Hoinărind: Finlanda, Norvegia, Peru, Suedia

Cum e vremea la 


Calator (1) -  Stockholm
[12/06/2009]
(Aici-Acum) vs. (Acolo-Atunci)

E bine Aici-Acum, dar ce bine era Acolo-Atunci! In vacanta la Stockholm...

Privim fotografiile alb-negru din Stockholm publicate recent pe blogul Mihaela.foto. Ne farmeca! Fotografiile turistice din locuri, fie ele paradisiace, pe care nu le vom vizita vreodata, ne pot parea frumoase, dar nimic mai mult. Insa fotografiile facute de altii in locuri stiute, batute si simtite si de noi, ne incanta. Descoperim de fiecare data privelisti si unghiuri noi, care intra in rezonanta cu cele cunoscute, amplificandu-ne amintirile, activandu-le valente nebanuite. Priviti-o pe doamna care citeste, asezata pe o banca - fotografia mea favorita. Cu siguranta este una din bancile din fata coloanelor primariei. Daca isi va ridica ochii din carte, va zari lacul. Pe malul celalalt, Södermalm, un oras in oras. In stanga va vedea Orasul Vechi, Gamla Stan, iar dincolo de el si de ecluze, dupa insule, Marea Baltica...

Am inceput sa bat Stockholmul in gand cu mai bine de doua decenii in urma. Ma documentam pentru o prima carte despre Nobel si premiile sale. Alfred Nobel se nascuse la Stockholm, lucrase (si) acolo, revenise regulat cat timp traia mama sa. Gasisem cu greu cateva imagini din Stockholmul de altadata. Puse in umbra de imaginile legate de festivitatile de decernare a Premiilor Nobel : Fundatia Nobel, Sala de concerte (Konserthuset), Primaria (Stadhuset), Sala Albastra, Sala Aurita...

Dupa inca doua carti despre Premiile Nobel, din care una scrisa impreuna, iata-ne pasind pentru prima oara in Stockholm. Pasii ne poarta instinctiv – doar suntem amandoi Scorpioni, spre apa. Ajungem pe malul lacului Malaren. Spre stanga noastra straluceste cupola Primariei. In fundal se zareste Orasul Vechi. Totul este exact asa cum il visasem: incredibil.


Sub coloanele Primariei,


in spatele unui dala, cal din lemn omniprezent in Suedia,

descoperim o prima inscriptie dedicata lui Alfred Nobel:



Vizitam Primaria, ne plimbam prin vestita Sala Albastra - toata din caramida rosie- in care are loc, din 1934 incoace, banchetul ce urmeaza festivitatilor de decernare a Premiilor Nobel (exceptandu-l pe cel pentru pace, atribuit la Oslo)

La etaj ne intampina fermecatoarea Sala Aurita:


In alta zi strabatem stradutele din Gamla Stan


si ajungem in vechea piata care adaposteste, in cladirea Academiei Suedeze, Muzeul Nobel:


Ocazie de a admira, de aproape, mai multe medalii si diplome Nobel autentice:


Nu rezistam sa nu cumparam de la standul muzeului cateva medalii Nobel!
Din ciocolata, invelite in foita aurita, exact ca acelea care insotesc cafeaua servita la banchetul Nobel.

Intr-alta zi ne facem curaj si mergem sa vedem, din exterior, Sala de Concerte. O stiam din poze. Realitatea depaseste temerile. Mi se pare o cladire extrem de urata pe dinafara. Prefer sa va prezint macheta ei expusa la Muzeul Arhitecturii. Parca este mai suportabila. Gustibus...





Nu foarte departe, gasim cladirea sobra a Fundatiei Nobel. Respiram usurati, gandindu-ne ce am fi privit daca primul razboi mondial nu ar fi pus capat proiectului unei cladiri dedicate Fundatiei Nobel care combina elemente de vila italiana, pagoda asiatica, zgarie-nori american si moschee turceasca...

Si ne reintoarcem pe malul apei, privind cerul, norii si oglindirea lor in ape, sperand o clipa ca nimic nu s-a schimbat de cand Alfred Nobel se oprise si el sa priveasca cerul Stockholmului, intr-o dupa-amiaza de august.

MSChirca




Calator (2) - Norvegia
[30/06/2009]


Chibley la Bergen

Chibley a sosit la Bergen cu Picton CastlePicton Castle este un vas cu panze, cu trei catarge, inregistrat in Insulele Cook din Pacificul de Sud. Este ceea ce se cheama "o nava scoala". Venirea sa in portul norvegian se explica prin participarea la Tall Ships' Races 2008.



Chibley a venit la Bergen fara sa rasfoiasca vreun ghid turistic. Ne intrebam uneori daca nu este uneori interesant de procedat si asa: sa ajungi intr-un loc nou fara sa stii aproape nimic despre el, sa ai o privire deschisa, proaspata si curioasa. In cazul de fata, Chibley nu a procedat gresit, caci portul pe care il descoperim Amelia si cu mine este diferit de fotografiile din ghiduri.














Prezenta vaselor cu panze participante la The Tall Ships' Races 2008, cu fanioane multicolore si steaguri din alte continente, creaza o atmosfera de sarbatoare, astfel incat vechile cladiri din Bryggen trec, si din punct de vedere al fortei de atractie pentru nenumaratii turisti, pe planul doi.
Serile sunt feerice, mai ales cand navele sunt deschise sutelor de curiosi dornici sa urce la bord. Tentatia este mare, in astfel de ocazii, sa faci fotografii din unghiurile cele mai bizare.



Desi am vizitat Bergen in lung si-n lat, in jus si-n jos, am revenit cat am putut de des in port, pentru a privi vapoarele.















In vremea asta, Chibley nu a parasit vasul. Mi s-a parut intotdeauna nedrept sa nu poti sa cobori intr-un port in care nava ta a acostat. Probabil s-a amuzat putin in week-end, ascultand muzica de jazz de pe o scena instalata pe cheiul portului, in apropierea vasului.

Poate s-a amuzat si privind a doua zi dimineata muntii de canete goale de bere, consumate de turistii petrecareti.



Cu o seara inaintea plecarii, Chibley nu a mai rezistat. Fara voia nimanui, a coborat pe uscat. In acea seara a descoperit orasul. S-a plimbat prin stradutele inguste din Bryggen, vechiul oras de lemn,


a privit vitrinele luminate,


magazinele de suveniruri



si cine stie daca nu s-a indragostit de Bergen sau de o frumusete localnica. Fapt este ca nu s-a mai intors pe nava.

Ziua urmatoare a fost ziua plecarii. De dis-de-dimineata echipajele au fost pe punte, iar localnicii si turistii au invadat cheiul portului pentru a-si lua la revedere. Noi am mers la varful peninsulei Nordnes, in parcul de dincolo de Acvariu. De acolo se puteau vedea vasele plecand, unul cate unul, spre larg. Ca la orice plecare, exceptand poate plecarile in vacanta, despartirea a fost trista.


Portul s-a golit de vapoarele cu panze. Au ramas doua-trei ferriuri imense si cateva vaporase mai mici pentru traversari sau plimbari prin fiorduri. Dar nu mai erau navele cu panze si cu fanioane multicolore, iar portul ni s-a parut trist. Soarele a aparut, pentru a ne incuraja, si ne-am indreptat spre alte panze de apa.



Lipseau insa panzele navelor, asa ca ne-am intors din nou in port. Si atunci am vazut ca unul din vasele plecate de dimineata se reintorsese. Era Picton Castle. Am simtit ca s-a intamplat ceva deosebit. In jurul pasarelei coborata pe chei incepuse sa se stranga lume. Peste putin timp, mai multe afise au aparut in port. Ne-a fost teama sa le citim. Oamenii care le citeau pareau preocupati si tristi. Am intrat sa vizitam Muzeul Hanseatic, ne-am plimbat pe stradutele si prin magazinele din Bryggen. Am incercat sa nu ne gandim la ce se putuse intampla. Eram abatuti asa cum numai norvegienii pot sa fie.




Intr-un tarziu ne-am apropiat din nou de Picton Castle. Afisul disparuse. Oamenii de pe nava isi regasisera surasul . Chibley era din nou la bord!



De multe ori ne-am intrebat: oare cate nave s-ar fi intors din drum daca ar fi observat ca lipseste la apel o pisica? Cu siguranta, Chibley nu este o pisica obisnuita, iar oamenii de pe Picton Castle sunt cu totul deosebiti!

MSChirca

P.S. Retraind aceasta intamplare, am descoperit site-ul http://www.picton-castle.com/.

Sunt poze cu Picton Castle "cu toate panzele sus" si poze cu Chibley! Iar in jurnalul de bord al capitanului este mentionata si aventura lui Chibley la Bergen!



