lundi 1 mai 2017

„Desene asasine sau coroziunea antisemită în Europa” – o expoziţie inconfortabilă la Memorialul de la Caen, Franţa [Radioreportaj (202)]


Bună ziua tuturor!
Astăzi vă propun să părasim Parisul şi să mergem împreună, pe calea undelor, bineînţeles, la Caen, unde se află un extraordinar muzeu dedicat secolului XX şi păcii.
Secolul XX şi pacea – o alăturare improbabilă, ţinând seama de cele două catastrofe mondiale ce au marcat secolul ce a trecut.
Paradox asumat pe deplin , căci Memorialul de la Caen, deşi deţine şi expune o bogată colecţie de mărturii de tot felul privind cele două conflagraţii mondiale, îşi propune în primul rând să fie un vector de propagare a păcii.
Aş dori azi să vă vorbesc despre o expoziţie organizată la Memorialul de la Caen intitulată
„Desene ucicaşe sau coroziunea antisemită în Europa”.
O expoziţie inaugurată la sfârşitul lunii martie şi care îşi întâmpină vizitatorii până pe 15 decembrie 2017.
800 de metri pătraţi de afişe, cărţi poştale, ziare, reviste şi cărţi destinate adulţilor sau copiilor, ce reconstituie istoria antisemitismului în Europa, din 1886 până în 1945.
La originea acestei expoziţii, o colecţie unică în lume, cea a unui supravieţuitor al Holocaustului, pe nume Arthur Langerman.
În ciuda faptului că a pierdut nu mai puţin de 30 de membri ai familiei, printre care şi pe tatăl său, colecţionarul belgian născut în 1942 nu a descoperit oroarea Holocaustului decât în 1961, cu ocazia procesului lui Eichman.
Asemenea majorităţii supravieţuitorilor, propria sa mamă, revenită dintr-un lagăr la sfârşitul războiului, refuza cu îndârjire să povestească despre cele trăite acolo.
Obserdat de nevoia de a înţelege, tânărul Langerman începe să colecţioneze documente şi obiecte legate de Holocaust.
56 de ani mai târziu, colecţia sa numără mai bine de 7.000 de piese, din care expoziţia „Dessins assassins” prezintă ceva mai mult de 120.
Selecţia a fost dificilă şi îndelungată.
Consiliul ştiinţific constituit în scopul realizării expoziţieie a hotărât să înceapă cu perioada ce a precedat cel de al doilea război mondial.
Primele documente prezentate datează de la sfârşitul secolului XIX, dar perioada privilegiată de expoziţie este cea a ascensiunii ideologiei naziste, marcată de un antisemitism exacerbat ce avea să hrănească politica de exterminare.


O primă constatare: la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, antisemitismul era banal, cotidian, revendicat.
Avea şi variante. Un antisemitism „soft” pare a caracteriza ţările anglo-saxone, unde predomină tendinţa de ridiculizare. Evreul este prezentat ca un neguţător parvenit, ridicol şi escroc, întruchipat de un personaj remarcabil prin urăţênia fizică.
Antisemitismul francez şi cel german par mult mai virulente. Cel mai adesea, imaginile vehiculate nici nu mai sunt cele ale unor fiinţe umane, ci ale unor animale respingăoare, reale sau fantasmagorice.
Un proces de dezumanizare menit să acrediteze ideea că nici nu este vorba de fiinţe umane, ci mai degrabă de monştri ce trebuie eradicaţi.
Un mod de a pregăti spiritele în vederea persecuţiilor şi exterminării.
Desenatorii antisemiţi nu pot fi acuzaţi de lipsă de talent ori imaginaţie, iar unii dintre ei au fost deosebit de prolifici, aşa că vizita expoziţiei este extrem de inconfortabilă.
Mai ales când realizăm că unele dintre stereotipurile vehiculate de aceste imagini datând de la sfârşitul secolului XIX ori începutul secolului XX sunt departe de a se fi şters...
Nu văd un final mai potrivit pentru prezentarea expoziţiei „Desene ucigaşe sau coroziunea antisemită în Europa” decât cuvintele colecţionarului Arthur Langerman:

„Era urgent să arătăm că ceea ce a fost poate reveni!”


Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 28 aprilie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

1 commentaire:

  1. « Je n’ai rien dit »… par Martin Niemöller

    Quand ils sont venus chercher les communistes,
    je n'ai rien dit.
    je n'étais pas communiste
    Quand ils sont venus chercher les syndicalistes,
    je n'ai rien dit.
    je n'étais pas syndicaliste
    Quand ils sont venus chercher les juifs,
    je n'ai rien dit.
    je n'étais pas juif
    Quand ils sont venus chercher les catholiques,
    je n'ai rien dit.
    je n'étais pas catholique
    Et, puis ils sont venus me chercher.
    Et il ne restait plus personne pour protester

    MARTIN NIEMÖLLER, DACHAU
    Arrêté en 1937 et envoyé au camp de concentration de Sachsenhausen.
    Il fut ensuite transféré en 1941 au camp de concentration de Dachau.
    Libéré du camp par la chute du régime nazi, en 1945.

    (Merci à Bernadette Raev pour le link)

    RépondreSupprimer