samedi 31 décembre 2016

Înşir-te vise…


„Viaţa, dragul meu, nu-i alta decât lung şirag de vise
Care mor de-s împlinite!”
Victor Eftimiu – Înşir-te mărgărite


În anul ce vine


 dorim ca cele mai frumoase vise să vi se împlinească,


iar altele, şi mai frumoase, să se nască !


En 2017 nous vous souhaitons
que vos plus beaux rêves se réalisent
et que d’autres, encore plus merveilleux, prennent vie !

Amelia & Mihai-Ştefan Chirca

samedi 24 décembre 2016

Cactus de Noël / Crăciun

Frumos nume : Crăciunica sau Crăciuniţa


Unul sau altul din aceste nume desemnează fie Poinsettia, Steaua Crăciunului,
fie Schlumbergera, Cactusul de Crăciun, cel din pozele de aici.
Numele îi vine de la  Frédéric Schlumberger (1823-1893), un colecţionar francez de cactuşi

[vezi http://www.pxc.me.uk/misc/schlumbergera.html].


Crăciunicii îi place mult soarele de pe Coasta de Azur.


Dovadă că, de abia venită în casă, s-a revărsat în floare.


 Toate florile seamănă şi fiecare-i diferită.


 Ne uităm la ele dimineaţa când se deschid şi seara când se culcă.


Le vorbim şi le mângâiem din priviri.


 Iar celor care le privesc în aceste poze, le dorim


 Sărbători fericite de Crăciun,


 cu linişte, pace şi înţelegere !


Vă îmbrăţisăm cu drag,

Amelia, Mihaela, Cristina şi Mihai-Ştefan

lundi 19 décembre 2016

SITURI ETERNE - distruse, vandalizate, ameninţate [Radioreportaj 192]



Bună ziua tuturor!

Iniţial prevăzusem pentru intervenţia de azi un alt subiect.
În cursul săptămânii am aflat însă că la Grand Palais, adică în inima Parisului, a fost inaugurată o expoziţie dedicată celor patru situri arheologice majore care sunt în prezent fie distruse, fie ameninţate cu distrugerea.
Organizată sub egide UNESCO, expoziţia propune publicului o adevărată imersiune în siturile cu pricina. Acestea sunt:

·      Khorsabad, în Irak, oraşul antic fondat de regele Sargon II, una din capitalele imperiului Neo-Asiran din prima jumătate a primului mileniu dinaintea erei noastre;

·      Cetatea Palmira, aflată în plin deşert sirian, ce a cunoscut o splendoare fără precedent în epoca romană;

·      Marea moschee din Damasc, edificată în timpul dinastiilor omeiade, una dintre cele mai străvechi capodopere de arhitectură islamică, şi

·      Fortăreaţa Cavalerilor, aflată în vestul Siriei, unul dintre cele mai prestigioase şi bine conservate castele edificate de cruciaţi, martor al prezenţei creştinilor în Orient.


Distruse, jefuite, vandalizate sau ameninţate.
Expoziţia despre care vă vorbesc, intitulată „Situri eterne” şi-a propus să atragă atenţia unui public cât mai larg asupra importanţei pe care o au mărturiile trecutului, atât pentru contemporani, cât şi pentru geneaţiile ce vor veni.

Numai în Siria, 24 de situri istorice au fost rase de pe suprafaţa pământului.
Alte 300 au fost fie parţial distruse, fie jefuite.

Nu este vorba doar de clasicele „distrugeri colaterale”, inerente oricărui război.
Multe dintre ele au fost vizate tocmai pentru ceea ce reprezintă pentru patrimoniul universal.



[...]

În sfârşit, expoziţia prezintă o experienţă de realitate sporită.
 Este vorba despre reconstrucţia virtuală a arcului din Palmira.

Expoziţia este deschisă până pe 9 ianuarie a anului viitor, iar accesul publicului este gratuit.
Şi voi sfârşi aşa, pe cele două note mici, infime note de speranţă...


jeudi 15 décembre 2016

Teatrul amintirilor cu regizorul DAN PUICAN [16/16] – „Cred că am avut o stea...” ~ 50 de ani de Radio

Personajele, în ordinea apariţiei:
George Constantin, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Gina Patrichi,
Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mihai Fotino, Mitică Popescu,
Gheorghe Cozorici, Marina Mihuţ, Horaţiu Mălăele, Mihai Constantin.


„Deci, peste două-trei luni, împlinesc 50 de ani de când sunt în Radio!”


Interviu realizat în august 2013 © Mihai-Ştefan Chirca


Spuneţi-mi, aveţi un spectacol sau câteva spectacole de teatru radiofonic 
la care ţineţi în mod deosebit?

„Ţin foarte mult la integrala Cehov.
Am făcut tot ce se poate face din Cehov. 
Şi piesele mari, cele patru piese mari, plus ‚Hamletul de provincie”, şi cele mici.
Asta am făcut-o în perioada anilor 80 cu cei mai mari actori ai acelor vremuri, începând de la
 George Constantin, Rebengiuc, Albulescu, Gina Patrichi, Ion Caramitru, 
Valeria Seciu, Mihai Fotino, Mitică Popescu, Cozorici... Toţi sunt în Cehov.

Şi am reuşit şi integrala Caragiale.
Am făcut „Scrisoarea”, „Noaptea furtunoasă”, „D’ale carnavalului”.
Nu făcusem „Năpasta”. 
Şi acum doi ani am făcut şi „Năpasta” cu Mariana Mihuţ, cu Mălăele şi cu Mihai Constantin.

Asta, într-un fel, e mândria mea: Cehov şi Caragiale!

Noroc că am avut...
Cred că eu am avut o stea!
A fost cineva...”


dimanche 11 décembre 2016

Jocuri, hazarduri şi matematică [Radioreportaj 191]

Bună ziua tuturor!
Trebuie să vă mărturisesc că am fost tentată să încep intervenţia de astăzi cu formula binecunoscută:
 „Faites vos jeux... Les jeux sont faits... Rien ne va plus!”

Formulă utilizată desigur în cazinouri, dar care se aplică în nenumărate situaţii din viaţa de toate zilele. Şi asta pentru că hazardul este un element inconturnabil al existenţei noastre şi ne fascinează dintotdeauna.


Cu toate acestea, nu hazardul a hotărât alegerea mea, ci faptul că o foarte serioasă instituţie dedicată tălmăcirii ştiinţei în cuvinte şi imagini potrivite a hotărât să-i dedice o expoziţie ce a fost inaugurată cu câteva zile în urmă şi care poate fi vizitată până pe 27 august 2017.

Instituţia cu pricina – situată la doi paşi de Champs Elysées, deci în inima Parisului – este Palais de la Découverte, iar expoziţia se intitulează „Faceţi jocurile! Când matematica se amestecă”.

Aşadar, hazardul! 
Asociat pe toate paralelele şi meridianele globului, de civilizaţii străvechi sau contemporane, cu voinţa zeilor sau cu practicile vrăjitoreşti, putând conduce la superstiţii, hazardul este de aproape două secole obiect de studiu pentru numeroase domenii ştiinţifice.
Ce este hazardul? Cum reuşesc matematicienii să-l descrie şi uneori să-l utilizeze?
Iată doua din întrebările pe care toţi ni le-am pus şi pe care expoziţia încearcă să ne ajute să răspundem.
Hazardul, probabilităţile şi chiar haosul, şi intervenţia lor în viaţa de toate zilele, în ştiinţă şi în cultură, în jocurile de noroc sau în domeniul criptografiei, sunt subiecte tratate într-un mod ludic (adică jucăuş) şi, bineînţeles, interactiv.


 Cea mai mare parte a expoziţiei este consacrată calcului probabilităţilor.
[...]
Experienţe simple şi amuzante, în care jucătorul are de-a face şi cu coincidenţe şi cu paradoxuri.
Printre jocurile propuse, se numără şi un loto clasic, la care probabilitatea de a câştiga este de 1 la 14.000.000.
Mai surprinzătoare este experienţa ce ne propune să compunem poeme fanteziste amestecând „la întâmplare” versuri provenind din 10 sonete, sau cea, inventată de însuşi Mozart, ce permite vizitatorului să compună propriul menuet combinând fraze muzicale selecţionate prin lansare de zaruri.
Aflăm, vizitând expoziţia, cum îşi prevăd cazinourile cifra de afaceri, dar şi cum îşi fixează tariful societăţile de asigurări în funcţie de probabilitatea producerii unui accident.
[...]
Dacă v-a trecut prin minte, ascultând această enumerare, cuvântul „haos”, aveţi dreptate.
Teoria haosului este şi ea prezentă şi iliustrată de mai multe experienţe nostime.


JOCURI, HAZARDURI ŞI MATEMATICÀ
Amelia Chirca - Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” cu Dan Manolache
pe Radio România Cultural - vineri, 9 decembrie 2016


Ben = Benjamin Vautier, artist franco-elveţian născut în 1935 la Neapole, Italia şi stabilit din 1975 la Saint-Pancrace, Nisa. Celebru şi prin scrierile sale, écritures, cum sunt cele de mai sus. Numele staţiilor de tramvai din Nisa sunt scrise de Ben. Mai multe opere îi sunt expuse la MoMA‚ New York sau la MAMAC, Muzeul de Artă Modernă şi de Artă Contemporană din Nisa.

jeudi 8 décembre 2016

[1199] - În paradis, la Opéra de Nice


Paradisul este sus, sus, cât se poate de sus.
Aproape de lumină, aproape de zei.
La fel e şi la operă. Tocmai din cauza asta se şi numeşte „paradis”.
Paradisul e foarte aproape de marele candelabru şi de plafonul pictat cu personaje mitologice.


Paradisul e cât se poate de aproape de tavan şi cât se poate de departe de scenă.
Dar aici se găsesc biletele cele mai ieftine, Care, fie vorba între noi, sunt mai scumpe
 decât biletele ieftine de la Opera din Paris, fie ea Garnier sau Bastille.


Dacă vrei să pari tânăr, urci până la etajul 6 pe scări. Dacă nu, faci coadă la lift.
Nu are rost să te grăbeşti, chiar dacă în paradis, pe laterală şi în rândul din spate, plasamentul este liber, în ordinea venirii.
Oricum, de pe niciunul din locurile ieftine din paradis nu se vede scena.


I se spune „paradis” atunci când nu i se spune „poulailler”, coteţul de găini. 
Sau, mai pe româneşte, „cucurigu”.
Rândul din faţă e plin de copii. 
„Les enfants du paradis”, îmi vine în minte titlul filmului lui Marcel Carné... 
„Les enfants du paradis” - publicul de la cucurigu, publicul preferat de Jacques Prévert, scenaristul filmului.


Dacă stau în banca mea, reuşesc să zăresc un colţ mic din panoul alb pe care va apare subtitrarea. 
Asta până când se va umple şi rândul din faţă...
Dar dacă mă ridic în picioare, mă aplec tare, îmi lungesc gâtul şi mi-l sucesc cât mă ţin puterile, poate am şansa să văd ceva. 
Tocmai aşa zăresc ecranul micuţ pus la capul rândului, pe care se poate vedea scena. 
Mai este un ecran exact în partea opusă a sălii, pe care imaginea pare mai clară. Şi mai depărtată, evident.


Sala va fi arhiplină. Poate şi fiindcă e spectacolul de duminică după-amiaza, sunt foarte mulţi copii. 
Unii parcă au venit cu şcoala. Sunt extrem de numeroşi şi puţin cam gălăgioşi.
Nu toţi. În timpul spectacolului, un băieţel aplecat peste balustradă îşi mănâncă tăcut sandvişul adus de acasă. 
Spectatorii de la parter pot beneficia de firmituri din paradis...
În partea opusă a paradisului, figurile altor copii rămân iluminate fantomatic de ecranele telefoanelor, mult timp după ce lumina din sală s-a stins.


În schimb, în paradis, sunetul e excepţional.
Rareori mi-a fost dat să aud, pe viu, o orchestră de operă sunând atât de bine.
Chiar şi corul cântă minunat!
Nu pot însă să spun mai nimic despre „punerea în scenă”, despre decoruri sau costume. 
Şi nu pot să spun nimic nici despre aria Reginei Nopţii din actul II. Am plecat la pauză.


„Flautul fermecat” la Opera din Nisa
Corul Operei din Nisa
Orchestra Filarmonică din Nisa dirijată de Ariane Matiakh (!!)
Duminică, 4 decembrie 2016, ora 15.

lundi 5 décembre 2016

Teatrul amintirilor cu regizorul DAN PUICAN [15] - O piesă care a văzut lumea: „Caviar, vodcă şi bye-bye”

Personajele, în ordinea apariţiei:
George Astaloş, Eugen Preda, Dan Amedeo Lăzărescu, Tamara Buciuceanu, Alexandru Arşinel.

„Să vă întreb acum despre spectacolul cu care aţi văzut lumea,
sau mai degrabă, care a văzut lumea datorită dumneavoastră.
 Deci Caviar, vodcă şi bye-bye. 
Cum...?”


Hei, Caviarul a fost o treabă frumoasă... Uite, sunt aproape 16 ani de când ne-am deplasat pentru prima dată.

Eu am făcut mai multe piese ale lui George Astaloş. El le-a trimis prin Eugen Preda şi majoritatea mi s-au dat mie. Şi la un moment dat am prins şi Caviar, vodcă şi bye-bye. Întâmplarea a făcut, când înregistram Caviar, vodcă şi bye-bye, el [George Astaloş] să fie in ţară. Stătea pe vremea aia la Paris şi venea foarte rar la Bucureşti, şi m-a rugat: „Dan, dă-mi voie să asist şi eu când repeţi cu actorii.”

Eu, de obicei, nu le dau voie celor care scriu piese sau fac scenarii să asiste la repetiţie. Că au probleme... Am avut nişte dificultăţi cu Dan Amedeo Lăzărescu la o emisiune despre Shakespeare şi într-un fel l-a jignit pe un actor. Şi de atuncea nu dădeam voie...

Şi lui Astaloş i-am dat voie să stea în studio împreună cu actorii. Şi la un moment dat, a sărit în sus şi a spus: „Asta nu e piese mea! Este extraordinară! N-am crezut că poate fi jucată aşa, Caviar, vodcă şi bye-bye.”
La care, Tamara, spontană, zice: „Dacă îţi place aşa de mult, de ce nu ne duci la Paris?”

Bref: el pleacă la Paris şi peste o săptămănă primesc o scrisoare - el ştie să scrie foarte frumos, în care îmi spune că a vorbit la Centrul cultural de la Paris să ajungem, dar trebuie să fac rost de bani, pentru diurna actorilor, pentru transport, pentru cazare la hotel, costă atât...
Şi am început să-mi pun problema: „Hai, domnule, să mergem cu spectacolul la Paris!”
Trebuie să recunosc că Arşinel a fost primul care mi-a sărit în ajutor.
[...]
Şi aşa am ajuns la Paris, pentru un spectacol. Dar fiindcă a fost aşa de multă lume la primul spectacol, au cerut şi al doilea spectacol.  [...] Doamna Firan, care era la New Yok, mi-a dat un telefon şi-mi zice: „Nu vreţi să veniţi să veniţi cu spectacolul lui Astaloş la New York?” Şi ne-am dus la New York; l-am jucat şi la Washigton. Pe urmă am fost la Bonn, am jucat la Mannheim şi la Bruxelles. Şi uite aşa, de la o joacă a noastră, am ajuns să jucăm acest spectacol în 33 de ţări.
[...]
Cei mai mulţi [spectatori] şi cei mai entuziaşti au fost la Melbourne. [...] La Melbourne era o sală de 1.000 de locuri. A fost arhiplină, s-au închis porţile şi spectacolul, care durează 2 ore şi 10 minute, a durat 2 ore şi 40 de minute, cu aplauze, nu i-au lăsat pe actori să plece de pe scenă, s-au fotografiat, erau în-cân-taţi! Eu consider Melbourne cel mai entuziast public care l-am avut vreodată.
[...]


[Mai mult, în secvenţa video de mai sus]
Interviu realizat în august 2013 @ MSChirca