lundi 24 avril 2017

Les flamants du Parc Phoenix nourrissent les poissons poissons ! / Flamingii din Parcul Phoenix de la Nisa hrănesc peştii !

« Regarde ce qu’ils font ! Les flamants nourrissent les poissons !» - exclame Ami.
« C’est la première fois que je vois ça ! »
 Je passe en mode vidéo et je commence à filmer.
Les flamants roses partagent leur nourriture aux poissons qui se bousculent autour d’eux.

video

 « J’ai déjà vu ça sur YouTube », je lui réponds en continuant de filmer.
« Une fois avec des cygnes et autre fois avec un petit canard.
Mais toujours avec des carpes Koï ! »

  
Note : Les flamants étaient considérés comme l’incarnation du légendaire oiseau Phœnix…
Parc Phoenix de Nice
dimanche, le 23 avril 2017

Vidéo en meilleure résolution sur



vendredi 21 avril 2017

Candidaţii la alegerile prezidenţiale şi ştiinţa [Radio România Cultural , 201]

Amelia Chirca, în studio, la emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
pe Radio România Cultural
cu Corina Negrea şi Dan Manolache

vineri, 14 aprilie 2017


Ce a fost scris, înainte de emisiune:

Bună ziua tuturor!

Mă aflu de câteva zile la Bucureşti şi am putut constata, din discuţiile purtate în familie, cu prieteni sau chiar cu persoane întâlnite în mijloacele de transport în comun, că alegerile prezidenţiale din Franţa reprezintă un subiect destul de familiar publicului român.

Cu câteva săptămâni în urmă, revista Sciences et Avenir a dorit să afle ceva mai mult despre locul pe care fiecare dintre cei 11 candidaţi îl acordă în programul său ştiinţelor. Cu atât mai mult cu cât, la vremea respectivă cel puţin, subiectul era practic absent din ziare, reviste, de la posturile de radio şi televiziune, şi chiar de pe reţelele de socializare.

Aşadar, Sciences et Avenir, o revistă ce se bucură de o solidă reputaţie în rândul specialiştilor, dar şi de o largă difuzare în rândurile publicului, a hotărât să joace un rol de mediator între oamenii de ştiinţă şi oamenii politici. O iniţiativă binevenită, ţinând cont de faptul că primii se plâng adeseori că sunt prea puţin auziţi, ascultaţi, consultaţi de către politicieni.

Revista a făcut apel la cinci oameni de ştiinţă francezi, de renume mondial, care au adresat candidaţilor la preşidenţia Franţei câteva întrebări, aceleaşi pentru fiecare, privind o serie de subiecte esenţiale cum ar fi: ecologia şi energia, cercetarea fundamentală şi modurile de a o finanţa, robotica, cibersecuritatea, protecţia mediului înconjurător, dar şi sănătatea, handicapul sau locul femeilor în comunitatea ştiinţifică.

Şi cum a fost în direct:

video

mardi 18 avril 2017

Între nouri şi-ntre mare...


„Între nouri şi-ntre mare
Zboară paseri călătoare –


Cum nu pot şi eu să zbor
Să mă iau pe urma lor!”


„Că m-aş duce, tot m-aş duce,
Dor să nu mă mai apuce,


Peste undele cu spume,
Peste mare, peste lume;


Ş-aş vedea cum trec cu toate,
Rânduri-rânduri arătate,


Înnegrirea malurilor,
Strălucirea valurilor,


Stolul rândunelelor,
Tremurarea stelelor.”

[Mihai Eminescu – Între nouri şi-ntre mare (fragmente)]


SFAT:
Ascultaţi-l pe Adrian Pintea recitând „Între nouri şi-ntre mare” pe

mercredi 12 avril 2017

De la obiecte cu riduri şi cicatrici la „Vieţi de gunoaie ” - [Radioreportaj 200]

Bună ziua tuturor!
Nu vă temeţi, nu este o expoziţie de artă modernă. Ar fi putut fi.
Da, este vorba despre gunoaie clasice.
Titlul expoziţiei nu este deloc atrăgător: „Vies d’ordures / Vieţi de gunoaie”.

1

Cât despre subtitlu, nici el nu este mai glamour: „Despre economia deşeurilor”.
Cu toate acestea, cred că este vorba despre o expoziţie ce merită vizitată şi despre care merită să se vorbească deoarece ea pune degetul pe o rană a societăţii contemporane.

 2

Organizată la Muzeul Civilizaţiilor Europei şi ale Mediteranei din Marsilia, expoziţia inaugurată luna trecută poate fi vizitată până în luna august.
În felul ei este o invitaţie la călătorie, chiar dacă destinaţiile nu strălucesc nici prin pitorescul peisajelor, nici prin densitatea monumentelor sau a operelor de artă.
O călătorie în jurul Mediteranei, în Tunisia, Maroc, Egipt, Italia sau sudul Franţei,
o adevărată expediţie, prin peisaje adeseori dezolante, dar şi o ocazie de a întâlni tehnologii inovante, obiecte ce trăiesc o a doua viaţă, şi mai ales de a-i întâlni pe oamenii care ne gerează deşeurile, trăind adeseori printre ele.

 3

O ocazie de a înţelege importanţa socială a activităţii lor, condiţiile lor de trai şi complexitatea conflictelor în care sunt adesea implicaţi fără voia lor.
Nu mai puţin de 450 de obiecte, documente, instalaţii mai mult sau mai puţin artistice, filme, hărţi sau afişe constituie un parcurs ce îndeamnă la meditaţie.
Modul nostru de viaţă, amprenta noastră ecologică, supraexploatarea ecosistemelor – nu cumva suntem pe cale de a transforma orgolioasele noastre societăţi de consum în societăţi ale deşeului?

 4

Unul dintre scopurile urmărite de organizatorii expoziţiei este desigur sensibilizarea publicului în ce priveşte colectarea, trierea, repararea sau chiar reciclarea deşeurilor de tot felul.
Domenii în care intervine desigur munca necalificată a unor oameni trataţi cel mai adesea ca nişte paria ai societăţii, dar intervin şi tehnologiile de vârf.

 5

Casablanca, Napoli, Marsilia, Tirana, Istambul, Cairo şi Tunis - acestea sunt oraşele în care timp de trei ani echipe pluridisciplinare reunind cercetători din mai multe domenii printre care, desigur, numeroşi antropologi, dar şi fotografi şi cineaşti, au colectat imagini, înregistrări şi obiecte legate de gestiunea deşeurilor.
Rezultatele acestor trei ani de cercetări constituie coloana vertebrală a expoziţiei.

 6

O primă constatare se impune: deşeurile sunt pretutindeni.
Ele reprezintă faţa ascunsă a modului nostru de viaţă, cea pe care am dori să nu o vedem.
Şi o primă întrebare: Cum am ajuns în această situaţie?
Pentru a răspunde acestei întrebări, expoziţia propune un flashback, o întoarcere virtuală în vremurile ce au precedat societatea de consum, vremurile când obiectele puteau avea riduri şi cicatrici, mărturii ale reparaţiilor succesive, vremuri ce au apus odată cu apariţia obiectelor jetabile de tot felul, cu domnia plasticului şi multiplicarea ambalajelor şi strategiilor de merchandising.

7

Dar tirania obiectului de unică folosinţă şi efectele ei perverse asupra indivizilor şi a societăţilor nu a cuprins întreaga planetă. În unele părţi ale lumii, obiectele sunt încă utilizate şi reutilizate, transformate cu ingeniozitate.
Chiar dacă pentru moment doar 20% din ceea ce aruncăm este utilizat sau reciclat, iniţiativele din acest domeniu sunt numeroase şi ingenioase, iar expoziţia le rezervă un spaţiu important.
Iar la sfârşit, fiecare vizitator este invitat să propună soluţii, pentru a evita ca planeta care ne suportă să devină de nelocuit.

video

„Vieţi de gunoaie” – o expoziţie
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 7 aprilie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.


