vendredi 29 septembre 2017

(1245) Toamna, bobocii şi radioreportajele

Bună să vă fie ziua, inima şi anul radiofonic!

Sper că vara ce se sfârşeşte v-a dăruit din plin tot ce se poate aştepta de la o vacanţă şi că sunteţi plini de energie şi entuziasm, gata să luaţi startul pentru un nou sezon al serialului Planeta Radio.

Se spune că toamna se număra bobocii. Eu îi tot număr de câteva zile şi la fiecare număratoare îmi ies tot mai mulţi. Bobocii cu pricina sunt ore suplimentare si un rol de tutor pentru un coleg debutant. Pe scurt, acest an scolar va fi extrem de încărcat şi nu-mi va lăsa nici suficient timp, nici suficiente puteri pentru a continua colaborarea la Planetă, chiar dacă mi se strânge inima la acest gând.

Păstrez amintiri minunate din toţi aceşti ani în care am fost puţin alături de voi. Rămân de altfel alături de voi cu gândul, convinsă că veţi continua să realizaţi emisiuni interesante, frumoase şi necesare pentru tot mai mulţi ascultatori.
Va îmbrăţişez,
Amelia
7 sept 2017

Cu Adriana Rogovschi, ascultând intervenţia Ameliei Chirca în emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite” de vineri, 2 iunie 2017, pe Radio România Cultural.

dimanche 24 septembre 2017

Jésus-Christ à Troie / Isus în vizită la regele Priam !

« Je tiens beaucoup à ce que les grandes dalles du chemin de la tour ne soient enlevées par les chrétiens ou les Turcs des environs. Pour y réussir, j’ai fait répandre le bruit que Jésus-Christ avait visité le roi Priam, et était monté par cette rue ; et pour donner plus de poids encore à cette croyance, j’ai fixé une grande image du Christ au côté nord-ouest de cette rue de ta tour dans la parois de terre. Les dalles sont ainsi mises en sûreté contre les entreprises des chrétiens fanatiques de cette plaine. J’espère qu’elles ne le sont pas moins contre l’avidité des Turcs ; car bien que ceux-ci abhorrent les images des Saints, ils ne laissent cependant pas d’en ressentir une certaine crainte. »

„Ţin mult ca marile dale de piatră din drumul turnului să nu fie luate de creştinii sau de turcii din împrejurimi. Pentru a reuşi, am răspândit zvonul că Isus Cristos îl vizitase pe regele Priam şi că urcase tocmai pe această stradă; iar pentru a da şi mai multă greutate acestei credinţe, am fixat o mare imagine a lui Cristos pe latura de nord-vest a străzii turnului, în peretele de pământ. Dalele sunt astfel asigurate contra acţiunilor creştinilor fanatici din această câmpie. Sper acelaşi lucru şi faţă de aviditatea turcilor, căci chiar dacă aceştia detestă imaginile sfinţilor, resimit faţă de ele o oarecare teamă.”


„Pentru a împiedica mâini criminale să distrugă zidurile caselor antice, am recurs la superstiţia locuitorilor din Troada şi am agăţat în casa situată imediat sub templu imaginea Sfintei Fecioare.”

« Afin d’empêcher que des mains criminelles ne ruinent les murs des maisons antiques, j’ai eu recours à la superstition des habitants de la Troade, et j’ai fait suspendre dans la maison qui vient immédiatement au-dessous du temple l’image de la Saine Vierge. »

Heinrich Schliemann, Antiquités troyennes 1871-1873, Editions Tallandier, Paris, 2011, p. 229 et 231.

dimanche 10 septembre 2017

Amintiri fără cuvinte dintr-o duminică la Pigna şi Dolceacqua, Imperia, Italia


😃

😄
😇
😊
💖
💑
💋
😏
😻
👰
👸

😋😋😋
DESIR DE ROY
BAR PASTICCERIA GELATERIA
Via San Rocco 40
Pigna, Imperia, Italia