jeudi 28 janvier 2016

Catedrala-moschee din Cordoba - Zoom în penumbră






Bine de ştiut:
Între orele 8 şi 9 dimineaţa, vizitarea catedralei-moschee din Cordoba este gratuită.

dimanche 24 janvier 2016

"Şi Oltul în Guadalquivir..."

Ion Minulescu – Spovedanie 
din volumul Strofe pentru toată lumea, V. Strofe pentru mine singur
Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1930.


[...]


„Sunt ca un vechi răboj de lemn,
Pe care-ncep să-mi recitesc
Înfrângerile-n sens invers,


Că-n suflet, fiecare semn
De pe răboj, se schimbă-n vers...”


[...]


„Şi mă revăd aşa cum ieri,
Şi patruzeci de ani în şir,
Schimbam cireşii-n palmieri,


Pe tata mare-n „Uncle Sam”
Şi Oltul în Guadalquivir...”


[...]
Foto: Guadalquivirul la Cordoba

vendredi 15 janvier 2016

Mats Ek, Ana Laguna – Spectacol de adio? / Les adieux à la scène ?


Mats are 70 de ani. Ana are 61 de ani.
El s-a născut la Malmö; ea la Zaragoza.
Tatăl lui era actorul Anders Ek, care a făcut mai multe filme cu Ingmar Bergman.
Mats a făcut studii de teatru la Stockholm. Ana a studiat baletul la Zaragoza.
Mama lui era coregrafa Birgit Cullberg, care în 1967 a înfiinţat compania Ballet Cullberg.
În 1973, Birgit Cullberg o angajează pe Ana Laguna în compania sa.
În acelaşi an, Mats Ek integrează Cullberg Ballet.
În 1977, Mats îşi convinge mama să urce pe scenă la 69 de ani,
pentru a interpreta rolul bătrânei femei din baletul Soweto.
Mats Ek conduce compania Ballet Cullberg între 1985 şi 1993.
În 1993, Ana Laguna părăseşte Cullberg Ballet.


Hâche (2015) – Coregrafia: Mats Ek
Interpretează: Ana Laguna şi Yvan Auzely

În mijlocul scenei: un butuc. În dreapta: o stivă de lemne de tăiat.
Un bărbat, cu un topor în mână, alege un lemn din stivă, îl pune pe butuc şi îl crapă cu o lovitură puternică. Se duce la stivă, ia alt lemn, îl pune pe butuc şi îl crapă dintr-o lovitură. Continuă, obsedant, să spargă lemne, fără să acorde atenţie la ce se întâmplă în jur.
O grămadă de lemne sparte se adună în stânga scenei.

Adagio de Albinoni.
Ana intră în scenă. Dansează. Repetă mişcările pe care le face de o viaţă. Gesturi inimitabile care sunt doar ale ei. Dansează cu un fel de furie şi de tristeţe, de încrâncenare şi de duioşie în acelaşi timp. 
Timp care trece. Stiva de lemne netăiate se micşorează; grămada de surcele creşte. Femeia adună lemnele tăiate şi i le pune bărbatului în braţe. Cât mai multe. Arză-le-ar focul!

Dar dacă stiva de lemne netăiate ar fi zilele care ne sunt date? Iar surcelele, lemnele tăiate, zilele care s-au dus? Atunci butucul de tăiat lemne e ziua de azi. Butucul pe care securea timpului crapă zilele ce ni s-au dat... 
El se opreşte o clipă din spartul lemnelor. Se întinde pe butuc privind spre cer. Uită toporul. Trăieşte ziua de azi. 
Cu un gest nespus de tandru, ea ridică lemnul care, lângă butuc; aştepta să fie spart. 
Îl strânge în braţe, îl alină şi îl duce să-l pună la loc în stiva zilelor care vor mai fi...



Pe scenă, de la stânga la dreapta:
Mats Ek, Oscar Salomonsson şi Dorothée Delabie (Solo for 2), Ana Laguna şi Yvan Auzely.

Mats Ek anunţă că işi ia adio de la scenă 
printr-o serie de cinci spectacole excepţionale între 6 şi 10 ianuarie 2016 
la Théâtre des Champs-Elysées.
Lucru rar la Paris, în final, spectatorii s-au ridicat în picioare la aplauze.




dimanche 10 janvier 2016

L'Alhambra en décembre


 Alhambra, le 24 décembre 2015.


Vue de Généralife vers l’Alhambra,


Au loin, en bas, Grenade.


Les Jardins du Partal, vue vers l'église Santa Maria (XVIIe siècle).


Le plaqueminier, l’arbre à kaki, a perdu ses feuilles
mais il garde encore ses fruits ressemblant à des clémentines.


Dans les Jardins du Partal, vue vers Généralife.

mercredi 6 janvier 2016

Dimineaţă de decembrie la Alhambra



Granada, Alhambra
24 dec. 2015, 8h20
Aşteptând răsăritul soarelui şi deschiderea porţilor Palatului Nasrid.


“The Nasrid dynasty was the last Muslim dynasty in Spain,
ruling the Emirate of Granada from 1238 until 1492.”


“Twenty-three emirs ruled Granada
from the founding of the dynasty in 1232  by Mohammed I ibn Nasr
until January 2, 1492, when Muhammad XII surrendered
to the Christian Spanish kingdoms of Aragon and Castile.”


“Today, the most visible evidence of the Nasrids
is the Alhambra palace complex built under their rule.”
[https://en.wikipedia.org/wiki/Nasrid_dynasty]


dimanche 3 janvier 2016

Istorie, artă, dragoste şi generozitate – Radioreportaj [170]

Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea „Ştiinţa în cuvinte potrivite”
 pe Radio România Cultural - vineri, 18 decembrie 2015

Foto: http://www.louvre.fr/

Bună ziua tuturor!
Am promis: istorie, artă, dragoste şi generozitate.
Voi începe (şi voi termina de altfel) cu dragostea. 
Mai precis cu un personaj mitic ce o întruchipează: Cupidon, zeul-copil înaripat care „săgetează” inimile muritorilor şi nemuritorilor. O parte din săgeţile sale, cele ascuţite, provoacă dragostea. Celelalte, tocite, o alungă... Cupidonul despre care este vorba astăzi, imortalizat în marmură de sculptorul Jacques Saly în 1753, parcă dornic să evite orice confuzie, verifică cu atenţie că a ales o săgeată foarte ascuţită, pentru a fi pe placul celei ce-l comandase, marchiza de Pompadour.

 Foto: http://www.amisdulouvre.fr/

Iată-ne aşadar la capitolul „Istorie” al intervenţiei mele.
Figură eminentă a secolului XVIII, favorită şi confidentă a regelui Ludovic al XV-lea, marchiza de Pompadour nu a fost doar o femeie de o frumuseţe excepţională, ci şi o adevărată protectoare a artelor epocii sale. Pasionată de muzică, literatură şi arte plastice, ea a reunit o remarcabilă colecţie de tablouri şi sculpturi, dintre care o bună parte se află acum în colecţiile Luvrului. Pasionată de sculptură, ea a comandat celor mai reputaţi artişti contemporani o serie de lucrări menite să-i împodobească diferitele şi somptuoasele proprietăţi.

Cât despre subiectele de predilecţie ale marchizei, ele erau dragostea şi copiii. Cine altul decât Cupidon/Amor le putea întruchipa pa amândouă? În colecţiile marchizei se aflau deja „Amor ameninţător” de Falconet, un „Amor sărutând Prietenia” de Pigalle şi un „Amor cioplindu-şi un arc din măciuca lui Hercule” de Bouchardon. În 1752, marchiza comandă sculptorului francez Jacques Saly lucrarea „Amor încercându-şi o săgeată”, operă excepţională prin delicateţea compoziţiei sale şi prin virtuozitatea execuţiei. 

 Foto: http://www.tousmecenes.fr/

Conservată timp de două secole în colecţii particulare şi declarată 2006 „Tezaur naţional”, sculptura ar putea fi achiziţionată astăzi de către muzeul Luvru pentru suma de 5,5 milioane de euro.

Şi cu asta ajungem la capitolul „Generozitate”.
Asta pentru că fondurile destinate noilor achiziţii nu permit Luvrului acest „Amor”. Aşa că a făcut apel la generozitatea publicului, cu scopul de a colecta cel puţin 600.000 de euro. Şi publicul, convins de altfel că dragostea nu se cumpără, a răspuns prezent: 51% din sumă a fost deja colectată. Impresionant mi se pare numărl donatorilor: nu mai puţin de 2209 persoane. 

Foto: http://www.rtl.fr/culture/

Un mecenat modest, dar atât de semnificativ. Numele donatorilor sunt deja înscrise pe siteul muzeului, iar după achiziţioanarea operei, ele vor fi înscrise pe o placă, în apropierea acesteia. Mai mult, donatorilor li se oferă posibilitatea de a lăsa pe siteul muzeului o dedicaţie. Am citit câteva dintre ele şi, dincolo de bani, oamenii au dat, fără doar şi poate, multă dragoste.

Nu este prima campanie de acest fel lansată de Luvru; este cea de a şasea. Printre primele cinci, încununate de succes, aş aminti pe cea din 2010 dedicată achiziţionarii capodoperei lui Cranach, Cele trei graţii, şi pe cea din 2013, care a colectat un milion de euro pentru restaurarea Victoriei din Samothrace.

Foto: http://www.la-croix.com/Culture/Expositions/

Şi o ghicitoare: când credeţi că se încheie actuala campanie?
Pe 14 februarie, de Sf. Valentin, de Ziua îndrăgostiţilor!

În ceea ce mă priveşte, vă doresc să aveţi parte în fiecare zi de artă, dragoste şi generozitate.
La Mulţi Ani!