PHOTOS
1 – Affiche de l’exposition
2 - © http://www.ushuaiatv.fr/actualités/l-exposition-vies-d-ordures-au-mucem
3 - Photographie en couleur, les déchets à Naples et dans la région Campanie ;
      © https://www.expointhecity.com/2017/02/17/marseille-vies-dordures/
4 – « L'oeuvre monumentale Sixty, de Nils Völker, ouvre l'exposition. Un mur recouvert de sacs poubelles noirs alignés les uns au dessus des autres, et qui respirent. Ces poumons de plastiques se gonflent, se dégonflent, en vagues lentes. Une vision plutôt obscure pour ouvrir la nouvelle exposition du Mucem sur les déchets. »
© https://marsactu.fr/vies-dordures-au-mucem-une-belle-expo-sur-un-sujet-pas-joli-joli/
5 - Décharge de bouteilles en plastique à Chandigarh, en Inde. © REUTERS/Ajay Verma
      http://www.rfi.fr/emission/20170326-1-mucem-exposition-ordures-vies-dechets
6 - Exposition "Vies d'ordures" au Mucem, à Marseille (mars-août2017) © BERTRAND LANGLOIS / AFP
http://culturebox.francetvinfo.fr/arts/expos/le-mucem-expose-a-marseille-les-vies-d-ordures-de-la-mediterrannee-254143.
7 - © https://tarpin-bien.com/exposition-vies-dordures-mucem/


jeudi 6 avril 2017

NEWTON, fotograful


Fascinant. Provocator. Tainic.

Trei cuvinte pentru a rezuma expoziţia inaugurală a Muzeului Fotografiei de la Nisa:
 Helmut Newton - „Icônes” (17 fév. – 28 mai 2017).

Trei imagini în sprijinul acestor calificative.

FASCINANT.
Cum să nu fascineze o expoziţie cu portrete adeseori sulfuroase ale unor foste celebrităţi din lumea politicii, artelor, modei?
În cele două fotografii din dreapta imaginii de mai sus: Claudia Schiffer.

„Une bonne photographie de mode doit ressembler à  tout sauf à une photographie de mode.
À un portrait, à une photo souvenir, à un cliche de paparazzi...”
Helmut by June, 18’24”

PROVOCATOR.
Chicken, French Vogue, Paris, 1994

„J’adore la vulgarité. 
Je suis très attiré par le mauvais goût, plus excitant que le prétendu bon goût qui n’est que la normalisation du regard.”
Helmut Newton, Conférence de presse, 1984, Autriche.

TAINIC.
Ce poate fi mai tainic decât o întâlnire între patru ochi cu o celebritate pe care o admiri?

„J’aime photographier les gens que j’aime, ceux que j’admire et ceux qui sont célèbres,
surtout quand c’est pour de mauvaises raisons.”
Helmut Newton Work, Tachen, Cologne, 2000.



E întotdeauna ceva tainic într-o expoziţie de fotografii.


Mai ales cand e vorba de portrete mari, în alb şi negru, ale unor persoane cunoscute.



Mai ales când acestea te privesc în ochi, chiar dacă poartă ochelari de soare.


Nu poţi să scapi de privirea lor. Simţi că te arde în ceafă dacă le întorci spatele.


Vor să fie privite, să fie admirate sau detestate, dar să nu-ţi rămână indiferente.


Aşteaptă, (ne)răbdătoare să- ţi ridici privirea spre ele.


Sunt obişnuite să trăiască în lumina reflectoarelor.


Vor să fie văzute aşa cum arătau în acea frântură de eternitate în care au pozat pentru Newton.



Iar când spectatorii vor pleca şi lumina reflectoarelor se va stinge,
ei vor rămâne neschimbaţi, nepăsători şi veşnici.

Apropo, oare cum de a acceptat Kurt Waldheim (a doua fotografie din stânga,
în imaginea de mai sus) să lase veşniciei un asemenea portret deloc măgulitor?



Dar atunci ce să mai zicem de Leni Riefenstahl, fascinanta Leni Riefenstahl (1902-2003)?

E drept că Helmut Newton (1920-2004) a fotografiat-o aici la vârsta de 98 de ani,

iar personajele feminine fotografiate de Helmut Newton nu au nimic de ascuns.



Max Schmid, Men’s Fashion, Berlin, 1995.


Mai ales că într-un colţ al studioului este mereu prezentă June Newton, soţia.



Helmut Newton – Self Portrait with wife and models, Paris, 1981.


Fotografia de titlu: Helmut Newton - Rushmore, Italien Vogue. Italy, 1982.

vendredi 31 mars 2017

Săptămâna presei în şcolile din Franţa [Radioreportaj 199]

Bună ziua tuturor!

