samedi 25 février 2017

L’art auto-destructif - GUSTAV METZGER - MAMAC, Nice


« Acteur majeur des avant-gardes de la seconde moitié du XXe siècle »


« Né en 1926 à Nuremberg, dans une famille de confession juive, Metzger se réfugie en Angleterre en janvier 1939. Ses parents meurent dans les camps. Plongé dans le drame dès les premières années de son existence, il entame un parcours artistique et militant placé sous le régime de l’urgence. »


« Hanté, comme beaucoup de ses contemporains, par la destruction de masse dont la Seconde Guerre Mondiale a été le théâtre, mais aussi par la tension de la Guerre Froide et les débuts de la course à l’armement nucléaire, il rédige en 1959 un premier manifeste sur l’art auto-destructif. »


« En juin 1961, Metzger organise une grande démonstration de peinture à l’acide en public : The South Bank Demonstration. Équipé d’un masque à gaz, de gants e muni d’un pulvérisateur, l’artiste asperge trois toiles en nylon de couleurs différentes avec de l’acide chlorhydrique et pénètre progressivement dans la structure. »


« Œuvres éphémères […] en processus et soumises à métamorphose. »


« L’œuvre d’art se génère et s’autodétruit simultanément, révélant progressivement le paysage de Londres et de la Tamise. Dans cette action, Metzger a sciemment recours à un équipement qui au-delà de le protéger, renvoie immédiatement à un registre de danger, de toxicité.
La pièce est réactivée pour l’exposition de MAMAC d’après l’œuvre originale. »


« Pour la première fois, une rétrospective […] cinquante années d’expérimentations artistiques avec son engagement écologique durable »


« Un parcours en trois acte […] l’art auto-destructif, l’art auto-créatif et les ravages écologique »

 Texte : notices du musée



GUSTAV METZGER
ACID NYLON PAINTING
1961-2017
Recréation de la Lecture/Demonstration réalisée en 1961 à South Bank, Londres.
Structure en métal, nylon coloré, acide chlorhydrique
380 x 210 x 180 cm
Réactivation MAMAC, 2017, Courtesy de l’artiste

dimanche 19 février 2017

Azul / Blue à la Fondation Maeght : JOAN MIRÓ / PASCAL PINAUD






« La série Feux [de Pascal Pinaud] dialogue avec le vitrail de l’artiste catalan Joan Miró,
 possédant la même couleur dominante bleue dans une atmosphère nocturne. »


« Ces reliefs abstraits en néons renvoient autant à l’émerveillement, aux contes d’enfants qu’à l’histoire de l’art. »
[Notice du musée]







mardi 14 février 2017

"Tu es peintre", Charles Martin-Sauvaigo !

«  Le jeune Charles montra très vite, à l'école, dans la rue, sur la grève, son goût pour le dessin. 


Le très célèbre peintre Félix Ziem, qui vivait alors une partie de l'année à Nice, le remarqua dessinant. Séduit par ses dons, il l'emmena dans son atelier et le soumit à quelques épreuves significatives : dessiner et peindre deux œufs dans une assiette, reproduire une eau-forte de Rembrandt et lui donner des couleurs à la peinture à l'huile, inscrire dans un mur, avec un stylet, les figures d'ordres architectoniques qui ornaient une édition de Vitruve. 


Le verdict tomba : "Tu es peintre" ; son destin était tracé et irrévocable. » 
Jean-Pierre Martin


Du 05 janvier 2017 au 30 janvier 2017 - VILLA MASSÉNA, NICE
L’exposition des 17 œuvres offertes par Jean-Pierre Martin, fils de Charles Martin-Sauvaigo, 
à la municipalité.

 Montée Sainte-Claire, Nice

 Lavandières sur le Paillon, Nice

 Barque de pêcheur

 Bateaux de pêche dans le port de Nice

 Voiliers dans le port de Nice

 Descente vers le port de Nice

 La Baie des Anges vue de la Lanterne

 La marchande d’oignons, Nice

Femmes cueillant dans un champ. Environs de Nice


Charles Martin-Sauvaigo (Nice, 1881 – Paris, 1970)
"un peintre niçois dans son temps".

jeudi 9 février 2017

« Mères dévorantes » - Niki de Saint Phalle - « La toilette »



« Il s’agit de montrer ce que personne ne veux voir :


à par quelques exceptions, la famille est une arène où l’on s'entre-dévore…


Nous connaissons tous dans notre vie la bonne et la mauvaise mère.


J’ai déjà représenté les bonnes mères avec les Nanas.


Je me consacre désormais à son antithèse, à cette mère qu’on aimerait ne pas être ».


Niki de SAINT PHALLE
(Neuilly-sur-Seine, 1930 – San Diego, 2002)


La toilette, 1978
Personnage : 160 x 150 x 100 cm
Table : 126 x 92 x 80 cm
Papier mâché peint et objets divers
Donation de l’artiste en 2001
Collection MAMAC, Nice

dimanche 5 février 2017

„Cu capul în nori, alergând după fluturi...” sau despre „Ştiinţa participativă” – [Radioreportaj 194]

Bună ziua tuturor!

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar despre ştiinţa participativă v-am mai vorbit cu câţiva ani în urmă. La vremea aceea vorbeam – mai în glumă, mai în serios – despre „a fi cu capul în nori” [vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/2009/10/toamna-se-numaramuonii-buna-ziua.html] sau chiar despre „a tăia frunză la câini” [vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.fr/2009/10/frunze-buna-ziua-tuturor-initiativa.html].

Iată însă că pe măsură ce timpul trece, fenomenul se amplifică şi atrage interesul a numeroase foruri ştiinţifice internaţionale, dintre cele mai serioase. Recent, cu ocazia unui colocviu organizat de ziarul Le Monde şi de revista La Recherche a cărui temă era Ştiinţa, Cercetarea şi Societatea, un sondaj a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de populaţie franceză în legătură cu ştiinţa participativă. Sondajul a arătat că numai o infimă minoritate, 4%, cunoaşte această expresie şi ştie despre ce este vorba. Mai interesant este însă un alt aspect al sondajului cu pricina: după ce li s-a explicat despre ce este vorba, majoritatea celor intervievaţi au declarat că ar fi gata să se implice, mai ales în domeniul medicinei, al biodiversităţii şi al climatului. Cu atât mai bine, pentru că acestea sunt şi domeniile în care nevoile sunt cele mai importante.



Ce este aşadar ştiinţa participativă, numită uneori şi cu termenul anglosaxon, considerat mai „cool”: crowdsourcing? Definiţia oficială vorbeşte despre „forme de producere de cunoştinţe ştiinţifice la care participă în mod activ şi deliberat persoane care nu sunt cercetători profesionişti, fie ei indivizi izolaţi ori grupări constituite”. Poate fi vorba de a observa şi recenza fluturii din propria gradină, de a scruta cerul sau de a tria imagini obţinute în acceleratoarele de particule. Din anul 2000 încoace, specialiştii au constatat de altfel o adevărată „explozie” a numărului de publicaţii ştiinţifice serioase bazate pe participarea activă a celor pe care i-am putea numi „cercetători amatori”.

În Statele Unite, marea majoritate a acestor publicaţii o constituie cele legate de cercetarea medicală. Lesne de înţeles, dacă ţinem seama de faptul că „amatorii” sunt motivaţi în acest domeniue nu doar de curiozitatea ştiinţifică, ci şi de dorinţa de a găsi un remediu la o patologie de care suferă ei sau alte persoane apropiate.


Trebuie să vă marturisesc, nu mă aşteptam ca fizica particulelor să se numere printre domeniile în care să existe mult loc pentru „amatori”. Ei bine, mă înşelam. Am aflat astfel că există nu mai puţin de 25.000 de „vânători de bozoni Higgs” care au analizat cu ochiul liber mai bine de 100.000 de imagini de coliziuni efectuate la Laboratorul european de Fizica particulelor din Geneva. Printre domeniile plebiscitate de cercetătorii amatori, aş mai menţiona climatologia, ştiinţele sociale, istoria, arheologia şi, bineînţeles, astronomia.

Desigur, multe instituţi ştiinţifice sunt încă reticente în ceea ce priveşte calitatea datelor culese de nespecialişti. Aşa s-a întâmplat, la început, în cazul primului proiect ştiinţific destinat unui public larg, demarat în Franţa în urmă cu 10 ani. Este vorba de Observatorul fluturilor, lansat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală. Datele culese de amatori s-au dovedit extrem de apropiate de cele culese de lepidopterişti, specialiştii în fluturi. În plus, ele au marele avantaj de a fi foarte abundente, ceea ce permite un tratament statistic elaborat şi deci eliminarea informaţiilor improbabile.


Dar ştiinţa participativă nu este atât de recentă cum s-ar putea crede. Este suficient să ne gândim la naturaliştii secolului XVI, la echipajele navelor comerciale sau de război, sau la misionarii care aduceau în metropolă informaţii şi eşantioane de floră şi faună din lumea largă.

Desigur, în cursul ultimelor decenii ştiinţele participative au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Multe mai sunt încă de făcut pentru a optimiza pe de o parte calitatea datelor culese, dar mai ales analiza, interpretarea şi exploatarea lor. Am putea spune că în fiecare dintre noi există un potenţial cercetător care aşteaptă condiţiile favorabile pentru a se manifesta şi, de ce nu, pentru a găsi soluţia la una din problemele cu care omenirea este sau va fi confruntată.

video

Amelia Chirca – Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
vineri, 2 februarie 2017
pe Radio România Cultural

Foto
1 – Fundaţia Maeght © MSChirca
2 - http://www.slideshare.net/IpsosFrance/les-francais-et-les-sciences-participatives
3 - http://creamontblanc.org/fr/volontariat