Calator (3) - Helsinki
[10/07/2010]


Catedrala Helsinki Uspenski
Teatru Miri Havis_Amanda
Parlament Port Poaie
Foto Mihaela Chirca - 2010



Franta (14) - 14 iulie 2010, dupa ploaie
[15/07/2010]

Eiffel Montmartrehautparvis Beaubourg




Calator (4) - Calatorii de doamne si domnite, iulie-august 2010
[01/08/2010]


Telefonul a sunat alaltaieri putin dupa ora 6:30. "Am ajuns! Suntem la hotel la Lima. Am plecat cu o intarziere de trei ore!" – se aude clara si apropiata vocea Ameliei. "De la Paris sau de la Madrid?" – ma intreb, fara s-o intreb. "Buna, Tat!" – rasuna de langa ea si vocea Cristinei. Au ajuns, asta e important. Sunt pe malul Pacificului.

Ne despartisem cu 24 de ore inainte, la Orly. Plecasem de acasa la ora 3:30 dimineata, pentru ca pe bilet scria ca trebuie sa fim la aeroport cu 3 ore inainte de decolare. Ne-am mirat, dar ne-am dus. Daca te duci la ora anuntata poti avea placerea sa fii in fruntea cozii (!?), sa scapi de bagaje si sa intri mai repede in starea de calator relaxat. Am facut insa calculul ca nu are rost sa te duci la aeroport nici cu doua ore mai devreme, decat daca te astepti la un surbooking. In paranteza fie spus, stim pe cineva care atunci cand are timp si chef de prelungirea sejurului joaca chiar aceasta carte, venind printre ultimii la inregistrare. Rezultat asteptat si uneori obtinut: bilet decalat pentru a doua zi, inca o noapte de hotel etc.



Foto Mihaela Chirca, 2009

Mihaela e undeva intre Oceanul Indian si cel Pacific. "Gena hoinara" a familiei functioneaza! Mihaela a plecat spre est, cu o zi inaintea Ameliei si Cristinei. Nu stiam cum va putea sa ne anunte ca a sosit, asa ca, de comun acord, am declarat valabil principiul: "Pas de nouvelles, bonnes nouvelles!" La 24 de ore de la plecare, primisem un SMS: "Am ajuns bine. Deocamdata nu am avut internet." Si a doua zi un mail: "Am ajuns ieri seara la Jakarta si azi am facut drumul cu trenul pana la Yogyakarta. A fost destul de lung (de la 8:45 pana la 17:30), dar a trecut repede fiind foarte confortabil si peisajele foarte frumoase. Ne-am instalat intr-un hotel destul de modest si am iesit sa mancam ceva (a fost foarte bun!!!) si sa gasim internet."

A doua zi, un alt mail din Indonezia: "Aicea totul este bine, chiar foarte bine! Totul se petrece cum am prevazut, doar cu suprize placute! Dupa prima noapte intr-un hotel nu prea teribil, am gasit o guesthouse mult mai placuta pentru celelalte 2 nopti la Yogyakarta... am chiar si internet, o baie, un mic dejun foarte bun pe terasa :-) Deci am fost in forma pentru cele 2 vizite pe care le-am facut in jur: templul Prambanan (templu hinduist + budist) la care am si asistat la un spectacol de Ballet de Ramayana (ieri). Azi vineri am fost la templul Borobudur, foarte frumos si interesant, in mijlocul rizierelor (orezariilor – n.t.) si a campurilor de palmieri! Maine dimineata plecam spre vulcanul Bromo, la estul insulei Java!"

Acum vreo trei ore am primit un mail din Peru, pe care il copiez ca atare: "Desolee pour les fautes j'ai un mix de clavier americain et espagnol... Lima etait une petite ville sympa mais rien a voir avec Cusco aui est vraiment magnifique, moins polluee et plus "authentiaue". Pourtant c'est aussi la qu'il y a le plus de touristes et de magasins a touristes... Demain on a prevu une visite de la Vallee Sacree et mardi on part pour le Matchu Pitchu avec une nuit a Aguacaliente. Retour a Cusco mardi soir pour d'autres coins de la Valee Sacree et ensuite direction Puno!! J'espere aue tout va bien pour vous deux!!"
Si eu! Pentru voi trei! Si pentru voi toti, cei care ne cititi!




Cǎlǎtor (5) – Niko
[04/08/2010]


De cand s-a aciuiat pe langa noi, Niko a reusit sa ne insoteasca in aproape toate momentele importante ale zilelor, fie ele placute sau mai putin placute. Un martor tacut, dar oricand dispus sa ne aminteasca ce a fost odata.

Am fost impreuna in vacante lungi si in plimbari scurte, la expozitii si spectacole, in vizite primite sau facute. A fost alaturi de noi in momentele de liniste cand am admirat o floare sau un nor, dar si atunci cand ne-au amuzat copiii prietenilor sau pisica familiala.

Am simtit insa ca din tot ceea ce am facut si vazut impreuna, Niko a preferat intotdeauna calatoriile. Si din cauza asta, atunci cand eu nu pot sa plec intr-o excursie, dar altcineva dintre noi poate sa o faca, il rog sa-l ia si pe Niko. La intoarcere imi povesteste si mie ce a avut voie sa vada.

O veste de ultima ora: Niko a fost ieri in Machu-Picchu!







Calator (6) - Stockholm mereu
[09/08/2010]


Luna august, Millenium 2, cateva mesaje primite din Suedia – de fiecare data prilej pentru a-mi aduce aminte de Stockholm. Regasesc doua mailuri in care notam in august 2008 impresii proaspete de calatorie. Le transcriu ca atare, cu fotografiile de atunci. Iata prima parte.

"Asemenea pasarilor calatoare, in aceasta vara am hotarat sa migram spre nord. Asa ca, într-o luni dimineata, ne-am urcat deasupra norilor, parasind insoritele plaiuri ale Frantei

pentru a descoperi sumbrele meleaguri scandinave.

Stockholm ne-a intampinat cu lacuri si balti,

iar norii au fost o prezenta aproape permanenta

Asa ca ne-am refugiat in spatele ferestrelor udate de ploaie

pentru a descoperi muzeele capitalei suedeze


In rarele momente fara torente,

am iesit din muzee pentru a ne plimba pe stradutele din orasul vechi

si pentru a admira vitrinele cu caluti de lemn

si stegulete
Ne-a fost insa imposibil sa fotografiem frumoasele suedeze, pazite de cerberi strasnici

In ultima seara, soarele a strabatut norii si a aruncat asupra orasului o lumina magica

pe care am interpretat-o ca fiind un fel de a spune "La revedere si, poate, pe curand".


Ceea ce va spunem si noi!"




Calator (7) – Stockholm iarasi
[10/08/2010]


Iata cel de-al doilea mail din august 2008.

"In afara cliseelor clasice, de exemplu cele de la City Hall, cu celebra Sala Albastra, Blue Hall, in care are loc in fiecare an pe 10 decembrie banchetul Nobel, sala in care albastri sunt doar ochii ghidului,

arhitectul gasind, pe drept cuvant, ca ar fi pacat sa acopere superbul zid de caramida pentru a da salii culoarea albastra pe care i-o destinase initial



sau fascinanta Sala de Aur, Golden Hall, de la etaj, in care, dupa banchet, are loc dansul,

caci "darul si felicitarile", adica ceremonia inmanarii Premiului Nobel, au loc inainte de masa, la Concert Hall,

capitala suedeza te surprinde si prin imagini mai putin obisnuite.

Cum sunt cele ale feriboturilor plutind, aparent, printre case si parcuri

sau ale sirurilor lungi de blocuri de la orizont, amintind de cartiere bine-cunoscute:


Te uimeste forma neobisnuita a unor cabine telefonice

si cea a maiestuoaselor WC-uri publice construite parca din marmura neagra:
- aici unul plasat in apropierea Palatului Regal, dar sunt peste tot la fel.

Se remarca la suedezi o veche simpatie pentru moldoveni, dupa cum o dovedeste portretul "Zoei Ghika, printesa moldoveanca", expus la Muzeul National.

Tabloul a fost pictat in 1777 de suedezul Alexander Roslin, pe atunci pictorul oficial al Curtii din St. Petersburg. Ghidul tiparit al muzeului remarca "frumusetea exotica" a personajului!

Nu putem sa uitam renii de la Skansen, muzeu al satului, combinat cu o mica gradina zoologica

si mutricelele simpatice si neobisnuite ale ??, care pozeaza cu placere,

sau ale gastelor, aflate in mare numar pe pajistile de langa Muzeul Vasa.


Nu surprind insa imaginile care dovedesc respectul autohtonilor pentru stramosi, pe care ii decoreaza si azi,

sau grija lor pentru animale, pentru care sunt in stare sa-si dea si haina de pe ei sau palaria de pe cap


A privit, fotografiat si notat pentru voi

MSChirca"



Cǎlǎtor (8) - Mehr Licht?
[11/08/2010]


Mi-e teama cand cineva fotografiaza cu blitz intr-o expozitie.

Imi inchipui ca personajele din tablouri ar vrea sa-si duca mana la ochi pentru a se feri de neasteptata lumina cruda. Imi imaginez ca ar vrea sa acopere tabloul, pentru a-l pazi de lumina taioasa a flashului. Nu pot sa o faca, incremenite, cum sunt, in timp.

Imi e teama ca prea multa lumina ar putea scoate la iveala lucruri pe care artistul nu a vrut sa le spuna sau pe care timpul a avut rabdarea sa le ascunda. Ca personajele din tablourile lui Georges de La Tour s-ar putea trezi sub lumina unui bec de neon. Sau ca, strapuns de flashul unui trecator, universul intunecat din tablourile lui Rembrandt si-ar dezvalui profunzimea, dar pierde farmecul.

Cred ca din cauza asta folosesc asa de rar blitzul. Gustibus...


 2008 

 2009 .

Foto MSChirca (2008, Suedia) si Mihaela Chirca (2009, Vietnam)



Franţa (16) – Weekend de august la Paris
[14/08/2010]

Parisul este imens. Nu ca suprafata. Doar 105,4 km2 in interiorul Bulevardului Periferic, care delimiteaza Parisul intra-muros. Nici ca numar de locuitori: 2,2 milioane. Pentru comparatie, Bucurestiul are 228 km2 si 2,0 milioane de locuitori (Wikipedia). Parisul e imens pentru ca dupa ce ai impresia ca-l cunosti de ani de zile, poti sa-i descoperi mereu colturi inca nestiute, pline de farmec si interes.

Iata mai jos o secventa extrasa din numai doua ore de plimbare de sfarsit de saptamana. Doua ore impartite intre o seara ploioasa de sambata si o dupa-amiaza insorita de duminica. Fotografiile sunt facute pe parcursul a numai cateva sute de metri in arondismentul 14 al Parisului. Se cuvine sa adaugam celor doua ore de plimbare si timpul petrecut apoi "rasfoind" internetul ;)


1 2 3 4
5 6 7 8
9 10 11 12
13 14 15 16
Foto MSC - Kodak CX7430

1 – In Piata Victor si Hélène Basch, punctul de reper este Biserica Saint-Pierre de Montrouge. Biserica a fost terminata in 1869, dupa ce in 1847 fusese construita pe acest loc o mica biserica parohiala pentru comuna Montrouge, aflata pe atunci in afara Parisului. Graba cu care se construise mica biserica fusese determinata de faptul ca in Montrouge incepusera sa apara prin 1840 tot mai multi adepti ai "bisericii catolice franceze", create in 1795 la Paris, sub semnul Revolutiei, de abatele Chatel. Doctrina acesteia prevedea, intre altele, celebrarea liturghiei in limba franceza si casatoria preotilor. Astazi, la biserica din Montrouge, liturghia se celebreaza in limba franceza.

2 – Se insereaza. Rarii trecatori dau putina viata trotuarelor stralucind sub poaie.

3 – Cine au fost Victor si Hélène Basch? Victor Basch, nascut la Budapesta in 1863, vine in Franta pe cand e copil. Urmeaza studii la Sorbona. Este profesor de germana si de estetica la Universitatea din Nancy, apoi profesor de filozofie la Rennes. In 1898 este cofondator al Ligii Drepturilor Omului, si in 1926 este presedinte al acesteia. In ianuarie 1944 este arestat impreuna cu sotia sa Hélène (Ilona), la Lyon, de catre Militia franceza. Ambii sunt impuscati. Ilona avea 79 de ani, Victor 80. "Militia" fusese creata in ianuarie 1943 de guvernul de la Vichy pentru a lupta impotriva terorismului (!) Azi se spune ca era o organizatie de tip fascist, antirepublicana, anticomunista, anticapitalista, antisemita.

4 – Adaug o fotografie facuta a doua zi, cea a unei placi puse pe zidul unei scoli primare aflate pe bulevardul Arago. Este genul de placa intalnita deseori pe scolile pariziene. Nu are nevoie de comentarii.

5 – A doua zi, cam in vremea pranzului, pornesc pe Avenue René Coty, fosta Avenue du Parc Montsouris, spre Denfert-Rochereau. Unde sunt parizienii? Au plecat oare toti in concediu?

6 – Daca parizienii sunt plecati sau doar cate unul se mai plimba cu bicicleta, in schimb turistii sunt prezenti. Turistii stau la coada. O coada lunga s-a format in jurul scuarului din Piata Denfert-Rochereau. In fundal se zareste turnul Montparnasse – 210 metri inaltime, care in 2009 mai era inca cea mai inalta cladire din Franta. Coada din piata, de vreo 200 de persoane, se termina la casa care se vede putin in extrema stanga a fotografiei. Merg sa vad ce se da.

7 – Se dau… catacombe. Turistii stau la coada sa vada Catacombele Parisului. Cum nu sunt un fan al catacombelor, iata toate explicatiile oferite de placa din seria "Istoria Parisului" aflata la intrare.

8 – Despre Denfert-Rochereau am aflat mai multe atunci cand am vizitat Belfort si citadela pe care colonelul a aparat-o cu garnizoana pe care o comanda in timpul razboiului din 1870-1871. Au rezistat asediati timp de 103 zile si s-au predat, neinvinsi, doar la ordinul expres al "guvernului de aparare nationala (!)". Din cauza asta, Teritoriul Belfort a ramas al Frantei dupa pacea de la Frankfurt din 1871 si pastreaza si azi cu un statut aparte in randul departamentelor franceze.

9 – Un imens leu asezat majestuos domina centrul Pietei Denfert-Rochereau. Statuia, numita "Leul din Belfort", este dedicata "Apararii Nationale, 1870-1871". Am inteles mai bine ce a insemnat rezistenta opusa de garnizoana citadelei din Belfort atunci cand am vazut, intr-o insorita zi de august, o macheta rememorand situatia de atunci. Doar atunci mi-am dat seama ca cele 103 zile de rezistenta fusesera zile de iarna grea, inzapezita. Si zilele s-au transformat in ore, si orele in minute, si pentru cateva clipe ne-am inchipuit sa suntem acolo, atunci…

10 – Aici si acum ma opresc insa sa iau cateva flori la o florarie din Piata Denfert-Rochereau, deschisa si duminica la pranz. Le iau in fotografie, ce-ati crezut voi?

11 – Dupa care o iau pe Bulevardul Arago, astronom si om politic, dupa cum informeaza placuta strazii. François Arago reuseste primul in 1803 la examenul de intrare la Ecole Polytechnique. Remarcat de Laplace in 1805, este numit secretar si bibliotecar al Observatorului din Paris. Este ales membru al Academiei de Stiinte la 23 de ani si secretar perpetuel al acesteia la 44 de ani. Mare popularizator al stiintei, tine un curs public de Astronomie populara intre 1813 si 1846. A propos de cursurile lui Arago ca profesor la Ecole Polytechnique. Se spune ca inainte de a incepe un curs, identifica intre cursanti pe cel care i se parea mai" adormit". Isi regla apoi dificultatea expunerii in functie de reactia individului respectiv, pentru a fi sigur ca toata lumea a inteles (cf. http://www.mediterranees.net/biographies/capeille/arago_francois.html).

12 – In orice caz, in luna august se pare ca nici Arago nu ramane la Paris.

13 – Asa ca, fiind foarte atent la copacul nevinovat, dar periculos, care ameninta vieti mai mult sau mai putin vinovate,

14 – Ma indrept spre gradina Observatorului, aflata vis-à-vis de soclul gol al statuii lui Arago. Gradina mica, aproape pustie, strajuita de cupola alba a Observatorului.

15 – Cupola pe care o vad mai bine dupa ce dau un ocol pe strazile inconjuratoare.

16 – Prilej ca sa descopar, foarte surprins, un zdrentuit simbol republican.

Imi dau seama ca nu v-am povestit decat o parte din cele ce am vazut in weekendul trecut, petrecut la Paris. Au mai ramas multe de povestit. Timp sa fie! Ceea ce va doresc si voua!

1 commentaire:

  1. Bun gasit! Sunt Zenovia Moldovan, o veche cunostinta a Ameliei, din copilarie si adolescenta. Rasfoind "filele" blogului construit de familia Chirca, realizez ce bogatii de nepretuit detine aceasta. Ele se masoara in calatorii, emotii, cunoastere. Jos palaria pentru felul in care calatoriti prin viata!

    RépondreSupprimer