lundi 26 mars 2018

„De ce nu ai venit atunci când eram încă tânără şi frumoasă?” - Precious Heritage by RÉHAHN, Hôi An, Vietnam



În fostul Saigon, astăzi Ho Chi Minh Ville, doar patru străzi mai păstrează numele unor personalităţi franceze: 
Alexandre de Rhodes, Pasteur, Calmette şi Yersin.
Alexandre de Rhodes (1591-1660), preot iezuit şi lingvist, a fost cel care a realizat transcrierefonetică în alfabet latin a limbii vietnameze, aşa cum se utilizează şi azi. 
Louis Pasteur (1822-1895) este considerat în Vietnam un „binefăcător al umanităţii”, deoarece a pus la punct vaccinul contra turbării. 
Albert Calmette (Nice, 1863-1933) şi Alexandre Yersin (1863-1943) au fost doi dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Pasteur. 
Calmette, inventatorul vaccinului contra tuberculozei, a fost şi fondatorul Institutului Pasteur din Saigon, în 1891, primul Institut Pasteur din afara Franţei.
Yersin, cel care a descoperit bacilul ciumei, a fost fondatorul celui de al doilea Institut Pasteur deschis în Indochina, în 1895 la Nha Trang. El este de asemenea fondatorul Facultaţii de Medicină din Hanoi, în 1902. În 2014, Alexandre Yersin a fost declarat, cu titlu postum, cetăţean de onoare al Vietnamului.

Dacă vreodată acestor patru nume de francezi care au marcat în bine istoria Vietnamului li se va adăuga un al cincelea, cred că acesta va fi RÉHAHN. 
Născut la Bayeux, în Normandia, în 1979, după ce a străbătut cu aparatul de fotografiat peste 35 de ţări, Réhahn s-a stabilit în Vietnam, la Hôi An, în 2011. Aici, pe 1 ianuarie 2017, a inaugurat un muzeu cu totul şi cu totul excepţional: 
Precious Heritage Art Gallery Museum.

Muzeul creat de Réhahn prezintă peste 200 de fotografii, în special portrete de femei, bărbaţi şi copii aparţinând celor 54 de etnii care alcătuiesc populaţia Vietnamului, alături de costume tradiţionale, machete de case, unelte şi obiecte.
Pentru a realiza aceste fotografii, Réhahn a trebuit să dea dovadă de mult talent, dar şi de multă tenacitate. De exemplu, pentru a fotografia etnia Ro Mam, care număra în 2009 numai 444 de persoane şi era a treia cea mai mică etnie din Vietnam, a trebuit să aştepte trei ani autorizaţia de a vizita această zonă reglementată, aflată la 20 km de graniţa cu Cambodgia şi la 51 km de oraşul cel mai apropiat. Aici a reuşit chiar să obţină, pentru muzeul său, unul din cele 12 costume tradiţionale ale etniei Ro Mam, costume păstrate cu sfinţenie, doarece nimeni nu le mai confecţionează astăzi.

În Precious Heritage Collection, costumul fiecărei etnii este alăturat unor fotografii ale unuia sau câtorva din personajele cele mai reprezentative ale etniei respective. Un text în engleză, franceză şi vietnameză, conceput tot de Réhahn, face o scurtă prezentare a etniei respective.
Iată mai jos prezentarea etniei Lu, din nord-vestul Vietnamului, alcătuită în 2009 din 5801 persoane. 



„De ce nu ai venit atunci când eram încă tânără şi frumoasă?”

Cuvintele lui Lò Vân Báu, decana de vârstă a satului, la cei 93 de ani ai săi, mă impresionează încă.


Revelatoare ale unei concepţii împărtăşite dincolo de frontiere şi culturi, ea reprezintă totuşi genul de frumuseţe care continuă să inspire proiectul meu Frumuseţe fără vârstă.



Am întâlnit etnia Lu în iulie 2017 în regiunea Lai Cha, unde ei trăiesc într-unul din satele printre cele mai bine păstrate pe care le-am vizitat.


Atmosfera este calmă şi veselă, casele tradiţionale pe piloni sunt intacte şi fiecare cămin continuă să-şi fabrice costumul său, inclusiv femeile tinere.


Pasiunea celor din etnia Lu pentru cultura lor este evidentă şi ei au dezvoltat un ecoturism care, cred, participă pozitiv la prezervarea ei.


Costumul, din care cel puţin fusta este purtată zilnic, este făcut din bumbac vopsit indigo, decorat cu broderii în culori vesele, iar vesta, strânsă pe talie şi apoi evazată, este în acelaşi timp feminină şi sofisticată.


 Pe cap, femeile poartă o eşarfă înnodată pe partea stângă a feţei, dar azi ea se poartă doar în ocazii speciale, căci este foarte lungă şi dificil de aranjat. 



