dimanche 5 février 2017

„Cu capul în nori, alergând după fluturi...” sau despre „Ştiinţa participativă” – [Radioreportaj 194]

Bună ziua tuturor!

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar despre ştiinţa participativă v-am mai vorbit cu câţiva ani în urmă. La vremea aceea vorbeam – mai în glumă, mai în serios – despre „a fi cu capul în nori” [vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/2009/10/toamna-se-numaramuonii-buna-ziua.html] sau chiar despre „a tăia frunză la câini” [vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/2009/10/frunze-buna-ziua-tuturor-initiativa.html].

Iată însă că pe măsură ce timpul trece, fenomenul se amplifică şi atrage interesul a numeroase foruri ştiinţifice internaţionale, dintre cele mai serioase. Recent, cu ocazia unui colocviu organizat de ziarul Le Monde şi de revista La Recherche a cărui temă era Ştiinţa, Cercetarea şi Societatea, un sondaj a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de populaţie franceză în legătură cu ştiinţa participativă. Sondajul a arătat că numai o infimă minoritate, 4%, cunoaşte această expresie şi ştie despre ce este vorba. Mai interesant este însă un alt aspect al sondajului cu pricina: după ce li s-a explicat despre ce este vorba, majoritatea celor intervievaţi au declarat că ar fi gata să se implice, mai ales în domeniul medicinei, al biodiversităţii şi al climatului. Cu atât mai bine, pentru că acestea sunt şi domeniile în care nevoile sunt cele mai importante.



Ce este aşadar ştiinţa participativă, numită uneori şi cu termenul anglosaxon, considerat mai „cool”: crowdsourcing? Definiţia oficială vorbeşte despre „forme de producere de cunoştinţe ştiinţifice la care participă în mod activ şi deliberat persoane care nu sunt cercetători profesionişti, fie ei indivizi izolaţi ori grupări constituite”. Poate fi vorba de a observa şi recenza fluturii din propria gradină, de a scruta cerul sau de a tria imagini obţinute în acceleratoarele de particule. Din anul 2000 încoace, specialiştii au constatat de altfel o adevărată „explozie” a numărului de publicaţii ştiinţifice serioase bazate pe participarea activă a celor pe care i-am putea numi „cercetători amatori”.

În Statele Unite, marea majoritate a acestor publicaţii o constituie cele legate de cercetarea medicală. Lesne de înţeles, dacă ţinem seama de faptul că „amatorii” sunt motivaţi în acest domeniue nu doar de curiozitatea ştiinţifică, ci şi de dorinţa de a găsi un remediu la o patologie de care suferă ei sau alte persoane apropiate.


Trebuie să vă marturisesc, nu mă aşteptam ca fizica particulelor să se numere printre domeniile în care să existe mult loc pentru „amatori”. Ei bine, mă înşelam. Am aflat astfel că există nu mai puţin de 25.000 de „vânători de bozoni Higgs” care au analizat cu ochiul liber mai bine de 100.000 de imagini de coliziuni efectuate la Laboratorul european de Fizica particulelor din Geneva. Printre domeniile plebiscitate de cercetătorii amatori, aş mai menţiona climatologia, ştiinţele sociale, istoria, arheologia şi, bineînţeles, astronomia.

Desigur, multe instituţi ştiinţifice sunt încă reticente în ceea ce priveşte calitatea datelor culese de nespecialişti. Aşa s-a întâmplat, la început, în cazul primului proiect ştiinţific destinat unui public larg, demarat în Franţa în urmă cu 10 ani. Este vorba de Observatorul fluturilor, lansat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală. Datele culese de amatori s-au dovedit extrem de apropiate de cele culese de lepidopterişti, specialiştii în fluturi. În plus, ele au marele avantaj de a fi foarte abundente, ceea ce permite un tratament statistic elaborat şi deci eliminarea informaţiilor improbabile.


Dar ştiinţa participativă nu este atât de recentă cum s-ar putea crede. Este suficient să ne gândim la naturaliştii secolului XVI, la echipajele navelor comerciale sau de război, sau la misionarii care aduceau în metropolă informaţii şi eşantioane de floră şi faună din lumea largă.

Desigur, în cursul ultimelor decenii ştiinţele participative au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Multe mai sunt încă de făcut pentru a optimiza pe de o parte calitatea datelor culese, dar mai ales analiza, interpretarea şi exploatarea lor. Am putea spune că în fiecare dintre noi există un potenţial cercetător care aşteaptă condiţiile favorabile pentru a se manifesta şi, de ce nu, pentru a găsi soluţia la una din problemele cu care omenirea este sau va fi confruntată.


Amelia Chirca – Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
vineri, 2 februarie 2017
pe Radio România Cultural

Foto
1 – Fundaţia Maeght © MSChirca
2 - http://www.slideshare.net/IpsosFrance/les-francais-et-les-sciences-participatives
3 - http://creamontblanc.org/fr/volontariat

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire