vendredi 30 juin 2017

Cel mai vechi şi mai mare salon aeronautic din lume, SIAE 2017 (Radioreportaj 208)

Bună ziua tuturor!
Astăzi vă invit la cel mai vechi şi mai mare salon aeronautic din lume!
Este vorba de Salonul Internaţional al Aeronauticii şi Spaţiului, SIAE 2017, manifestare aflată la cea de a 52-a ediţie şi care a fost inaugurată săptămâna aceasta la câţiva kilometri la nord de Paris, la Le Bourget.
De la inaugurare, pe 19 iunie, şi până azi, salonul a fost rezervat profesioniştilor, iar începând de azi şi până duminică seara publicul larg este la rândul său invitat să descopere şi să admire cele mai recente realizări ale industriei aeronautice, fie expuse la sol, fie în cadrul unor spectaculoase demonstraţii aeriene.


Evenimentul, a cărui primă ediţie a avut loc cu mai bine de un secol în urmă şi care este organizat o dată la doi ani, se bucură de fiecare dată de succes, atât în rândul specialiştilor, cât şi printre toţi cei fascinaţi de posibilitatea de a se desprinde de planeta mamă.
Ediţia 2015 a salonului a atras nu mai puţin de 352.000 de vizitatori, dintre care 202.000 de nespecialişti.
Anul acesta, cei aproape 2.400 de expozanţi aşteaptă între 360 şi 375 de mii de vizitatori.



Ca şi la ediţiile precedente, 150 de aeronave sunt prezentate publicului.
Printre acestea, câteva efectuează în fiecare după-amiază un adevărat balet aerian.
Printre ele: avioane civile şi militare, elicoptere, avioane luxoase destinate oamenilor de afaceri.
Nu lipsesc dintre exponate nici dronele, care stârnesc de câţiva ani un viu interes în rândurile publicului, chiar dacă, din motive de securitate, nu sunt autorizate să efectueze demonstraţii în zbor.


Fără doar şi poate, industria aeronautică este un sector în plină expansiune. Dacă în prezent, circa 20.000 de aeronave străbat atmosfera planetei, peste mai puţin de 20 de ani numărul lor se va dubla.
Traficul aerian cunoaşte o dezvoltare fără precedent, datorată unei explozii demografice în mai multe regiuni ale globului.

De altfel, chiar dacă cifrele definitive nu sunt încă făcute publice, reprezentanţii principalilor constructori, printre care Airbus şi Boeing, afişează deja o oarecare satisfacţie privind efectul zilelor rezervate specialiştilor asupra carnetelor lor de comenzi.


Şi pentru că aeronautica este prin excelenţă un sector al inovaţiilor permanente, ediţia de anul acesta a Salonului de la Le Bourget oferă şi ea publicului o noutate.
Este vorba de Paris Air Lab, un spaţiu de 2.000 m2 dedicat în exclusivitate inovaţiilor, fie ele realizate în cadrul marilor multinaţionale, ori de către numeroasele strat-up-uri ce înfloresc în acest domeniu.
Avioanele viitorului, dronele, sateliţii artificiali şi aplicaţiile lor nenumărate, mijloacele de propulsie inovante şi lista ar putea, desigur, continua.


Şi pentru că sectorul aeronautic este şi un enorm rezervor de locuri de muncă, Salonul propune şi un forum dedicat meseriilor specifice industriei aueronautice şi spaţiale.
Un spaţiu de 3.000 m2 în care sunt prezentate 40 de meserii şi studiile necesare pentru a le exersa.
Sunt prezete nu mai puţin de 70 de societăţi doritoare să recruteze cu această ocazie cel puţin o parte din viitorii angajaţi.
Cu alte cuvinte, Salonul de la Le Bourget este şi el, pentru mulţi vizitatori, o ocazie de a fi
CU CAPUL ÎN NORI ŞI CU PICIOARELE PE PĂMÂNT!

Notă: Mai mult puteţi afla în înregistrarea care poate fi ascultată doar pe blog:


Salonul Internaţional al Aeronauticii şi Spaţiului, SIAE 2017
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
Ştiinţa în cuvinte potrivite
de vineri, 23 iunie 2017
cu Corina Negrea şi Dan Manolache pe
Radio România Cultural

Foto:
https://www.siae.fr/

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire