jeudi 30 juin 2016

Selfie cu Amadeo de Souza Cardoso - „Îmi fac un selfie, deci exist” (Radio 182)

1
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
pe Radio România Cultural
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
vineri, 17 iunie 2016

video

Dan Manolache: „Amelia Chirca – pasionată de selfie?”

Bună ziua, bună ziua!
Pasionată mai puţin. Într-adevăr, reiau aprecierea iniţială: 
Selfie mi s-a părut întotdeauna o prostioară, destul de iritantă mai ales în zonele de mare afluenţă turistică.

Ar fi putut să mi se schimbe această părere odată cu descoperirea unei cărţi despre care vreau să vă vorbesc astăzi, intitulată 
„Je selfie, donc se suis”, adică „Îmi fac un selfie, deci exist”.


Lucrarea are şi un subtitlu: „Metamorfozele eului în era realităţii virtuale”, iar autoarea ei, Elsa Godart, este o foarte serioasă psihanalistă, filosoafă şi cercetătoare la Universitatea Parie Est.

2

Cartea a apărut la începutul lunii trecute şi s-a bucurat şi se bucură încă de multă atenţie din partea mass mediei franceze: interviuri în presa scrisă, apariţii la numeroase emisiuni de televiziune, intervenţii radiodifuzate - ce mai, o atenţie pe măsura fenomenului de societate pe care îl tratează.

3

Aproape întotdeauna, prima întrebare adresată autoarei este: „Selfie merită într-adevăr să i se dedice o carte?” Bineînţeles, răspunsul autoarei este afirmativ.

4

Unii consideră selfie-ul ca fiind simbolul unui narcisism acut, a unui egoism supradimensionat.

 5 

În faţa unui peisaj a cărui frumuseţe îţi taie răsuflarea, în preajma Giocondei, a Capelei Sixtine sau a Niagarei, acelaşi gest: aparatul de fotografiat, cel mai adesea în varianta smartphone, este îndreptat spre sine, pentru a imortaliza momentul.

  6

Dovadă de narcisim, dar nu numai.
 Urmează apoi postarea pe diferitele reţele de socializare şi reacţiile nenumăraţilor prieteni, care ne confirmă că suntem frumoşi, norocoşi, inteligenţi şi care ne incită să mai facem un selfie.

 7

Autoarea lucrării vede în moda selfie un semn de modificare radicală a percepţiei pe care o avem despre timp şi spaţiu, şi mai ales a raportului dintre gândire şi limbaj, pe de o parte, şi imagine, pe de o altă parte.

 8

Un simptom al unei adevărate crize de identitate, un fel de criză de adolescenţă a societăţii numerice.

 9

În fiecare din noi s-ar ascunde aşadar personajul de basm care doreşte să i se confirme că „este cea mai frumoasă din ţară”.

 10

Atâta doar că oglinda-oglinjoară este înlocuită de ecranul smartphonului şi cuvintele duhului oglinzii de like-urile pe care le sperăm cât mai numeroase.

11

Departe de a reprezenta un ego supradimensionat, abundenţa de seflie ar traduce mai degrabă o fragilitate narcisistă, o nevoie de confirmare a faptului că existăm în ochii celor din jur.

 12

Existăm, pentru că suntem văzuţi!

 13

Este într-un fel şi confirmarea celebrei afirmaţii a lui Andy Warhol,
conform căreia fiecare dintre noi are dreptul la sfertul său de oră de celebritate.

 14

Aşadar: existăm pentru că gândim sau pentru că seflie-urile noaste au multe like-uri?


Fotografii din expoziţia Amadeo de Souza Cardoso de la Grand Palais, Paris, iunie 2016:
1 (detaliu) şi 2 – Lévriers (~1911); 3 – Le Saut du lapin (1911); 4 – Le Prince et la Meute (1912);
5 – Procession Corpus Christi (1913); 6 – Le Bûcheron (~1914); 7 – Vie des instruments (~1916);
8 – Trou de la serrure / Accouchement de la guitare / Bon ménage / Fraise Avant-garde (~1916);
9 – L’Ascension du carré vert et la femme au violon  (~1916);
10 – Portrait de Paul Alexandre ? (~1917); 11 – Entrée (~1917); 12 – Zinc (~1917); 
13 – Coty (~1917); 14 – Chanson populaire (~1916).

vendredi 24 juin 2016

Amadeo de Souza Cardoso la Grand Palais din Paris sau „100 de ani de uitare”

1887, noiembrie 14 -  Amadeo de Souza Cardoso se naşte la Manhufe, 
într-o familie înstărită dintr-un mic sat portughez aflat cam la 50 km de litoral şi de Porto.

1
1905 – Amadeo abandonează studiile de drept pe care le urmase la insistenţa familiei şi 
se înscrie la Facultatea de Arte frumoase din Lisabona pentru a studia arhitectura.

2
1906 – Amadeo vine la Paris, cu intenţia de a-şi urma studiile.
Se instalează în cartierul Montparnasse şi este tot mai mult atras de desen şi de caricatură.

3
1907 – Se dedică în primul rând picturii.
Face o primă călătorie în Bretania, de care rămâne întotdeauna legat sufleteşte.

4
1911 – Amadeo de Souza Cardoso expune la Salonul Independenţilor din Paris.
Se împrieteneşte cu Modigliani, Brâncuşi, Archipenko, Gris, Delaunay.

5
1912 – În timpul verii petrecute în Bretania, transcrie într-un manuscris de forma celor medievale
La Légende de Saint-Julien l’Hospitalier de Gustave Flaubert.

6
1913 – Participă cu opt tablouri la Armory Show din New York. 
Şapte pânze îi sunt achiziţionate de mari colecţii/colecţionari. 
Singurul tablou care nu a fost achiziţionat: Le prince et sa meute. E minunat!
În toamna aceluiaşi an, participă la Herbstsalon de la galeria Der Sturm din Berlin.

7
1914 – Îl întâlneşte pe Gaudi la Barcelona, după care pleacă la Madrid.
 Aici îl suprinde declanşarea Primului Război mondial. Se reîntoarce în Portugalia.

8
1916 - Amadeo de Souza Cardoso prezintă două expoziţii personale la Porto şi la Lisabona.
114 tablouri reunite sub titlul Abstraccionismo
care nu găsesc o primire unanim favorabilă din partea publicului şi a criticii.

9
1918, octombrie 25 – La nici 31 de ani, Amadeo de Souza Cardoso este victima gripei spaniole.
Gripa spaniolă face zeci de milioane de victime, printre care şi vienezul Egon Schiele (28 de ani).

10
1960 – O mare parte din operele lui Amadeo de Souza Cardoso, păstrate de Lucia, văduva sa, 
cu grija de a nu fi risipite, este achiziţionată de Fundaţia Calouste Goulbenkian. din Lisabona.

11
Franţa posedă un singur tablou de Amadeo de Souza Cardoso:
Les Cavaliers; 1913, expus la Centrul Pompidou.

12
2016, aprilie 20 - La Paris, Grand Palais prezintă prima retrospectivă Amadeo de Souza Cardoso.
300 de exponate: picturi, desene, acuarele, gravuri, fotografii, manuscrise.

Expoziţia este deschisă până pe 18 iulie 2016.

Fotografii:
1, 2 – Tabloul folosit ca fond pentru afişul expoziţiei se intitulează Ogari (Lévriers, 191I)
3 – Amadeo de Souza Cardoso: „Eu nu fac parte din nicio şcoală”
4 – Imagine din Manhufe; fotografie de Amadeo de Souza Cardoso
5 – Amadeo de Souza Cardoso – fotografia de la ieşirea din expoziţie
6 – Lucia de Souza Cardoso, soţia pictorului, fotografiată de acesta
7 – Film prezentând ilustraţiile din manuscrisul La Légende de Saint-Julien l’Hospitalier
8 – „Am mai multe faze decât are Luna” (Amadeo de Souza Cardoso)
9, 10 – Copii completând livretul-joc „Amadeo” destinat celor între 7 şi 11 ani
11 – Vitrina dedicată expoziţiei la librăria de la Grand Palais
12 – Prezentarea expoziţiei în staţia de metrou Concorde.

lundi 20 juin 2016

Ştiinţa pariticipativă şi vânătorii amatori de meteoriţi – Radioreportaj (181)

Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
pe Radio România Cultural
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
vineri, 10 iunie 2016

video

Bună ziua tuturor!

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, acum doi ani v-am vorbit deja de un proiect de Ştiinţă participativă. La vremea aceea era vorba de un recensământ privind fluturii organizat de Muséum d’Histoire Naturelle. De data aceasta este vorba de o vastă vânătoare de meteoriţi.

Programul se intitulează FRIPON, Fireball Recovery and InterPlanetary Observation Network, şi a fost lansat oficial în Franţa cu câteva zile în urmă, mai precis pe 31 mai 2016. Iniţiatorii săi sunt Institutul de Mecanică Celestă şi de Calcul al Efemeridelor în colaborarea cu Muséum d’Histoire Naturelle şi cu Universitatea Paris Sud.

 © http://ceres.geol.u-psud.fr/fripon/ 

Programat să dureze 10 ani, proiectul îşi propune să realizeze prima reţea conectată de supraveghere a cerului cu scopul de a identifica şi recupera cât mai mulţi din meteoriţii ce aterizează pe teritoriul francez. Asta pentru că, potrivit estimărilor, în fiecare an în Franţa aterizează între 10 şi 20 de meteoriţi. Din păcate, doar unul la zece ani este recuperat şi poate fi studiat, în vreme ce în secolul XIX era regăsit unul la doi ani.

Explicaţia este destul de simplă: la vremea respectivă, meteoriţii erau găsiţi în special de agricultori, care îi vedeau căzând, îi culegeau şi îi aduceau învăţătorului din sat. Şi pentru că numărul agricultorilor s-a redus considerabil, misiunea de detectare a bolizilor intraţi în atmosfera terestră va fi acum preluată de o serie de camere video echipate cu un sistem de alertă. Nu mai puţin de 100 de camere video şi 25 de receptori radio vor fi răspândiţi pe teritoriul francez.

© http://www.futura-sciences.com/magazines/espace/infos/actu/ 

Prima dintre ele va fi instalată la 2877 de metri altitudine, la observatorul situat pe Pic du Midi. Locurile de implantare sunt multiple şi variate: acoperişuri de muzee, de universităţi, de observatoare astronomice sau ale sediilor unor asociaţii preocupate de popularizarea ştiinţifică. 

Datelor culese de aceste camere li se vor adăuga cele culese de radarele meteo şi seismografice. 

 © http://www.futura-sciences.com/magazines/espace/infos/actu/

Fiecare cameră este conectată la un ordinator care analizează imaginile cu ajutorul unui logiciel conceput special pentru descifrarea fenomenelor luminoase. Ori de câte ori va fi detectat un meteorit, o alertă va fi transmisă ordinatorului central de la Universitatea Paris Sud. 

Analiza datelor colectate va permite determinarea mărimii, greutăţii şi vitezei meteoritului, reconstituirea traiectoriei sale şi, în sfârşit, identificarea punctului de impact cu o precizie de câteva sute de metri.

© http://www.lemonde.fr/sciences/ 

Urmează apoi vânătoarea. O vânătoare a cărui scop este de a regăsi nu chiar un ac într-un  car cu fân, dar aproape. Aşa că cercetătorii contează pe entuziasmul cetăţenilor ce se vor transforma în vânători amatori de meteoriţi. 

Şi aici este aspectul „cooperativ” în domeniul ştiinţific. Cu ajutorul publicului larg şi, nu în ultimul rând, pasionat.

© http://www.ladepeche.fr/

Desigur, cercetătorii speră să dispună în felul acesta în curând de un număr de meteoriţi mult mai important decât în prezent. Studiul acestora le va permite poate să răspundă la o multitudine de întrebări, printre care: de unde vin exact meteoriţii, din ce fel de obiecte celeste, comete sau asteroizi, s-au desprins, sau care este originea meteoriţilor rari. Studiul lor va permite poate şi elucidarea unor probleme de paleomagnetism, adică legate de câmpul magnetic primitiv din sistemul solar.

vendredi 17 juin 2016

Luvrul, JR şi piramida care dispare

Duminică de iunie, după ploaie. Se lasă seara, o seară lungă şi călduţă.
„Tot suntem la doi paşi de Luvru: hai să vedem dacă a dispărut piramida!”


Muzeul s-a închis, iar turiştii s-au împuţinat,
de parcă toată lumea e în faţa televizoarelor să urmărească Euro 2016.


Ne apropiem de curtea Napoléon, cea care adăposteşte marea piramidă lui I. M. Pei.
Piramidă pe care se zice că JR a făcut-o să dispară până pe 27 iunie 2016.


JR, alias Jean (i.e. Ion) René, s-a născut la Paris acum 33 de ani.
După ce s-a săturat să scrijelească, ca orice copil talentat, pereţii camerelor de acasă, la 15 ani Ionică a început să scrie şi să picteze pe zidurile oraşului natal. Pe wikipédia.fr scrie de fapt că atunci „şi-a început cariera în graffiti”, dar deasupra articolului care îi este consacrat citim şi că trebuie să fim atenţi, deoarece articolul în chestiune e cam laudativ, de-a dreptul „hagiografic”.


La 17 ani, aflăm tot de la Wiki, o cotitură bruscă în carieră artistică a lui Ionică este produsă de faptul că băiatul găseşte în metrou un aparat de fotografiat. Nu ştim ce marcă, nici cât de bun era aparatul şi nici dacă Ionică a auzit vreodată de biroul de Obiecte pierdute al RATP-ului. ”Ce-am găsit să fie-al meu!” – şi-a zis  Ionică, iar fericitul pierzător al aparatului foto a avut rolul de mecena viitorului JR.


De atunci, JR a început să facă poze şi să le lipească pe pereţi. Poze multe şi mari, aşa ca nimeni să nu poată să‑l ignore. Ca să scape de mai rău, Luvrul l-a rugat să-şi lipească pozele pe piramida lui Pei, pentru ca măcar aşa să-i mulţumească o vreme pe cei care doresc să nu o mai vadă. 
Mai ales că JR s-a angajat să finanţeze singur toată afacerea.

Aici intervine însă „le coup de génie” de JR: Pe faţa principală a piramidei, cea pe unde este intrarea, JR lipeşte o enormă fotografie deformată (vezi „anamorfoză”) a clăririi din spate, pavilionul Sully. Aşa că dacă te plasezi într-un anumit punct, ai impresia că piramida a dispărut.


Problema este că dacă vrei ca totul să se suprapună perfect, trebuie să te aşezi exact în acel punct.
De fapt, nu asta e problema, ci faptul că duminică seara punctul respectiv era ocupat pe termen lung.
 Doi băieţi tineri şi altfel poate simpatici, îşi instalaseră aparatura exact în acel loc.


Deci singurul perimetru din care aveai o şansă să observi cum funcţionează magia lui JR era protejat duminică seara de grilaje de netrecut. Oricum, dacă nu am avut ocazia să fotografiem colajele lui JR de la Rio, din New York sau de la Shanghai, măcar am reuşit să facem câteva poze celui de la Luvru.


După care, seara înaintând tiptil-tiptil, ne-am retras şi noi încet-încetişor spre casă.


Fiind cu totul de acord, în trecere, cu cele scrise cu poze,
în piaţa Palatului Regal, vis-à-vis de Luvru:



mardi 14 juin 2016

Goeleta Tara şi coralii Pacificului – Radioreportaj (180)

Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
pe Radio România Cultural
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
vineri, 3 iunie 2016

 © http://www.fondation.veolia.com

Bună ziua tuturor!
 Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, ori de câte ori pronunţ cuvântul „goeletă”,
sunt tentată să adaug Speranţa, după numele vasului ce m-a purtat în copilărie pe mările şi oceanele globului 
datorită minunatului roman al lui Radu Tudoran.

„Toate pânzele sus”, sau mai bine zis „Hissez haut”, varianta franceză a binecunoscutei formule, s-a auzit din nou cu câteva zile în urmă la bordul unei alte goelete, care-mi este aproape la fel de dragă. 
Este vorba despre Tara, nava franceză cu pânze a cărei dublă misiune este explorarea şi apărarea planetei albastre.

 © http://outremers360.com/planete/

De-a lungul anilor am avut deja ocazia să vă vorbesc despre diferitele sale misiuni.
Printre care cele mai recente: Tara Arctic, în cadrul Anului Polar Internaţional (2007-2008), Tara Oceans (2009-2012), dedicată studiului planctonului, Tara Oceans Cercle Polaire (2013) şi Tara Méditerranée (2014).

Noua aventura ştiinţifică a goeletei, intitulată Tara Pacific, a început sâmbata trecută şi are ca obiectiv studiul altor microorganisme marine a căror existenţă este ameninţată de activitaţile umane şi de schimbările climatice pe care acestea le provoacă: este vorba despre corali.

 © http://www.lesechos.fr/idees-debats/sciences-prospective/

Tara a ridicat ancora din portul Lorient şi a pornit într-o călatorie ce va dura doi ani şi jumătate, va parcurge 150 000 de kilometri, va face şaptezeci de escale şi va vizita treizeci de ţări. 

La bordul său, pe lângă echipaj, biologi şi oceanografi din lumea întreagă, ce vor preleva şi studia eşantioane din recifurile coraliene ale Asiei de Sud cu scopul de a înţelege mai bine impactul pe care schimbările climatice îl au asupra acestor biotopuri în egală măsură fragile şi indispensabile.

 © http://www.lesechos.fr/idees-debats/sciences-prospective/

Şaptezeci de oameni de ştiinţă reprezentând opt ţări se vor perinda de-a lungul acestor treizeci de luni la bordul goeletei pentru a colecta nu mai puţin de 40 000 de eşantioane.

Desigur, ca de fiecare dată, expediţia a fost precedată de o etapă indispensabilă: 
adaptarea interiorului navei şi a materialului ştiinţific îmbarcat la bord, de data aceasta pentru a rezista temperaturilor toride pe care le va înfrunta.

 © http://www.lorientbretagnesudtourisme.fr/

Decizia de a studia recifurile coraliene nu este întâmplătoare : 
deşi acoperă doar 0,02 procente din suprafaţa oceanelor globului, 
ele adăpostesc nu mai puţin de 25 % din biodiversitatea marină, 
asigură hrana unui miliard de persoane în Asia de Sud şi 
generează treizeci de miliarde de dolari pe an datorita în special pescuitului şi turismului.

Cu toate acestea, 20 % au dispărut deja şi 50 % sunt amenintaţi cu dispariţia pâna în 2050. 
Desigur, dacă nu vom face nimic pentru a împiedeca această catastrofă!

 © http://www.20minutes.fr/planete/

Pentru a propune soluţii, comunitatea ştiinţifică are însă nevoie de informaţii. 
Informaţii pe care misiunea Tara Pacific le va furniza din abundenţă!

Pentru aceasta, vasul va traversa şapte măriş oceane, din Panama la arhipelagul japonez, 
din Noua Zeelandă până în China şi va preleva eşantioane din 40 de arhipelaguri ale Pacificului, 
inclusiv din cele mai izolate recifuri ale planetei.

 © http://www.futura-sciences.com/

Oamenii de ştiinţă speră ca analizele efectuate să aducă informaţii noi privind aceste organisme,
 multă vreme considerate rudimentare, dar al căror genom este de o complexitate comparabilă cu cea a vertebratelor. 

Cunoştiinţe ce vor permite poate găsirea unor soluţii înainte de a fi prea târziu 
pentru salvarea acestor adevărate ecosisteme ameninţate de creşterea temperaturii şi a acidităţii mărilor şi oceanelor.


Iată aşadar că vorbindu-vă despre Tara şi misiunea ei,
am vorbit de fapt despre (o altă goeletă): 
Speranţa.