dimanche 30 octobre 2016

Teatrul amintirilor cu regizorul DAN PUICAN [11] - Basme, recitaluri de poezie şi Unda veselă


Basme, recitaluri de poezie şi Unda veselă

Personajele, în ordinea apariţiei:
Mihai Zirra, Constantin Moruzan, Paul Stratilat, Harap Alb, redactorul Călin, Aura Buzescu, Radu Beligan, Traian Stănescu, Silviu Stănculescu, Ion Caramitru, Ion Vova, Silviu Brucan.


„Sigur că mie nu-mi stătea gândul să rămân în Radio, sincer să spun. Era un pas făcut în Bucureşti. Mai ales că la început eu am prins floarea Teatrului radiofonic, cu Mihai Zirra, cu Constantin Moruzan şi Paul Stratilat, care acaparau toate piesele. Pe vremea aceea se făceau cel puţin patru premiere pe săptămână la Teatru radiofonic. Plus câteva emisii pentru copii, care erau foarte îndrăgite.

La un moment dat, după vreo două luni, la Redacţia de copii, mi s-a încredinţat să fac un basm. Am făcut „Harap Alb”. Şi redactorul de atunci, Călin, după ce l-a ascultat, a zis: „Extraordinar l-ai făcut! Ai găsit o distribuţie excelentă.” Şi timp de doi ani - era la Radio, pe vremea aia, un basm pe săptămână: lunea seara era basm - am făcut (şi) de aceea în mica mea fonotecă am 88 de basme făcute în acea perioadă: Andersen, Ispirescu, Creangă. Am foarte multe basme!


Între timp am făcut multe emisii de divertisment, multe recitaluri. Am făcut 17 recitaluri de poezie, fiindcă radioul făcea o dată pe lună sau o dată la două luni recitaluri. Am făcut recital Arghezi, am făcut Eminescu – cu cei mai mari actori din Bucureşti care ştiau să spună versuri. De la Aura Buzescu la Beligan, la Traian Stănescu, Silviu Stănculescu, Ion Caramitru, toţi au trecut... Au fost recitaluri în care Sala Radio era arhiplină, fiindcă era un eveniment: să asculţi două ore, două ore jumătate de poezie.


Aşa mi-am făcut loc la Radio şi am ajuns la un moment dat să fim numai doi-trei regizori. 
De unde la început eram nouă şi munceam foarte mult. De luni până sâmbătă aveam săptămânal, mi-aduc aminte ca acum, cel puţin opt emisii pe săptămână! Ne erau repartizate şi lucram. Şi mai grele, şi mai uşoare, dar lucram!

Între timp am primit piese, am făcut foarte multe emisii de varietăţi. 
Şi la varietăţi am avut o şansă. De obicei, Unda veselă, care era emisia numărul 1 a Radioului - se dădea duminică la ora două, când lumea era la masă (şi) ţinea o oră - o făcea Ion Vova, la fel, un devotat om al Radioului. Dar el avusese o operaţie şi şi-a luat un concediu de vreo doi ani. Nu ştiu ce se întâmplase, a avut o neplăcere. Şi văzând că mie îmi place comedia, cei din conducerea Radioului mi-au încredinţat mie să fac Unda veselă.

La un moment dat, Silviu Brucan - venise de la Washington, unde fusese ambasador, directorul general al Radioteleviziunii – că erau împreună ambele aceste două instituţii... şi această Undă veselă trebuia ascultată sâmbăta ca să intre duminica pe post, ascultată de cel mai mare om din Radio. Şi i-a convocat atât pe redactorul şef, cât şi pe redactorul care răspundea de emisie, şi a spus „Să vină şi regizorul!”. Şi ne-am dus la audiţie la Silviu Brucan.

A ascultat Unda veselă – nu mai ţin minte cu cine era, dar erau în distribuţia Undei vesele cei mai mari comici ai acelor vremuri. Asta se întâmpla în 1965-66... Şi, la terminarea audiţiei, zice: „Bravo! Mi-a plăcut foarte mult! Aşa trebuie făcută; veselă, cu ritm. Cine a făcut-o?” Şi redactorul şef zice: „Tânărul!” Pentru că aveam 30 de ani pe vremea aceea... Zice: „Dan Puican”. „Bravo! De acum înainte, el să facă Unda veselă! Mi-a plăcut foarte mult.” Aşa că eu i-am păstrat o amintire, fiindcă mi-a dat o mână de ajutor în momentele alea. Nu aveam nicio neplacere, dar m-a admirat şi m-a plăcut şi am avut mână liberă să fac Unda veselă.”


Interviu realizat în august 2013 © MSChirca

mercredi 26 octobre 2016

„Icoane ale artei moderne” – La collection Chtchoukine à la Fondation Louis Vuitton, Paris

  
Сергей Иванович Щукин
Serghei Ivanovici Şciukin (Moscova, 1854 – Paris, 1936)
Sergueï Ivanovitch Chtchoukine (fr), Sergei Ivanovich Shchukin (eng)

Pe 29 octombrie 1918, colecţia Şciukin (274 opere de artă) a fost naţionalizată.
În 1919, pentru expunerea colecţiilor Şciukin şi Morozov, fost creat Muzeul Noii Picturi Occidentale.
În 1922, acest muzeu a fost transfformat în Muzeul Naţional de Artă Modernă Occidentală, GMNZI.
Pe 6 martie 1948, Stalin a semnat decretul prin care se desfinţa GMNZI.
Colecţia Şciukin a fost repartizată Muzeului Puşkin de la Moscova (MP) şi Muzeului Ermitaj din Leningrad (ME).

