lundi 29 mai 2017

Gustave Eiffel, Charles Garnier şi Observatorul din Nisa [Radioreportaj 204]

Bună ziua tuturor!
Astăzi vă propun o întâlnire cu... stelele.
Nu cu cele, ce-i drept, destul de strălucitoare, ce defilează de câteva zile încoace pe covorul roşu al Festivalului de la Cannes – ci cu cele, mult mai puţin efemere, ce scânteiază pe bolta cerească.
Şi pentru asta vă propun o vizită la Observatorul astronomic din Nisa, el însuşi un adevărat star al astronomiei mondiale.


Principala sa cupolă, cu un diametru de 23 de metri, veghează din 1878 încoace asupra oraşului, de pe culmea colinei numită cu modestie provensală Mont Gros (Muntele Mare), care culminează la 374 de metri deasupra faimoasei Baie des Anges (Golful Îngerilor).
Ea, cupola, atrage de departe privirile călătorului ce vine spre Nisa dinspre Antibes, şi se lasă admirată fără ostentaţie, dar sigură de farmecul ei.
Are şi de ce...


Privită de departe, cupola ce cântăreşte 95 de tone, proiectată şi realizată de Gustave Eiffel, captează în albul său imaculat razele soarelui şi adăposteşte o lunetă ce era, în 1887, când a fost instalată, cea mai mare din lume şi care este şi azi printre cele mai mari şi mai vechi lunete astronomice încă în funcţiune.


Până în 1969, cupola principală a observatorului plutea pe o cuvă circulară ce conţinea 95.000 de litri de soluţie de clorură de magneziu, căci geniul lui Gustave Eiffel găsise astfel soluţia ingenioasă pentru ca cele 95 de tone ale celei mai mari cupole mobile din Europa să poate fi deplasate de un singur om.


Dacă această cupolă poartă semnatura lui Gustave Eiffel, clădirea ce adăposteşte luneta principală
 – „un templu al astronomiei plasat sub semnul luminii solare”, după cum dorea bancherul filantrop şi pasionat de astronomie Raphaël Bischoffsheim, care a finanţat lucrările observatorului –
 clădirea deci este opera arhitectului Charles Garnier, celebrul creator al palatului cu acelaşi nume ce adăposteşte Opera din Paris.


Dar acesta este doar unul dintre pavilioanele Obervatorului astronomic din Nisa, 18 la număr, din care 13 create de Charles Garnier. Toate armonios integrate într-un sit natural de excpţie. De altfel, Observatorul se alfă pe lista monumentelor istorice franceze.


Marea lunetă este numai unul dintre instrumentele încă utilizate de astronomi, în ciuda vârstei lor venerabile. Printre acestea se află şi un instrument cu o lentilă de 50 de centimetri în diametru, cu ajutorul căreia astronomul Auguste Charlois a descoperit nu mai puţin de 140 de mici planete.


Dar, în ciuda patrimoniului său, Observatorul astronomic din Nisa nu este un muzeu.
Activitatea ştiinţifică şi pedagogică beneficiază desigur de patrimoniul istoric excepţional, dar şi de infrastructurile sofisticate, caracteristice cercetării ştiinţifice contemporane.

De la geofizică la astrofizică, proiectele sunt numeroase şi variate: colectarea şi interpretarea de date seismologice şi prevenirea tsunamiurilor, măsurarea câmpului gravitaţional terestru, supravegherea „deşeurilor cosmice”, măsurarea diametrului solar, sunt doar câteva exemple.


În sfârşit, o activitate căreia observatorul îi acordă o importanţă deosebită este sensibilizarea publicului larg şi în special a celor mai tineri, deci potenţiali viitori cercetători.

Vizitele ghidate sunt un adevărat regal pentru toate simţurile, căci situl natural estre într-adevăr excepţional şi numeroase sunt punctele din care golful şi oraşul de la poalele colinei oferă imagini ce-ţi taie răsuflarea.


Un regal şi pentru minte, datorită mediatorilor ştiinţifici ce distilează un amestec subtil de cunoştinţe ştiinţifice şi anecdote menite să capteze chiar şi atenţia celor mai neastâmpăraţi...


Aşadar, dacă la Côte d’Azur face parte, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, din destinaţiile unei vacanţe, nu uitaţi că la Nisa vă aşteaptă nu numai Promenade des Anglais, Negresco şi plaja, ci şi Observatorul Astronomic.
Faceţi-i o vizită!
Sigur nu veţi regreta.

video

Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri, 26 mai 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache pe
Radio România Cultural

Ştiaţi că?
Spre sfârşitul secolului XIX, Observatorul astronomic din Paris, creat în 1667, începuse să fie stânjenit de poluarea luminoasă specifică unei mari aglomeraţii.
După îndelungi căutări, specialiştii au ales situl de pe Mont Gros de la Nisa, ca fiind cel mai potrivit pentru exploatarea cerului, căci poluarea luminoasă era minimă.
Şi iată o fotografie a Coastei de Azur noaptea, realizată în noiembrie 2016 de cosmonautul francez Thomas Pesquet din Staţia spaţială internaţională.

Observatorul astronomic din Nisa este cam pe unde e plasată steluţa roşie...




Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire