Zâmbind


Tren spre Paris
[29/04/2009]

Dis-de-dimineata, urc in trenul care ma duce la Paris. Inca mai sunt destule locuri libere, asa ca ma asez comod si ma pregatesc pentru urmatoarea jumatate de ora, punandu-mi in urechi castile de la radio si scotandu-mi o carte din rucsac. Arunc o privire pe fereastra si inca una spre calatorii din jur. Unii si-au pregatit cate o carte sau un ziar, foarte multi si-au pus castile la urechi, iar cativa s-au hotarat sa-si continue somnul de dimineata.

In apropiere sunt asezate, fata in fata, o mama cu o fiica, banuiesc eu, dupa asemanare. Aparent, s-au trezit prea tarziu pentru a se machia. Am astfel ocazia sa asist la o sedinta completa de machiaj, cu o panoplie de ustensile bizare. Cu un fel de bidinea mica, dar mult mai fina, mama isi pudreaza obrazul, cu gesturi rotunde si elegante. Pudic, ma fortez sa nu-mi ridic ochii din carte. Nu rezist mult si ma uit sa vad rezultatul. Nu mi se pare incurajator. Bidineaua cea micuta a trecut in mana fetei. Mama s-a inarmat cu un fel de periuta – uite, cam de asa ceva as avea eu nevoie ca sa-mi curat pipa - si isi da cu negru pe gene. Noroc ca trenul merge lin, caci altfel stricaciunile ar fi considerabile.


Colectia Gulbenkian, Lisabona - Foto MSC

Imi aduc aminte de un reportaj in care benevoli din Japonia, majoritatea persoane in varsta, hotarasera sa-si sfatuiasca concetatenii cum sa se comporte in tren. Tinerele care se machiau fara jena in tren pareau a fi specia cea mai raspandita. Desigur, asta era in Japonia. Deocamdata, in trenul care ne duce spre Paris, mama si fata privesc o fotografie din Vogue si se examineaza reciproc critic. Banuiesc ca nu au reusit sa semene cu manechinul din poza.

Ma uit in jur sa vad reactia celorlalti calatori. Majoritatea incearca sau reusesc sa nu le bage in seama. O tanara se pare insa ca a urmarit cu atentie intreaga demonstratie: niste cursuri gratuite de machiaj, pe care poate le va pune in practica la viitoarea calatorie cu trenul de dimineata spre Paris.

Profit de faptul ca locul din fata nu este ocupat si intind pe el un mic prosopel. Aranjez cu grija spuma, aparatul de ras si o sticluta cu spirt medicinal verde-albastrui, care miroase a spirt, asa ca pe vremea cand se mai radea tata…

Vecinul de langa mine scoate din buzunar o forfecuta. Apoi isi scoate pantoful drept si, tacticos, incepe sa-si scoata soseta.*


* Ultimele doua paragrafe sunt imaginare, exceptand mirosul de spirt al spirtului medicinal verde-albastrui.


Vocea interioara
[03/05/2009]

Montmartre – martie 2009

A nu se confunda cu vocea lui Dr Jekyll sau a lui Mr Hyde, entitati aflate in proportie variabila in fiecare dintre noi. Acestea sunt niste voci interioare care intervin in anumite situatii sensibile (o discutie cu patronul, de exemplu) si te sfatuiesc sa alegi o comportare apropiata de preceptele moralei crestine (intoarce si obrazul celalalt) sau exact opusul ei (va las sa imaginati).

Acum este vorba de acea Voce care nu stii de unde vine si care iti suna pe neastepate in cap, incercand sa te sfatuiasca de bine. E clar ca Vocea asta nu are nimic de a face nici cu Dr Jekyll, nici cu Mr Hyde. Este acea Voce pe care o astepti toata viata ca sa-ti dicteze numerele castigatoare la Loto. Iar cand ti le dicteaza, intervin Dr Jekyll si Mr Hyde, pentru a-ti sopti ca nu e cazul sa crezi in miracole, ca e mai bine sa nu joci si ca e preferabil nici sa nu te uiti maine la numerele care au iesit, pentru a nu avea un atac de inima in caz ca… Desigur, sfaturile pe care ti le da Vocea Interioara sunt de obicei de mai mica importanta, dar asta nu inseamna ca, neantrenati cum suntem sa o ascultam, reusim intotdeauna sa o intelegem.

