mercredi 12 avril 2017

De la obiecte cu riduri şi cicatrici la „Vieţi de gunoaie ” - [Radioreportaj 200]

Bună ziua tuturor!
Nu vă temeţi, nu este o expoziţie de artă modernă. Ar fi putut fi.
Da, este vorba despre gunoaie clasice.
Titlul expoziţiei nu este deloc atrăgător: „Vies d’ordures / Vieţi de gunoaie”.

1

Cât despre subtitlu, nici el nu este mai glamour: „Despre economia deşeurilor”.
Cu toate acestea, cred că este vorba despre o expoziţie ce merită vizitată şi despre care merită să se vorbească deoarece ea pune degetul pe o rană a societăţii contemporane.

 2

Organizată la Muzeul Civilizaţiilor Europei şi ale Mediteranei din Marsilia, expoziţia inaugurată luna trecută poate fi vizitată până în luna august.
În felul ei este o invitaţie la călătorie, chiar dacă destinaţiile nu strălucesc nici prin pitorescul peisajelor, nici prin densitatea monumentelor sau a operelor de artă.
O călătorie în jurul Mediteranei, în Tunisia, Maroc, Egipt, Italia sau sudul Franţei,
o adevărată expediţie, prin peisaje adeseori dezolante, dar şi o ocazie de a întâlni tehnologii inovante, obiecte ce trăiesc o a doua viaţă, şi mai ales de a-i întâlni pe oamenii care ne gerează deşeurile, trăind adeseori printre ele.

 3

O ocazie de a înţelege importanţa socială a activităţii lor, condiţiile lor de trai şi complexitatea conflictelor în care sunt adesea implicaţi fără voia lor.
Nu mai puţin de 450 de obiecte, documente, instalaţii mai mult sau mai puţin artistice, filme, hărţi sau afişe constituie un parcurs ce îndeamnă la meditaţie.
Modul nostru de viaţă, amprenta noastră ecologică, supraexploatarea ecosistemelor – nu cumva suntem pe cale de a transforma orgolioasele noastre societăţi de consum în societăţi ale deşeului?

 4

Unul dintre scopurile urmărite de organizatorii expoziţiei este desigur sensibilizarea publicului în ce priveşte colectarea, trierea, repararea sau chiar reciclarea deşeurilor de tot felul.
Domenii în care intervine desigur munca necalificată a unor oameni trataţi cel mai adesea ca nişte paria ai societăţii, dar intervin şi tehnologiile de vârf.

 5

Casablanca, Napoli, Marsilia, Tirana, Istambul, Cairo şi Tunis - acestea sunt oraşele în care timp de trei ani echipe pluridisciplinare reunind cercetători din mai multe domenii printre care, desigur, numeroşi antropologi, dar şi fotografi şi cineaşti, au colectat imagini, înregistrări şi obiecte legate de gestiunea deşeurilor.
Rezultatele acestor trei ani de cercetări constituie coloana vertebrală a expoziţiei.

 6

O primă constatare se impune: deşeurile sunt pretutindeni.
Ele reprezintă faţa ascunsă a modului nostru de viaţă, cea pe care am dori să nu o vedem.
Şi o primă întrebare: Cum am ajuns în această situaţie?
Pentru a răspunde acestei întrebări, expoziţia propune un flashback, o întoarcere virtuală în vremurile ce au precedat societatea de consum, vremurile când obiectele puteau avea riduri şi cicatrici, mărturii ale reparaţiilor succesive, vremuri ce au apus odată cu apariţia obiectelor jetabile de tot felul, cu domnia plasticului şi multiplicarea ambalajelor şi strategiilor de merchandising.

7

Dar tirania obiectului de unică folosinţă şi efectele ei perverse asupra indivizilor şi a societăţilor nu a cuprins întreaga planetă. În unele părţi ale lumii, obiectele sunt încă utilizate şi reutilizate, transformate cu ingeniozitate.
Chiar dacă pentru moment doar 20% din ceea ce aruncăm este utilizat sau reciclat, iniţiativele din acest domeniu sunt numeroase şi ingenioase, iar expoziţia le rezervă un spaţiu important.
Iar la sfârşit, fiecare vizitator este invitat să propună soluţii, pentru a evita ca planeta care ne suportă să devină de nelocuit.


„Vieţi de gunoaie” – o expoziţie
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 7 aprilie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.


PHOTOS
1 – Affiche de l’exposition
2 - © http://www.ushuaiatv.fr/actualités/l-exposition-vies-d-ordures-au-mucem
3 - Photographie en couleur, les déchets à Naples et dans la région Campanie ;
      © https://www.expointhecity.com/2017/02/17/marseille-vies-dordures/
4 – « L'oeuvre monumentale Sixty, de Nils Völker, ouvre l'exposition. Un mur recouvert de sacs poubelles noirs alignés les uns au dessus des autres, et qui respirent. Ces poumons de plastiques se gonflent, se dégonflent, en vagues lentes. Une vision plutôt obscure pour ouvrir la nouvelle exposition du Mucem sur les déchets. »
© https://marsactu.fr/vies-dordures-au-mucem-une-belle-expo-sur-un-sujet-pas-joli-joli/
5 - Décharge de bouteilles en plastique à Chandigarh, en Inde. © REUTERS/Ajay Verma
      http://www.rfi.fr/emission/20170326-1-mucem-exposition-ordures-vies-dechets
6 - Exposition "Vies d'ordures" au Mucem, à Marseille (mars-août2017) © BERTRAND LANGLOIS / AFP
http://culturebox.francetvinfo.fr/arts/expos/le-mucem-expose-a-marseille-les-vies-d-ordures-de-la-mediterrannee-254143.
7 - © https://tarpin-bien.com/exposition-vies-dordures-mucem/


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire