jeudi 25 avril 2019

« Crucifixion » par Louis Brea (1512) - Renaşterea unei „Crucificări”


Acum o săptămână, în Joia Mare a Paştelui catolic, a avut loc la Muzeul Masséna din Nisa
 prezentarea, după terminarea restaurării, a marelui tablou de altar intitulat Crucifixion,
pictat de Louis Brea în 1512. O renaştere a unei opere excepţionale.


Fotografiasem, în noiembrie 2018, la Biserica Notre-Dame-de-l’Assomption a
Mănăstirii franciscanilor de la Cimiez, trei mari tablouri de altar realizate de
Louis Brea, pictor născut la Nisa în 1450.


Două dintre tablouri, Piéta (1475) şi Déposition de la croix (c. 1515), erau în curs de restaurare.

Restaurarea celui de al treilea tablou de altar, Crucifixion, era aproape încheiată.


La început de aprilie 2019, un email ne invita să asistăm la prezentarea publică a altarului
Crucifixion complet restaurat. Invitaţie acceptată cu plăcere şi curiozitate.


Pentru prezentarea altarului restaurat, Muzeul Masséna pregătise cele mai frumoase saloane.
În spatele pupitrului pe care scria „Crucificarea” de Louis Brea - Prezentarea pentru public
 a operei restaurate, erau aliniate patru drapele: cel al Uniunii Europene, al Franţei,
al provincei Alpi-Coasta de Azur şi cel al departamentului Alpilor Maritimi.


Publicul din sălile de la parter a avut posibilitea să descopere sala de la etaj, pregătită
special pentru a găzdui timp de doi-trei ani altarul Crucifixion, mai întâi pe două ecrane mari,
căci pentru  a asigura condiţii optime de conservare, sala este climatizată separat şi
doar un număr redus de persoane au acces simultan în ea.


Pe aceste ecrane a putut fi urmărită o primă prezentare a altarului făcută de principalii restauratori.
Primarul Nisei, Christian Estrosi, a coborât apoi pentru a spune celor invitaţi câteva cuvinte.
Din înregistrarea pe care am realizat-o, spicuiesc câteva fraze din discursul liber al primarului:


„E un moment deosebit pe care îl trăim împreună în această dimineaţă [...]
Aceste mari opere de artă pe care avem şansa să le moştenim [...]
După o dramă (incendiul de la Notre-Dame, n.n.) poate să fie şi un timp de speranţă [...]


Noi, colectivitatea oraşului, am utilizat circa 80 de milioane de euro pentru a restaura
 La Chapelle de la Miséricorde, cea a Penitenţilor Roşii, a Penitenţilor Albaştri,
refacerea etanşeităţii mănăstirii de la Cimiez, faţada bazilicii Notre-Dame [...]”


În acest timp, pe cele două ecrane, continuau să apară imagini ale altarului lui Louis Brea.
Era cu o zi înainte de Vinerea Mare.
Sus, într-un colţ al plafonului, doi îngeri ridicau o coroană.


« Un écriteau, suivant la coutume romaine, était attaché au haut de la croix,
portant en trois langues, en hébreu, en grec et en latin : le Roi des Juifs.
Il y avait dans cette rédaction quelque chose de pénible et d’injurieux pour la nation.
Les nombreux passants qui la lurent en furent blessés. Les prêtres firent observer à Pilate
 qu’il eût fallu adopter une rédaction qui impliquât seulement que Jésus s’était dit roi des Juifs.
 Mais Pilate, déjà impatienté de cette affaire, refusa de rien changer à ce qui était écrit. »

Ernest Renan, Vie de Jésus, 24e édition revue et augmentée, Paris, Calmann Lévy, 1895.

jeudi 18 avril 2019

Notre-Dame de Paris. Reamintindu-ne, rugându-ne, răsfoind presa franceză




Macheta catedralei Notre-Dame în 1843, înaintea restaurării realizate de Viollet-le-Duc.


Viollet‑le‑Duc, un personaj pe cât de fascinant, pe atât de controversat, 
cunoscut mai cu seamă pentru că a restaurat cele mai importante monumente ale Franţei, 
printre care Notre-Dame şi Sainte-Chapelle din Paris.


"Mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor…"


"Plus que les guetteurs n'aspirent après l'aurore..."


 "More than watchmen wait for the morning..."


Psalmul 130 [129, gr.], De profundis

Prima parte este un colaj din articolele publicate pe blog pe 
 şi 

Cea de a doua parte este un colaj din presa franceză.

« Alors que les dons pour la reconstruction de la cathédrale parisienne approchent du milliard d'euros, Le Parisien explique que le joyau d'architecture en partie ravagé par les flammes n'était pas assuré. [...]

