vendredi 31 mars 2017

Săptămâna presei în şcolile din Franţa [Radioreportaj 199]

Bună ziua tuturor!

De aproape 30 de ani, în fiecare primăvară, elevii de toate vârstele din toate colţurile Franţei au timp de o săptămână posibilitatea de a decripta modul de funcţionare a mijloacelor de informare în masă. Asta pentru că în fiecare primăvară este organizată Săptămâna presei în şcoală, manifestare aflată în plină desfăşurare în momentul în care vă vorbesc.

O manifestare al cărui scop este de a stimula curiozitatea, dorinţa de a se informa şi mai cu seamă spiritul civic, încă de la cea mai fragedă vârstă.


Pentru unii, este o ocazie de a descoperi presa scrisă, prin intermediul ziarelor şi revistelor ce sunt distribuite gratuit în cursul acestei săptamâni în şcoli.

Pentru alţii, o posibilitatea de a se întâlni cu ziarişti din presa scrisă, radio ori televiziune, şi de a înţelege cum ia naştere un articol de ziar sau o emisiune, cum lucrează un jurnalist, care este libertatea de care se bucură şi riscurile pe care le asumă, aici şi pe alte meleaguri, care sunt obstacolele pe care le poate întâmpina şi care sunt principiile deontologice pe care le respectă. 

Întâlniri care se desfăşoară fie în şcoli, fie în nenumărate redacţii de ziare şi reviste, în birourile şi studiourile unor posturi de radio ori de televiziune care-şi deschid porţile să-şi dezvăluie secretele pentru grupuri de elevi ce-i vizitează cu această ocazie.

În sfârşit, pentru alţi elevi care participă la Săptămâna presei în şcoală, este o ocazie de a deveni ei înşişi jurnalişti, de a edita un ziar, o revistă, de a realiza, sub îndrumarea profesorilor lor, o emisiune de radio sau de televiziune şi, de ce nu, de a-şi descoperi o vocaţie.


Cea de a 28-a ediţie a manifestării fiind în plină desfăşurare, ora bilanţului nu a sunat încă. Tot ce vă pot spune este că la ediţia de anul trecut au participat 3.336.000 de elevi şi 210.000 de cadre didactice din nu mai puţin de 15.800 de instituţii şcolare, şi că peste un milion de ziare au fost distribuite gratuit cu această ocazie.

Când spuneam că Săptămâna presei se adresează elevilor de toate vârstele, să nu credeţi cumva că exageram. Chiar şi pentru cei mai micuţi, elevii de „école maternelle”, cum se cheamă aici grădiniţa, sunt prevăzute activităţi, adaptate desigur vârstei, la care, nu-i aşa, „înţelepciunea şi iubirea (lor) e jocul”.


Anul acesta, Săptămâna presei în şcoală are ca temă „De unde vine informaţia?”.
Asemenea adulţilor, cei mai tineri sunt şi ei bombardaţi zilnic de ştiri din lumea largă, fie ele sub formă de texte, fotografii, desene, imagini video sau documente sonore.

Informaţii, zvonuri, interpretări fanteziste – există riscul ca legănaţi de acest flux neîntrerupt să considerăm pertinente toate mesajele mediatice, fie ele publicitate deghizată ori periculoasă propagandă ideologică.

În faţa acestei primejdi, un singur scut: spiritul critic, capacitatea de a pune la îndoială informaţia primită, de a o verifica, de a multiplica şi varia sursele.
Organizatorii manifestării au pregătit pentru cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a realiza un proiect în cadrul Săptămânii presei în şcoală un dosar pedagogic extrem de bogat, plin de exemple concrete ce pot servi drept punct de plecare pentru pasionante dezbateri cu elevii.

Printre subiectele propuse aş enumera:
- sursele de informare;
- informaţie sau publicitate?
- informaţie sau intoxicaţie?
- fact-checking, verificarea sistematică a  afirmaţiilor şi cifrelor avansate în special de responsabilii politici, sau
- procesul de concentrare a mijloacelor de informare în masă şi potenţialele conflicte de interese pe care le generează.


Fiecare dintre aceste subiecte este ilustrat cu numeroase exemple.

Printre acestea, la capitolul fact-checking, revine adesea un personaj politic ce s-a specializat în „adevăruri alternative”, Donald Trump. Un singur exemplu: afirma în timpul campaniei prezidenţiale că procentul real de şomeri din Statele Unite ar fi nu de 5%, cum indicau datele oficiale, ci de 42%. În realitate, el adăugase la numărul şomerilor pe toţi cei care nu lucreză pentru că nu doresc, de exemplu studenţii sau mamele casnice. 

Ce-i drept, şi exemplele franceze provin de cele mai multe ori tot din rândul politicienilor, mulţi dintre ei având o părere foarte originală despre adevăr şi minciună. Pardon, despre adevăr şi „adevăr alternativ”!

Desigur, elevii sunt încurajaţi să urmărească programele de actualităţi, să încerce să depisteze şi să disece fenomene similare. Proverbul francez spune că „un homme averti en vaut deux” – un om prevenit face cât doi. Săptămâna presei în şcoală contribuie aşadar la „construirea” unor generaţii de tineri ce nu se vor lăsa, cu una cu două, minţiţi şi manipulaţi.

Ce puţin, putem spera!


Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri 24 martie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

samedi 25 mars 2017

Memoria şi Săptămâna Creierului (Radioreportaj 198)



Bună ziua tuturor!

Ca în fiecare an din 1999 încoace, în luna martie se desfăşoară simultan în toate ţările Europei
Săptămâna Creierului.
O manifestare aflată, în momentul în care vă vorbesc, în plină desfăşurare în peste 30 de localităţi din Franţa.
O mulţime de conferinţe, dezbateri, spectacole, expoziţii, mese rorunde, vizite la institute de cercetare, toate organizate cu un scop unic, acela de a prezenta unui public cât mai larg posibil ultimele „cuceriri” ale cercetării în domeniul neuroştiinţelor.


Cercetători, medici şi studenţi, toţi benevoli, au timp de o săptămână ocazia de a-şi prezenta lucrările şi de a sensibiliza publicul în ceea ce priveşte impactul pe care cercetarea în domeniul neuroştiinţelor îl poate avea asupra fiecărui individ, dar şi al societăţii în general.
O ocazie pentru mici şi mari de a explora misterele acestui organ a cărui complexitate de abia începem să o descifrăm.
Cea de a 19-a ediţie a Săptămânii Creierului, coordonată de Société des Neurosciences, a debutat şi ea, ca şi ediţiile precedente, cu o conferinţă ce a trasat un fir conductor al manifestării.
Anul acesta, firul roşu este... MEMORIA!
Titlul conferinţei inaugurale ce a avut loc luni la Institut du Cerveau et de la Moelle Épinière din cadrul spitalului parizian Pitié-Salpêtrière a fost: ”În căutarea urmelor memoriei în creier”.


„Şi-ai să mă uiţi / Că prea departe / Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit / Că şi uitarea e scrisă-n legile omeneşti.”
Versurile minulesciene rezumă atât de frumos o realitate cu care am fost cu toţii confruntaţi măcar o dată în viaţă.
Se pare că însă cercetătorii nu se vor resemna nicicând. Cu mijloace tehnice din ce în ce mai sofisticate, ei explorează creierul în căutarea memoriei sau mai bine zis, a diferitelor tipuri de memorie, şi a zonelor cerebrale implicate.
Cum, când şi de ce ne amintim? Unde sunt stocate amintirile şi cum revin ele la viaţă?


Cu mai bine de un secol în urmă, biologul german Richard Semon intuia existenţa unor urme materiale pe creier ce ar corespunde fiecărei amintiri. Le-a numit „engrame”, dar performanţele aparaturii de care dispunea nu i-au permis să valideze ipoteza.
Astăzi, cercetătorii au reuşit să identifice existenţa unor neuroni specializaţi, care reacţionează la o imagine ce ne reaminteşte ceva. Se pare chiar că această „reacţie” ar fi datorată unor modificări fizico-chimice la nivel celular sau chiar molecular. Dar în acest domeniu cercetările sunt în curs.
Desigur, setea irepresibilă de a înţelege aceste mecanisme, sete care motivează orice om de ştiinţă, este dublată de dorinţa de a găsi soluţii pentru a trata numeroasele patologii ce afecetează memoria.


Vă spuneam că atât temele abordate, cât şi mijloacele alese pentru a le comunica sunt numeroase şi variate. O enumerare ar deveni rapid plictisitoare. Voi alege aşadar doar două dintre acestea.
Una este achiziţia limbajului la cea mai fragedă vârstă.
Fascinaţi de rapiditatea şi lipsa de efort aparent cu care copiii învaţă limba maternă, cercetătorii au reuşit să identifice o succesune de etape ale dezvoltării lingvistice începând chiar de la primele zile de viaţă şi au elucidat o serie de mecanisme ce intervin în achiziţia sunetelor, a cuvintelor şi a structurii frazelor.


Şi pentru că nimic din ce este omenesc nu le este străin, cercetătorii din domeniul neuroştiinţelor explorează cu acelaşi interes şi mecanismele cerebrale care ne permit să-i înţelegem pe cei din jurul nostru, să acceptăm opinii diferite de ale noastre, să tolerăm emoţii şi valori pe care nu le împărtăşim.
Pe scurt: toleranţa, empatia, fără de care „ceilalţi” devin „infernul”, după cum afirma Sartre.

© https://judydodgen.com/new-blog/2017/1/7/brain-building-challenge-2017-week-one

Foarte sincer, cred că fiecare dinte noi are cel puţin o întrebare la care ar putea afla răspunsul în cadrul acestei Săptămâni a Creierului. În ceea ce mă priveşte, fiind şi în preajma alegerilor, deci văzând şi auzind foarte des oameni politici, mă întreb din ce în ce mai des:
Oare ce-o fi în creierul lor?


„Săptămâna Creierului”
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri 17 martie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

lundi 20 mars 2017

BLEU DE KLEIN / ALBASTRU DE KLEIN - Yves Klein, MAMAC, Nice


MAMAC – Musée d’Art Moderne et d’Art Contemporain - NICE


Yves KLEIN ( Nice, 1928 - Paris, 1962)


 Yves KLEIN
  International Klein Blue (IKB Godet), 1959 [à gauche]


Yves KLEIN
Anthropométries, sans titre, ANT 77 , 1961


"À partir de 1954, Yves Klein propose des peintures monochromes.  Il tend vers la présentation d'une idée d'unité absolue, « une parfaite sérénité ». Progressivement, après des monochromes de diverses couleurs, il privilégiera le bleu outremer." *


Yves KLEIN
Triptyque de Krefeld (PGB), 1961


"Klein et Adam [Edouard Adam, a Parisian art paint supplierrecherchent alors un liant qui donne à la couleur du pigment bleu outremer toute sa profondeur. En effet, la composition chimique d'un pigment ne détermine pas complètement la couleur d'une peinture. Chacun peut constater que l'aquarelle change de couleur en séchant : c'est que les propriétés optiques du liant influent sur la couleur." *


Yves KLEIN
Sculpture Fil de fer bleu sans titre (S 18), 1960


"Le 19 mai 1960, Yves Klein dépose à l'Institut national de la propriété industrielle (INPI), sous l'enveloppe Soleau** no 63471, la formule de son invention. Elle décrit le liant qui est constitué d'une pâte fluide originale, substituée à l'huile traditionnellement utilisée en peinture, et qui fixe du pigment bleu outremer no 1311." *


** "L'enveloppe Soleau, du nom de son inventeur Eugène Soleau, objet d'un brevet déposé en 1910, est une preuve d'antériorité d'une création que l'on peut utiliser en France pour obtenir de façon certaine la date d'une invention, d'une idée, d'une œuvre en la déposant à l'Institut national de la propriété industrielle (INPI)."
https://fr.wikipedia.org/wiki/Enveloppe_Soleau


"En déposant le Bleu, Yves Klein, accomplit un acte artistique, il « ne cherchait pas seulement à protéger ses intérêts commerciaux mais voulait aussi marquer l'authenticité d'une idée créative » car « le véritable concept de cet art était d'inspiration technologique »". *


Yves KLEIN
Sculpture sans titre (S 11) (Arbre bleu), 1960


"Selon Klein, « Le bleu n’a pas de dimension, il est hors dimension, tandis que les autres couleurs elles en ont … Toutes les couleurs amènent des associations d’idées concrètes … tandis que le bleu rappelle tout au plus la mer et le ciel, ce qu’il y a de plus abstrait dans la nature tangible et visible »". *

vendredi 17 mars 2017

„La tête au carré” - France Inter [Radioreportaj 197]

Bună ziua tuturor!

Probabil vă mai amintiţi: săptămâna trecută, vorbind despre concursul
„3 minute pentru o invenţie”, vă pomeneam de o emisiune de radio intitulată
„La tête au carré”, ceea ce s-ar putea traduce prin „Capul la puterea a doua".


M-am gândit că ar fi interesantă o scurtă prezentare a acestui program de
popularizare a ştiinţei (francezii utilizează termenul de „vulgarizare”),
program care mi se pare un fel de rudă franceză a emisiunii „Ştiinţa în cuvinte potrivite”.

De mai bine de 10 ani, căci prima emisiune a fost difuzată pe 4 septembrie 2006,
de luni până vineri, între orele 14 şi 15, France Inter difuzează aşadar
„La Tête au carré”.
Nu mai puţin de 780.000 de ascultători sunt prezenţi la acest rendez-vous cotidian, şi în fiecare luna, cam un milion şi jumătate de internauţi „încarcă” ediţiile trecute ale emisiunii.


Aş putea rezuma emisiunea prin trei cuvinte: eclectism, pedagogie şi umor!
Şi sper din tot sufletul că aceşti trei termeni amintesc ascultătorilor ceva familiar.

Eclectism, căci emisiunea abordează în egală măsură teme din domeniul numit în franceză „les sciences dures”, ştiinţe de categoria grea, ştiinţe fundamentale, precum fizica, matematica ori chimia, dar şi din domeniul ştiinţelor sociale, disciplinelor ce explorează lumea vie sau universul emoţiilor umane.

De la efectul placebo la antropologia pizzei, de la filozofie la originile limbajului, de la viaţa microbilor la originile universului şi cele ale omului, nenumărate şi variate sunt temele abordate în cadrul ecestei emisiuni.


Invitaţii sunt de fiecare dată oameni de ştiinţă reputaţi, ce povestesc şi traduc în cuvinte potrivite actualitatea ştiinţifică şi impactul ei asupra vieţii de zi cu zi.

Printre subiectele cele mai recente abordate săptămâna aceasta aş aminti: „Adevărul în matematică”, „Sindromul Calimero”, „Viaţa arborilor” sau „Etnologia, o disciplină ştiinţifică contemporană”.

Aşadar, în cursul aceleiaşi săptămâni, ascultătorii curioşi au putut afla cum s-a desprins matematica de filozofie în antichitate, cum au luat naştere diferitele discipline matematice şi ce paradoxuri ori polemici violente au jalonat istoria acestei ştiinţe.


Tot săptămâna aceasta, ascultătorii au putut înţelege mai bine atitudinea celor care, asemenea lui Calimero, puişorul erou de desene animate, consideră că sunt veşnic nedreptaţiţi, persecutaţi, şi se plâng fără încetare. Un psihanalist, doctor în psihopatologie, a descâlcit ghemul emoţiilor trăite de veşnicii nemulţumiţi, dar şi ale celor din anturajul lor.

Şi tot în cursul săptămânii ce se încheie, ascultătorii au putut afla că arborii au un comportament social sau că etnologia este o disciplină ştiinţifică plină de vitalitate, ce abordează probleme importante şi actuale, precum mondializarea sau schimbările rapide intervenite în practicile culturale ale unor populaţii. 



Şi pentru că vă vorbeam de umor ca fiind una din caracteristicile principale ale emisiunii „La tête au carré”, trebuie să vă spun că rubrica pe care o prefer este intitulată „Ştiinţele improabile”.

O rubrică în care am putut afla ceea ce spune smartfonul pe care-l alegem spune despre noi, dacă înjurăturile sunt un semn de sinceritate, de ce incompetenţii sunt foarte mulţumiţi de ei înşişi sau de unde vin petele de pe blana urşilor Panda uriaşi...


„La tête au carré”
Amelia Chirca
Radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri 10 martie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

dimanche 12 mars 2017

#ILoveNice


« Après l’attentat qui s’est produit à Nice le 14 juillet dernier, il est plus que jamais important 
de nous montrer unis face à la barbarie.

Pour vaincre l’obscurantisme, remémorons-nous ce qui anime notre joie de vivre chaque instant.

Nice est toujours aussi belle, aussi resplendissante et demeure un havre de paix 
pour qui veut venir goûter à la douceur de vivre de la French Riviera. »



Quai Rauba Capeu, Nice, le 7 mars 2017 
Photos MSChirca






#ILoveNice
“No need to say in any other way…”

mercredi 8 mars 2017

3 minute pentru o invenţie! [Radioreportaj 196]




Bună ziua tuturor!

Şi pentru că ne auzim azi, între două zile dedicate, în fiecare an, lor,
aş vrea să încep prin a ura tuturor colegelor din redacţie şi din regia tehnică
şi desigur tuturor ascultătoarelor,

o primăvară frumoasă, cu mult soare în suflete şi în viaţă!


Şi acum, la obiectul intervenţiei mele de azi: o manifestare intitulată
„3 minute pentru o invenţie”.

Un concurs de... „ştiinţă în cuvinte potrivite”, aflat anul acesta la cea de a doua ediţie.

El a avut loc acum câteva zile, mai precis pe 28 februarie, în cadrul unuia dintre cele mai importante centre europene de cercetare şi dezvoltare în domeniul energiei, situat la Cadarache*.


Este lesne de înţeles, având în vedere cele 21 de instalaţii nucleare de la Cadarache, că unul dintre principalele domenii abordate aici este energia nucleară, despre care se poate spune că nu are o presă prea bună în ultimii ani. 

Mai puţin cunoscute sunt cercetările realizate aici în domeniul enegiilor alternative, al ecofiziologiei vegetale şi al microbiologiei.


Organizatorii concursului „3 minute pentru invenţie” au plecat de la o constatare:
o etapă esenţială în valorizarea rezultatelor obţinute de cercetători o constituie trecerea de la faza experimentală la aplicarea industrială.
 Iar în această tranziţie, un element esenţial îl constituie comunicarea. 

Altfel spus: după ani îndelungaţi de ipoteze elaborate şi testate, şi după obţinerea unui brevet, urmează etapa de prezentare a acestor rezultate inovante.


Având în vedere domeniul sensbil, cel al energiei atomice, ele pot stârni uneori temeri sau respingeri. Aşadar, cum trebuiesc prezentate aceste rezultate pentru a stârni în rândurile celor ce le-ar putea aplica dorinţa de a se lansa într-o aventură tehnologică?

Primul atu pare că îl constituie durata prezentării, suficient de scurtă pentru a capta întreaga atenţie a auditorilor. Organizatorii concursului au optat pentru o durată considerată ideală, adică 180 de secunde.

Cei 16 cercetători şi ingineri care s-au adresat în egală măsură unui public format din angajaţii centrului, dar şi unui juriu de experţi, au avut deci fiecare la dispoziţie 3 minute pentru a-şi prezenta invenţia.
Pe lângă concizie, ei au dat dovadă şi de un adevarat talent pedagogic, încercând şi reuşind să explice pe înţelesul tuturor în ce constau lucrările lor şi mai ales aplicaţiile concrete ale acestora.


Rezultatul: 16 comunicări interesante şi variate, din care nu a lipsit nioci o binevenită notă de umor.

Patru dintre lucrările prezentate au fost premiate. 
Cea care a întrunit sufragiile publicului are ca subiect „Bacteriile magneto-tactice capabile de a detecta metalele grele în apele poluate”.

Ceilalţi laureaţi au prezentat un conector inovant destinat unui viitor reactor nuclear, un captor capabil să măsoare cu mare precizie coeficientul de transfer termic, respectiv o colonie de bacterii capabilă să cureţe de pesticide apele uzate.


Cei patru inventatori vor participa în luna aprilie la Concursul Lepine, 
ce se desfăşoară în cadrul Târgului Internaţional de a Paris, 
şi la una din cele mai ascultate emisiuni de radio dedicată ştiinţei, 
„La tête au carré” pe France Inter.


Fără doar şi poate, unul dintre obiectivele, asumate de altfel, ale acestui adevărat „speed-dating” ştiinţific este acela de a reabilita în rândurile unui public larg imaginea, deseori ameninţătoare, a energiei atomice şi a cercetătorilor ce au legătură cu acest domeniu.


„3 minute pentru o invenţie”
Amelia Chirca -
radioreportaj pentru emisiunea
„Ştiinţa în cuvinte potrivite”
de vineri 3 martie 2017,
cu Corina Negrea şi Dan Manolache
pe Radio România Cultural.

Foto CEA Cadarache:
© cadarache.cea.fr/
© Mariella Coste / France 3 Provence Alpes

* CEA Cadarache este unul din cele nouă centre de cercetare ale Comisariatului pentru Energie Atomică şi pentru Energii Alternative (CEA). Este situat la circa 30 km nord-est de Aix-en-Provence şi la circa 2 ore de drum cu maşina de Nisa.

La Tête Carrée est une sculpture habitable sise à Nice, elle abrite les locaux administratifs de la bibliothèque municipale à vocation régionale (B.M.R.V.) de Nice (Wikipedia).

dimanche 5 mars 2017

Y’a d’la barbe à papa dans l’air ! - VIVIEN ROUBAUD – Galerie des Ponchettes

O galerie de artă, pe malul mării, la Nisa : Galerie des Ponchettes.
 Construită prin anii 1830-1835, pentru a servi ca hală de peşte.
La iniţiativa lui Pierre Bonnard, Henri Matisse şi a Uniunii Mediteraneene pentru Artă Modernă, prin anii 1950 galeria se deschide pentru a expune artişti stabiliţi pe Coasta de Azur.
Din 2011, Galerie des Ponchettes este un spaţiu expoziţional şi experimental „hors-les-murs” (în afara zidurilor) al Muzeului de Artă Modernă şi Artă Contemporană din Nisa, MAMAC.
[...]
Am privit încă o dată marea, apoi am întors spatele valurilor şi soarelui şi am intrat în galerie.


Nu citisem decât numele artistului pe afiş, anul său de naştere (1986) pe program,
dar încă nimic despre expoziţie. Să vedem dacă reuşeşte să ne surprindă.

Ne-a întâmpinat o sală mare, fără ferestre, pustie.
Cu faţa spre intrare, trei ventilatoare puternice stăteau nemişcate.


În mijlocul sălii, trona o aparatură ciudată care, aparent, nu funcţiona nici ea.
Pe zidul din spate, rula în buclă un filmuleţ. Amelia s-a dus să-l privească.
Altfel, nu se întâmpla absolut nimic.


La un moment dat a apărut o mamă cu un cărucior.
A dat o tură şi a aşteptat să se întâmple ceva.
A văzut că nu se întâmplă nimic şi a plecat.


Am început să privesc instalaţia bizară.
Semăna, pe alocuri, cu montajele din laboratoarele de la Chimie Fizică:
aparate suprapuse, cabluri amestecate, prize, afişaje electronice.


Intriga partea din faţă a instalaţiei, protejată cu panouri de plastic transparent.
Pe pereţii de plastic şi pe podea era depus un fel de nisip fin şi alb


La ce putea servi toată minunea? Şi ce era nisipul alb?


Amelia mi-a arătat într-un colţ al sălii materia primă a experienţei: zahărul.


"Nu merge! E prea umed! Din cauza asta nu merge!”
Paznicul galeriei tocmai intra în sală, însoţit de un tănăr cu o cască de motociclist în mână.
La scurt timp a apărut al doilea tânăr. Paznicul a reluat explicaţiile.
Cei doi tineri s-au apropiat de instalaţie.


Au privit-o cu atenţie, au meşterit ceva şi i-au dat drumul.
Şi atunci s-a produs minunea: în sală a început să zboare vată de zahăr.


Vată de zahăr plutitoare!


„Y’a d’la rumba dans l’air !”, dirait Alain Souchon.


« Comment créer des nuages de barbes à papa, à partir de la transformation et de la récupération de machines industrielles ?

Voilà le défi auquel s’est frotté Vivien Roubaud pour cette proposition. 
En 2010, lors du passage de son diplôme à la Villa Arson, il élabore une première machine-test composée d’une tondeuse à gazon, d’un train arrière et d’une jante de BMW, d’un désherbeur thermique, d’un raccord mécanique et d’un silo en plexiglas pour créer de la barbe à papa ; sept ans plus tard, Vivien Roubaud développe ce processus en stabilisant les conditions physiques et mécaniques inhérentes à la transformation d’une grande quantité de sucre et à son évaporation dans l’espace.
[…]
Un paysage de sucre se dessine. »
[Programme de l’exposition]