De aproape 30 de ani, în fiecare primăvară, elevii de toate vârstele din toate colţurile Franţei au timp de o săptămână posibilitatea de a decripta modul de funcţionare a mijloacelor de informare în masă. Asta pentru că în fiecare primăvară este organizată Săptămâna presei în şcoală, manifestare aflată în plină desfăşurare în momentul în care vă vorbesc.

O manifestare al cărui scop este de a stimula curiozitatea, dorinţa de a se informa şi mai cu seamă spiritul civic, încă de la cea mai fragedă vârstă.


Pentru unii, este o ocazie de a descoperi presa scrisă, prin intermediul ziarelor şi revistelor ce sunt distribuite gratuit în cursul acestei săptamâni în şcoli.

Pentru alţii, o posibilitatea de a se întâlni cu ziarişti din presa scrisă, radio ori televiziune, şi de a înţelege cum ia naştere un articol de ziar sau o emisiune, cum lucrează un jurnalist, care este libertatea de care se bucură şi riscurile pe care le asumă, aici şi pe alte meleaguri, care sunt obstacolele pe care le poate întâmpina şi care sunt principiile deontologice pe care le respectă. 

Întâlniri care se desfăşoară fie în şcoli, fie în nenumărate redacţii de ziare şi reviste, în birourile şi studiourile unor posturi de radio ori de televiziune care-şi deschid porţile să-şi dezvăluie secretele pentru grupuri de elevi ce-i vizitează cu această ocazie.

În sfârşit, pentru alţi elevi care participă la Săptămâna presei în şcoală, este o ocazie de a deveni ei înşişi jurnalişti, de a edita un ziar, o revistă, de a realiza, sub îndrumarea profesorilor lor, o emisiune de radio sau de televiziune şi, de ce nu, de a-şi descoperi o vocaţie.


Cea de a 28-a ediţie a manifestării fiind în plină desfăşurare, ora bilanţului nu a sunat încă. Tot ce vă pot spune este că la ediţia de anul trecut au participat 3.336.000 de elevi şi 210.000 de cadre didactice din nu mai puţin de 15.800 de instituţii şcolare, şi că peste un milion de ziare au fost distribuite gratuit cu această ocazie.

Când spuneam că Săptămâna presei se adresează elevilor de toate vârstele, să nu credeţi cumva că exageram. Chiar şi pentru cei mai micuţi, elevii de „école maternelle”, cum se cheamă aici grădiniţa, sunt prevăzute activităţi, adaptate desigur vârstei, la care, nu-i aşa, „înţelepciunea şi iubirea (lor) e jocul”.


Anul acesta, Săptămâna presei în şcoală are ca temă „De unde vine informaţia?”.
Asemenea adulţilor, cei mai tineri sunt şi ei bombardaţi zilnic de ştiri din lumea largă, fie ele sub formă de texte, fotografii, desene, imagini video sau documente sonore.

Informaţii, zvonuri, interpretări fanteziste – există riscul ca legănaţi de acest flux neîntrerupt să considerăm pertinente toate mesajele mediatice, fie ele publicitate deghizată ori periculoasă propagandă ideologică.

În faţa acestei primejdi, un singur scut: spiritul critic, capacitatea de a pune la îndoială informaţia primită, de a o verifica, de a multiplica şi varia sursele.
Organizatorii manifestării au pregătit pentru cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a realiza un proiect în cadrul Săptămânii presei în şcoală un dosar pedagogic extrem de bogat, plin de exemple concrete ce pot servi drept punct de plecare pentru pasionante dezbateri cu elevii.

Printre subiectele propuse aş enumera:
- sursele de informare;
- informaţie sau publicitate?
- informaţie sau intoxicaţie?
- fact-checking, verificarea sistematică a  afirmaţiilor şi cifrelor avansate în special de responsabilii politici, sau
- procesul de concentrare a mijloacelor de informare în masă şi potenţialele conflicte de interese pe care le generează.


Fiecare dintre aceste subiecte este ilustrat cu numeroase exemple.