 1867 – CLAUDE MONET – Dame dans le jardin
Coll. S. Chtchoukine : septembre-octobre 1912 (ME)

 1877 – PAUL CÉZANNE  - Bouquet de fleurs dans un vase
Coll. S. Chtchoukine : 1904 (ME)

 1892 – PAUL GAUGUIN – Aha oé feii ? (Eh quoi, tu es jalouse ?)
Coll. S. Chtchoukine : 5 novembre 1906 (MP)

 1898 – CAMILLE PISSARRO – Avenue de l’Opéra
Coll. S. Chtchoukine : 26 avril 1899 (MP)

 1905 – HENRI MATISSE – Vue de Colliure
Coll. S. Chtchoukine : 9 janvier 1909 (ME)

 1908-1909 HENRI ROUSSEAU, dit LE DOUANIER ROUSSEAU – Combat du tigre et du taureau. Un bois tropical
Coll. S. Chtchoukine : 24 septembre 1912 (ME)

 1909 – PABLO PICASSO – L’Usine à Horta de Ebro (La Briqueterie à Tortosa)
Coll. S. Chtchoukine : juillet 1912 (ME)

 1910 – ANDRÉ DERAIN – Ancien quartier de Cagnes
Coll. S. Chtchoukine : fin 1910 (MP)


Fondation Louis Vuitton, Paris
La collection Chtchoukine
22 octobre 2016 – 20 février 2017

jeudi 20 octobre 2016

Teatrul amintirilor cu regizorul DAN PUICAN [10] – Debutul ca regizor artistic la Radio, 1963


Debutul ca regizor artistic la Radio, 1963
Personajele, în ordinea apariţiei:
Alecu Popovici, Stela Popescu, Constantin Băltăreţu,
Victor Popa, Silviu Stănculescu, Matei Alexandru, Vasilica Tastaman.


Notă: Inregsitrarea poate fi vizionată pe blogul

Interviu realizat în august 2013 © MSChirca

samedi 15 octobre 2016

Urşi şi ursuleţi la Paris [Radioreportaj 188]



Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural - vineri, 14 octombrie 2016



Vă invit să descoperim o expozţie organizată la Muzeul de Istorie Naturală din Paris,
intitulată Espèces d’ours , Specii de urşi.
Expoziţie dedicată lui Moş Martin şi nenumăratelor sale faţete.
Ambianţă aparte: lumini blânde şi sunete caracteristice pădurii...

Scopul organizatorilor: să descoperim şi să înţelegem aceste animale despre care există atâtea clişee.
Relaţiile dintre om şi urs au fost dintotdeauna complexe, poate şi pentru că ne asemănăm puţin.”

[Intervenţia Ameliei în emisiunea „Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 14 octombrie 2016, pe Radio România Cultural,
poate fi ascultată pe http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/]

mercredi 12 octobre 2016

Teatrul amintirilor cu regizorul DAN PUICAN [9] - „La Braşov am jucat seară de seară”(1957-1963)


„La Braşov am jucat seară de seară
Personajele, în ordinea apariţiei:
Sică Alexandrescu, Dinu Negreanu, Dinu Cernescu, Stela Popescu, Nicolae Albani.


Notă: Inregsitrarea video poate fi vizionată pe blogul

Interviu realizat în august 2013 © MSChirca

lundi 10 octobre 2016

„Ştiinţa la ţară” c.-à-d. Fête de la Science 2016 [Radioreportaj, 187]



Fête de la Science 2016
Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural - vineri, 7 octombrie 2016


„Iată, a devenit o adevarată tradiţie, la început de octombrie: „Sărbătoarea ştiinţei”.
Anul acesta – o sărbătoare mai lungă decât în anii trecuţi şi asta pentru că manifestarea se află la cea de a 25-a ediţie.”

„25 de ani şi mereu aceeaşi dorinţă de a favoriza dialogul între cercetători şi cetăţeni, de a deschide larg pentru public porţile laboratoarelor, universităţilor, observatoarelor astronomice şi muzeelor dedicate ştiinţei.
O extraordinară ocazie de a vedea ştiinţa altfel.”



[Intervenţia integrală a Ameliei Chirca în emisiunea „Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 7 octombrie 2016, pe Radio România Cultural,
poate fi ascultată pe http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/]

jeudi 6 octobre 2016

Teatrul amintirilor cu regizorul DAN PUICAN [8] - De la Teatrul din Baia Mare la Teatrul din Braşov


De la Teatrul din Baia Mare la Teatrul din Braşov
Personajele, în ordinea apariţiei:
Dumitru D. Neleanu, Ion Neleanu, Ana Barcan,
rectorul Niţescu de la Facultatea de Silvicultură.


Notă: Inregsitrarea video poate fi vizionată pe blogul

Interviu realizat în august 2013 © MSChirca


samedi 1 octobre 2016

Rosetta – trecerea în nemurire [Radioreportaj, 186]


Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural - vineri, 30 septembrie 2016


„Capitolul final al unui periplu ce a durat nu mai puţin de 12 ani : sfârşitul misiunii sondei europene Rosetta.
 Evenimentul este transmis în direct, chiar în acest moment, pe siteul CNES, Centrului Naţional de Studii Spaţiale.”

[Intervenţia integrală a Ameliei Chirca în emisiunea „Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 30 septembrie 2016, pe Radio România Cultural,
poate fi ascultată pe http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/]