Squatam (uite un neologism inca rar folosit!) de cateva zile garsoniera din Montmartre a Cristinei, plecata in stagiu la Budapesta. Deoarece avea cursuri a doua zi la prima ora, Amelia hotarase sa nu mai vina in acea seara la Paris, aratandu-se increzatoare in capacitatea mea de a ma descurca singur cu masa de seara si de a supravietui pana la urmatoarea noastra intalnire.

Era deja seara cand, dupa terminarea serviciului, am coborat la Gare de l'Est. O mica foame era agrementata de planurile catorva cumparaturi alimentare la un Monoprix in apropiere de Moulin Rouge. Probabil ca o sa-mi cumpar niste aripi de pui mexicane, de acelea care pot fi mancate si reci, si o caneta de bere (iata un alt neologism posibil, caci in DEX caneta nu are intelesul si de cutie de bere)! Sau o sa-mi cumpar niste crenvusti, cu putina branza si o bere. Sau orice altceva, si o bere!

Foto MSC
In momentul acela am auzit Vocea Interioara, care, cu un ton grav, mi-a soptit clar si apasat: "Nu cumpara bere!"

Imediat, Dr Jekyll si Mr Hyde au intrat in actiune. "Poate e chiar bine sa nu bei atata bere, altfel va trebui sa mai faci o gaura la curea" – zise Dr Jekyll, in timp ce Mr Hyde argumenta: "Numai o caneta de 500 mL, doar una". "Ce, nu esti in stare sa rezisti o seara fara bere?" – incerca sa ma provoace Dr Jekyll. "Shut up!" – interveni, in engleza, Mr Hyde.

Tot drumul spre magazinul alimentar am ascultat vocile celor doi, dominate insa de grava Voce Interioara si de sfatul ei sibilinic: "Nu cumpara bere!" Am acceptat provocarea lansata de Dr Jekyll si nu am cumparat bere. Mi-am intins cele cumparate pe masuta din fata televizorului. M-am gandit la bere tot timpul mesei. M-am umflat cu apa. Am gasit o sticla ratacita cu o inghititura de vodca. Am baut dupa aceea o gura de sirop si am sarit putin pe loc in ideea ca poate asta inseamna sa faci un cocteil. Oricum, ascultasem Vocea Interioara si nu cumparasem bere! Iar acum chiar nu as mai fi putut sa beau nici un strop.

M-am dus apoi sa pun in frigider resturile de aripi de pui. Amelia curatise frigiderul. Inauntru tronau doua canete de bere.

"Ti-am spus eu sa nu cumperi bere!" – imi sopti, incantata, Vocea Interioara.



Journée Portes Ouvertes
[09/05/2009]
Ziua Usilor Deschise - 9 mai 2009

Animati de o nestavilita dorinta de deschidere si inspirati de numeroasele afise pe care le intalnim la tot pasul in care suntem anuntati ca "Bucatariile xxx" au "Journées Portes Ouvertes", ne-am gandit sa declaram astazi "Ziua Usilor Deschise" si la bucataria noastra!




MSChirca
Nota (11 mai 2009) : Dupa publicarea mesajului, am primit mai multe observatii privind usile de la cuptor si de la frigider, care nu au fost deschise. Ne recunoastem lipsurile, ne remuscam si promitem sa reparam eroarea la editia de anul viitor a "Zilei Usilor Deschise" de la bucataria noastra.



Spor de zâmbet (4) - Contracronometru
[19/05/2009]


Ciclul "Pe asta v-am mai spus-o, dar nu pe blog"

Ca in fiecare dimineata, de luni pana vineri, imi incep si azi cursa contracronometru la Gare du Nord, pentru a ajunge cat mai repede la Gare de l’Est. Daca trenul care ma aduce nu are intarziere si daca ma tin picioarele, reusesc sa castig un sfert de ora din cele patru ore cat dureaza altfel traseul zilnic dus-intors de acasa si pana la laborator.

Gesturile imi sunt si ele cronometrate. Incerc sa depistez rapid ce ziare gratuite mai sunt disponibile si apoi incerc sa ies cat mai repede din gara. La usile de sticla de la Gare du Nord, trebuie sa evit nu numai calatorii grabiti care incearca sa intre, dar si pe cei mai putin grabiti care, cu un pahar de plastic intr-o mana, stau sa fumeze o tigara la o cafea in fata garii.