În ceea ce priveşte bijuteriile, femeile au credinţa că cerceii le menţin sănătatea şi le asigură longevitatea, 
motiv pentru care ii poartă, de la cea mai fragedă vârstă, toată viaţa.

MSChirca photos in Precious Heritage Art Gallery Museum, Hôi An, Vietnam, mars 2018 © RÉHAHN PHOTOGRAPHY






lundi 19 mars 2018

Vietnam, Hué - Porţi în Cetatea Imperială

Cetatea Imperială din Hué a fost construită între anii 1804 şi 1833, la iniţiativa fondatorului dinastiei Nguyen, 
Gia Long (născut în 1762 la Hué; împărat între 1802 şi 1820).

În 1993, Cetatea Imperială din Hué a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial al Umanităţii.


Poarta de Sud (Ngo Mon) este intrarea principală în cetate.
Ea este alcătuită din cinci porţi, trei pe latura de sud şi două porţi laterale. 
Poarta centrală era rezervată împăratului şi familiei sale, cele două porţi care o străjuiesc erau destinate mandarinilor, 
iar porţile laterale erau destinate soldaţilor, cailor şi elefanţilor. 


Pe structura masivă de piatră străpunsă de cele cinci porţi este ridicată o imensă şi elegantă terasă de lemn,
 al cărui acoperiş este de culoare galbenă, culoarea regală, doar în zona ei centrală. 
De aici, împăratul putea asista la diverse ceremonii oficiale şi parăzi militare.



Odată trecută Poarta de Sud, podul Căii Centrale conduce la Palatul Tronului (Thai Hoa), 
numit şi Palatul Supremei Armonii. 


Construit în 1805, acesta este singurul mare palat care a scăpat bombardamentelor americane din 1968.
Câteva construcţii au fost restaurate în ultimii ani. 



Nenumăratele porţi ale numeroaselor incinte din cetate, 
supuse unui climat care nu le este deloc favorabil,
 aşteaptă să fie şi ele restaurate.











Photo: MSChirca, 02.03.2018

lundi 12 mars 2018

Angkor Vat - dimineaţă de Mărţişor (2/2). Cea din urmă Apsara.

Şi deodată timpul dispare!
Un vis vechi devine realitate:
Sunt martor nevăzut la construirea unui monument celebru!

Un cioplitor a schiţat în piatră contururile unei noi apsara.
Am fotografiat sute şi sute de apsara până în această ultimă dimineaţă petrecută la Angkor. Dar niciuna dintre ele nu m-a impresionat ca această apsara neterminată. O zăresc pe neaşteptate, într-un colţ puţin expus privirilor. Poate nici nu aş fi zărit-o, dacă una din barele de piatră ale ferestrei nu ar fi lipsit şi dacă nu aş fi scos capul afară, împins de curiozitate. Sculptorul a scrijelit forma capului, a braţelor, curbura şoldurilor şi a sânilor unei apsara (vezi ultima fotografie din postarea precedentă). 

Ies pe cornişa îngustă pentru a putea să o privesc mai bine. Şi atunci zăresc, între cele două ferestre următoare, alte apsara pe cale de a fi cioplite, străjuite, în extrema dreaptă, de o apsara terminată.


Cu siguranţă, îmi zic, sculptorul trebuie să revină să-şi termine opera. 
Imposibil să o fi abandonat aşa. I s-a întâmplat ceva? A ameţit, de căldură sau de sete, şi a căzut de pe schelă? Era prea în vârstă? La ce vârstă erai deja „bătrân” pre vremea aceea? Dar cu siguranţă existau zeci de cioplitori mai tineri care să-i ia locul şi să termine treaba. Atunci poate a intervenit altceva şi cu toţii au hotărât să înceteze lucrul. O revoltă? Moartea regelului? Ce a putut determina întreruperea şantierului?


Şi aşa, din fir în fir, ajung la explicaţia care mi se pare cea mai plauzibilă.
Monumentul e încă în construcţie. Cioplitorii au plecat, la cădărea serii, să se odihnească. Poate întinşi pe nişte hamacuri, sorbind apa din nuci de cocos. Aşteptând să se facă iarăşi ziuă pentru a-şi continua lucrul. Numai că dimineaţa, când s-au trezit, templul era năpădit de turişti veniţi să fotografieze răsăritul soarelui la Angkor. Căci puţine lucruri pe lume sunt mai minunate decât răsăritul soarelui la Angkor Vat. Poate doar apusul soarelui la Angkor...

Şi turiştii invadează templul de la răsărit şi până la apusul soarelui, fără nici o clipă de răgaz. 
Iar cioplitorii în piatră aşteaptă răbdători ziua când vor putea să revină să o sculpteze până la capăt pe cea din urmă Apsara.














Photos: MSChirca, 01.03.2018