En partie détruite par un terrible incendie lundi 15 avril, Notre-Dame est depuis l'objet de toutes les attentions et peut d'ores et déjà compter sur un élan de solidarité inédit. 

En France et dans le monde entier, les dons affluent et frôlent ce mercredi la barre du milliard d'euros. 
Une somme astronomique qui ne sera pas de trop pour financer un chantier de reconstruction dont il est pour l'instant impossible d'estimer le coût et la durée. »

[https://actu.orange.fr/france/incendie-de-notre-dame-de-paris-la-cathedrale-n-etait-pas-assuree-magic-CNT000001f0I3m.html]


« Interrogé mardi 16 avril par Le Dauphiné Libéré, au lendemain de l'incendie qui a ravagé Notre-Dame de Paris, l'historien des religions Odon Vallet tient un discours isolé à l'adresse des collectivités territoriales. 

Alors que plusieurs communes, départements et régions ont annoncé leur intention de participer financièrement à la reconstruction de Notre-Dame de Paris, le spécialiste leur demande de renoncer. 

"Moi je leur dis gardez vos sous pour les bâtiments de votre commune, de votre département, de votre région notamment pour des églises en très mauvaise état. 

Département par département, il y a des édifices qui malheureusement, si on n'agit pas très rapidement vont disparaître, vont tomber en ruine, vont être dangereux", prévient Odon Vallet au micro du Dauphiné Libéré. »


[https://actu.orange.fr/france/incendie-de-notre-dame-gardez-vos-sous-demande-odon-vallet-aux-collectivites-territoriales-magic-CNT000001f0Ip7.html]

« Cinq ans pour la réouverture de Notre-Dame est tout à fait plausible », a affirmé Stéphane Bern, chargé de mission sur le patrimoine auprès d’Emmanuel Macron, à l’issue de la réunion.

Egalement présent, Jean-Louis Georgelin, 70 ans, a été nommé dans la matinée « Monsieur reconstruction » de la cathédrale après l’incendie de lundi. Cet ancien chef d’état-major des armées va mener sa mission « d’une main de maître », a estimé Stéphane Bern. […]

« Il a été proposé que ce soit une reconstruction à l’identique. Mais il y aura peut-être un projet architectural » à la suite du concours international annoncé par Edouard Philippe.

« La flèche a toujours existé mais, quand elle a été dégradée, après la Révolution, Viollet-le-Duc l’a voulue beaucoup plus haute », à 93 mètres, a-t-il poursuivi.

« Faut-il la reconstruire comme celle de Viollet-le-Duc ou dans l’état qui préexistait avant 1793 ? 
La question se pose. »

[https://www.20minutes.fr/societe/2499147-20190417-incendie-dame-etat-lieux-avenir-fleche-faut-retenir-apres-premiere-reunion-reconstruction]

jeudi 11 avril 2019

Snorkeling in Half Moon Bay, West End, Roatan, Honduras - Prima lecţie


„Pune-ţi vaselină pe mustaţă! Aşa. Nu freca să intre în piele! Trebuie să rămână pe mustaţă.
Acum puneţi masca. Trage aer pe nas! Simţi că se lipeşte masca de faţă? Da? OK.
Acum ia tuba între dinţi. Respiră numai pe gură! Ca atunci când eşti răcit şi ai nasul înfundat.
Ba da, acum e vesel. De data asta e vesel. Eşti gata? O luăm spre stânci.
Pornim!”


Am trecut de 69 de ani şi iau prima lecţie de snorkeling.
Profesor îmi este Cristina. Cu ea alături, ştiu că nu mi se poate întâmpla nimic rău.
Mihaela mi-a spus că am cel mai bun dive instructor din lume.
De fapt nici nu ne scufundăm (dive), ci rămânem la suprafaţă*.
Pornim!


Urmarea e fără cuvinte.


Ca un film colorat şi mut, în care inserturile sunt înlocuite de semne,


dintre care cel mai des revin două: „Priveşte încoace!”, „Uită-te acolo!”


Cuvintele vor reveni seara, când vom încerca să dăm nume amintirilor.


De fapt, aceasta a fost singura lecţie practică de snorkeling.


Următoarele experienţe de acest fel le-am trăit singur printre alge, corali şi peşti.


Însoţit uneori de aparatul de fotografiat datorită căruia există imaginile de faţă.


* Şi în apa dintr-o piscină se poate pluti la suprafaţă la fel de uşor ca în apa mării? - o întreb peste câteva zile pe Cristina. 



„Sigur că da” - îmi răspunde. 
„Doar ai văzut în filmele poliţiste. 
Totdeauna când este găsit un cadavru într-o piscină, pluteşte la suprafaţă. 
Trebuie doar să stai foarte liniştit.” 

😊 😊

jeudi 4 avril 2019

Caribi, Caraibi, Caraibe - Conversaţii cu o şopârlă timidă din Roatan


Roatan, Honduras, 2 aprilie 2019.

Aici se face ziuă pe la 5 jumate. De obicei sunt treaz, pândind zorile.
Mai devreme decât mine se trezeşte un cocoş din vecini care, după voce,
pare să fie subţire, ambiţios şi puţin dereglat în ceea ce priveşte ora de dat deşteptarea.
Doar dacă nu cântă cumva şi în somn, ca să nu uite melodia.


Şi tot înaintea zorilor se trezeşte şi Gecko, o şopârlă mititică.
Mă aşteaptă în fiecare dimineaţă pe pervazul ferestrei să stăm puţin de vorbă.
Deşi e timidă, se lasă privită în ochi, mângâiată din priviri si fotografiată.
Şi stăm de vorbă, fără cuvinte rostite. Gândim împreună şi punem ţara la cale.


De fapt insula - Roatan, nu ţara - Honduras.
Nici ea nu a fost niciodată pe continent.
Despre America Centrală, şi ea ştie cam tot atât cât ştiu şi eu. I-am promis să citesc mai mult.
Nici ea nu ştia cine e Francisco Morazán. I-am spus că i-am fotografiat statuia în Coxen Hole.


Şi că „Wiki” m-a informat că Morazán (1792-1842) a fost şef de stat în Honduras (1827-1830),
înainte de a fi preşedintele Republicii Federale a Americii Centrale (1830-1839),
şef suprem în Salvador (1839-1840) şi în Costa Rica (1842).
În urma unei revolte populare, a fost trădat de un prieten, a fost prins, judecat şi
condamnat la moarte. A fost executat pe 15 septembrie 1842,
ziua în care se aniversau 21 de ani de independenţă a Americii Centrale.


„Crezi că vreodată Morazán şi-a închipuit că o şopârlă îi va cunoaşte biografia?
În plus, nu am fost niciodată în Coxen Hole. E prea departe pentru un gecko.”
Îi spun că eu am fost acolo cu Cristina, sâmbătă.
Sunt cam 11 km de la West End până acolo.
Mă întreabă cum e Coxen Hole.


Coxen Hole. Cea mai mare localitate din insulă. Circa 5000 de locuitori. Aeroportul insulei.
E cald, e multă lume, sunt magazine, biserici, clădiri oficiale, poliţişti, scutere, maşini, cald...
Am văzut câţiva câini, dar nici o şopârlă. Şi nici pisici.
Şi toate curţile de pe o parte a străzii principale au deschidere spre mare.


Marea din fundul curţii...
Marea Caribilor, Caraibilor sau a Caraibelor?
Spaniolii îi spun Mar Caribe.
Americanii - Caribbean Sea. Francezii - Mer des Caraïbes.
Câteodată este numită „Mediterana Lumii Noi”.


Roatan, Honduras, 3 aprilie 2019.

Caribi - „Popor indigen caraibian din Antilele Mici. [...] La momentul contactului cu spaniolii, caribii erau unul dintre grupurile dominante din Caraibe, însăși numele regiunii trăgându-se de la al lor.” [https://ro.wikipedia.org/wiki/Caribi]

Caraibi - „Denumirea vine de la vechii locuitori ai insulelor din această regiune numiți caraibi.” [https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Caraibilor]


Caraibe - „O regiune a Americilor constând din Marea Caraibilor, insulele sale și coastele înconjurătoare.” [https://ro.wikipedia.org/wiki/Caraibe]


„Bine, bine, tu vrei să-mi citeşti toată Wikipedia?” - mă întrerupe Gecko.
„Crezi că pe mine chiar mă interesează cum îi ziceţi voi mării care înconjoară insula mea?
Eu nici nu merg până la mare. Mi-e suficient să o privesc de aici, de pe terasă.
Mai bine povesteşte-mi de insulă, de Roatan. Cum ţi se pare?”


Verde - îi răspund. Foarte verde!


Şi roşie...


şi galbenă...


şi galbenă cu roşu,


şi albastră!

Ce mai, insula ta e extrem de colorată. Şi de animată!
„Când spui "animată", te gândeşti la oameni sau la alte animale?” - mă întreabă Gecko.
„Şi, şi...” - îi răspund. Dar acum mă gândeam la „ratonul laveur” care venea să ia masa la
Hole in the Wall şi care mânca chec cu banane.


Şi apoi mă mai gândeam la colibri!
Când eram copil, am văzut colibri la Muzeul Antipa. Apoi am văzut colibri în filme documentare.
Dar acum am văzut pentru prima oară colibri de-adevăratelea!
Sunt fantastici! Mici, iuţi, simpatici foc Nu stau o clipă.
Mă rog, unul a stat o clipă pe o crenguţă.
Dar atunci am mişcat eu aparatul, de emoţie...


„Şi atunci, ce zici? Îţi place Roatan?” - mă întreabă Gecko.

Mai întrebi?!


jeudi 28 mars 2019

Drumul cel mai ieftin între două puncte este... linia frântă / Roatan, Honduras


Toată lumea ştie că drumul cel mai scurt între două puncte este linia dreaptă,
iar foarte mulţi sunt de părere că drumul cel mai plăcut dintre două puncte este linia curbă.
Să luăm câteva exemple.


În fotografia de mai sus, linia orizontului este perfect dreaptă.
Înfigeţi un ac cu gămălie în punctul în care apa întâlneşte cerul pe latura din stânga a fotografiei (A)
şi faceţi acelaşi lucru pe latura din dreapta (B).
Luaţi un fir de aţă şi întindeţi-l între cele două ace. Măsuraţi lungimea firului dintre ace.
Nu veţi găsi alt drum mai scurt pentru a ajunde din A în B.
Aceasta e linia dreaptă.


Acum despre linia curbă.
Faptul că linia curbă este drumul cel mai plăcut dintre două puncte este o problemă de gust.
„De gustibus et coloribus...”
Unii ar putea prefera liniile curbe ale frunzelor sau curbura plasei de pescuit de deasupra.
Alţii preferă probabil verticalitatea catargelor şi a antenelor sau orizontalitatea... orizontului.
„Gustibus...”


Încă un exemplu:
Şi aici, la întrebarea „Ce linii vă plac mai mult, cele drepte sau cele curbe?”
părerile vor fi împărţite. Bănuiesc că majoritatea va prefera liniile curbe.
Aceasta nu este însă o demonstraţie, ci este un sondaj de opinie.


Să trecem acum la cazul linei frânte.
Să zicem că locuiţi la Nisa şi că vreţi să vedeţi şi fotografiaţi apusul de soare în Roatan, Honduras
(cazul imaginilor de mai sus şi de mai jos).

Notă: Sunt eliminaţi din discuţia care urmează cei care fac astfel de drumuri lungi pentru a
ajunge la proprietăţile „agonisite” în Brazilia, Madagascar, Costa Rica etc.


În această situaţie, când banii nu vă dau afară din casă, dar ieşiţi singur, dorind să ajungeţi undeva,
căutaţi drumul cel mai ieftin care să vă ducă, de exemplu, de la aeroportul Nice Côte d’Azur
la aeroportul internaţional Juan Manuel Gálvez* din insula Roatan.

*Juan Manuel Gálvez (1887-1972) - preşedinte al Hondurasului între 1949 şi 1954


Distanţa „en vol d’oiseau” între Nisa şi Roatan este de puţin peste 9.000 km.
Afirmaţia asta, „en vol d’oiseau”, în zbor de pasăre, este iarăşi un fel de definiţie a liniei drepte.
Problema este însă că e vorba de o pasăre ideală, bizară, care ar zbura în linie dreaptă între
două puncte, în cazul de faţă Nisa şi Coxen Hole*.

*Coxen Hole - localitatea principală din Roatan, acolo unde este situat aeroportul.


Aici începe delicata problemă a căutării biletelor de avion.
Şi tot aici companiile aeriene ne arată că

drumul cel mai ieftin între două puncte este linia frântă.


În cazul drumurilor aeriene, punctul de schimbare a direcţiei se numeşte escală.
Cu cât linia este mai frântă, deci cu cât sunt mai multe escale, biletul poate fi mai ieftin.
Depinde de rezistenţa la oboseală a călătorului şi de rezistenţa la cheltuială a buzunarului acestuia.
Însă este evident că avioanele nu pot uni în linie dreptă toate punctele de pe glob.
Mai ales că, pentru distanţe lungi, drumul cel mai scurt dintre două puncte pare a fi... linia curbă.


Dar să nu complicăm prea mult discuţia.
Reţinem doar că pentru a ajunge de la Nisa la Coxen Hole, Roata, Honduras,
unul din drumurile convenabile face o escală la Frankfurt, 
apoi zboară pe deasupra Groenlandei pentru a ajunge la Houston, Texas, 
de unde se poate zbura direct în Roatan.


Odată ajunşi în Roatan, nu mai rămâne decât de mers în West End şi de căutat
Best beach bar on Roatan (and possibly in the world)”.


De pe şezlongurile aşezate sub cocotieri sau de la o masă din terasă se aşteptă apusul soarelui.

Punctualitatea este politeţea regilor. Iar Regele Soare este întotdeauna punctual.

MSChirca, Roatan, 23-27 martie 2019