Printre acestea, la capitolul fact-checking, revine adesea un personaj politic ce s-a specializat în „adevăruri alternative”, Donald Trump. Un singur exemplu: afirma în timpul campaniei prezidenţiale că procentul real de şomeri din Statele Unite ar fi nu de 5%, cum indicau datele oficiale, ci de 42%. În realitate, el adăugase la numărul şomerilor pe toţi cei care nu lucreză pentru că nu doresc, de exemplu studenţii sau mamele casnice. 

Ce-i drept, şi exemplele franceze provin de cele mai multe ori tot din rândul politicienilor, mulţi dintre ei având o părere foarte originală despre adevăr şi minciună. Pardon, despre adevăr şi „adevăr alternativ”!

Desigur, elevii sunt încurajaţi să urmărească programele de actualităţi, să încerce să depisteze şi să disece fenomene similare. Proverbul francez spune că „un homme averti en vaut deux” – un om prevenit face cât doi. Săptămâna presei în şcoală contribuie aşadar la „construirea” unor generaţii de tineri ce nu se vor lăsa, cu una cu două, minţiţi şi manipulaţi.

Ce puţin, putem spera!

video

Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri 24 martie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

samedi 25 mars 2017

Memoria şi Săptămâna Creierului (Radioreportaj 198)



Bună ziua tuturor!

Ca în fiecare an din 1999 încoace, în luna martie se desfăşoară simultan în toate ţările Europei
Săptămâna Creierului.
O manifestare aflată, în momentul în care vă vorbesc, în plină desfăşurare în peste 30 de localităţi din Franţa.
O mulţime de conferinţe, dezbateri, spectacole, expoziţii, mese rorunde, vizite la institute de cercetare, toate organizate cu un scop unic, acela de a prezenta unui public cât mai larg posibil ultimele „cuceriri” ale cercetării în domeniul neuroştiinţelor.


Cercetători, medici şi studenţi, toţi benevoli, au timp de o săptămână ocazia de a-şi prezenta lucrările şi de a sensibiliza publicul în ceea ce priveşte impactul pe care cercetarea în domeniul neuroştiinţelor îl poate avea asupra fiecărui individ, dar şi al societăţii în general.
O ocazie pentru mici şi mari de a explora misterele acestui organ a cărui complexitate de abia începem să o descifrăm.
Cea de a 19-a ediţie a Săptămânii Creierului, coordonată de Société des Neurosciences, a debutat şi ea, ca şi ediţiile precedente, cu o conferinţă ce a trasat un fir conductor al manifestării.
Anul acesta, firul roşu este... MEMORIA!
Titlul conferinţei inaugurale ce a avut loc luni la Institut du Cerveau et de la Moelle Épinière din cadrul spitalului parizian Pitié-Salpêtrière a fost: ”În căutarea urmelor memoriei în creier”.


„Şi-ai să mă uiţi / Că prea departe / Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit / Că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti.”
Versurile minulesciene rezumă atât de frumos o realitate cu care am fost cu toţii confruntaţi măcar o dată în viaţă.
Se pare că însă cercetătorii nu se vor resemna nicicând. Cu mijloace tehnice din ce în ce mai sofisticate, ei explorează creierul în căutarea memoriei sau mai bine zis, a diferitelor tipuri de memorie, şi a zonelor cerebrale implicate.
Cum, când şi de ce ne amintim? Unde sunt stocate amintirile şi cum revin ele la viaţă?


Cu mai bine de un secol în urmă, biologul german Richard Semon intuia existenţa unor urme materiale pe creier ce ar corespunde fiecărei amintiri. Le-a numit „engrame”, dar performanţele aparaturii de care dispunea nu i-au permis să valideze ipoteza.
Astăzi, cercetătorii au reuşit să identifice existenţa unor neuroni specializaţi, care reacţionează la o imagine ce ne reaminteşte ceva. Se pare chiar că această „reacţie” ar fi datorată unor modificări fizico-chimice la nivel celular sau chiar molecular. Dar în acest domeniu cercetările sunt în curs.
Desigur, setea irepresibilă de a înţelege aceste mecanisme, sete care motivează orice om de ştiinţă, este dublată de dorinţa de a găsi soluţii pentru a trata numeroasele patologii ce afecetează memoria.


Vă spuneam că atât temele abordate, cât şi mijloacele alese pentru a le comunica sunt numeroase şi variate. O enumerare ar deveni rapid plictisitoare. Voi alege aşadar doar două dintre acestea.
Una este achiziţia limbajului la cea mai fragedă vârstă.
Fascinaţi de rapiditatea şi lipsa de efort aparent cu care copiii învaţă limba maternă, cercetătorii au reuşit să identifice o succesune de etape ale dezvoltării lingvistice începând chiar de la primele zile de viaţă şi au elucidat o serie de mecanisme ce intervin în achiziţia sunetelor, a cuvintelor şi a structurii frazelor.


Şi pentru că nimic din ce este omenesc nu le este străin, cercetătorii din domeniul neuroştiinţelor explorează cu acelaşi interes şi mecanismele cerebrale care ne permit să-i înţelegem pe cei din jurul nostru, să acceptăm opinii diferite de ale noastre, să tolerăm emoţii şi valori pe care nu le împărtăşim.
Pe scurt: toleranţa, empatia, fără de care „ceilalţi” devin „infernul”, după cum afirma Sartre.

© https://judydodgen.com/new-blog/2017/1/7/brain-building-challenge-2017-week-one

Foarte sincer, cred că fiecare dinte noi are cel puţin o întrebare la care ar putea afla răspunsul în cadrul acestei Săptămâni a Creierului. În ceea ce mă priveşte, fiind şi în preajma alegerilor, deci văzând şi auzind foarte des oameni politici, mă întreb din ce în ce mai des:
Oare ce-o fi în creierul lor?

video

„Săptămâna Creierului”
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri 17 martie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

lundi 20 mars 2017

BLEU DE KLEIN / ALBASTRU DE KLEIN - Yves Klein, MAMAC, Nice


MAMAC – Musée d’Art Moderne et d’Art Contemporain - NICE


Yves KLEIN ( Nice, 1928 - Paris, 1962)


 Yves KLEIN
  International Klein Blue (IKB Godet), 1959 [à gauche]


Yves KLEIN
Anthropométries, sans titre, ANT 77 , 1961


"À partir de 1954, Yves Klein propose des peintures monochromes.  Il tend vers la présentation d'une idée d'unité absolue, « une parfaite sérénité ». Progressivement, après des monochromes de diverses couleurs, il privilégiera le bleu outremer." *


Yves KLEIN
Triptyque de Krefeld (PGB), 1961


"Klein et Adam [Edouard Adam, a Parisian art paint supplierrecherchent alors un liant qui donne à la couleur du pigment bleu outremer toute sa profondeur. En effet, la composition chimique d'un pigment ne détermine pas complètement la couleur d'une peinture. Chacun peut constater que l'aquarelle change de couleur en séchant : c'est que les propriétés optiques du liant influent sur la couleur." *


Yves KLEIN
Sculpture Fil de fer bleu sans titre (S 18), 1960


"Le 19 mai 1960, Yves Klein dépose à l'Institut national de la propriété industrielle (INPI), sous l'enveloppe Soleau** no 63471, la formule de son invention. Elle décrit le liant qui est constitué d'une pâte fluide originale, substituée à l'huile traditionnellement utilisée en peinture, et qui fixe du pigment bleu outremer no 1311." *


** "L'enveloppe Soleau, du nom de son inventeur Eugène Soleau, objet d'un brevet déposé en 1910, est une preuve d'antériorité d'une création que l'on peut utiliser en France pour obtenir de façon certaine la date d'une invention, d'une idée, d'une œuvre en la déposant à l'Institut national de la propriété industrielle (INPI)."
https://fr.wikipedia.org/wiki/Enveloppe_Soleau


"En déposant le Bleu, Yves Klein, accomplit un acte artistique, il « ne cherchait pas seulement à protéger ses intérêts commerciaux mais voulait aussi marquer l'authenticité d'une idée créative » car « le véritable concept de cet art était d'inspiration technologique »". *


Yves KLEIN
Sculpture sans titre (S 11) (Arbre bleu), 1960


"Selon Klein, « Le bleu n’a pas de dimension, il est hors dimension, tandis que les autres couleurs elles en ont … Toutes les couleurs amènent des associations d’idées concrètes … tandis que le bleu rappelle tout au plus la mer et le ciel, ce qu’il y a de plus abstrait dans la nature tangible et visible »". *