vendredi 16 juin 2017

Maker Faire, Paris (Radioreportaj 206)



Bună ziua tuturor!
Astăzi, maîne şi poimâine (9-11 iunie 2017), Cité des Sciences de la Villette găzduieşte o manifestare intitulată „Maker Faire”.
Este vorba de un salon internaţional dedicat tuturor celor care meşteresc, crează, reciclează, renovează, repară şi, mai cu seamă, inovează.
Un uriaş „club” al „mâinilor îndemânatice”, club itinerant ale cărui saloane sunt organizate de-a lungul şi de-a latul planetei.
Un loc de întâlnire pentru cei pasionaţi de ştiinţă, tehnică şi artă, pentru autorii de invenţii, de la cele mai amuzante, la cele mai ambiţioase.
Un eveniment ce se vrea şi reuşeşte să fie în acelaşi timp o sărbătoare a ştiinţei, un târg popular şi o referinţă pentru inventatori.


Experţi sau debutanţi, ingineri specializaţi în domeni de vârf ale tehnologiei sau amatori ce-şi practică hobby-ul în garajul familal, veniţi din 38 de ţări, şi-au dat întâlnire de data aceasta la Paris pentru a-şi prezenta creaţiile, a-şi împărtăşi cunoştinţele şi pasiunile.
200 de standuri şi peste 800 de expozanţi.
Lor li se adaugă ateliere în care vizitatorii, de la cei mai îndemânatici la cei mai stângaci, pot realiza un proiect concret în domeniile cele mai diverse precum electronica, robotica sau programarea.
Ei pot participa la curse de karturi, asista la experienţe ştiinţifice spectaculoase, realiza o operă de artă untilizând tehnica „light painting”, asista la un concert ce reuneşte doi muzicieni şi un robot, şi aşa mai departe.


Faptul că mişcarea „Maker Faire” a luat naştere în 2006 în celebra Silicon Valley din Statele Unite nu este o întâmplare.
Nu puţine sunt aici multinaţionalele ce au debutat ca proiecte improbabile meşterite într-un garaj sau o pivniţă de doi-trei excentrici deveniţi mai apoi miliardari.
Vor fi prezenţi desigur şi „vânătorii de talente” în căutarea inventatorilor ce vor găsi soluţiile pentru numeroasele şi complexele probleme cu care omenirea este confruntată în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.
Şi asta chiar dacă „Maker Faire” se vrea mai degrabă un spaţiu dedicat schimbului liber de idei şi de proiecte utopice, decât rentabilităţii economice.


Şi încă un argument în favoarea acestei mişcări internaţionale şi a Târgurilor de Invenţii pe care le organizează:
În luna iunie 2014, Casa Albă, al cărei locatar era Barack Obama, a găzduit un „Maker Faire”.
Pasionat de această iniţiativă, pentru care a propus chiar un motto inspirat din sloganul său de campanie,
„If you can imagine it, then you can do it!”
preşedintele american a făcut cu această ocazie un apel adresat tuturor americanilor de a deveni „a nation of makers”, o naţiune de inovatori.
Cu această ocazie, el a decis ca ziua de 18 iunie să devină Ziua naţională a inventatorilor.


Am căutat destul de mult, dar nu am g ăsit nici o menţiune privind ediţia de anul acesta a manifestării de la Casa Albă...
Apetitul pentru ştiinţă şi tehnologie pare a fi mai redus în momentul de faţă.

Aşadar, începând de azi, Parisul este, pentru trei zile, gazda târgului internaţional al inventatorilor Maker Faire.
Un târg ce ar putea poposi în curând şi în România.

video

Maker Faire, Paris
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
Ştiinţa în cuvinte potrivite
de vineri, 9 iunie 2017
cu Corina Negrea şi Dan Manolache pe
Radio România Cultural
  
Foto:
http://www.cite-sciences.fr/fr/au-programme/evenements/maker-faire/
https://irekiplay.com/evenement-maker-faire-paris/
https://www.helicomicro.com/2017/06/11/retour-sur-la-maker-faire-paris-2017/
http://makerfaire.com/white-house/
http://www.core77.com/posts/26400/the-maker-faire-to-make-its-debut-at-the-white-house-in-2014-26400

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire