Autoportrete / "Eul detestabil" ilustrat / Octavian Paler



Într-O istorie subiectivă a autoportretului, republicată în 2005 sub titlul Eul detestabil
Octavian Paler îşi invită cititorii să privească împreună cu el câteva tablouri celebre. 

Din carte lipsesc, din păcate, reproducerile tablourilor. 
Există doar la începutul fiecărui capitol câte o mică fotografie alb-negru, de slabă calitate, a unui detaliu de tablou. Mult prea puţin pentru a putea gusta întreaga savoare a comentariilor făcute de scriitor.

Să parcurgem încă o dată Eul detestabil de Octavian Paler, 
alăturând pasajelor consacrate descrierii tablourilor, şi imaginile acestora.

Nota: Dacă nu este altfel menţionat, sursa fotografiilor este Wikipedia.



Van Dyck, autoportrete - Privind cu Octavian Paler (1)
[17/11/2010]

Octavian Paler - Eul detestabil – Editura Albatros, 2005
Capitolul 1 – Calomniatul Narcis
"Dar drumul spre noi insine e mai pretentios. Uneori pictorul s-a imbracat elegant, si-a coafat parul cu grija, si-a pus la gat, ca Van Dyck, un lant de aur care produce un efect subtil si se priveste incantat in oglinda. A uitat, se pare, de problemele sale. Ii ajunge satisfactia de a-si picta chipul." (pag. 7)



Antoon Van Dyck [1599, Antwerp (Anvers) – 1641, Londra]
Autoportret (1621-1622) – 82,5 x 70,2 cm
Alte Pinakothek, München

Note MSC
Cel mai cunoscut dintre autoportretele cu lant de aur ale lui Van Dyck este cel de la Vechea Pinacoteca din München.

Alte doua autoportrete, unul la Metropolitan Museum din New York si celalalt la Ermitaj, St. Petersburg, au la baza aceeasi schita de portret, insa ambele il prezinta pe pictor fara lantul de aur.


Van Dyck – Autoportret (1620-1621?) – 119,7 x 87,9 cm
Metropolitan Museum, New York


Van Dyck – Autoportret (1622-1623) – 116,5 x 93,5 cm
Ermitaj, St. Petersburg

Acelasi lant de aur, il regasim intr-un autoportret pictat mai tarziu:

Van Dyck – Autoportret (1630)
Galeria Uffizi, Florenta

Mai exista, intr-o colectie particulara, un autoportret in care Van Dyck poarta un lant de aur:


Sir Anthony van Dyck - Autoportret cu floarea soarelui (1632-1633) – 60 x 73 cm
Colectia Ducelui de Westminster

La oricare dintre autoportretele lui Van Dyck s-ar fi referit Octavian Paler, regasim in ele :
"efectul subtil produs de lantul de aur, incantarea pictorului de a se privi in oglinda, satisfactia de a-si picta chipul…"



Van Gogh, Noaptea înstelată - Paler (2)
[19/11/2010]

Octavian Paler - Eul detestabil – Editura Albatros, 2005
Capitolul 1 – Calomniatul Narcis (pag. 11-12)

"Ar mai trebui spus, poate, ca artistul seamana, intr-o privinta, cu Midias, frigianul caruia Dionysos i-a indeplinit dorinta de a preface tot ce atingea in aur. El, artistul, preface tot ce atinge in autoportret. In Noaptea instelata a lui Van Gogh exista cer, exista munti si un chiparos. Atat. Atat? Cerul e cuprins de un uragan care anunta parca Judecata de Apoi. Muntii seamana cu valurile unei mari in furtuna. In toate e o neliniste care ne trimite cu gandul la nelinistea din ochii acelui Christos al picturii care este Van Gogh. Noaptea instelata a parut multora pupila lui dilatata.
Uneori, tablourile obisnuite ii reprezinta pe creatorii lor chiar mai bine decat autoportretele propriu-zise. […] Incat ne-am putea lasa ispititi de acest paradox: totul este arta in autoportret, cu exceptia, poate, a autoportretului."



Vincent van Gogh [1853, Groot Zundert – 1890, Auvers-sur-Oise]
Nuit étoilée (1889) – 73,7 x 92 cm
The Museum of Modern Art (MoMA), New York

Note MSC
In septembrie 1888, Vincent ii scria fratelui sau, Theo:
"Souvent, il me semble que la nuit est bien plus vivante et richement colorée que le jour",
iar surorii sale, Wilhelmina, ii scria, aproape in acelasi timp:
" Je veux maintenant absolument peindre un ciel étoilé. Souvent il me semble que la nuit est encore plus richement colorée que le jour, coloré des violets, des bleus et des verts les plus intenses. Lorsque tu y feras attention tu verras que de certaines étoiles sont citronnées, d'autres ont des feux roses, verts, bleus, myosotis. Et sans insister davantage il est évident que pour peindre un ciel étoilé il ne suffise point du tout de mettre des points blancs sur du noir bleu."

Van Gogh a pictat Noaptea instelata pe cand se afla in spitalul psihiatric de la Saint-Rémy-de-Provence, unde fusese internat la cererea sa. In anul precedent, pe cand se afla la Arlès, Van Gogh pictase o alta "noapte instelata":


Vincent van Gogh – Nuit étoilée sur le Rhône (1888)
Musée d'Orsay, Paris



Dürer - Titian - Autoportrete - Paler (3)
[23/11/2010]

Octavian Paler - Eul detestabil – Editura Albatros, 2005
Capitolul 2 – Floarea fidelitatii (pag. 15, 16, 19)

"Doar Titian mai priveste lumea in felul acesta, princiar, seniorial.


Titian [Tiziano Vecellio, 1488/90, Pieve di Cadore – 1576, Venetia]
Autoportret (~1560) – 96,4 x 74,8 cm
Staatliche Museen zu Berlin, Gemäldegalerie

Numai ca Titian capata aceasta privire spre batranete, cand stie cine este, in vreme ce Dürer, observati-l in autoportretul de la douazeci si doi de ani, nici n-ai zice ca este fiul unui modest argintar, intr-atat seamana cu un tanar nobil. […]


Albrecht Dürer [1471, Nürenberg – 1528, Nürenberg]
Autoportrait ou Portrait de l'artiste tenant un chardon (1493) – 56,5 x 44,5 cm
Musée du Louvre, Paris

Frapeaza grija savanta cu care s-a imbracat inainte de a se aseza in fata oglinzii. E limpede ca-i placeau hainele bune, scumpe, si ca n-a vazut nici un motiv sa ascunda asta. […] Don Juan […] ar arata aproape penibil pe langa acest tanar pictor german care n-are nevoie, ca sa-l umileasca, decat de o mica bereta visinie, asezata cu o subtila neglijenta, intr-o parte, peste parul revarsat in bucle calde, sonore (fara egal in toata istoria autoportretului) de culoarea vinului vechi, ceva intre auriu si arama, care incadreaza un obraz frumos, sever, mandru, calm, de om care nu datoreaza nimic nimanui. […]



La douazeci si doi de ani, Dürer stie, prin urmare, nu numai ca va fi pictor, ci si ca va fi Dürer. Probabil, de aceea e atat de calm si decis. Si-a ales calea, si-a fixat tinta, e hotarat sa mearga spre ea."




Dürer - Adam şi Eva - Paler (4)
[25/11/2010]

Octavian Paler - Eul detestabil – Editura Albatros, 2005
Capitolul 2 – Floarea fidelitatii (pag. 16)

Privind autoportretul lui Dürer la 22 de ani, Octavian Paler remarca:

…un obraz frumos, sever, mandru, calm, de om care nu datoreaza nimic nimanui. (vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.com/2010/11/privind-cu-octavian-paler-3-durer-si.html)

Imi reamintesc cele doua panouri in care Dürer ni-i infatiseaza pe Adam si Eva plecand din Paradis; dintr-un paradis ciudat, in fapt un pustiu pietros, fara vegetatie, de unde in mod normal simti nevoia sa fugi, nu astepti sa fii izonit, si, daca est izgonit, ce sa regreti? In spatele primilor oameni nu se distinge nimic altceva decat un fond negru. Adam si Eva nu datoreaza nimic peisajului, ei poarta singuri intreaga raspundere pentru pacatul si dragostea lor.



La randul sau, Dürer pare sa spuna: "Nu datorez nimic nimanui. Mi-am cautat un maestru, dar nu m-am gasit decat pe mine".


Albrecht Dürer
Adam si Eva (1507) – 209 x 82 cm (fiecare panou)
Museo del Prado, Madrid

Note MSC
Extraordinara interpretarea data de Octavian Paler fundalului inexistent, paradisului gol al acestor tablouri!

Intr-o gravura cu Adam si Eva datata 1504, Paradisul lui Dürer este mai bogat. Se dovedeste insa a fi plin de simboluri. Adam poarta o ramura de frasin, Copacul Vietii, iar Eva o crenguta de smochin, Copacul Cunoasterii. Cele patru temperamente fundamentale sunt reprezentate prin patru animale: coleric – pisica, sanguin – iepurele, flegmatic – boul, melancolic – tapul. Papagalul ar putea reprezenta pacatul, zic unii (http://www.artbible.info/art/large/295.html), iar soarecele care sta linistit in fata pisicii - convietuirea pasnica ce exista pana in acel moment in Paradis. Pe panoul agatat de crenguta pe care o tine Adam, sta scris: ALBRECHT DVRER NORICVS (din Nürnberg) FACIEBAT 1504.


Albrecht Dürer – Adam si Eva (1504) – 24,9 x 19,2 cm

Fondul negru si pustiul pietros din Paradisul lui Dürer sunt preluate in panourile pictate de Lucas Cranach in 1528
.

Lucas Cranach cel Batran [1472, Kronach (de unde numele de Cranach) – 1553, Weimar]
Adam si Eva (1528) – 172 x 63 cm, respectiv 167 x 61 cm
Galeria Uffizi, Florenta

In aceeasi sala de la Galeria Uffizi in care este expus Cranach, sunt expuse si doua tablouri cu Adam si Eva pictate de Baldung Grien, elevul lui Dürer la Nürnberg, identice cu tablourile maestrului din 1507.



Dürer - Floarea fidelităţii - Paler (5)
[29/11/2010]

Octavian Paler - Eul detestabil – Editura Albatros, 2005
Capitolul 2 – Floarea fidelitatii (pag. 17-19)

La randul sau, Dürer pare sa spuna: "Nu datorez nimic nimanui. Mi-am cautat un maestru, dar nu m-am gasit decat pe mine". (vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.com/2010/11/privind-cu-octavian-paler-4-durer-adam.html)

Si abia acum observam ca tine in mana o floare.



Un pictor poate sa tina din multe motive o floare in maini, intr-un asemenea moment, mai ales ca are douazeci si doi de ani. Poate ca floarea respectiva ii aminteste de ceva sau poate ca tocmai a primit-o de la o persoana iubita si vrea sa imortalizeze acest dar; sau poate a rupt-o si nu s-a indurat sa o arunce. Deci, de ce ne-am mira?



Ma mir totusi. Floarea e modesta, nepretentioasa. Parca prea modesta pentru un barbat atat de elegant si atat de sigur de valoarea sa. E o floare oarecare, smulsa parca din marginea unui drum. Fara stralucire, fara mister. De ce a ales-o? Pentru contrast? Tanarul pictor din Nürnberg nu avea nevoie de un artificiu pentru a se pune in evidenta. Buzele carnoase si rosii, senzuale, fata frumoasa si ferma, parul, privirea, decisa si linistita, fixand o tinta nevazuta, atrag singure atentia. Te intriga chiar. […]





E riguros ca un principiu. Perfect drept, perfect calm. Tinand o floare, pe care iarasi o vedem, umila langa vesmintele lui. Si care pare desprinsa din pamant cu radacina cu tot. Are frunzele crestate adanc si floare mica, discreta, abia deosebindu-se de frunze. Discretia ei paleste si mai mult din pricina mainilor care o tin, nervoase, energice, virile. […]


Albrecht Dürer
Autoportrait ou Portrait de l'artiste tenant un chardon (1493) – detalii
Musée du Louvre, Paris

Daca a renuntat la toate florile superbe care pot incanta ochiul si pot spori eleganta unui barbat tanar, daca a preferat florilor nobile o simpla, o modesta floare de ricin salbatec, pentru ca o asemenea floare pare sa tina in maini Dürer, inseamna ca a vrut sa dea acestui amanunt un inteles anume. Neostentativ, fireste. Un simbol autentic nu e niciodata ostentativ. Cei pregatiti sa inteleaga un lucru n-au nevoie, oricum, ca acel lucru sa fie strigat in urechi. Sunt de ajuns un indiciu, o sugestie, un semn discret, cum e aceasta saracacioasa tulpina inflorita care simbolizeaza, poate, in simplitatea ei caracterul secret, imprevizibil, al existentei. […]



In acest caz, tabloul pictat pentru a fi oferit logodnicei artistului, e mai mult decat un legamant de circumstanta. E un legamant tainic, de fidelitate fata de ideal, al unui om care se simte responsabil de sine insusi. […] Nu s-a zis ca a fi credincios inseamna a crede in tine insuti?

Note MSC

Autoportretul pictat de Dürer la varsta de 22 de ani (vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.com/2010/11/privind-cu-octavian-paler-3-durer-si.html) este considerat ca unul din primele autoportrete independente din pictura occidentala.

Primul portret independent de la Antichitate incoace este considerat cel al lui "Jehan roi de France", pictat inainte de 1350 si expus acum la Luvru (vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.com/2010/01/ferestrele-luvrului-prima-duminica.html).

La Albertina, la Viena, se pastreaza un autoportret desenat de Dürer la varsta de 13 ani (1484):



Autoportretul pictat in 1493, pe cand se afla la Strassburg, este considerat ca fiind un cadou adresat de Albrecht Dürer logodnicei sale, Agnes Frey, cu care urma sa se casatoreasca in 1494, la intoarcerea sa la Nürnberg. Ciulinul pe care il tine in mana tanarul Dürer se numeste in germana Mannstreu, ceea ce poate traduce prin "fidelitatea barbatului" (Mannstreue). Chiar daca Octavian Paler nu citeaza aceasta interpretare, autorul da insa intregului capitol titlul de "Floarea fidelitatii".

De remarcat inscriptia ce se afla deasupra capului pictorului: 1493, Min sach die, gat als es oben schtat, care se poate traduce prin "Ceea ce mi se intampla este ceea ce e scris acolo sus".



Dürer, Autoportret la 1498 - Paler (6)
[02/12/2010]

Octavian Paler – Eul detestabil – Editura Albatros, 2005
Capitolul 2 – Floarea fidelitatii (pag. 19-20)

"In autoportretul de la douazeci si sapte de ani (Dürer) se picteaza in aceeasi pozitie, dar fara nici o floare. Si-a asezat pe cap un turban magnific, si-a lasat barba, mustata, iar parul isi revarsa buclele pe umeri. Sta langa o fereastra, stralucitor si autoritar. E cumva "prea" lipsit de masura? Nu, chipul lui Dürer e un bun prilej pentru a deosebi aroganta de constiinta valorii."

Albrecht Dürer
Autoportret (1498) – 52 x 41 cm
Museo Nacional del Prado, Madrid

Note MSC
Pe marginea ferestrei, sta scris: 1498 / Das malt ich nach meiner gestalt / Ich war sex und zwenzig Jor alt / Albrecht Dürer / AD, deci "Aveam douazeci si sase de ani". De altfel acest tablou este numit deseori "Autoportret la 26 de ani".

Pictorul poarta o boneta, iar nu un turban. Si poarta manusi, de unde si alta denumire a acestui tablou: "Autoportret cu manusi".

Se pare ca Dürer este imbracat in acest tablou dupa moda venetiana a epocii. Dürer fusese la Venetia in toamna lui 1494 (imediat dupa casatoria din iulie, cu Agnes; vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.com/2010/11/privind-cu-octavian-paler-eul.html) si va reveni in 1505.



Dürer, Autoportret la 1500 - Paler (7)
[07/12/2010]

Cartile tineretii au ramas la Bucuresti. Cand am mai fost pe acolo, am mai adus cate una mai draga, ca Apararea lui Galilei a lui Octavian Paler. In 2005, am venit cu Eul detestabil, care tocmai iesise in librarii. “Pune-o la capul patului” – a spus Amelia, pe cand ne uitam in oglinda. “Sa ne fie o carte de capatai ;)”

Apoi ne-am zis ca Eul detestabil ar merita sa fie completat cu reproducerile tablourilor comentate de autor. Si am inceput sa publicam pe blog un fel de serial: Privind cu Octavian Paler. “Eul detestabil” ilustrat. Adaugam doar o reproducere cat mai fidela a fiecarui tablou analizat si cateva informatii pe care le-am putea numi "tehnice". Am ajuns azi la episodul 7.
Cat despre cuvintele scrise de Octavian Paler, le savuram pure, fara comentarii. E pacat sa torni apa intr-un vin vechi si bun.

"Cel mai celebru dintre autoportrete ni-l arata in intregime din fata. Vizibila, inca, grija pentru eleganta, dar ea nu mai e atat de izbitoare. Fiul modestului argintar s-a obisnuit sa fie un om pretuit. In schimb, izbesc acum duritatea expresiei si ingandurarea privirii. O taina invaluie acest chip redat cu maxima precizie. […]

Chipul lui Dürer ne pune in dificultate, caci este greu de spus de unde vine linistea lui, de la o vointa iesita din comun sau de la rugaciunea pe care o murmura."


Octavian Paler – Eul detestabil, Editura Albatros, 2005

Capitolul 2 – Floarea fidelitatii, p. 20-21

Durer
Albrecht Dürer - Autoportret (1500)
Ulei pe lemn de tei, 67 x 49 cm
Alte Pinakothek, München


Note MSC
La dreapta sus, sta scris: Albertus Durerus Noricus / ipsum me propriis sic effin / gebam coloribus aetatis / anno XXVIII, deci: Astfel m-am pictat pe mine insumi, Albrecht Dürer din Nurnberg, cu culori trainice, la ani 28.

Frumos spunea cineva: "A travers cette oeuvre, Dürer rend hommage au caractère divin de son art".

Ce se mai picta pe la 1500 in Europa?

Hieronymus Bosch termina de pictat Corabia nebunilor


Bosch

iar Sandro Botticelli incepea sa picteze Nativitatea mistica

Botticelli


Tot in 1500, Erasmus publica la Paris Adagia, o culegere de circa 800 proverbe, din care spicuim cateva:

Festina lente;

Ubi amici, ibi opes;

Nulla dies sine linea…





Dürer - Melancholia - Dan Brown - Paler (8)
[15/12/2010]

"O taina invaluie acest chip redat cu maxima precizie
[vezi http://chirca-aici-acum.blogspot.com/2010/12/7-durer-1500.html].
 Intocmai ca in Melancholia, unde nici un obiect nu e aruncat in umbra, dimpotriva, toate sunt redate cu mare exactitate (clepsidra, uneltele, piatra de moara, femeia care tine in mana dreapta un compas), dar ansamblul are un secret care ne scapa.
Hotarat lucru, nu s-a exagerat vorbindu-se despre ambivalenta lui Dürer. El e, intr-adevar, omul a doua epoci, a doua tendinte. Apartine Evului Mediu prin superstitii si Renasterii prin curiozitate. E si poet, si mestesugar. E "mai vechi decat vremea sa", dar si mai nou decat ea. E ultimul gotic si primul artist modern de la nord de Alpi."


Octavian Paler – Eul detestabil, Editura Albatros, 2005

Capitolul 2 – Floarea fidelitatii, p. 20-21


Melencolia

Albrecht Dürer
Melencolia I (1514)
Gravura pe cupru; 23,9 x 16,8 cm

Note MSC
Deoarce despre aceasta gravura s-au scris nu pagini, ci volume intregi (de ex. Peter-Klaus Schuster, Melencolia - Dürers Denkbild, doua volume, Berlin, 1991), sa ne limitam la careul magic reprezentat sus, in dreapta gravurii. Si sa-l lasam pe Dan Brown (The Lost Symbol, Bantam Press, 2009, p. 263) sa comenteze:

Careul magic


"The term magic square referred not to something mystical but to something mathematical – it is the name given to a grid of consecutive numbers arranged in such a way that all the rows, columns, and diagonals added up to the same thing. […] Sudoku for geniuses.



Katherine quickly analysed Dürer's square, adding up the numbers in several rows and columns. "Thirty-four," she said. "Every direction adds up to thirty-four."



"Exactly," Langdon said. "But did you know that this magic square is famous because Dürer accomplished the seemingly impossible?" He quickly showed Katherine that in additions to making the rows, columns, and diagonals add up to thirty-four, Dürer had also found a way to make the four quadrants, the four center squares, and even the four corner squares add up to that number. "Most amazing, though, was Dürer ability to position the number 15 and 14 together in the bottom row as an indication of the year in which he accomplished this incredible feat!"



Privind cu Octavian Paler. "Eul detestabil" ilustrat (8) – Dürer. Dan Brown

Foto: Internet



Masaccio - Capela Brancacci, Autoportret - Paler (9)
[21/12/2010]


"Nu stiu daca Masaccio a respectat traditia din Quattrocento care vroia ca pictorii sa duca o viata fara prihana pentru a vrednici de subiectele divine. Vazandu-i chipul intr-o fresca, unde e singurul care intoarce capul spre noi dintre credinciosii care asista la un miracol, am inclinat sa cred ca nu. Figura e a unui barbat obisnuit, fara acea "mare nepasare" pusa pe seama lui de Vasari. […]



Vasari s-a grabit probabil sa ia drept bune simple baliverne vorbindu-ne despre un Masaccio cu capul in nori, strain de cele lumesti, intrucat un pictor, care la douazeci si cinci de ani stie ca doar ce e provizioriu e adevarat, numai de raceala nu poate fi invinuit. […]



Ma gandesc la chipul lui Masaccio, la privirea lui interogativa, de om care si-a devansat varsta."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005

Capitolul 3 – O poveste de dragoste – p. 22-24


1
Masaccio [Tomaso di ser Giovanni di Simone Guidi; 1401 – 1428]
Autoportret – detaliu din fresca de mai jos (extrema dreapta)

2
Sf. Petru – Invierea fiului lui Teofil (1426-1427)
Fresca din Capela Brancacci (peretele din stanga, jos); 250 x 598 cm

3
Capela Brancacci
Biserica Santa Maria del Carmine - Florenta

Note MSC

Capela comandata de Filippo Brancacci, fost ambasador al Florentei in Egipt. Pictarea ei incepe in 1424, sub conducerea lui Masolino da Panicale, secondat de Masaccio. Masaccio preia conducerea lucrarilor atunci cand Masolino este chemat la Budapesta (pictor oficial al curtii).

Plecarea lui Masolino si Masaccio la Roma, moartea misterioasa a acestuia din urma la mai putin de 27 de ani, exilarea lui Brancacci (vinovat de a se fi casatorit cu fiica lui Palla Strozzi, adversar al familiei Medicis), provoaca intreruperea lucrarilor. Pictura este finalizata intre 1480-1485 de Filippino Lippi.

Masaccio a pictat alaturi de autoportretul sau si portretele lui Masolino, Leon Battista Alberti si Brunelleschi (de la stanga la dreapta). Pe sine insusi s-a pictat atingand vesmantul Sfantului Petru. Filippo Lippi a considerat ca gestul e nepotrivit si a modificat fresca. Urmele se mai vad.

Pe peretele opus, in fresca intitulata "Crucificarea Sf. Petru", apar portretul lui Botticelli si autoportretul lui Filippino Lippi.


Privind cu Octavian Paler (9) – "Eul detestabil" ilustrat – Florenta/Capela Brancacci/Masaccio/Autoportret

Foto: Internet



Masaccio - Adam şi Eva - Paler (10)
[28/12/2010]

"Iar in ziua cand, intr-o intunecoasa biserica din Florenta, am vazut cum si-a imaginat Masaccio pe Adam si Eva, indoielile mele au devenit si mai mari [1]. Dintre toti pictorii care i-au zugravit pe primii oameni parasind paradisul, acest tanar pictor, mort inainte de douazeci si sapte de ani, dupa ce a zguduit inceputurile picturii florentine, este cel mai putin nepasator. Eva lui urla pur si simplu, desfigurata de durere, iar Adam isi acopera obrazul cu mainile ca sa-si ascunda rusinea si stupoarea. […] Ceea ce zugravit el pe zidul ce i-a fost incredintat nu este o legenda divina, ci o omeneasca poveste de dragoste. […]

1


Si nu intamplator, desigur, s-au perindat in fata acestui zid vechi, dupa moartea lui Masaccio, Andrea del Castagno, Verrocchio, Botticelli, Leonardo, Perugino, Ghirlandaio, Michelangelo, Rafael, Andrea del Sarto, Rosso, Pontormo, cu totii simtind, poate, ca aici sfarseste ceva. Adam si Eva intorc spatele nu numai paradisului, ci si Evului Mediu, cu credinta lui pioasa in absolut. […]

2
Masaccio – Adam si Eva alungati din Paradis (1426-1427)
Fresca inainte si dupa restaurarea din 1980; 208 x 88 cm,
Capela Brancacci; Santa Maria del Carmine; Florenta

Rareori s-a spus atat de limpede ca numai intensitatea poate consola o existenta limitata. Adam isi acopera fata pentru ca, deocamdata, nu-i pasa probabil incotro se indreapta. E inca sub socul evenimentului. Dar din gestul lui reiese ca e dus pentru intotdeauna timpul cand n-avea trecut. De acum inainte va avea o memorie si o cicatrice pe aceasta memorie: paradisul din care a fost izgonit. […]

3


Depindem de pacatele noastre si de ceea ce iubim, iti vine sa spui in fata zidului unde sunt pictati Adam si Eva. Si, oricum, timpul inocentei e un paradis pierdut. Tot ce ne ramane e infernul luciditatii sau puterea de a iubi si mai mult."


Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005

Capitolul 3 – O poveste de dragoste – p. 22-24




Note MSC

Fresca lui Masaccio "Adam si Eva alungati din Paradis" se afla pe peretele din stanga al Capelei Brancacci, prima fresca din randul de sus.


4

Opus ei, pe peretele din drepta, se afla Adam si Eva pictati de Masolino:

5


Privind cu Octavian Paler (10) – "Eul detestabil" ilustrat –Masaccio. Adam si Eva
Foto Internet: http://www.artbible.net (1); http://fr.wikipedia.org (2); http://commons.wikimedia.org (3 si 5); http://www.museumsinflorence.com (4)




Epifania, Adorarea magilor- Giotto 
[06/01/2011]

Pe 6 ianuarie, in timp ce biserica ortodoxa serbeaza Boboteaza, catolicii serbeaza, aici in Franta si oriunde in lume, Epifania, Adorarea magilor. Epifania (gr. "aparitia") comemoreaza prezentarea Pruncului Isus regilor magi veniti la Bethleem, sa I se inchine.

Una dintre cele mai frumoase si vechi picturi reprezentand Adorarea magilor este fresca lui Giotto din Capela Scrovegni din Padova.


Giotto, Adorarea magilor (1303-1306)
fresca, 200 x 185 cm
Cappella degli Scrovegni, Padova, Italia

"Dupa ce S-a nascut Isus, in Betleemul din Iudea, in zilele imparatului Irod, iata au venit niste magi de la Rasarit la Ierusalim, zicand: "Unde este Imparatul Iudeilor, care S-a nascut? Fiindca I-am vazut steaua in Rasarit si am venit sa ne inchinam Lui" […] Si intrand in casa au vazut Copilasul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamant si I s-au inchinat, apoi si-au deschis visteriile si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna."


Matei 2, 1-2, 10

Trad. D. Cornilescu


Mai tarziu, s-a spus ca regii magi au fost trei la numar, dupa care au primit nume si o repartizare precisa a darurilor: Melchior, cel mai in varsta, vine in dar cu aur, Baltazar cu smirna, iar Gaspar, cel mai tanar, cu tamaie.


Nota de subsol: O publicitate difuzata tocmai in aceste zile la televiziune in Franta, introduce in scena un al patrulea rege mag, venit sa aduca in dar nu stiu ce produs debil. Prostul gust profitand de toleranta crestina.



Sursa foto: http://www.repro-tableaux.com/



Musée Maillol - Botticelli  - Adorarea magilor - Paler (11)
[07/01/2011]

In aceste zile se afla la Paris, in cadrul expozitiei "Trésor des Médicis" de la Musée Maillol, un tablou celebru reprezentand Adorarea magilor:

Botticelli
Sandro Botticelli (Alessandro Filipepi, 1445 – 1510)
Adorarea magilor (1475-6), 111 x 134 cm
Galeria Uffizi, Florenta

"Este imposibil sa descrii frumusetea pe care Sandro a dat-o figurilor din acest tablou" – scria Vasari.

In tabloul lui Botticelli, cei trei magi sunt membri ai familiei de' Medici: Cosimo, zis "il Vecchio" (ingenunchiat in fata Fecioarei) si fii acestuia, Piero "il Gottoso" (in centru, cu mantie rosie) si Giovanni. Intre spectatori se remarca Lorenzo Magnificul. In extrema dreapta, privindu-ne drept in ochi: Botticelli.

"Ni se povesteste ca Botticelli era "un barbat foarte agreabil si foarte vesel". Autoportretul sau din Adorarea magilor nu dezminte, dar nici nu confirma aceasta imagine. Barbatul, intrat ultimul si ramas in marginea din dreapta a scenei – iarasi singurul martor care, in loc sa fie atent la ceea ce se intampla, se uita spre noi! – e, ca sa zic asa, destul de banal. De inaltime medie, e infasurat intr-o mantie de un portocaliu inchis. Fata e rotunda, comuna, numai gura trista si ochii visatori ne ingaduie sa banuim o sensibilitate feminina si o neliniste bine ascunsa, de om slab, influentabil. Il privim usor descumpaniti."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005

Capitolul 4 – Reverii vulnerabile – p. 25


Nota MSC: Trei personaje se uita direct spre noi in tabloul de mai sus, dar dintre ele doar Botticelli este in primul plan.

MaillolBronzino
Musée Maillol, Paris
Afisul expozitiei prezinta portretul Eleonorei de Toledo pictat de Bronzino (1543).



Botticelli - Primavara – Paler (12)
[11/01/2011]



"Exista in nesiguranta lui ceva din ezitarea fecioarelor botticelliene care nu se hotarasc pentru nimic, nici sa se bucure, nici sa sufere, si merg dansand pentru ca nu stiu sa mearga normal. Dar gratia? Rafinamentul? Anecdotele puse pe seama omului se potrivesc cu atat mai putin cu atmosfera din Primavara sau din Nasterea Venerei. […]


Primavara

Sandro Botticelli – Primavara (~1482)
Tempera pe lemn, 203 x 314 cm
Galeria Uffizi, Florenta

Nasterea_Venerei

Sandro Botticelli – Nasterea Venerei sau Nasterea lui Venus (~1484)
Tempera pe panza de in, 172,5 x 278,5 cm
Galeria Uffizi, Florenta

Cu visarea lor resemnata, cu narile lor fine, frematande, cu gratia lor usor maladiva, cu buzele palide si tremuratoare, cu privirile languroase, auzind continuu, parca, o muzica pe care urechile noastre nu o percep, ele s-au obisnuit sa locuiasca intr-o cetate care a pretuit totdeauna mai mult jocul subtil al spiritului decat visul, dar au ceva, in aerul lor, de victime frumoase. Iar Venera lui Botticelli pare mai curand o necunoscuta venita la Florenta. Nu din Olimp si nici dintre ruinele templelor grecesti. Din tinuturile de nicaieri (si de oriunde) ale Melancoliei…
detaliu_Nasterea_Venerei
Am citit undeva ca melancolia e un produs al epocilor fericite."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 4 – Reverii vulnerabile – p. 25, 27, 28
Note MSC
Pe la jumatea secolului al XVI-lea, ambele picturi se aflau in Villa de Castello care apartinuse lui Lorenzo di Pierfrancesco de Medici (mort in 1503), var cu Lorenzo Magnificul.

Primavara pare inspirata de scrierile lui Ovidiu si Lucretiu, iar Nasterea Venerei - de Homer si Virgiliu.

Chipul Venerei (foto 4) apare atat pe coperta catalogului oficial al Galeriei Uffizi, cat si pe moneda de 10 centi de euro emisa de Italia.
Privind cu Octavian Paler (12) – "Eul detestabil" ilustrat – Botticelli, PrimavaraFoto Internet: http://www.museedesenfants.ch (1); http://3.bp.blogspot.com (2); http://electrodes.wordpress.com (3); http://bonheurdelire.over-blog.com (4)



Michelangelo - Autoportrete – Paler (13)
[20/01/2011]


"Cine parcurge scrisorile lui Michelangelo si marturiile despre el nu poate evita un moment de perplexitate: imaginea care se incheaga din amanunte e mai degraba a unui invingator invins! […]


1Michelangelo Buonarroti, Profetul Ieremia
Bolta Capelei Sixtine, 1508-1512

"N-am prieteni de nici un fel si nici nu vreau", exclama el. In schimb are, ca profetul Ieremia din Capela Sixtina, caruia i-ar fi imprumutat chipul sau, sapte riduri pe frunte. Sapte cercuri ale Infernului. […]
2
Michelangelo Buonarroti, Sfantul Bartolomeu
Capela Sixtina, Judecata de Apoi, 1536-1541

Numai Michelangelo era in stare sa-si faca autoportretul in trasaturile unui martir jupuit de viu, Bartolomeu, in fresca Judecatii de Apoi. A ales suferinta maxima pentru a-si demonstra forta."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 5 – Invingatorul – p. 34, 36

Note MSC
Pozitia celor doua autoportrete in Capela Sixtina:



Surprinzator, in "Eul detestabil", Ed. Albatros, 2005, "paradisul" este scris totdeauna cu litera mica (p. 16, 22, 24), in timp ce "Infernul" are parte de majuscula (p. 34). Sa fi fost alegerea autorului sau a tipografiei? Semnificatie sau eroare de tipar?


Privind cu Octavian Paler (13) – "Eul detestabil" ilustrat – Michelangelo. Capela Sixtina
Foto Internet: http://www.tanogabo.it/ (1); http://enrouelibre.tumblr.com/ (2), http://www.flickr.com/ (3, fara marcaje).





Michelangelo - 1 David si 4 Pieta – Paler (14)
[01/02/2011]


1
Michelangelo Buonarroti (1475-1564) – David, 1504
Galleria dell'Accademia, Florenta

"Nimic, absolut nimic nu e olimpian in fiinta si opera lui, iar intre prima Pietà, din tinerete, si Pietà Rondanini, la care artistul mai lucra in zilele dinaintea mortii, e un drum destul de lung pentru a intelege de ce David, in loc sa fie copil, ca in legenda, are maini de sugrumator.


2Michelangelo – Pietà, 1499
Basilica Sf. Petru, Vatican

In cea dintai, Michelangelo a dovedit ca oricand ii putea egala pe Fidias si Praxitele. In ultima, se vede clar ca acest orgoliu i s-a parut inutil. Alte tarmuri cauta picioarele care dibuie pe soclu. […]
3Michelangelo – Pietà Rondanini, 1564
Castelul Sforzesco, Milano

In Pietà Rondanini pasii ies parca si din limitele vietii, si din limetele artei, coboara in acelasi timp si in moarte si in vesnicie."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 5 – Invingatorul – p. 35, 42

Note MSC
Intre Pietà de la 24 de ani si cea de la 88 de ani, Michelangelo a mai sculptat alta sau alte doua Pietà, atribuirea uneia, Pietà Palestrina, fiind contestata.
4
Michelangelo – Pietà din Florenta, 1553
numita si Pietà Domului sau Pietà cu patru personaje sau Punerea in mormant
Museo dell'opera del Duomo, Florenta

Michelangelo a inceput sa sculpteze Punerea in mormant (Pietà din Florenta) cu speranta ca ea va fi monumentul sau funerar. Cand a descoperit, dupa mai multi ani de lucru, o imperfectiune in marmura, a vrut sa distruga statuia. In cele din urma, a acceptat sa o cedeze servitorului sau, iar statuia a fost partial restaurata de un fost elev, Tiberio Calcagni, care a finalizat si chipul Mariei Magdalena. Cristos nu are insa piciorul stang. In spate, sub mantia Sf. Nicodim, Michelangelo s-a reprezentat pe el insusi.
5
Michelangelo ? – Pietà Palestrina, 1550 ?
Galleria dell'Accademia, Florenta

Pietà de la Vatican este singura opera semnata de Michelangelo. Pe banda ce traverseaza pieptul Sf. Maria, sculptorul de 24 de ani a cioplit : "MICHAL.AGELUS BONAROTUS FLORENT. FACIEBAT". Vasari povesteste ca artistul a regretat apoi aceasta lipsa de modestie si ulterior nu si-a mai semnat vreo opera.

Se povesteste si ca atunci cand statuia a fost restaurata dupa distrugerile provocate de un geolog nebun in ziua de Rusalii 1972, s-a descoperit ca in palma Fecioarei, Michelangelo si-ar fi cioplit initiala, litera M. Daca privesc, am impresia ca fiecare dintre noi purtam in palma initiala lui Michelangelo ;)

Privind cu Octavian Paler (14) – "Eul detestabil" ilustrat – Michelangelo. 1 David si 4 Pieta
Foto Internet: http://en.wikipedia.org (1, 5); http://www.medaille-miraculeuse.fr/ (2); http://commons.wikimedia.org / (3); http://fr.academic.ru/pictures (4).



Michelangelo - Un Învingător = O Victorie ? – Paler (15)
[08/02/2011]

"Revăd statuia pe care Michelangelo o numea Învingatorul. Simt că aici se ascunde ceva mai mult decât o imagine a îndoielii eroice de care vorbeşte Romain Rolland şi care-l exprimă pe Michelangelo însuşi. Sigur, tânărul gol şi frumos care-şi ţine genunchiul pe spatele încovoiat al unui prizonier bărbos renunţă în mod evident la biruinţa lui tocmai în clipa în care ar trebui să dea lovitura de graţie, întorcându-şi în altă parte privirea nehotărâtă. El se răzgândeşte, stă în cumpănă, se trage înapoi. A descoperit parcă, deodată, că vroia altceva decât înfrângerea adversarului, ceva care face victoria sa inutilă. Dezamăgit, nu mai are puterea să încheie ceea ce a început. Dar de ce şi dezgustul care se citeşte pe chipul lui? De ce impresia ciudată că ar fi gata să se aşeze şi el alături de prizonierul bărbos pentru a şterge diferenţa dintre învingator şi învins? […]

Michelangelo – Invingatorul, 1533-34
alias Il Genio della Vittoria ; Genius of Victory ; Le Genie de la Victoire, 261 cm
Palazzo Vecchio, Florenta

Dar imaginea Învingatorului, pe care Danielo da Volterra a vrut s-o aducă la catafalcul artistului, ne poate ajuta să ne apropiem de Michelangelo fără să-l idealizăm inutil. Cine vede în el doar eroul, ignorând din ce abis s-a înălţat gloria sa, se grăbeşte, probabil, să nu înţeleagă destinul acestui toscan ursuz, arţăgos şi nesociabil care ne repetă cu fiecare operă a sa că a avut nevoie de curaj pentru a trăi şi că acest curaj nu l-a putut găsi, ca alţii, în linişte, ci într-un nesfârşit zbucium, dus până la singurătatea ultimă."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 5 – Învingătorul – p. 41-42



Note MSCInitial, statuia era destinata monumentului funerar al papei Iuliu II. Invingatorul lui Michelangelo se afla in Salonul celor 500 din Palazzo Vecchio (coltul din dreapta-jos al fotografiei).


Il Salone dei Cinquecento - Palazzo Vecchio, Florenta
Privind cu Octavian Paler (15) – "Eul detestabil" ilustrat – Michelangelo. Un Invingator = o Victorie?
Foto Internet: http://www.shafe.co.uk (1); http://it.wikipedia.org/wiki/Salone_dei_Cinquecento (2)



Leonardo da Vinci - Autoportret – Paler (16)
{16/02/2011]


"Îl privesc în desenul în care s-a reprezentat la şaizeci de ani. Are înfăţişarea unui înţelept cu barba lungă, îngijită, şi părul, de asemenea lung, atent pieptănat. […]

Leonardo_AutoportretSocrate_Luvru

La bătrâneţe are ceva din Socrate şi ne vine greu să credem că acest înţelept blajin şi plin de prestanţă a studiat cândva modul de a injecta otravă în pomii fructiferi pentru a obţine fructe otrăvite ca să răzbune o ofensă!

S-ar zice că patimile nu-l mai ating, că a trecut dincolo de ceea ce sfâşie şi uzează, că pulberea ridicată de invidii, ambiţii, intrigi, nu mai ajunge până la el.

Cu figura lui de olimpian clasic arată o indiferenţă regală faţă de tot ce-i agită pe alţii, nu-şi mai pleacă urechea la bolboroseala disputelor efemere, nu mai ascultă decât vocea sa interioară."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 6 – Înţelept? Sau martir? – p. 45

Note MSC

Autoportretul (~1512; 33 x 21,6 cm) lui Leonardo da Vinci se află la Biblioteca Reale din Torino (foto 3).

Biblioteca_Reale
Socrate (marmură; sec. I) se află la Luvru.

Privind cu Octavian Paler (16) – "Eul detestabil" ilustrat - Leonardo da Vinci. AutoportretFoto Internet: http://fr.wikipedia.org (1,2); http://www.bibliotecareale.beniculturali.it/ (3)




Hieronymus Bosch – Autoportret - Gradina deliciilor - Paler (17)
[25/02/2011]


"Nimic nu m-a derutat, poate, ca pictura lui Bosch. Ce sens au vedeniile mirifice, cu luciu opalin, prin care mişună monştri? Şi cine este acest bizar Hieronymus care semnează Bosch, după numele satului său natal, şi care nu arată nici un interes pentru lucrurile normale? […]

1
Hieronymus Bosch (1453-1516)
Autoportret, 1516 (41 x 28 cm)
Biblioteca municipală din Arras (ms. 266, fol. 275)

Într-un autoportret, seamănă cu un alchimist, cu un astrolog, cu un vrăjitor sau, tot aşa bine, cu un războinic. Poartă un fel de cască din postav şi e îmbrăcat cu o tunică încheiată până la gât. Buzele sunt subţiri, ochii scormonitori, expresia melancolică şi ironică.

În lumea lui stranie, e plin de umor şi anxios, esoteric şi exuberant. O lume de monştri uneori, într-o lumină paradisiacă. Sfinţii sunt mai puţin convingători şi totdeauna ameninţaţi.
2
Hieronymus Bosch - Grădina deliciilor, 1503-1504
Ulei pe lemn, 220 x 389 cm (din care 195 cm panoul central)
Prado, Madrid

Grădina deliciilor e neliniştitoare, în ciuda abundenţei de fructe, de flori şi de păsări. Infernul nu e lipsit de frumuseţe, iar paradisul pare bolnav."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 7 – Nimic despre Bosch, pag. 52-53
Note MSC
Autoportretul lui Bosch se găseşte în Recueil d’Arras la Biblioteca municipală din Arras. În aceeaşi culegere de desene se află şi o copie realizată pe la 1550 de Jacques le Boucq.

3Privind cu Octavian Paler (17) – "Eul detestabil" ilustrat – Bosch, AutoportretFoto Internet: http://commons.wikimedia.org/ (1, 3); http://en.wikipedia.org/ (2)



Tintoretto - Autoportrete – Paler (18)
[03/03/2011]

"Adevărul nu se învaţă din cărţi, iar singurătatea nu cere nici o ucenicie.

Mă gândesc la asta privind o reproducere a autoportretului lui Tintoretto de la Scuola di San Rocco. Pe autoportret figurează şi anul când a fost executat, 1573. Tintoretto are, deci, aici 55 de ani. Părul şi barba sunt încă negre, abia înspicate, dat faţa e gravă şi vag obosită. Pictorul îşi ţine mâinile încrucişate, ca pentru rugăciune şi reculegere, şi priveşte în jos. Parcă nu se uită în oglindă, ci în apa lagunei.

1
Jacopo (Comin, apoi Robusti) Tintoretto, zis şi Il Furioso, 1518-1594
Portretul unui bărbat - 1573 / ulei pe pânză / 72 x 57 cm
Scuola Grande di San Rocco, Sala Superiore (pe şevalet), Veneţia

"Furiosul" e calm acum şi chipul lui are ceva din aerul care învăluie azi palatele din lagună. E un artist singur, prin care renaşte individul în plină epocă de euforii colective. Într-o Veneţie îmbătată de plăcere şi vanitate, mai ales că de la bătălia din Lepanto nu au trecut decât doi ani, Tintoretto îşi face un autoportret în care fixitatea privirii te intimidează şi te nelinişteşte."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 8 – Tintoretto furiosul, pag. 61

Note MSC

Oare de ce a ales Octavian Paler acest tablou numit "Portretul unui bărbat" şi nu unul din cele două autoportrete mai bine cunoscute ale lui Tintoretto?

23

Tintoretto
(1) – Autoportret - 1547 / ulei pe pânză / 46 x 38 cm / Philadelphia Museum of Art
(2) – Autoportret, 1588 / ulei pe pânză / 63 x 52 cm / Luvru, Paris

Poate din cauză că numele lui Tintoretto este legat în primul rând de Scuola Grande di San Rocco, pentru care a pictat nu mai puţin de 52 de tablouri. Dar atunci de ce oare nu s-a oprit (şi) la presupusul autoportret care apare în impozanta Crucificare?

45Tintoretto – Crucificarea
1565 / ulei pe pânză / 536 x 1224 cm
Scuola Grande di San Rocco, Sala dell'Albergo, Veneţia

6
O pânză de mai mult de 5 x 12 metri, care ocupă toată partea de sus a peretelui opus intrării în Sala dell'Albergo. Exact acolo unde Titien ar fi vrut să fie pus unul din tablourile sale!

Rivalităţi la Veneţia, după cum se intitula o expoziţie deschisă până mai acum un an la Luvru.

Privind cu Octavian Paler (18) – "Eul detestabil" ilustrat – Autoportretele lui TintorettoFoto Internet: http://www.backtoclassics.com/ (1); http://mini-site.louvre.fr/ (2, 3); http://www.scuolagrandesanrocco.it/ (4, 5) http://www.museumplanet.com/ (6)





Parmigianino - Autoportret în oglindă convexă – Paler (19)
[17/03/2011]

"E suficient să privim ciudatul autoportret al lui Parmigianino, pictat pe un oval de lemn de forma unei oglinzi, ca să rămânem pe gânduri. Ce s-a întâmplat oare? Unde este celebra armonie a Renaşterii? […]
Parmigiano, rămas singur, ia o oglindă convexă şi se priveşte. O aranjează în aşa fel încât îşi vede mâna distorsionată şi uriaşă. Apoi îşi face neobişnuitul autoportret, pe un panou convex, în care identifică tabloul cu însăşi oglinda. Ce rost are această mână monstruoasă? ne întrebăm. Vrea cumva pictorul să demonstreze că distorsiunea e tot atât de naturală ca şi aparenţa normală a lucrurilor? ori să pună între chipul său şi sine o mână diformă? […]

1
Francesco Mazzola, zis Parmigianino (1503-1540)
Autoportret în oglindă convexă, 1523-1524
ulei pe semisferă din lemn de plop, diametru 24,4 cm
Kunsthistorisches Museum, Gemaeldegalerie, Viena

Ea ne intrigă şi poate tocmai asta a vrut pictorul: să ne fixeze privirea asupra mâinii sale. Ca efectul să fie şi mai sigur, şi-a pus un inel preţios pe deget. Noli me tangere, parcă murmură Parmigianino."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 9 – Călcâiul lui Ahile, pag. 63-65, 67-68

Note MSC
Reproducerea tabloului în Ghidul colecţiilor de la Kunsthistorisches Museum din Viena (n° 37, p. 244), este însoţită de următoarea notă:

"As his names implies, the painter of this small round portrait came from the Emilian city of Parma. His portrait belongs to the most famous and unusual paintings of the then nascent Mannerism. At the age of 21 – "as lovely as an angel" (this, the description of his renowned features) – the young prodigy elegantly dressed in fur, used the distortions of a convex mirror to bring his hand boldly into the proper light – his hand that "knew how to paint and draw so excellently". Parmigianino's intelligent head rests in the centre of the curved reflection; proud of his brilliant idea, he directs his derogatory gaze into the mirror. To make the game of confusion "Picture or Mirror" complete, he paints the whole, not on a flat panel, but on a convex piece of wood. With this masterpiece he hoped to win the favour of Pope Clemens VII for further commissions."
Două fotografii publicate pe situl http://www.lessing-photo.com/ permit să se aprecieze mai bine convexitatea picturii

23

Prezentarea lui Parmigianino pe http://fr.wikipedia.org/ începe cu un citat din Vita di Francesco Mazzuoli pittore parmigiano de Giorgio Vasari, care se referă tocmai la acest tablou:
"Pour explorer les subtilités de l’art, il entreprit un jour de faire son autoportrait, en se regardant dans un de ces miroirs de coiffeur, de ceux en boule convexe. Ce faisant, voyant les effets bizarres que provoque la convexité du miroir… il lui prit l’envie de contrefaire toute chose selon son caprice. Donc, après avoir fait faire au tour une boule de bois, et l’avoir divisée en demi-boule de taille semblable à celle du miroir, il entreprit avec grand art d’y reproduire tout ce qu’il voyait dans le miroir et en particulier lui-même… Et puisque tous les objets qui s’approchent du miroir grossissent et que ceux qui s’en éloignent rapetissent, il y fit une main qui dessinait un peu grande, comme la montrait le miroir, et si belle qu’elle paraissait très vraie ; et comme Francesco avait belle apparence et le visage gracieux, plus celui d’un ange que d’un homme, son effigie sur cette boule avait quelque chose de divin."

4

În Self-Portrait in a Convex Mirror(1975), poetul american John Ashbery scria:

"The surfaces of the mirror being convex, the distance increases significantly; that is, enough to make the point that the soul is a captive, treated humanely, kept in suspension, unable to advance much farther than your look as it intercepts the picture. Pope Clement and his court were "stupefied" by it, according to Vasari, and promised a commission. That never materialized."

5

Parmigianino - Convertirea Sf. Paul (1527-28)
ulei pe pânză, 128,5 x 117,5 cm
Kunsthistorisches Museum, Gemaeldegalerie, Viena

Privind cu Octavian Paler (19) – "Eul detestabil" ilustrat – Parmigianino. Autoportret în oglindă convexăFoto Internet: http://fr.wikipedia.org (1); http://www.lessing-photo.com/ (2, 3)



Pontormo. O scară şi un jurnal – Paler (20)
[05/04/2011]

"În Depoziţiunea de la Santa Felicità s-a pictat şi pe sine. Şi parcă Pontormo ne întreabă de-acolo, cu chipul său de sfânt, de ce-l deranjăm. Zgomotele îl tulbură. El nu deranjează pe nimeni, stă în singurătatea lui ca pe o insulă, de ce nu înţeleg curioşii că nu vrea să audă nici laudele lor? Pare, încă, sub şocul unor experienţe pe jumătate uitate, de care nu vrea să-şi aducă aminte.
1
Jacopo Carrucci (da) Pontormo (1494, Pontorme – 1557, Florenţa)
Deposizione, 1525-28;
ulei pe lemn, 313 x 192 cm;
Biserica Santa Felicita, Capela Capponi, Florenţa

2
Pontormo - Deposizione, detaliu, autoportret

Ochii fixaţi spre un punct pe care n-avem cum să-l zărim sunt neliniştitori de imobili. Ochi de om cu sensibilitatea ultragiată, în care teroarea se naşte uşor.

3
Pontormo - Deposizione, alt detaliu

Iată ce scrie [Vasari]: "În camera unde dormea şi uneori lucra, se ajungea pe o scară de lemn, pe care, odată intrat, Pontormo o trăgea în sus cu ajutorul unor scripeţi, astfel încât nimeni să nu poată sui la el fără voia ori ştiinţa sa."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005 Capitolul 10 – Scara lui Pontormo, pag. 69 şi 71

4
Capela Capponi, Biserica Santa Felicita, Oltrarno, Florenţa

Note MSC

Octavian Paler povesteşte nu numai de scara lui Pontormo, dar şi de jurnalul acestuia, "cel mai bizar jurnal din câte a lăsat vreodată în urma lui un artist european" (Gustav René Hocke, Die Welt als Labyrinth: Manier und Manie in der europäischen Kunst. Von 1520 bis 1650 und der Gegenwart [Manierismus I]. Reinbek, 1966, p. 19)

"Cine nu le-a parcurs [cele 23 de pagini ale jurnalului] nu şi le poate imagina. Pictorul nu se confesează, nu acuză, nu explică nimic. Inventariază sec tot ce mănâncă, tot ce-l doare şi tot ce lucrează" – scrie Paler.

Pontormo şi-a ţinut jurnalul între 1554 şi 1556. Jurnalul a fost descoperit doar în 1902, zidit într-o capelă din biserica San Lorenzo din Florenţa, biserică cu fresce pictate de Pontormo.

5
Pontormo – Autoportret; 1525;
sanguină pe hârtie; 28,4 x 20,2 cm;
British Museum, Department of Prints and Drawings, Londra

Privind cu Octavian Paler (20) – "Eul detestabil" ilustrat – Pontormo 
Foto Internet: http://it.wikipedia.org (1); http://www.abcgallery.com (2); http://www.artexpertswebsite.com (3): http://www.wga.hu (4); http://www.aparences.net (5)


El Greco - Înmormântarea contelui de Orgaz; Toledo – Paler (21)
[07/05/2011]

Octavian Paler (2 iulie 1926, Lisa – 7 mai 2007, Bucureşti)

"În Înmormântarea contelui de Orgaz, El Greco s-a reprezentat şi pe sine printre personalităţile oraşului prezente la eveniment. E îmbrăcat ca un nobil spaniol autentic şi ridică mâna dreaptă până la înălţimea gulerului de dantelă. Gestul e oarecum forţat, n-are nici o justificare, dar mâna e atât de expresivă încât fără voie facem şi noi comparaţii.

Ne amintim că lui Goya nu-i plăcea să picteze mâini şi că s-a folosit de toate tertipurile pentru a evita sau a micşora această obligaţie. În schimb, El Greco e fascinat de mâini. Nu pierde nici un prilej ca să ne arate acele ciudate, unice, "mâini înaripate", cum le numeşte Unamuno. Sunt uneori aşezate pe inimă, ca pentru a ne spune că ele traduc limbajul pasiunii, alteori izbucnesc într-un elan mut. Au o elocinţă cu totul neobişnuită şi nu se întind niciodată să culeagă ceva ori să mângâie. Tânjesc să zboare. Şi parcă din pricina lor oamenii se alungesc; uneori atât de mult încât, ca să încapă în tablou, trebuie să îngenuncheze. Sfinţi cu ochii aburiţi de extaz, cavaleri cu siluete oscilante şi cu feţe ascuţite, uşor asimetrice, aşezaţi de obicei sub un cer gol, nebulos şi ars, dau impresia că se simt exilaţi pe pământ."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 11 – Un cretan în Spania, pag. 76-77

1
Doménicos Theotokópoulos, El Greco (1541, Creta – 1614, Toledo, Spania)
Înmormântarea contelui de Orgaz, 1586-88
Ulei pe pânză, 480 x 360 cm
Biserica Santo Tomé, Toledo

Note MSC

Se spune că la înmormântarea lui Don Gonzalo Ruiz în 1312, sfinţii Augustin (San Agustin) şi Ştefan (San Esteban) ar fi apărut pentru a-l pune în mormânt pe cel ce fusese un generos donator şi binefăcător, pentru a dispărea imediat după aceea.

Deasupra capului Sf. Ştefan se află portretul presupus al lui El Greco. În extrema dreaptă a scenei, este pictat preotul parohiei Santo Tomé, Andrés Núnez, cel care comandase tabloul.

În stânga scenei apare Sf. François d'Assise. În faţa lui, purtând o torţă lungă, El Greco şi-a pictat fiul, Jorge Manuel. Pe batista acestuia, apare semnătura pictorului şi anul 1578, cel al naşterii băiatului.

În partea de sus a tabloului, un înger poartă sufletul defunctului. Sf. Ioan Botezătorul (San Juan Bautista) intervine în favoarea lui. Se pare că printre personajele de sus, apare şi portretul regelui Filip al II-lea, Filip cel Prudent.

Foarte interesant este situl parohiei Santo Tomé din Toledo: http://www.santotome.org/

Şi cum am putea vorbi de Toledo, fără să nu privim un alt El Greco celebru?


2
El Greco – Vedere din Toledo, 1597
Ulei pe pânză, 121,3 x 108,6 cm
Metropolitan Museum of Art, New York

Privind cu Octavian Paler (21) – "Eul detestabil" ilustrat – El Greco; Orgaz; ToledoFoto Internet: http://faculty.txwes.edu/ (1); http://www.spartacusartgallery.com (2)




El Greco - Toledo - Paler (22)
[12/05/2011]

"Există o grandoare a aridităţii pe care Toledo, aşa cum ni-l înfăţişează El Greco în Panorama şi planul oraşului Toledo, o are din plin. Stânca gălbuie şi secetoasă pe care e construit oraşul se continuă cu un halo de mister, în ziduri şi în turnuri, într-o lumină care e a unui seceriş de piatră. Cei câţiva arbori şi petele verzi din jur nu fac decât să pună în relief zidurile martirizate de soare, unde vântul trebuie că-şi amplifică sunetele izbindu-se de piatra goală."
1
El Greco - Panorama şi planul oraşului Toledo, 1610
Ulei pe pânză, 132 x 228 cm
Museo de El Greco, Toledo

"Şi nu e Panorama şi planul oraşului Toledo un fel de autoportret? Pictorii îşi găsesc întotdeauna peisaje care li se potrivesc şi care îi exprimă."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 11 – Un cretan în Spania, pag. 79-80

Note MSC
Să mai privim o dată şi Vederea din Toledo (pe care o prefer), recitind textul lui Octavian Paler:

2
El Greco – Vedere din Toledo, 1597
Ulei pe pânză, 121,3 x 108,6 cm
Metropolitan Museum of Art, New York

"grandoarea aridităţii … lumina unui seceriş de piatră … zidurile martirizate … vântul … izbindu-se de piatra goală …"

Pictură de cuvinte…

Privind cu Octavian Paler (22) – "Eul detestabil" ilustrat – El Greco; ToledoFoto Internet: http://www.friendsofart.net (1); http://www.spartacusartgallery.com (2)





Caravaggio - Capela Contarelli - Paler (23)
[24/06/2011]

"Din tenebrele care dau târcoale ca o ceaţă neagră Martiriului sfântului Matei, se desprind, chiar în centrul tabloului, două chipuri: martirul, doborât la pământ, deschizând braţele; şi călăul, gol, sinistru şi viril, ridicând lancea. În rest, martori. Fiecare reacţionând în felul său. Unul cu pălăria împodobită cu pene, priveşte aproape amuzat. Altul, pe jumătate răsturnat la pământ, ca să vadă mai bine, e numai ochi şi urechi: nu vrea să piardă nici un amănunt. Întors cu spatele, un spectator se fereşte parcă, rămânând totuşi pe loc. Un băieţandru, probabil unul din nenumăraţii vagabonzi care rătăcesc prin Roma acestui început de Seicento, ţipă: e îngrozit şi fuge.

1

Michelangelo Merisi, zis Caravaggio (1571, Milano - 1610, Porto Ercole)
Martiriul Sfântului Matei (Martirio di San Matteo), 1599-1600
Ulei pe pânză, 323 x 343 cm
Capela Contarelli, Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

2
Şi tocmai în partea cealaltă, în spatele călăului, distingem un bărbat căruia nu i se vede decât capul. Un ins cu părul negru, răvăşit, cu mustăţile lăsate în jos şi barba scurtă, având ceva de pirat în aerul lui. Un chip întunecat, pe care violenţa se amestecă în mod bizar cu tristeţea. Cine este acest martor? Nu seamănă cu Caravaggio însuşi? Ba da, se pare că da." 
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 12 – Capul lui Goliat, pag. 84

Note MSC

Caravaggio a executat pentru capela Contarelli (după numele cardinalului Matteo Contarelli) din biserica San Luigi dei Francesi de la Roma trei pânze de mari dimensiuni dedicate Sfântului Matei.

3

Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

4

Capela Contarelli - Biserica San Luigi dei Francesi

5

Caravaggio - Chemarea Sfântului Matei (Chiamata di San Matteo), 1599-1600
Ulei pe pânză, 322 x 340 cm
Capela Contarelli, Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

6

Caravaggio - Sfântul Matei şi îngerul (San Matteo e l'angelo), 1602
Ulei pe pânză, 292 x 186 cm
Capela Contarelli, Biserica San Luigi dei Francesi, Roma

Notă adăugată pe 21 august 2011
"Sfântul Matei şi îngerul" expus în Capela Contarelli este cea de a doua versiune a tabloului pictat de Caravaggio. Primul tablou a fost refuzat şi el nu mai poate fi văzut astăzi decât în fotografii, căci a fost distrus în timpul bombardării Berlinului (cf. Regards sur la peinture n° 13 - Le Caravage, Editions Fabbri, pag. 3)
Privind cu Octavian Paler (23) – "Eul detestabil" ilustrat – Caravaggio, Capela Contarelli
Foto Internet: http://fr.wikipedia.org (1-3); http://en.wikipedia.org (4-6)





Caravaggio - Bacchus - Paler (24)
[29/07/2011]

"Bacchus bolnav e un adolescent, poate vagabond, care s-a îmbolnăvit de malarie şi care întoarce spre noi un chip răvăşit de febră şi de friguri. Pielea are un aspect nesănătos, iar umbrele îi învineţesc buzele şi degetele mâinii drepte care strâng un ciorchine de struguri, simbolul vieţii. Dacă Bacchus ar strânge mai tare, pieliţa strugurilor ar plesni, iar mustul i s-ar prelinge pe degete ca o şuviţă de sânge. De aceea zeul ţine ciorchinele în mână cu o infinită tandreţe. Ceva ca o mirare copilărească alunecă pe faţa lui. Bacchus a descoperit moartea şi ne priveşte cu ochi mari, abătuţi, umbriţi de panică. Nu e privirea unei zeu aceasta. Sau e privirea unui zeu bolnav, care a aflat că se teme şi stă pe ruinele mitologiei. Din grădinile Olimpului, nu a mai rămas decât cununa aşezată peste părul negru.
Michelangelo Merisi, zis Caravaggio (1571 - 1610)
Bacchus bolnav (Bacchino malato), 1593-94
Ulei pe pânză, 67 x 53 cm
Galeria Borghese, Roma
De aici nu mai e decât un pas până la neruşinare. În tristeţea şi febra bolii, a apărut o sclipire obraznică de bucurie. "Sunt încă tânăr", se gândeşte parcă zeul. Şi probabil, dacă i-ar lua cineva strugurii sau cununa, s-ar înfuria şi ar sări la bătaie, în ciuda faptului că e slăbit de boală."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 12 – Capul lui Goliat, pag. 88

Note MSCUn alt Bacchus de Caravaggio este expus la Galeria Uffizi. Tabloul a fost descoperit în 1916 în depozitele muzeului.
Caravaggio
Bacchus (Bacco), 1596-1600
Ulei pe pânză, 98 x 85 cm
Galeria Uffizi, Florenţa

Ghidul oficial al muzeului notează că tânărul reprezentat aici în Bacchus ar putea să fie pictorul sicilian Mario Monnitti, care a locuit o vreme împreună cu Caravaggio la Roma. Acelaşi ghid remarcă "senzualitatea şi realismul crud: obraji roşii, buze cărnoase, unghii murdare, fructe cu viermi sau pe jumate putrezite".

Privind cu Octavian Paler (24) – "Eul detestabil" ilustrat – Caravaggio, BacchusFoto Internet: http://it.wikipedia.org




Caravaggio - David cu capul lui Goliat - Paler (25)
[20/08/2011]

"Şi între timp îşi aminteşte, poate, tabloul în care-l pictase pe David ţinând în mână, însângerat, capul lui Goliat. Nu sângele, nu obrazul livid, acoperit de tristeţea morţii, îi înfiorase pe cei care priviseră tabloul, ci un fapt cu totul bizar: capul lui Goliat era capul lui Caravaggio însuşi! Un autoportret! 

1
Michelangelo Merisi da Caravaggio (1571 - 1610)
David cu capul lui Goliat (Davide con la testa di Golia), 1609/1610
Ulei pe pânză, 125 x 100 cm
Galeria Borghese, Roma

În faţa unei asemenea dovezi de umor macabru se vorbise mult despre caracterul lui Caravaggio, fără să bănuiască nimeni însă că, într-o zi, autoportretul acesta ar putea să pară aproape profetic. [...]

Şi, fără nici un ajutor, la 18 iulie 1610 moare pe plaja pustie din apropiere de Porto Ercole...
Pe chipul lui Caravaggio [...] se lipise masca tristă care acoperă faţa lui Goliat."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 12 – Capul lui Goliat, pag. 90-93 

Note MSC
De trei ori Caravaggio l-a pictat pe David ţinând în mână capul lui Goliat.
Primul, în ordine cronologică, este tabloul păstrat astăzi la Prado:

2
Caravaggio, David şi Goliat, 1598/1599
Ulei pe pânză, 110 x 91 cm
Muzeul Prado, Madrid

Cel de al doilea este expus la KHM:

3
Caravaggio, David cu capul lui Goliat, 1606/1607
Ulei pe lemn, 90,5 x 116 cm
Kunsthistorisches Museum, Viena

Cel de al treilea, expus la Galeria Borghese, este cel la care face referinţă Octavian Paler.

Să mai privim încă o dată cele două autoportretele ale lui Caravaggio deja prezentate, cel din Bacchus bolnav (1593/1594) şi cel din Martiriul Sfântului Matei (1599/1600), şi apoi să le alăturăm cele trei capete ale lui Goliat din tablourile de mai sus (1598/1599, 1606/1607, 1609/1610)



4 567 8
Şi să revenim la începutul capitolului dedicat lui Caravaggio, pentru a vedea câtă dreptate are Octavian Paler să pună în gura pictorului următoarele cuvinte:

"Preabunul Dumnezeu a greşit lăsând să existe atâţia inşi mediocri. Ei nu mi-au iertat în primul rând talentul şi abia în al doilea rând caracterul. Or, în privinţa operei mi-am dat toată străduinţa."
Octavian Paler – Eul detestabil, 2005, pag. 81

Privind cu Octavian Paler (25) – "Eul detestabil" ilustrat – Caravaggio, Goliat
Foto Internet: http://fr.wikipedia.org (1,3) şi http://en.wikipedia.org (2)





Velázquez - Meninele - Paler (26)
[22/09/2011]

"Judecând după tablou, lucrurile s-au petrecut astfel. Într-o zi din vara anului 1656, într-unul din apartamentele Alcatrazului madrilen, Velázquez făcea portretul suveranilor săi. Mica infantă Margarita asista la acest moment. Ea avea patru ani şi era însoţită de două domnişoare nobile (numite "menine" cu un cuvânt portughez care înseamnă "fată"), de un bufon, de un pitic şi de încă două personaje din suită. Infantei i se făcu sete şi, după obicei, una din menine i-a adus, într-un mic vas, apă rece şi parfumată. Tocmai atunci şambelanul a deschis uşa din capătul scării şi apartamentul a fost invadat de un val de lumină de afară.

Velazquez_Meninele
Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (1599 - 1660)
Meninele (Las Meninas), 1656-1657
318 * 276 cm
Museo del Prado, Madrid

Brusc, Vélasquez şi-a dat seama de frumuseţea plastică a scenei. A renunţat să se ocupe de portretul perechii regale pentru a fixa acest moment fugitiv din viaţa palatului, pictându-se pe sine, ieşit din penumbră. Tabloul e compus în aşa fel încât lasă impresia că altcineva a zugrăvit scena.

Velazquez_autoportret

La moartea lui Velázquez, Filip al IV-lea a poruncit să-i fie pictat pe piept în acest autoportret crucea roşie a Cavalaerului sfântului Iacob, ordin ilustru în care artistul fusese primit câteva luni înainte de moarte. E singurul autoportret al unui pictor terminat de un rege."

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 13– Adevăr şi tăcere, pag. 94-95

Note MSC
  • Cuplul regal, Felipe IV şi Mariana de Austria, se reflectă în oglinda cu ramă neagră ce se află lângă uşă.
  • În perioada august-decembrie 1957, Picasso a pictat 58 de tablouri diferite pe tema Meninelor.
  • Mai multe detalii aici.

Privind cu Octavian Paler (26) – "Eul detestabil" ilustrat – Velázquez, Meninele
Foto Internet: http://fr.wikipedia.org






Velázquez - Autoportrete - Paler (27) 
[14/10/2011]

Mica şi unica reproducere care apare la începutul capitolului dedicat de Octavian Paler lui Velázquez în Eul detestabil (Ed. Albatros, 2005, pag. 94) nu este imaginea potrivită cuvintelor care deschid capitolul:
"Cine ar crede, oare, privind celebrul portret al lui Velázquez din Meninele..."
 Autoportretul lui Velázquez din Meninele, cel de care vorbeşte Octavian Paler, l-am prezentat mai sus.

Iată mai jos  şi autoportretul din care provine detaliul reprodus în ediţia sus-citată a Eului detestabil.


Diego Velázquez (1555 - 1660)
Autoportret, ulei pe pânză, 101*81 cm
Galeria Uffizi, Florenţa

Pentru a comenta acest autoportret, să-l citim şi să-l cităm din nou pe Octavian Paler, care scrie spre sfârşitul capitolului intitulat "Adevăr şi tăcere":


"Autoportretele ne arată un bărbat sobru, îngrijit, cu o mustaţă foarte spaniolă, îmbrăcat după moda timpului, care ne măsoară din priviri fără să-şi trădeze gândurile. Dacă alţi artişti vor să-şi justifice opera, s-o explice, s-o apere, s-o impună, ajungând, uneori, fără voie, chiar s-o concureze, Velásquez procedează invers. Ceea ce a avut de spus, a spus în opera lui. [...]
Restul, vorba lui Hamlet, e tăcere."
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 13– Adevăr şi tăcere, pag. 97-98

Privind cu Octavian Paler (27) – "Eul detestabil" ilustrat – Velázquez, Autoportrete
Foto : http://picasaweb.google.com (Bob Swain)




Rembrandt - Danae - Paler (28)
[05/12/2011]

"...Rembrandt a descoperit că prietenii se schimbă, că popularitatea e efemeră, că hainele scumpe se învechesc, că admiratorii de ieri au devenit indiferenţii de azi, că, într-un oraş în care au dreptate numai cei care reuşesc, un pictor înglodat în datorii e un om sfârşit şi că pe un om sfârşit nu-l mai caută decât alţi oameni sfârşiţi..."

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606 - 1669)
Danae, 1636 (repictat în 1646-47)
ulei pe pânză; 185 x 203 cm
Ermitaj, Sankt Petersburg

"A fost învinuit că înjoseşte miturile, deoarece s-a folosit de ele pentru a picta un trup gol de slujnică, dar există ceva care să exprime mai bine căldura umană decât culoarea lui Rembrandt, acel amestec de aur şi sânge care e numai al lui?"

Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 14– Semnul lui Rembrandt, pag. 99-100

Note
La ce tablou de Rembdrandt face referinţă Octavian Paler în rândurile de mai sus?

Să fie vorba de Danae, tabloul expus la Ermitaj?
Danae - o reproducere poate fi văzută şi într-un album care se găsea şi la noi în librării prin anii '70-80: Rembrandt Harmensz van Rijn, Painting from Soviet Museums, Aurora Art Publishers, Leningrad, 4th edition, 1975.

 A lipsit puţin ca să nu-l mai vedem decât în reproduceri.
Pe 15 iunie 1985, într-o sâmbătă, un dezechilibrat a aruncat cu acid sulfuric în tablou şi a făcut două tăieturi cu cuţitul în burta femeii pictate.  Au urmat 12 ani de restaurări. Urmele sunt încă vizibile. Pictura e expusă acum sub sticlă.

Pare însă puţin probabil ca Octavian Paler să fi făcut referinţă la acest tablou în textul citat. Danae, cea închisă de tatăl ei într-un turn de bronz, ca să nu devină mamă, şi care a devenit totuşi
 mama lui Perseu, conceput cu Zeus transformat în ploaie de aur, era fiică de rege. Trupul întins pe pernele bogate nu este cel al unei slujnice. Studiile cu raze X, menţionate în albumul citat mai sus, au arătat că, peste zece ani, Rembrandt a repictat complet capul Danaei, care iniţial avea trăsăturile Saskiei (1612-1642; prima sa soţie).

Atunci la ce tablou s-a gândit Paler?

Privind cu Octavian Paler (28) – "Eul detestabil" ilustrat – Rembrandt
Foto :http://en.wikipedia.org/


Rembrandt, Danae şi ploaia de aur
[06/12/2011]

Multe minuni mai găseşti pe Internet!
Cauţi "rembrandt danae" şi uite peste ce dai!
Dacă n-ar fi o mâţă roşcată, mai că am zice că e Bonnie!
A pândit clipa când locul e liber, ca să se instaleze şi să se întindă cât e de mare!


Рембрандт - Даная
Sursă foto: http://fatcatart.ru/

Să mai rămânem puţin la tabloul de ieri.
În Danae de Rembrandt lipseşte ploaia de aur! Desenată clar!
Ceva, aşa ca în tabloul lui Klimt:


Gustav Klimt
Danae, 1907
Sursă foto: http://fr.wikipedia.org/wiki/Danae

Motiv pentru care unii critici au afirmat că nici nu ar fi vorba de Danae la Rembrandt. Primul dintre ei (J. Smith, 1836) a fost de părere că cel mai bine ar fi ca tabloul să se intituleze: În aşteptarea iubitului.

În imaginaţia altor critici (vezi albumul citat ieri), Danae a devenit pe rând:
Sarah, fiica lui Raguel, aşteptându-l pe Tobias (W. Bode, 1873);
Hagar aşteptându-l pe Abraham, cu soţia acestuia, Sarah, după perdea (A. Jordan, 1884);
Messalina, soţia împăratului Claudius (R. Wustmann, 1909);
Soţia lui Potifar (Geneza, 39) încercând să-l seducă pe Iosif (J. van Dycke, 1923);
Bathsheba aşteptându-l pe David (K. von Baudissin, 1925)
Dalila seducându-l pe Samson (W. Drost, 1936);
Venus aşteptându-l pe Marte (W. Weisbach, 1926);
Rachel aşteptându-l pe Iacob (S Rosenthal, 1928);
Leea (Geneza, 29) aşteptându-l pe Iacov (C. Brière-Misme, 1952);
Semele aşteptându-l pe Jupiter (N. MacLaren, 1960) etc.



Rembrandt
Danae, 1636, 1646
Sursă foto: http://en.wikipedia.org/

În aşteptarea iubitului?
Dar oare nu asta făcea şi tânăra Danae din mitologie?
Trebuia oare neapărat să plouă cu monezi de aur pentru a ne gândi la ea?
Lumina de aur din tabloul lui Rembrandt nu este mai apropiată de spiritul poveştii?
Şi o să mai putem vreodată să privim Danae de Rembrandt, fără să ne gândim la Bonnie?





Rembrandt - Batşeba - Paler (29)
[07/12/2011]

"A fost învinuit că înjoseşte miturile, deoarece s-a folosit de ele pentru a picta un trup gol de slujnică, dar există ceva care să exprime mai bine căldura umană decât culoarea lui Rembrandt, acel amestec de aur şi sânge care e numai al lui?"
Octavian Paler – Eul detestabil, Ed. Albatros, 2005
Capitolul 14– Semnul lui Rembrandt, pag. 100

Note
În ce tablou a pictat oare Rembrandt "un trup gol de slujnică"?
Nudurile feminine din picturile lui Rembrandt (vezi Eric Jan Sluijter - Rembrandt and the Female Nude, Amsterdam University Press, 2006) se numără pe degetele unei singure mâini şi toate au legătură cu miturile: Andromeda, Diana, Suzana, Danae, Batşeba.

Andromeda înlănţuită de stâncă, 1630/31 (34 x 24 cm; Mauritshuis, Haga) este primul nud feminin pictat de Rembrandt şi, în acelaşi timp, prima sa pictură cu subiect mitologic. Pare însă puţin probabil să fie tabloul menţionat de Paler.
Diana este pictată de Rembrandt în 1634 în Diana şi nimfele sale surprinse de Acteon, tablou cu multe personaje mici. În nici un caz cel la care face referinţă Paler.
Suzana şi bătrânii este subiectul mai multor lucrări: un mic tablou de la Mauritshuis, din 1636, altul din 1647, la Gemäldegalerie din Berlin etc. Însă bătrânii, mai mult sau mai puţin ascunşi, diluează scena.
Despre Danae am povestit alaltăieri - este "un trup gol", dar nu "de slujnică".
Rămâne Batşeba.


Rembrandt van Rijn (1606 - 1669)
Batşeba la baie, ţinând scrisoarea regelui David
1654; ulei pe pânză; 142 x 142 cm
Luvru, Paris

După moartea Saskiei în 1642, Rembrandt trăieşte câţiva ani cu Geertje Dirck, o tânără văduvă care are grijă şi de Titus, fiul Saskiei şi al lui Rembrandt. Geertje îl dă însă în judecată pe Rembrandt pe motivul unei promisiuni neonorate de căsătorie; în final este internată într-un azil.
Între timp, în 1646, Hendrickje Stoffels, o tânără de 20 de ani, este angajată ca servitoare. Ea îi pozează în repetate rânduri lui Rembrandt.


Rembrandt
Hendrickje Stoffels
1652, ulei pe pânză, 74 x 61 cm
Luvru, Paris


Rembrandt
Hendrickje Stoffels la baie într-un râu
1654, ulei pe pânză, 62 x 47 cm
National Gallery, Londra

Biserica îi acuză că "trăiesc în păcat". În anul în care îi pozează lui Rembrandt pentru Batşeba, Hendrickje naşte o fetiţă: Cornelia. Hendrickje se stinge din viaţă în 1663; Titus în 1668 .
Lângă Rembrandt, în ultima zi, pe 4 octombrie 1669: Cornelia van Rijn.

"A fost învinuit că înjoseşte miturile, deoarece s-a folosit de ele pentru a picta un trup gol de slujnică..."   
Rembrandt, Batşeba, Hendrickje.

Privind cu Octavian Paler (29) – "Eul detestabil" ilustrat – Rembrandt, Batseba
Foto: http://fr.wikipedia.org/

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire