lundi 15 mai 2017

Regina Victoria la Nisa

În călătoriile sale private prefera să fie numită simplu: Lady Balmoral. 


Venirea sa la Nisa putea însă cu greu trece neobservată. Poate şi din cauza faptului că sosea cu un tren personal, cu un vagon întreg de bagaje şi cu o suită de zeci de persoane. Printre acestea se remarcau lăncierii din Bengal, care alcătuiau garda sa apropiată, şi lacheul scoţian, îmbrăcat întotdeauna în kilt. Iar din cortegiu nu lipsea nici Jacquot, măgăruşul cumpărat în timpul uneia din vacanţele petrecute în Provence. 


Pe 15 martie 1895, „Lady Balmoral”, în vârstă de 76 de ani, se instalează la Grand Hôtel Cimiez din Nisa, hotel de lux deschis în 1880, care îi este rezervat în întregime. Regina apreciază în mod deosebit cartierul însorit şi cu vedere spre mare, cu numeroase reşedinţe de lux înconjurate de parcuri luxuriante, întreţinute cu grijă.


Pentru toată lumea este evident că „lady Balmoral” va dori să revină aici, aşa că imediat după plecarea ei, pe 30 aprilie 1895, se hotărăşte construirea unui hotel care să îi fie dedicat. Planurile noului palace, care se va numi Excelsior Hôtel Regina, sunt încredinţate arhitectului Sébastien-Marcel Biasini, orginar din Nisa. În iunie 1895 încep deja lucrările de terasament pentru noua construcţie.


În ciuda faptului că utilizează o forţă de muncă de origine italiană, numeroasă şi calificată, Biasini nu-şi poate îndeplini promisiunea de a finaliza aripa de vest a construcţiei până în vara anului următor, astfel încât „lady Barmoral” debarcă şi în 1896, cu întreaga suită, tot la Grand Hôtel Cimiez.


Lucrările la aripa de vest sunt însă gata în decembrie 1896, iar pe 15 februarie 1897 noul palace este inaugurat în prezenţa a numeroase personalităţi. Întreaga aripă de vest a clădirii, formată din 70 de încăperi separate de restul clădirii cu un zid masiv, este destinată reginei Victoria şi suitei sale.


Hotelul odată terminat se prezintă sub forma unei clădiri cu şase etaje, cu faţada principală îndreptată spre sud, spre mare. 
Peste 250 de ferestre şi uşi permit intrarea soarelui şi a brizei.


Pe 12 martie 1897, regina Victoria este întâmpinată aici cu onoruri militare şi civile.
Regina are rezervat primul etaj din aripa de vest, la care se poate ajunge pe o mare scară de onoare, de marmură albă.
 „Lady Balmoral” preferă însă să folosească o intrare separată, care conduce la un vestibul în care se află un ascensor.


Decorarea exterioară a clădirii beneficiază de abundenţa lucrărilor în fier forjat specifice sfârşitului de secol, 
iar ansamblul se înscrie în ceea ce va defini „arhitectura biasiniană”.


În faţa hotelului, pe spaţiul delimitat de bulevardele Cimiez şi Regina Victoria, Biasini amenajează o grădină destinată reginei, la care se poate ajunge pe un pod metalic, direct de la primul etaj al hotelului. Partea de sud a grădinii este ocupată de o seră şi de terenuri de tenis şi de croquet. Biasini însuşi veghează la dispunerea în grădină a palmierilor şi altor plante.


Trei ani la rând, în 1897, 1898 şi 1898, regina Victoria vine la Excelsior Hôtel Regina.
Cele două fotografii care urmează au fost făcute în timpul sejurului din 1898.


Unii istorici afirmă că regina Victoria a fost văzută, cu ocazia vizitelor sale la Nisa, la Cours Saleya, 
la Arhivele municipale pentru a admira colecţia tablourilor lui Ernest Gambard, la Bătălia de flori şi
 chiar la Fête des Cougourdons, în faţa mănăstirii Cimiez.

Tot istoricii afirmă că, cu câteva ore înainte de a se stinge din viaţa, regina Victoria a exclamat:
„Ah, dacă aş fi acum la Nisa, sigur m-aş vindeca!”.


După moartea reginei Victoria, Excelsior Regina continuă să funcţioneze ca hotel de lux. Pentru o perioadă, în 1914, clădirea este rechiziţionată ca spital militar. Criza anilor ’30 afectează însă profund activitatea turistică de pe Coasta de Azur, inclusiv marile hoteluri din Nisa. Pe 10 ianuarie 1935, Excelsior Regina este vândut ca „imobil utilizat ca hotel”. Mobilierul, elementele decorative, maşinile de serviciu, echipamentul bucătăriilor şi atelierelor sunt dispersate.


Pe 20 noiembrie 1937 este înregistrată oficial coproprietatea „Regina”, compusă din 78 de apartamente şi 23 de camere de bonă. 
Locurile frecventate cândva de regina Victoria sunt acum la dispoziţia câtorva proprietari foarte bogaţi.


Sursa informaţiilor şi a fotografiilor de epocă:
şi

2 commentaires:

  1. beau reportage ! j'aime aussi les photos anciennes !
    pour le texte, je repasserai :)

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. Vos commentaires nous font toujours grand plaisir !

      Supprimer