Cand ies in strada, nu ma pot abtine sa nu-mi spun, ca de fiecare data : « Sunt la Paris ! », dupa care pornesc voiniceste spre Gare de l’Est. Cand fac la dreapta de pe Strada Celor Doua Gari, ajung la aceeasi larga scara de piatra, unde jos, aproape sigur, voi vedea si azi o femeie imbrobodita, asezata pe un sac burdusit si tinand in mana un pahar de plastic. Banuiesc ca este din Romania, caci in ultimul timp am intalnit mai multi conationali asteptand ca trecatorii sa le lase cateva monede intr-un paharel. Nu cer nimic, nu spun nimic, nu au nici o tablita pe care sa scrie ceva, stau numai si asteapta, privind mai mult pamantul si rareori pe cei care trec pe langa ei. La intrarea magazinelor alimentare intalnim uneori asezate si femei cu cate un copil alaturi . Preferam de obicei sa luam ceva dulciuri pentru copii si sa le dam la plecare, spunandu-le « Sanatate », iar ele ne raspund « Multumesc ».
Femeii care de saptamani de zile sta in fiecare dimineata langa ultima treapta a scarii abrupte ce coboara spre Gare de l’Est, nu am vazut pana acum pe nimeni sa-i lase ceva in pahar. Azi am hotarat sa-i dau eu ceva. Pregatesc doua monede, ezit, si in ultima clipa, aproape fara sa ma uit, las sa cada in paharul femeii doar o singura moneda. Paharul suna a gol. Ma simt imediat vinovat ca nu i-am dat ambele monede. Dau repede coltul pentru a intra pe usa de la Gare de l’Est.

*Strang inca in mana moneda pastrata, cand in fata ochilor imi apare un alt pahar. Usurat, las moneda sa cada inauntru. De data asta suna insa a plin. Clipoceste ! Ridic ochii si zaresc proprietarul paharelului gata sa se inece cu fumul tigarii, ezitand ce sa faca cu paharul cu cafea. Balbai un « Pardon ! Désolé ! » si ma reped pe peron, fara sa astept restul.
MSChirca


P.S. la Contracronometru
[21/05/2009]

Aprilie 2009
Ciclul "Tot din alea vechi, nescrise pe blog"

A doua zi dupa ce am fost intrebat daca povestea « Contracronometru – aprilie 2009 » e adevarata, am luat cu mine aparatul de fotografiat. Am fotografiat si scara abrupta coborand spre Gare de l’Est, si femeia ghemuita pe sacosele ei, cu vesnicul paharut pus in fata pe o sacosa rosie, si trecatorii care nu ii dau nici o atentie , ba chiar si un calator iesit la o tigare si o cafea, care isi lasase paharelul pe zid, deasupra sacosei negre.


In realitate, am observat la timp ca era un paharel cu cafea si mi-am imaginat doar ce s-ar fi intamplat daca...

Restul este real si cronometrat: drumul zilnic de patru ore, fuga intre cele doua gari, oamenii care beau cate o cafea la o tigara in fata garii, asezati uneori direct pe trotuar - caci in gara este interzis sa se fumeze, femeia de la Gare de l’Est care asteapta zadarnic o moneda...

Acum cateva saptamani, am locuit mai mult timp la Paris, in mica garsoniera inchiriata de Cristina in Montmartre, pe timpul cat ea era plecata in stagiu la Budapesta. Coboram dimineata spre si urcam seara dinspre metrou, pe aceeasi strada, rue Lepic. O strada animata, foarte turistica, care face legatura dintre cele doua mori din Montmartre: Moulin Rouge si Moulin de la Galette. Pe portiunea de strada pe care o strabateam se afla si celebrul bistrot "Café des Deux Moulins", unde s-a turnat acum cativa ani un simpatic film de succes, "Le Fabuleux Destin d'Amélie Poulain".

In fiecare dimineata si in fiecare seara, am intalnit acolo, asezati in acelasi loc, fata in fata, dar pe trotuare opuse, doi oameni in varsta, un barbat si o femeie. Amandoi asezati pe saci de calatorie burdusiti cu lucruri, bine infofoliti, caci mai era inca frig in februarie-martie, nevorbind cu nimeni, necerand nimic, asteptand doar cu un paharel gol in fata. Nu erau foarte batrani, pareau inca oameni in putere. Ii inchipuiam mai degraba la gospodaria lor, tinandu-si nepotii pe genunchi, dand mancare la pasari sau stand de vorba cu consatenii, caci pareau a fi de la tara. Ce cautau la Paris, la doi pasi de Moulin Rouge? Cat puteau sa castige stand toata ziua, nemiscati, in strada? Ce viata e asta?

Intr-o seara am urcat pe rue Lepic pana sus in Montmartre, zece minute pana in Place du Tertre. Am ajuns la Basilica Sacre Coeur, am privit la poale Parisul iluminat si m-am indreptat spre biserica, care este deschisa tot timpul anului, de la 6 dimineata la 11 seara. In fata usii de intrare, un om statea ingenunchiat, cu un paharel gol in fata. Am intrat si la iesire m-am gandit sa-i dau un ban. Inaintea mea, un japonez i-a pus o moneda in pahar si l-am auzit pe om spunand "Merci". Am pus si eu o moneda, i-am spus "Sanatate" si mi-a raspuns in romaneste. M-am asezat pe vine langa el si l-am intrebat: "Esti din Romania? Cum ai ajuns aici?". "Ne aduce in fiecare dimineata un om cu microbuzul". "Si nu ti-e frig sa stai asa?" - l-am intrebat, caci pe treptele bisericii batea un vant teribil. "Ba cum sa nu-mi fie?" I-am mai spus inca o data sanatate si l-am lasat in asteptarea altor turisti, plecand cu gandurile mele.

In vale, Parisul sclipea amagitor.
MSChirca



Spor de zâmbet (5) - Love Fairytale
[20/05/2009]

Concursul Euroviziunii – 16 mai 2009

Cum sa nu ne uitam intr-o sambata seara la Concursul Euroviziunii? Si cine stie, poate mai vrem vreodata sa ascultam vreo melodie. Zis si facut, inregistrez transmisia.

Melodia care mi-a placut cel mai mult a intrat pe locul 15 in concurs, cea care a castigat concursul a intrat pe locul 20. Asa ca ma plimb de cateva ori prin DVD ca sa le mai vad o data. Incerc sa trec in surdina peste partile bruiate de comentatorii francezi, sub orice critica. Ma opresc insa cu placere la microprezentarea fiecarei tari si admir ingenioasa idee a moscovitilor de a te invata iarasi limba rusa cantand, caci fiecare cantec este precedat de cate un cuvant rusesc, cu traducerea lui in engleza. Apoi apare pe ecran numele tarii si titlul piesei. Notez in ordine traducerea in engleza a cuvantului rusesc (in majuscule) si sub ea tiltul melodiei, asa cum ne-au aparut pe ecranele televizoarelor, in seara concursului:

1. SPACE
Love
2. GOOD/OK
There must be another way
3. LOVE
Et s'il fallait le faire
4. MUSIC
La voix
5. RUSSIAN DOLL
Lijepa tena
6. PLEASE
Todas as ruas do amor
7. SNOW
Is it true?
8. GOOD LOOK
This is our night
9. SIBERIA
Jan Jan
10. COME ON!
Mamo
11. WINTER BOOTS
Always
12. BLESS YOU!
Bistra voda
13. MIRACLE
Hora din Moldova
14. FAIRYTALE
What if we
15. GAGARIN
Rändajad
16. SANTA CLAUS
Belive again
17. LET'S GO
Miss Kiss Kiss Bang
18. HOW ARE YOU
Dum Tek Tek
19. CAVIAR
Carry me in your dreams
20. GRANDMOTHER
Fairytale
21. GLAMOUR
Be my Valentine!
22. DANCE
The Balkan Girls
23. LET'S ROCK
It's my time
24. CHEERS!
Lose Control
25. THANK YOU
La noche es para mi

Si acum un mic joc: gasiti identitatea intre traducerea in engleza a cuvintelor rusesti, alese, nu-i asa, complet la intamplare, si titlurile cantecelor din concurs. Sunt numai doua cuvinte pe care le-am invatat cu aceasta ocazie in limba rusa si care se regasec si in titlurile cantecelor:
Love Fairytale!

Atunci cum sa nu iubesti basmul? Si sa nu te infioare coincidenta?

MSChirca

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire