtul şi mi-l sucesc cât mă ţin puterile, poate am şansa să văd ceva. 
Tocmai aşa zăresc ecranul micuţ pus la capul rândului, pe care se poate vedea scena. 
Mai este un ecran exact în partea opusă a sălii, pe care imaginea pare mai clară. Şi mai depărtată, evident.


Sala va fi arhiplină. Poate şi fiindcă e spectacolul de duminică după-amiaza, sunt foarte mulţi copii. 
Unii parcă au venit cu şcoala. Sunt extrem de numeroşi şi puţin cam gălăgioşi.
Nu toţi. În timpul spectacolului, un băieţel aplecat peste balustradă îşi mănâncă tăcut sandvişul adus de acasă. 
Spectatorii de la parter pot beneficia de firmituri din paradis...
În partea opusă a paradisului, figurile altor copii rămân iluminate fantomatic de ecranele telefoanelor, mult timp după ce lumina din sală s-a stins.


În schimb, în paradis, sunetul e excepţional.
Rareori mi-a fost dat să aud, pe viu, o orchestră de operă sunând atât de bine.
Chiar şi corul cântă minunat!
Nu pot însă să spun mai nimic despre „punerea în scenă”, despre decoruri sau costume. 
Şi nu pot să spun nimic nici despre aria Reginei Nopţii din actul II. Am plecat la pauză.


„Flautul fermecat” la Opera din Nisa
Corul Operei din Nisa
Orchestra Filarmonică din Nisa dirijată de Ariane Matiakh (!!)
Duminică, 4 decembrie 2016, ora 15.

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire